marți, 29 decembrie 2009

În loc de urare...

Mai trece un an. Nimic anormal. Nu mai simt bucurie atunci când numărătoarea se opreşte la unu, în miezul nopţii. Poate chiar mâhnire ar fi cuvântul care ar descrie starea mea din acele momente. E aiurea să-ţi măsori viaţa din an în an, mascând supărarea că timpul trece într-un banal zâmbet şi-o sorbitură din paharul cu picior. Eu vreau să opresc timpul, pentru a mă bucura de cei care deocamdată mai sunt lângă mine. Nu vreau ca anul să-i năruie şi mintea mea să-i îngheţe într-o fotografie alb-negru.
În rest, un An Nou fericit!...

duminică, 27 decembrie 2009

Prima carte cu tiraj comercial

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ
pentru publicarea volumului de versuri
VIAŢA FĂRĂ URMĂRI
de Adrian Suciu,
în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu,
cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.
Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa http://www.adriansuciu.ro/ Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul: noone4none@yahoo.com
!Text publicitar!

vineri, 25 decembrie 2009

Crăciunisme

Că tot m-a rugat Steluţa, vă fac cunoştinţă cu iubita mea. Are ochi albaştri, e scumpă şi tânjeşte după afecţiune. O cheamă Sasha, deşi momentan ea nu ştie asta, pentru că e încă micuţă. E de rasă malamut de Alaska (adică un Huskey mai mare şi mai frumos :P). A fost un cadou frumos şi pentru asta îi mulţumesc moşului. În poza asta e tristă pentru că tocmai venise de la vaccin şi o durea rău burtica. Acum e veselă şi zbenguită :DDupă cadou, trebuie să vă prezint şi brăduţul, nu? Păi... remuneraţie mică, pom după buget, aş putea adapta eu o replică a la Caragiale. E un brăduţ adus de undeva, de către cineva şi contează că a ajuns unde trebuie :) Nu e el foarte arătos, dar important e că ne luminează sufletul.
Şi, după o sarma şi o înghiţitură de vin, eu zic că merge să vă aruncaţi un ochi peste scrierea următoare, pe care v-am promis-o în urmă cu ceva timp:
CUŢITUL LUI IUDA

Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule! , ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit.
Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze. Ce-i drept, grăsimea acumulată în special în toamna asta (deh, a fost un an bun, iar dovlecii au crescut ca nesimţiţi, taman în ciuda lui) este cea care îl încetineşte în slalomul lui prin curtea plină de orătănii. Zăpada tăbăcită îl mai face şi să alunece. Of, toate i s-au pus în contră astăzi.
- Nevastă, adă-mi un tuci de tărâţe cu apă. Şi mai ia şi câţiva porumbi să-l păcălim. Vino şi cheamă-l în coteţ, că-l prindem acolo. Zise Gheorghe lăsându-se păgubaş după atâta alergătură.
- Tată, dar de ce fuge atât de repede? Că e gras şi are şi picioare scurte, întrebă Dănuţ nedumerit
- Nu aleargă el repede, alergăm noi prea încet, zise tatăl aprinzându-şi o ţigară. Naşul Vasile interveni şi el în discuţie:
- Ehe, Dănuţule, nu neapărat dacă eşti înalt şi ai picioare lungi eşti şi mai sprinten. Nu ţi-a spus asta învăţătoarea la şcoală? Naşul se aplecă spre băiatul de clasa a cincea şi-i făcu poznaş cu ochiul. Dănuţ rămase pe gânduri. Privind apoi spre porcul care se oprise într-un colţ al curţii, i se făcu brusc milă de animal.
„Ce-o fi cu criminalii ăştia de s-au oprit din alergătură? Au obosit, păcatele mele! Pesemne că predecesorul meu a avut carnea bună, atât de bună încât li s-a pus tuturor pe oriunde a apucat. Doamne, eu care credeam că în secunda doi îţi voi vizita Împărăţia, se pare că m-am înşelat. Urmaşii tăi mi-au mai dat o şansă. La urma urmei, nu e „Adam” ăsta atât de hain. Din vârful gardului, cocoşul Şişu îl sfida, spintecându-i urechile cu un CU-CU-RI-GU! strident. În altă parte a ogrăzii, vaca Joiana rumega, neafectată de drama lui, nişte coceni uscaţi. Ciciuş îşi trăgea acum sufletul, s-a grăbit, pentru că oricum în scurt timp avea să şi-l dea...

Morala: Pentru fiecare om se găseşte un porc care să cedeze primul...

joi, 24 decembrie 2009

Publicitate şi sarmale

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit la televizor mă iau toţi nervii. Staţi liniştiţi că nu mai repet placa aia cu emisiuni cu, despre şi pentru proşti. Nu! De Crăciun nu vreau să fiu rea (ştiţi doar: "De Crăciun, fii mai bun..."). În schimb mă terorizează efectiv reclamele la reţelele de telefonie mobilăăăăăă!
În primul rând că adoram melodia "Stop the cavalry". Bine pus la imperfect, pentru că acum mă râcâie pe creieri, după ce am auzit-o pe reclama de la Orange de sute de ori. Nu exagerez!
Îmi mai sună în urechi când aprind televizorul chestia aia: "Ce, Dane, te-a surprins zăpada? Ha, era să ai zăpadă pe haină!", şi, ha!, eu chiar era să mă amuz. Şi mă întreb aşa, de ce oare mi-aş face eu abonament la respectivii văzând stupizenia asta? De mii de ori? În toate pauzele publicitare? Şi chiar între acestea? Doamne!
Asta nu e publicitate, după părerea mea, e un abuz!
În fine, mi-am zis oful, aşa că în continuare vă las o porţie de sarmale, cu menţiunea că sunt primele făcute numai şi numai de mine, cap-coadă!
În rolurile principale:
*carne amestec de la hipermarket
*varză murată (yummyyy!) de la mama-soacră
*una bucată mână care-mi aparţine
*una bucată pozar şef - inegalabilul, irezistibilul, irecuperabilul: Bogdaaaan Nicuuula... care este! :)
P.S.: Dacă nu muriţi după porţia de sarmale, promit că vă mai delectez şi cu alte delicii culinare! Sărbători fericite, dragii mei!

marți, 22 decembrie 2009

Administraţia la zi

Astăzi va fi la Argeş TV, la ora 20.45, Administraţia la zi, emisiune pe care de câteva ediţii încoace eu o moderez. Încerc să fiu la înălţime, deşi ştiu că mai am multe lucruri de învăţat şi alte câteva de stăpânit (cum ar fi emoţiile, veşnicele emoţii) dar, mai presus de toate, vreau ca emisiunea să vă fie de folos. Dacă la prima ediţie am comentat cu Mihai Alexandrescu şi Iulia Cojocaru, jurnalişti, rezultatele alegerilor care atunci se încheiaseră, în cea de-a doua ediţie v-am prezentat-o pe doamna Julieta Dănăiaţă, director al Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean - pentru că începuse să ningă serios în Argeş şi vroiam să ştim care e starea drumurilor noastre, iar în cea de-a doua parte a fost prezent în studioul Argeş Tv părintele Decebal Floroaica, un tată fericit cu 37 de copii (dintre care 34 de micuţi din centrul pe care îl conduce).
În această seară, m-am gândit să îl aduc în faţa dumneavoastră pe Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, într-o discuţie senină despre Post, Tradiţii şi Sărbători. Dacă vreţi să-i adresaţi o întrebare, scrieţi-mi pe adresa raluca.nicula@argestv.ro .
UPDATE! În locul ÎPS-ului Calinic, la emisiune va veni părintele vicar Nicolae Brânzea!
Vă mulţumesc pentru atenţie! :D

duminică, 20 decembrie 2009

Ninge în vara lu' Decembre

IADUL ALB MAI ŢINE TREI ZILE! Asta am citit azi într-un ziar şi din nou m-am minunat! Evident, aluzia nefericită a titlului făcea referire la zăpadă. Da, suntem blestemaţi, bieţii de noi, să mai suportăm până marţi teroarea ninsorii din decembrie! Voi vă daţi seama cât de nenorocită a devenit rasa umană? Cum o mai putea Dumnezeu să ne suporte? Sunt nevoită să revin asupra acestui subiect, că nu mai ţine.
A nins! A nins din nou! S-a încăpăţânat să ningă iar! (Ce tupeu, voi realizaţi?) Autorităţile s-au văzut puse, în cele mai multe judeţe, în faţa unui paradox: DESZĂPEZIREA (... the final frontier, you know...). Adică, bani pentru asta au fost alocaţi destui pe hârtie, chiar "foarte destui", ca să zic aşea. Şi totuşi, ce nu merge? Păi... nimic, că doar trăim în ţara asta, mama ei!, pardon, mama lor! Şi atunci când ele, treburilii, nu merge că nu vrea muşchii lor, ce se poate face altceva decât da vina pe... zăpadă, săraca, pentru că s-a încăpăţânat să cadă taman în vara lu' Decembre!
Poftim aspect pentru care apar titlurile expirate! Pentru că şi ei, jurnaliştii lu' peşte pe uscat, sunt limitaţi în raţiune şi nelimitaţi în prostie!

vineri, 18 decembrie 2009

Trebuie să vezi "AVATAR!"

Tocmai am venit de la film, m-am descălţat, m-am schimbat în pijamale şi m-am postat la laptop în mijlocul patului. Simt nevoia să vă spun... să vă fac să vedeţi ceea ce am văzut eu în aceste trei ore, dar nu voi reuşi. Oricât de bună ar fi cronica mea şi aproape de adevăr, nu va reflecta întocmai filmul AVATAR, căci despre el e vorba.
Cu ce oare să încep? Cu povestea: un avatar este introdus printre locuitorii planetei Pandora, cu scopul ca oamenii să le afle băştinaşilor secretele, pentru a le ocupa teritoriul şi a extrage bogăţiile ţinutului. Numai că povestea se complică atunci când avatarul Sully se îndrăgosteşte de o localnică. Din acest moment el va întoarce armele împotriva propriei rase, în speranţa de a salva poporul Na-vi de la pieire.
Filmul este genial, şi ca efecte, şi ca scenariu, ca şi coloană sonoră. Te impresionează până la lacrimi şi te face să regreţi spre final că te afli la capătul superior al lanţului trofic.
Tocmai vorbeam cu al meu soţ în timp ce ne întorceam de la Euromall şi îi spuneam că demult n-am mai văzut un film care să mă impresioneze atât de mult. Cu siguranţă "Avatar" a meritat cu vârf şi îndesat promovarea care i s-a făcut în ultimele luni. Astă-seară, la premieră, sala a fost full, chiar dacă biletul a costat 21 de lei. Şi s-a văzut clar că spectatorii au fost impresionaţi! Dacă aş fi putut număra cumva toate reacţiile de genul "Wow!", poate aş fi fost mai credibilă, dar... asta e, trebuie să mergeţi pe mâna şi pe ochelarii mei 3d, nu? :D
Sunt curioasă cum va fi primită producţia la nivel mondial şi dacă James Cameron va reuşi să-şi doboare propriul record, detronând "Titanicul" din vârful... icebergului încasărilor!

joi, 17 decembrie 2009

Să ningă de un metru!

Am o pică teribilă pe oamenii din ziua de azi, asta cumva că eu m-am născut ieri? Hm, nu ştiu, posibil! Sincer, mi-e silă când văd cum una dintre marile bucurii ale ultimilor ani a fost îngropată în senzaţionalul macabru al televiziunilor şi în răutatea agresivă a umanităţii care se afundă pe zi ce trece în nebunie. Despre ce e vorba, vă întrebaţi. Unii poate v-aţi şi dat seama, simţind acelaşi lucru ca şi mine.
Da, este vorba despre zăpadă. După ce că o vedem din ce în ce mai rar, şi atunci când apare o blestemăm, o numim "infernul alb", "teroarea albă"! Doamne, în ce lume am ajuns să trăim? Ce e mai frumos decât să vezi un copil jucându-se cu bulgări, făcând oameni de zăpadă, alergând prin nămeţii greoi? Nu e oare foarte trist când vedem că micuţii noştri fac aceste lucruri... pe calculator, ştiind cum ne bucuram noi odată de frumuseţea anotimpului?
Şi ce dacă sunt drumuri blocate? Şi ce dacă e polei? Şi ce dacă va ninge de un metru? E iarnă! Şi iarna are dreptul să facă orice cu noi. Pentru că ea, frumoasa de ea, ne-a dovedit că totuşi ne iubeşte, chiar dacă noi n-o mai merităm demult...

"Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci…" Grigore Vieru

marți, 15 decembrie 2009

Ninge iar

de Cod galben, chiar!
Mă bucur ca un copil de fulgi, de frig, de mănuşi, de polei, de fular. Aş privi ore în şir cum ninge şi nu m-aş plictisi. După cum spuneam tot aici, sunt iernivoră, ce să fac :)

luni, 14 decembrie 2009

Desktop de sărbători

Cred că mulţi dintre noi simţim nevoia ca de sărbători să ne înveşmântăm altfel (fie pe noi, fie blogul sau calculatorul). Tocmai din acest motiv vă ofer spre download o faţă nouă pentru desktop (cea pe care o utilizez şi eu în aceste zile). Mie mi s-a părut simplă şi originală.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Un strop de optimism

V-am promis aici că vă voi face surprize în perioada sărbătorilor. Încep acum cu o lecţie de optimism de care trebuie să ţinem toţi cont în momente înnorate:"Nu s-a gândit niciodată la chestia asta. De ce e optimistă? Dar nici nu e, restul oamenilor sunt foarte pesimişti în ultimul timp. Asta nu o face pe ea să fie ciudata, ea e doar normală într-o lume care a luat-o la galop.
- Iulia, îţi spun doar atât! Nu ne vom descurca cu banii pe care îi avem. Zic să ne împrumutăm de la George. Cred că va fi mai mult decât bucuros să-ţi facă o favoare...
- Nu! Trebuie să ne descurcăm singure, oricât de greu ar părea. O să vezi că totul va fi bine. În primul rând ne vom lua o slujbă.
- Vezi?
- Ce să văd?
- Iar faci aşa. Iar vorbeşti din cărţile tale. Iar eşti prea optimistă. Crezi că e atât de simplu? Doamne...
- ? Iulia nu mai înţelegea nimic, dar era convinsă că sora ei avea din nou o criză de depresie, una dintre acelea prin care Dana trecea din ce în ce mai des în ultimul timp.
Stăteau amândouă pe canapea, privind la geamantanele deschise şi la hainele împrăştiate peste tot. Rochii de vară colorate, blugi bleu, sandale, pălării de paie, ochelari de soare cu rame groase. Într-adevăr, deşi erau firi total diferite, n-au înţeles niciodată de ce gustul vestimentar era, cu mici excepţii, asemănător.
- N-am decât 23 de ani şi sunt obligată deja să trăiesc în mizerie!
- Alţii au trăit cu mult înaintea ta şi nu s-au mai plâns!
- Dar ei nu aveau o facultate, poate, n-aveau perspective înalte, nu s-au chinuit să aibă ceva al lor!
- Într-adevăr, mulţi nu au avut bani nici de pâine, darămite de vise.
- Cel mai mizerabil lucru din lumea asta e să n-ai casa ta!
- Dar cel mai frumos e să ai o soră care să te ajute să treci peste!
- Nu vreau să mai văd pe nimeni, toţi îmi vor aminti ce soartă de rahat am.
- O soartă de rahat nu înseamnă să ai toată viaţa înainte!".

joi, 10 decembrie 2009

Ştiţi la ce visez?

La un Crăciun alb, ca-n copilărie, cu nămeţi greoi şi strălucitori, cu chipuri vesele şi inocente, înroşite de frig şi entuziasm. Cine ne-a furat zăpada, s-o aducă repede înapoi! Suntem pierduţi fără ea... :(

miercuri, 9 decembrie 2009

Acasă

Gata! Am vorbit prea mult despre politică şi n-am apucat să vă povestesc despre lucruri frumoase şi importante: casa mea (cam goală momentan, dar plină de iubire). M-am mutat acum câteva zile, aşa că moşu a avut de căutat după mine, fiind obişnuit de doi ani cu vechea adresă. Dar important e că m-a găsit şi, judecând după ceea ce am primit, am fost taaare cuminte :)
Mai avem treabă de făcut, lucruri de îmbunătăţit, altele de înlocuit, dar important e că în sfârşit, avem casa noastră! Şi cum împart cu voi aproape tot din sentimentele mele, vă las şi câteva poze. Iarna mă găseşte fericită...
Vă invit la cină:
Dreaming in my bed
Mulţumim pentru vizită! :D

marți, 8 decembrie 2009

Ce v-a adus moşu?

Ce v-a adus Moş Niculaie în politiCIZME? Cumva un "marinel" de plastic? Am înţeles că aşa s-a schimbat moda, copiilor răi nu li se mai dau nuiele.

luni, 7 decembrie 2009

Avem preşedintele potrivit

...potrivit cu profilul românului obişnuit: absolvent de studii primare, partizan al curentului guţo-salamist, vajnic utilizator al stereotipurilor: "ţigan împuţit", "păsărică", "găozar", membru al ONG-ului "Pumnii mei minte nu are".
A, şi nu în ultimul rând, adept al motto-ului: "Să trăiţi bine, doar voi cei care este cu mine".

Aşa să nu le ajute Dumnezeu!

C-aşa-i hora pi la noi

Stânga unu, dreapta doi...

vineri, 4 decembrie 2009

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu.
Între un preşedinte
mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor
şi unul
Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier,
pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

miercuri, 2 decembrie 2009

Ce-am făcut de ziua noastră

Ce-am făcut de ziua noastră, a tuturor românilor? Am lucrat. Dar nu-mi plângeţi de milă, a fost chiar frumos. Am mers la Monumentul Eroilor, acolo unde a avut loc o ceremonie cu depuneri de coroane, după care m-am îndreptat spre Piaţa Vasile Milea pentru a vedea defilarea. Aici am făcut cunoştinţă cu doi meşteri populari care mi-au înveselit ziua devenită prea sobră. Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, îmbrăcat în ţăran argeşean veritabil, ne-a servit pe mine şi pe Edi Vasile, colegul de la Antena 1 Piteşti, cu câte un pahar de vin fiert. N-am băut însă, din păcate, în timpul programului :PLângă standul domnului Mateescu, am făcut cunoştinţă cu o femeie care şi-a petrecut ziua de 1 Decembrie la fel ca mine: muncind. Numai că piteşteanca noastră nu a alergat cu microfonul prin tot centrul ca să ia declaraţii, ci croşeta de zor. Printre mileurile expuse am zărit unul care mi-a captat atenţia. Da, doamna Maria Barbu a vândut cu 5 lei România (alţii au dat-o de pomană...)După ce am mâncat preparate tradiţionale şi am ascultat muzică populară, mi-am dat seama de un lucru: România e chiar frumoasă. Deci, să ne trăiască!

marți, 1 decembrie 2009

Am socri moderni

Atât de moderni, încât îmi citesc blogul foarte des. Să-i salutăm! :D
A, şi era să uit, intraţi aici, pe blogul mamei-soacre, dacă vreţi să vedeţi nişte goblenuri superbe, cusute cu răbdare şi pasiune chiar de ea. Mulţumesc! :D

luni, 30 noiembrie 2009

N-aduce anul ce aduce Decembre

E clar! Lumea a luat-o la galop şi eu n-o pot ţine de căpăstru. În ultimul timp n-am prea avut timp să umblu pe bloguri, rău am făcut! Pe seară aflu şi eu că:
Ioana nu mai scrie (am ameninţat-o şi cu bătaia, dar tot degeaba), Oana vrea să se lase de scris (pe ea cu ce s-o ameninţ că nici ochii scoşi n-o mai impresionează), Geocer se mută, Canguru nu-mi mai vorbeşte din cauza lui Băsescu (???).
Hellooo! Anybody there? Echoooo!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Într-o zi mi-ai dăruit... o draperie

Cât m-am putut schimba. Să fi făcut asta căsătoria? De exemplu, azi m-am gândit serios ce mi-aş mai putea dori de ziua mea. Am stat, am reflectat, m-am sucit, m-am învârtit şi am ajuns la un răspuns care, pe moment, m-a uimit şi pe mine: o draperie. Nu tu parfum, nu tu haină, nu tu răsfăţ. O draperie. Lila-mov. Frumoasă. Delicată. De bună calitate. Care să se asorteze cu sentimentele noastre.

vineri, 27 noiembrie 2009

E o înscenare, dragă Băse,

... e o înscenare urâtă ceea ce ne-ai făcut tu nouă în aceşti cinci ani de când păzeşti turma asta bezmetică. E o înscenare făcută cu ajutorul a doi domni: Adobe Premier şi Photoshop. Acum e timpul să demaşti toată mascarada, vino şi dovedeşte-ne că în toţi anii ăştia ai făcut şi altceva decât să fii un tiran.
Altfel, să ştii, de la mine se vede că tu chiar i-ai dat un pumn în faţă unui copil. De vină o fi Premierul. Sau Photoshopul. Sau ecranul televizorului meu. Sau monitorul de la laptop. Sau instinctul tău de "ţigan împuţit".
Şi uite aşa mai adăugăm o pagină la Atlasul de mitocănie urbană: "Urangutanul de campanie"

joi, 26 noiembrie 2009

Amintiri cu bunica

Îmi ador bunica. Ea e pentru mine modelul de urmat în viaţă: sinceră, isteaţă, descurcăreaţă, bună, o femeie dintre acelea care par desprinse din romanele interbelice: luptătoare şi feminină, în acelaşi timp. Am copilărit alături de ea, lucru care şi-a pus într-un fel amprenta asupra mea. Dacă o cunoşti, n-ai cum să n-o iubeşti.
Dar ce vroiam să vă spun acum, pentru că tot suntem în Postul Sfântului Crăciun, e cum îmi petreceam alături de ea, la ţară, această perioadă din an: în primul rând că se întâmpla foarte rar să nu meargă duminica sau în zilele de sărbătoare la biserică (acum, boala şi frigul o ţin iarna mai mult în casă). Avea nişte tabieturi atât de bine stabilite, încât păreau că alcătuiesc un ritual propriu: se trezea, se spăla, se ducea la icoană, se ruga, lua o gură de aghiasmă şi apoi pregătea ceva de mâncare (peşte prăjit, de cele mai multe ori), pentru a avea atunci când se întoarce de la "Sfânta biserică". După ce se îmbrăca, îşi făcea semnul crucii şi o pornea, pe jos, cale de 3 kilometri, spre biserică. Întotdeauna îmi spunea aşa: "E mai bine primit în faţa Domnului atunci când te osteneşti să mergi la slujbă".
Părinţii mei tăiau porcul aproape de Ajun. Normal că noi, puştii, nu ne puteam abţine de la şorici şi carne prăjită. Dar bunica, chiar dacă poate mirosul "de dulce" îi dădea simţurile peste cap după câteva săptămâni de post, nu se dădea bătută: "Nu mănânc" şi pace, n-aveai ce să-i faci ca s-o convingi. În plus, o femeie ca ea vă daţi seama că este şi o foarte bună gospodină. Toate mâncărurile pentru ziua de Crăciun le făcea în Ajun, fără să guste absolut nimic, fără să încerce cozonacii, maioneza sau ciorba de perişoare.
Toate aceste amintiri frumoase, alături de imaginea zăpezii aşternute oriunde vedeai cu ochii, îmi creează acum, după ani şi ani, o straşnică stare de nostalgie. Cândva nu va mai rămâne nimic din ele: nici bunica, nici peştele ei prăjit cu mălai, nici zăpada. Ce poate fi mai trist?

luni, 23 noiembrie 2009

Ruşine!

Scriam odată că n-are rost să te pui cu cei proşti da' mulţi. Am retrăit aceste sentimente ieri, nu-mi cereţi să vă dau detalii pentru că, dacă o voi face, le voi încinge degetele celor în cauză şi vor arunca în mine cu înjurături chiar aici (nu de alta, dar alte cuvinte în stimabila lor limbă maternă n-au învăţat). Sunt dezamăgită profund. În sfârşit tinerii au ieşit ieri la vot, dar au ieşit fix degeaba. Încă o dată mi-e silă de România în care trăim.
Dar ştiţi care e partea interesantă? De abia ieri mi-am dat seama că n-am absolut nimic cu politicienii. Cu poporul român am ce am, el e responsabil de situaţia în care ne aflăm. De ce? Pentru că aceşti români se lasă căraţi în microbuze, se bucură la găleţi şi brichete, dau fuga la sarmale şi mici moca, sunt neinformaţi şi impasibili la soarta tuturor. Lor să le fie ruşine, spre ei ar trebui să îndreptăm tunurile. Nu spre politicieni!

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Preview - Meet Ciciuş

Am mai scris ceva. Ceva mic, pentru că doar aşa te faci mare :P Veţi vedea întreaga scriere de Crăciun, atunci când vă voi face mai multe surprize, acum eu vă daţi seama că sper să fie plăcute. În cele ce urmează vă voi face cunoştinţă cu Ciciuş, un porc simpatic şi inteligent (da, atâta timp cât există oameni-porci, de ce n-ar exista şi porci cu un iq ridicat?). Problema e că eroul nostru nu prea are chef de poveşti în perioada asta din an... :D
"Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân ud. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule!, ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit. Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze" (...)

vineri, 20 noiembrie 2009

Clubul bloggerilor (IV)

Întâlnirea a patra din cadrul clubului bloggerilor a fost una dintre cele mai reușite. Părerea mea. Poate și pentru că s-a desfășurat în același interval orar în care mai marii țării se confruntau de zor. Păcat că întâlnirea noastră n-a fost televizată, ar fi fost mai faină, zău.
Am citit cu toții "Indiciile anatomice" ale Oanei, ne-au plăcut, am motivat și de ce, am avut și întrebări, la care am primit răspunsuri (mare lucru e să stai față în față cu autorul cărții pe care ai savurat-o cu plăcere). Surpriza a venit cu siguranță în seara asta de la Mișu, care în sfârșit ni s-a alăturat. Mai are rost să vă mai spun ceva despre el? Îl cunoașteți. E ziarist, e blogger, e inteligent, citește mult și bine.
Au mai participat: Ioana, Geocer, Adi Enache, Ema, Alin, Canguru, Sorin, Dan Badea. După cum vedeți, suntem mai mulți cu fiecare întâlnire, lucru care mă bucură.
Pentru data viitoare avem de citit, la recomandarea mea, "Foamea" de Knut Hamsun și la recomandarea lui George - "Adam și Eva" de Liviu Rebreanu. Până atunci, poate reușim să ajungem și la Gaudeamus.
UPDATE: POZE AICI!

joi, 19 noiembrie 2009

N-are nevoie de reclamă, dar eu îi fac

Simona Gherghe are blog. Şi eu, ca fraiera, aflu tocmai acum. Mi-a plăcut dintodeauna de ea, oarecum am simţit-o aproape de sufletul meu, poate ca personalitate şi caracter, nu ştiu. Citindu-i pagina virtuală mi-am dat seama că nu m-am grăbit s-o numesc "preferata mea". E deosebită!

Manipularea prin sondaje

Nu, nu fac aici o cercetare sociologică, expun doar o certitudine: în aceste ultime zile de campanie apar din ce în ce mai multe sondaje comandate de partide, ziare, televiziuni, sondaje ce bulversează şi manipulează, neavând în niciun caz un rol de informare. Mi s-a luat să tot aud: "Conform sondajului realizat de... Traian Băsescu pierde alegerile", "Datele sondajului comandat de... arată că Antonescu a urcat în urma confruntării cu Băsescu", sau "Sondajul realizat de... îl dă câştigător pe Geoană".
Nu avem nevoie de sondaje, trăim foarte bine şi fără ele, mulţumim pentru atâta grijă!

marți, 17 noiembrie 2009

"Indicii anatomice"

Aseară am terminat de citit "Indicii anatomice", un roman poliţist de Oana Stoica Mujea.
Vreau să vă spun că mă păştea demult curiozitatea să ştiu de ce Oana are atâta succes, de ce este una dintre cele mai bine vândute autoare de la Tritonic. Am aflat răspunsurile la întrebările mele în timp ce am parcurs această carte bine construită, care îmbină acţiunea, suspansul şi neprevăzutul cu umorul. Lala, detectiva care reuşeşte să descopere adevărul din spatele unor crime, este în primul rând în război cu ea însăşi, viaţa unei familii bolnave punându-şi amprenta asupra psihicului şi comportamentului său. Aşa că, în aventura ei, Iolanda Ştireanu, pe numele din buletin, are să înfrunte mai multe temeri, printre care principala este agorafobia. A doua este frica de a se îndrăgosti, de a-şi dărui inima din nou, după ce iubitul anterior a dispărut în ceaţă înainte de căsătorie. Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic (şi în carte şi în realitate) o vindecă pe detectivă, uşor-uşor, de toate suferinţele, folosind alifia miraculoasă a dragostei care aşteaptă.
Şi, cu toate comentariile mele anterioare, romanul nu este unul de dragoste, este unul plin de crime, indicii, piste, nervi, cafele şi ţigări. Talentul scriitoarei de a improviza, de a ţese întâmplări şi capcane în jurul personajelor este cel care planează peste carte, dându-i originalitate. Cei care o cunosc pe Oana ştiu că în "Indicii anatomice", o mare parte din ea se află nu în personajul principal Lala, ci în personajul Crina Dunca (ziarista din Satu-Mare). Sau mă înşel?

luni, 16 noiembrie 2009

Tu decizi!

Aseară, uitându-mă la emisiunea "Tu decizi", moderată de Tatulici, Ursu şi Buşcu am avut o revelaţie: dacă ar lăsa pentru câteva seri şi românii deoparte telenovelele, circurile televizate şi alte asemenea nebunii şi s-ar uita la o confruntare între candidaţii la Preşedinţie, n-ar mai vota unii dintre ei, iertată să-mi fie expresia, cu fundul!
De exemplu, eu pot spune, că în urma acestor emisiuni (în principal de pe Realitatea TV), mi-am format opinia electorală. Ştiu cu cine votez şi pot spune că acela pe care eu îl voi susţine este cel care mă va reprezenta cel mai bine (în cazul în care nu va intra şi el protagonist în filmul "Întoarcerea la 180 de grade").
Aseară au fost în studio Antonescu şi Oprescu, iar din Cluj Hunor. Cu o declaraţie a "doctoraşului" am fost total de acord: "Nu are ce căuta politicul în şcoli, spitale şi justiţie". Cât despre Antonescu, n-am ce zice, se vede că e şcolit, inteligent şi le zice bine de tot. Hunor nu m-a impresionat cu nimic, dar sincer, mă aşteptam la asta. Eu, după cum vedeţi, m-am oprit doar la cei doi. Duminica viitoare mă voi opri la unul singur...

vineri, 13 noiembrie 2009

De la ruşi vine iarna

Unii dintre voi ştiu pasiunea mea pentru literatură rusă. Imediat ce termin de citit romanul poliţist "Indicii anatomice" de Oana Stoica Mujea, mă apuc de unul în limba lui Tolstoi. Aşa sunt eu, cum vine frigul, cum iarna siberiană îmi face cu ochiul. Dacă aveţi vreo recomandare, nu mă supăr, chiar îmi prinde bine!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Triplă lansare de carte

Triplă lansare ieri la Biblioteca Judeţeană din Piteşti. Autorii: Oana Stoica Mujea, Bogdan Hrib şi Luis Miguel Rocha au prezentat în faţa câtorva zeci de spectatori volumele lor ieşite recent de sub tiparele Tritonicului, respectiv: "Indicii anatomice", "Somalia, mon amour" şi "Papa trebuie să moară". Prezentările au fost făcute de către Denisa Popescu Martin, referent în cadrul instituţiei-gazdă.

A vorbit prima dată despre cartea sa Luis Miguel Rocha din Portugalia, după care a urmat o intervenţie a lui Bogdan Hrib (directorul editurii Tritonic), una în care, la o întrebare adresată de cineva din public a răspuns cam aşa:

După lansările volumelor "Papa trebuie să moară" şi "Somalia, mon amour" a urmat cea a "Indiciilor anatomice":

Oana, drăguţa de ea, ne-a dezvăluit câte ceva despre viitorul roman "Parfumul văduvei negre", după care a trecut rapid la "Indiciile anatomice":

După eveniment am cumpărat cartea Oanei, am luat şi autograf (sâc!). M-am bucurat să-i văd în sală pe bloggerii de la club: Canguru, Geocer şi Ema (imaginea Iolandei Ştireanu din "Indicii anatomice"). De asemenea, au mai venit şi Jean Dumitraşcu, scriitorul Marin Ioniţă şi mulţi alţi oameni de cultură, oameni care o îndrăgesc pe Oana şi cărora le plac Tritonicii :)

luni, 9 noiembrie 2009

Leapşă

Colegul Dan Badea mi-a dat o leapşă drăguţă, la care m-am amuzat.
Se pare că Negoiţă, ministrul reîncarcat al preşedintelui Băsescu, va avea o conferinţă de presă la ora 17... Ce va avea de zis oare?
"Stimaţi argeşeni, mi-am pus această vizită imediat după cea a mentorului nostru spiritual al tuturor, Măria Sa Traian Băsescu. N-am venit cu autocarele şi nici cu microbuzele închiriate de partid, pentru a vă demonstra că noi, portocalele mecanice, putem face şi altceva decât vâlvă în jurul nostru. Am venit aicişa, ca să aflăm aicişa, ce se petrece aicişa, că e prima dată când am venit aicişa, în judeţul vostru aicişa ca să mă revergorez. Atât şi nimic mai mult. A, şi am mai văzut ceva, piteştencele ie cam leşinate de căldură, pardon de frig, că am auzit că primarul vostru e cam zgărcit cu robineţii". Pam Pam!
Dau mai departe leapşa către Geocer, că tot îi plac lui politicienii :))

Concert de muzică populistă

Ieri Piteştiul a tresăltat în acorduri de muzică... populistă. Ştiţi ce? Mie de obicei îmi plac melodiile astea ale noastre tradiţionale (care or mai fi acum că prea se manelizează toate), dar să auzi Maria Dragomiroiu, Aurel Tamaş şi Dumitru Farcaş, artişti în adevăratul sens al cuvântului şi oameni pe care eu i-am apreciat de când îi ştiu, prestând pe o scenă portocalie, înconjuraţi de veste portocalii şi instigând la un moment dat la un vot portocaliu, mi s-a părut PE-NI-BIL!
Nu ştiu dacă au scăzut neapărat în ochii mei, dar mi-am dat seama că, sub presiunea banului şi a altor interese, şi oamenii de calitate cedează uşor, devenind una cu masa de anonimi şi ordinari.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Hai la lansarea "Indiciilor anatomice"!

Oana Stoica Mujea, scriitoarea din Pitești (nu din București și nici din Satu Mare) își lansează marți, 10 noiembrie, ora 12, cartea "Indicii anatomice" în sala de conferințe a Bibliotecii Județene "Dinicu Golescu". Sunt invitați să participe, să asculte și să pună întrebări tineri de toate vârstele.
George Arion (da, celebrul) scrie cam așa despre Oana și despre volumul de față: "O investigație care pornește după ce, în diverse locații, se descoperă diverse "Indicii anatomice" - ochii, degetele, urechile, dinții unei victime. O detectivă, care suferă de agorafobie, și, ca și Lincoln Rhyme, din "Colecționarul de oase", își conduce ancheta din apartamentul său. Multe piste false, personaje reale printre personaje fictive, suspans. Dacă va mai scrie în acest gen, și la fel de bine, Oana Stoica Mujea are șansa de a deveni o Doamnă a romanului polițist românesc" (sursă), am încheiat citatul :)

Clubul bloggerilor (III)

Clubul nostru de lectură nu stagnează la "am citit, a fost așa, ne-a (dis)plăcut asta". Încetul cu încetul devenim prieteni, iar asta nu poate decât să mă bucure foarte mult. Așa că aseară întâlnirea noastră bilunară s-a transformat într-o șuetă pe diverse teme.
Spre deosebire de celelalte dăți, au fost cu noi Dan Badea (redactor la săptămânalul Ancheta, un tip citit, care sunt convinsă că ar fi avut de spus multe lucruri interesante, dacă nu se grăbea așa) și Adelina, colega lui de apartament. Canguru s-a ținut de promisiune și ne-a onorat și el cu prezența, chiar dacă nu a citit nici "Cronica unei morți anunțate", nici "Sex cu femei" (deci, Dumis, dacă veneai nu erai singurul). Oana se apropie ușor-ușor de sufletul meu (mai ales că aseară am aflat că și ea își iubește bunica foarte mult), este atât de naturală și de jovială, încât n-ai cum să n-o iubești. Geocer mi-a dat un premiu pe care nu-l meritam, dar care m-a bucurat: un dvd cu Spiderman 3, pus în joc la concursul de criptograme. Mulțumesc, George! Adi Enache e un tip interesant: calm, inteligent și spontan - ceea ce-mi dovedește că prima impresie pe care mi-am făcut-o despre el în urmă cu ceva timp rămâne neschimbată (that's good).
Cei care și-au făcut temele și primesc, prin urmare, câte un zece sunt: Oana, Ema și George.
Tema pentru data viitoare: "Indicii anatomice", de Oana Stoica Mujea

vineri, 6 noiembrie 2009

Reminder: astăzi@clubul bloggerilor

Vinerea este, de obicei, ziua mea preferată din săptămână. Dacă vreţi, este o primăvară în anul week-endului. Dar după cum cred că v-aţi familiarizat, vinerea este de asemenea ziua de întâlnire a Clubului bloggerilor. Astăzi, ne vom vedea tot la Librăria mea, tot la 19 şi tot cu chef de povestit.
Cărţi de pregătit pentru "lecţia" de azi: "Cronica unei morţi anunţate" şi "Sex cu femei"

joi, 5 noiembrie 2009

Pozele vorbesc!

Ieri, la Dacia, Băsescu s-a postat la volanul unui automobil. Sunt curioasă în ce stare e acum Loganul respectiv. Probabil e la casat, căci noi ştim, după cinci ani, cât de bun "şofer" ne este preşedintele. În altă ordine de idei, văzând poza de mai jos, îmi aduc aminte instant de desenele cu care îi chinuiam ochii învăţătorului prin clasa a treia. Dar, judecând la rece, chiar erau pline de... stropi de suflet! (apropos, fotografia e făcută după un tablou pe care îl puteţi găsi şi acum la Galeria de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş).La final, vă arăt o poză care de data asta nu-mi aparţine, dar care e genială. Pisica asta pur şi simplu e o "pitzi". Spre deosebire de pipitzele umane însă, blondina asta chiar pare să aibă ceva la mansardă (vai ce rea îs). :D

I, robot

Am devenit robot. Înafară de muncă la serviciu, muncă acasă şi somn, nu mai fac altceva. Help! Bip-Bip!

miercuri, 4 noiembrie 2009

marți, 3 noiembrie 2009

Hibernare!

Am fost de curând în hipermarket să cumpăr una-alta şi, tot plimbându-mă agăţată de cărucior, am descoperit că suntem în luna Decembrie şi eu nu ştiu. Păi, respectivul centru comercial era deja pregătit să-l primească pe Moşu: beteală, globuleţe, brăduţi... Dacă tot suntem în Ajun şi eu m-am trezit, prin urmare, mai târziu, spuneţi-mi şi mie cine a ieşit preşedinte?

luni, 2 noiembrie 2009

Gripa a intrat în campanie

Haideţi să discutăm puţin despre gripa porcină, vreţi? Ştiu că în ultima vreme vă asaltează media cu acest subiect panicos, aşa că încă un articol în plus nu strică, nu?
Problema e că de vreo câteva zile, gripa a căpătat proporţii mai mari, a devenit mai severă, mai înverşunată. Aş putea spune chiar că a intrat şi ea în campanie electorală: e peste tot la televizor, pe toate posturile, în toate ziarele, oamenii discută despre ea - ce-i drept, n-are încă afişe prin tot oraşul, dar cu siguranţă acest minim amănunt se va rezolva.
Care ar fi diferenţa majoră între gripa porcină şi candidaţii la prezidenţiale? Ambele categorii sunt blamate, hulite, nedorite. Numai că prima categorie tace şi face, în timp ce secunda promite şi... promite. În aceste condiţii, pe cine pariaţi în turul doi?

vineri, 30 octombrie 2009

"Salvaţi inima unui copil!"

În această seară, la ora 17.30, clubul Rotary organizează la Casa Sindicatelor un eveniment caritabil. Este vorba despre un concert al Filarmonicii Piteşti împreună cu maestrul Gheorghe Zamfir, iar preţul unui bilet va fi de 25 de lei. Banii vor fi strânşi pentru a salva viaţa micuţei Daria. Conform Jurnalului de Argeş, fetiţa are nevoie de 1500 de euro pentru a ajunge la o clinică din Israel unde va fi operată de ventricol unic.
Stă în puterea noastră să vindecăm inima unei micuţe!

joi, 29 octombrie 2009

Welcome to "Divorţaţi"

Cătălin Crişan a venit la "Happy hour" să dezvăluie motivele divorţului său; cu o seară înainte, avocatul lui Adrian Enache a venit şi el la aceeaşi emisiune, vorbind despre... divorţul cântăreţului. În tot acest timp, Guvernul a trecut printr-un dramatic... divorţ (da' copilu', copilu' cu cine rămâne?)

Suntem, mai presus de toate, o ţară de divorţaţi. Nu-i nimic, rămânem cu criza!

miercuri, 28 octombrie 2009

Invitaţie

Mâine seară mă duc la Filarmonică să mă delectez cu muzică de film. Cine mai doreşte, cine mai pofteşte?

marți, 27 octombrie 2009

La "urna" e mobile

Mda. A început distracţia! (prefectul îi acuză pe social-democraţii de la Coşeşti că au împărţit zahărul şi făina de la Uniunea Europeană împreună cu o broşură electorală cu Mircea Geoană). În plus, tot ei, pesediştii, ar fi început să lipească afişe "roşii" la Câmpulung cu o jumătate de oră înainte de startul campaniei.

La alegeri va fi permisă urna mobilă (evident, pentru persoanele care nu se pot deplasa la secţia de votare, doar nu credeaţi altceva?!)
Până la urmă, tot avem referendum! Aşa că românul, dacă mai înţelege ceva din toată mascarada, va vota de două ori: unu - pentru şeful de trib şi doi - pentru mai puţini somnoroşi (prietenii ştiu de ce, bine, şi duşmanii).

Nu-i aşa că-ţi place să trăieşti în România? Nu te plictiseşti niciodată!

luni, 26 octombrie 2009

Program nou

Va trebui să-mi fac un nou program. După ce sâmbătă am muncit cu drag la apartament (curăţenie, vopsit şi alte cele), mi-am zis că duminică trebuie neapărat să mă relaxez. Şi, fiindcă soţiorul s-a dus la pescuit, m-am hotărât să lenevesc uitându-mă la filme toată ziua.
Numai că, după prima jumătate din "La răscruce de vânturi", m-a plesnit o durere de cap îngrozitoare, combinată cu o usturime teribilă a ochilor. Am lăsat totul vraişte şi m-am băgat la somn. Dar ce crezi că migrena mi-a dat pace? (Încăpăţânată şi ea precum posesoarea materialului). Ei bine, nu! Aşa că am ajuns eu la concluzia: toată ziua, la muncă, ochii în laptop. Seara, venit acasă, (ce credeţi?) ochii în laptop! Dacă la muncă nu am de ales, acasă voi avea. Aşa că îmi voi folosi tot timpul "after work" pe care îl dedicam pc-ului - unei cărţi. Pun pariu că nu mă va mai durea capul!

vineri, 23 octombrie 2009

Clubul bloggerilor (II)

Ne-am văzut şi pentru a doua oară... cu unii în minus şi alţii în plus faţă de data trecută (Canguru a fost în trecere şi ne-a făcut cunoştinţă cu îngeraşul lui de fetiţă, Erica, iar Adi Enache a venit hotărât să recupereze tot ce a pierdut la prima întâlnire). În schimb, Loredana a lipsit.
"Atac în bibliotecă" a fost o carte care mi-a plăcut foarte mult (recomandată la prima ediţie de Dumis care, de asemenea, n-a fost cu noi): suspansul, umorul de calitate şi personajele m-au ţinut mereu în priză, m-au făcut să realizez că îmi place romanul poliţist (deşi până la Arion nu mai citisem nimic de gen -deh!, idei preconcepute!). Oana ne-a anunţat că pe 10 noiembrie îşi va lansa Indiciile anatomice şi la Piteşti (la cererea fanilor din această comunitate, evident!). Pe lângă asta tot ea, scriitoarea celebră şi fără fiţe, ne-a recomandat "Sex cu femei", la toţi, pentru data viitoare. Partea masculină a părut încântată, iar partea feminină... şi mai şi. Geocer ne-a luat rapid la întrebări, doar ca să verifice dacă am citit şi să ne pună totodată la încercare ţinerea de minte şi agilitatea (eu, după vreo 9 ore de muncă asiduă, nu mai aveam nici una, nici alta, aşa că i-am făcut în ciudă). Ema, care nu mai e blondă, ci şatenă, a avut rol de povestitor. Ioana ne-a recomandat pentru data viitoare: "Cronica unei morţi anunţate" de Gabriel Garcia Marquez". Adrian Enache (nu al Iulianei Marciuc) ne-a vorbit şi ne-a pozat. Eu am fost cam obosită şi mai mult am ascultat (îmi revin, nu-i problemă). Şi cam atât, pe scurt.
Restul dezbaterii nu-l fac public, doar aşa ca să vă fac curioşi. Dar a fost mişto, zău!
Poze aici!
A! Şi mulţumim Zahanaua lui Max pentru găzduire, totodată Oanei şi maşinii ei pentru ştiu ele ce.

joi, 22 octombrie 2009

Solidară cu "Tania"

"Tania e atât de morocănoasă dimineaţa, atunci când soarele se cerne timid prin perdea, încât e în stare să-l sugrume dintr-o singură mişcare sau să-l arunce la coş, alături de ambalajele cu miros greu".

Azi am înţeles-o mai bine ca oricând pe Tania...
Who the **** is Tania? Never mind...

Egoism

Trecem nepăsători pe lângă unele lucruri, dar ne calmează oarecum sentimentul că le ştim acolo, la locul lor. La fel şi cu oamenii. Unii dintre ei ne sunt total indiferenţi, dar când aflăm că nu mai sunt printre noi, totuşi ne doare. Din egoism? Eu cred că, de fapt, la asta se reduce totul...
Suntem egoişti cu toţii, până în măduva oaselor. Unii recunosc, unii nu, alţii încă nu conştientizează...

miercuri, 21 octombrie 2009

un băsesc, o paraşută şi o ştampilă

Băsescu e în cădere liberă (cică!), şi nicio paraşută nu-l va mai ajuta să-şi revină (fie ea şi blondă). Acest lucru nu poate decât să mă bucure, mai ales că nu am fost niciodată fana acestui personaj de teapa căruia unii au fost numiţi de cărţile de istorie "tirani".
În altă ordine de idei, "mai am un singur dor", ca să vorbesc precum geniile: tare mult aş vrea ca la prezidenţiale să iasă şi tinerii la vot. Să voteze cum or vota, numai să voteze. Să nu-i mai lase pe alţii care habar n-au pe ce lipesc ştampila să hotărască soarta unei ţări care şi aşa se scufundă...

luni, 19 octombrie 2009

Nu mai am răbdare!

De abia aştept să vină cea de-a doua întâlnire din cadrul "Clubului bloggerilor"! Constat, după aproape două săptămâni, că mi-e dor de nişte persoane cu care am conversat mai mult pe blog, dar care nu m-au dezamăgit nici face to face. Da, mă laud că am cunoscut oameni deştepţi şi dezgheţaţi, oameni pe care nu mi-e frică să-i numesc prieteni.
Mi-e dor de voi, dragi colegi de la club!

"Am încheiat citatul!" :D

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați.
Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu, ca și membru al acestui colectiv, nu le permit acestor oameni veșnic puși pe harță, să mă jignească și să mă judece fără ca măcar să mă cunoască.
Cât despre lingăi... Câți dintre voi, stimați colegi de breaslă, aveți propriul vostru ziar și sunteți independenți din toate punctele de vedere? Niciunul? Mă gândeam eu! Asta vă transformă cumva în pupincuriștii patronului pentru care lucrați și de la care vă luați salariul? Eu cred că nu. Haideți să lăsăm munca noastră să ne caracterizeze, nu vorbele de rahat care ni se aruncă în ogradă. Câinii latră, ursul merge, spune una dintre vorbele înțelepte din popor. Eu sunt ursul!
* Cu toate acestea, sunt și oameni de calitate în presa locală. Iată o speranță! Nu suntem întru totul pierduți!

joi, 15 octombrie 2009

Dur, dur d'etre bebe

V-am spus că iar citesc? Tema dată de Dumis pentru vinerea viitoare se dovedește a fi una lejeră, simpatică și plină de umor (chiar dacă face parte din seria Tritonic - Crime Scene). De la un timp e vreme bună de stat la gura sobei și depănat povești. Dacă vă spun că mi-am propus să văd toată seria "Barbie" în câteva zile, îmi mai dați vreo șansă de reabilitare? Așa sunt eu, cum dă puțin gerul, cum devin copil. Ce să spun... Dur, dur d'etre bebe.

marți, 13 octombrie 2009

Un gând...

Timpul se grăbeşte.
Tare de tot.
De parcă undeva departe îl aşteaptă cu inima strânsă cineva.
Oare cine sau ce îl aşteaptă? Lăsaţi o impresie...

luni, 12 octombrie 2009

Talent... "Nativ"

Ziceţi voi că nu-i faină muzica asta! Ei sunt 5 băieţi din Reşiţa invitaţi la emisiunea Bună DIDIneaţa de la Argeş TV. Toţi cei din emisie, redacţie, studio am cântat şi am dansat odată cu ei (după cum se poate vedea mai jos). Cu siguranţă o să mai auzim de ei, pentru că sunt talentaţi şi chiar au ceva de transmis. Pe noi ne-au convins! Pe voi nu?

Dimineţi de week-end

Ştiu. Deja vă deranjează titlul ăsta. "Ia uite-o şi p-asta! S-a găsit să scrie lunea despre dimineţile de week-end. Ce-o vrea? Să ne oftice?"... E, dragii moşului, departe de mine gândul ăsta. De fapt, eu încerc să vă scot din mohoreala începutului de săptămână, când simţi că n-ai făcut tot ce-ţi propusesei în week-end, când parcă îţi vine să mai cerşeşti o zi fără muncă.
Plimbări, ore de lectură, somn până târziu în zi, răsfăţ, tabieturi, mai precis: timp pentru tine şi sufletul tău. Aşa e la final de săptămână arhi-lucrătoare: "nimic special" se transformă sub ochii noştri în "extraordinar". Pentru că, bine spunea Oscar Wilde odată: "Plăcerile simple sunt ultimele refugii ale fiinţelor complicate".


Sade - Diamond Life

vineri, 9 octombrie 2009

Clubul bloggerilor (I)

Şi ne-am întâlnit! La un suc, la o bere sau la o cafea decofeinizată. Am discutat despre afaceri, alegeri, literatură, bloguri, cultură.
După cum v-am informat, Clubul bloggerilor şi-a început astăzi activitatea. Deşi s-au anunţat mai mulţi doritori, la Librăria mea au ajuns pe rând: Geocer, Ioana, Loredana, Dumis, Ema Pirciu, Oana Stoica Mujea. A stat şi a dezbătut cu noi şi directorul-gazdă, Alexandru Ştirbu, care ne-a promis că dacă vom organiza concursuri ne va pune la dispoziţie cărţi drept premii. Foarte tare, nu?
Tema pentru data viitoare (adică pentru 23 octombrie): la propunerea lui Dumis, vom avea de citit o carte poliţistă (genul lui preferat) "Atac în bibliotecă" de George Arion.
Dacă vreţi totuşi să faceţi parte din acest club, ştiţi ce trebuie să faceţi. Veniţi peste două săptămâni, la Librăria mea (str. Crinului, nr. 51) în preajma orei 19. E super, vă asigur!




joi, 8 octombrie 2009

O seară cu Beethoven

Da, m-am ţinut de cuvânt şi am mers în seara asta la Filarmonică, pentru a-l asculta pe Beethoven. Alături nu mi-a fost soţiorul (absent motivat, desigur), ci prietena Ana.
În prima parte, violonistul Gabriel Croitoru, cel care cântă la vioara care i-a aparţinut compozitorului român George Enescu, ne-a încântat, alături de orchestra piteşteană condusă de dirijorul Alexandru Ganea, cu "Concertul pentru vioară în Re major" - prilej cu care parcă m-am simţit într-un film de epocă.
În partea a doua a răsunat Simfonia nr. 1, tot de Beethoven, iar de data asta am zburdat veselă şi lipsită de griji, pe o câmpie înflorită, purtând o rochie de vară.
1 . M-am întâlnit acolo cu Dumis şi Oana, frumoşi şi îndrăgostiţi ca de obicei :D
2. La un moment dat nişte cocalari au pătruns în sală (au confundat Casa Sindicatelor cu Duetul, mai mult ca sigur), au făcut zgomot în stilul caracteristic, după care s-au tirat să-l prindă repede pe Salam la Taraf TV
3. Piteştenilor le place Filarmonica. Sala a fost aproape plină!
4. Vă recomand şi vouă să vă petreceţi timpul joia într-o companie selectă şi într-un mediu deosebit. Vă garantez că în toată stagiunea nu veţi vedea şi asculta acelaşi concert de mai multe ori. De aceea (şi din multe alte motive) iubesc eu Filarmonica Piteşti!

miercuri, 7 octombrie 2009

Esenţe tari în vorbe scurte

* Înfiinţăm clubul bloggerilor, trebuie să înfiinţăm şi blogul clubului bloggerilor. Fain, nu?
* Mâine seară vreau să merg la Filarmonică, să aud cum sună vioara lui Enescu... că pe a lui Stradivarius am ascultat-o
* Am descoperit http://www.watch-series.com/ şi m-am reapucat să văd Baywatch... dar parcă nu-l mai văd cu aceiaşi ochi. Mamă, cum a evoluat cinematografia americană, acum numai efecte speciale şi scenarii încâlcite.
* Mă apuc astă-seară să citesc (sau cel puţin aşa sper, asta dacă somnul nu are alte planuri cu mine înainte) "Plopii din Berlin" - Anne B. Ragde, carte răsplătită cu premiul Riksmal

ne mai vedem, ne mai citim!

marți, 6 octombrie 2009

Scurtul drum de la laptop la șpaclu

După cum v-am promis, iată două poze cu mine la munca de jos. Am râcâit ieri la pereți cât să-mi ajungă pentru zece ani. Da-i frumos rău atunci când depui efort pentru (în) casa ta!


P.S.: Chiar se câștigă bine din asta, mă gândesc serios să las laptopul pentru șpaclu :))

Reminder: vineri@clubul bloggerilor

Acesta este un apel pentru toţi cei care s-au înscris în clubul bloggerilor. Ne întâlnim vineri, ora 19, la Librăria mea (str. Crinului, nr. 51)

joi, 1 octombrie 2009

Mesaj pentru ei...

... acei ei care îşi bat joc de noi şi vor, în schimb, să-i votăm.

Vi s-a luat, nu-i aşa? Să vă tăbăciţi fundurile pe scaunele comode, să debitaţi prostii pe la televizor, să citiţi foi întregi cu discursuri populiste, în care nici voi nu credeţi, să daţi mâna cu boşorogii şi să pupaţi copiii, să faceţi tumbe doar de dragul procentului. Vă înţeleg, bieţilor. Tocmai de aceea vă transmitem că şi nouă ni s-a luat să vă mai vedem moacele, să vă mai suportăm ifosele şi fiţele, să vă mai credem pentru două secunde.
Aşa că faceţi voi un bine şi tiraţi-vă cu toţii, în turmă, asemeni celorlaltor rumegătoare cu copite, spre ţările în care cresc ciolane în copaci. Şi-atunci vom fi cu toţii fericiţi.

Mi-am luat Prima Casă

... şi sunt foarte mândră. Am visat de mică să am o casă a mea, iar visul a devenit din ce în ce mai intens după căsătorie. Acum, după câteva luni (nu mai contează câte) de mers la bancă, la notar, la sediul firmei, după nervi şi stres în cantităţi industriale, pot respira uşurată: am apartamentul meu, frumosul meu apartament care deocamdată trebuie renovat, decorat, mobilat.
Deşi la început priveam cu scepticism spre acest program, Prima Casă (cu toată birocraţia sa istovitoare), s-a dovedit a fi ceva bun pentru mine, numai dobânda de doar 5% fiind un mare avantaj.
P.S.: Sunt foarte fericită!!!

marți, 29 septembrie 2009

"Jurnal în piatră" - Carol Shields

Am terminat de citit una dintre cele mai interesante cărţi (ca abordare) de până acum: "Jurnal în piatră", de Carol Shields, roman care i-a adus scriitoarei, în 1995, premiul Pulitzer. Cartea prezintă viaţa lui Daisy Goodwill, născută în Manitoba şi condamnată încă din primele clipe ale vieţii să cunoască singurătatea, mama ei Mercy murind chiar după ce a adus-o pe lume. Fetiţa va fi crescută de o vecină care, căsătorită, dar neîmplinită, o va fura şi o va duce în Winnipeg. Tânăra Daisy se va căsători cu alcoolicul Harold, care moare în luna de miere, şi va trăi dragostea adevărată în braţele lui Barker, fiul "mătuşii" care a crescut-o.
Povestea e prea frumoasă, pentru a o înşira eu aici, aşa că vă invit s-o descoperiţi voi pe parcursul celor 300 de pagini.

* Ceea ce am remarcat cu plăcere, pe lângă biografia urzită ca o pânză de păianjen în jurul lui Daisy, a fost splendoarea pietrei, această componentă a lumii noastre, aparent fadă şi insignifiantă, care ţine închisă în carapacea de calcar o viaţă zbuciumată şi trecătoare. Viaţa unui om.

Votaţi, tovarăşi!

Fără să am timpul necesar pentru o campanie electorală, fără să-mi imprim faţa cu zâmbetul larg pe afişe pe care să le postez prin tot centrul, vă cer totuşi să votaţi (şi eu, Brutus?).
Daţi-vă cu părerea cum să funcţioneze clubul nostru bloggeristic.
Eu zic aşa:
  • să fie vinerea, după ora 18 (nici în week-end când mulţi dintre voi pleacă să se "revergoreze", nici în timpul serviciului sau şcolii).
  • Locaţia: Librăria mea (strada Crinului, nr. 51)
  • Tematică: după prima întâlnire, de cunoaştere şi acomodare, stabilim un fel de calendar
  • Obligatoriu: voie bună
  • Interzis: mai mult de două ceaiuri (glumesc!)
A! Şi-aş vrea tare mult să începem de săptămâna viitoare. Voi ce ziceţi?

luni, 28 septembrie 2009

Am găsit-ooooo!

E vorba despre melodia pe care o căutam de ceva timp, şi care îmi răsuna "Beep beep" în urechi la o reclamă. Deci:

Simone White - The Beep Beep Song

Înscrieri

După cum spuneam în postarea anterioară, vă cer ajutorul tuturor pentru a înfiinţa un "Club al bloggerilor". Deocamdată suntem la faza de înscrieri. În continuare vă las o listă cu cei care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din această "trupă de şoc" :D
Subsemnata
Dacă vrei să ni te alături, lasă un comentariu aici sau trimite un mail la niculablogspot@gmail.com. Te aşteptăm!

vineri, 25 septembrie 2009

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici".
Aşa că, dacă printre voi se regăsesc persoane care, pe lângă activităţile cotidiene, obositoare şi solicitante, mai găsesc răgaz să mai şi răsfoiască o carte, sunteţi bineveniţi în acest "Club al iubitorilor de carte". Nu ştiu unde ne-am putea întâlni, dar dacă v-aţi arăta interesaţi, voi găsi eu o locaţie potrivită, fiţi fără grijă. Hai că e prea mişto ideea. Dacă vă surâde, lăsaţi-mi un comentariu.
Mă gândesc că acest club se poate constitui chiar şi într-un minicenaclu, sau într-un seminar (săptămânal, bilunar, cum vreţi şi cum puteţi!) pe orice temă. Aşa că, ce ziceţi, vă băgaţi?

joi, 24 septembrie 2009

Pentru EL

Doar cu un zâmbet alungă norii, doar cu o îmbrăţişare sugrumă faptele grele şi oamenii ipocriţi. Şi face toate astea atât de natural, încât ai spune că pe fişa postului său de pământean obişnuit scrie, cu cerneală scursă din firmament, "Înger".

marți, 22 septembrie 2009

De ce m-aş uita la televizor?

Cel mai mult mă enervează la televiziuni, pe lângă emisiunile cu proşti, emisiunile aranjate cu proşti plătiţi. Am văzut că în ultimii ani e o adevărată modă să iei una bucată figurant fomist şi să-l pui să înjure, să facă pe blonda, să înşele şi să facă circ. Nu, sincer, ăştia chiar ne cred fraieri? Cineva îşi poate imagina că producţiile gen: Pariu că ştiu (am aflat astă-seară de existenţa respectivei), Trădaţi în dragoste sau alte tâmpenii regizate de-a fir a păr, par, chiar şi pentru o secundă, reale? Mult îşi mai subestimează aceşti producători targetul. Până şi mamaie s-a prins că ăia de la "Test de fidelitate sunt plătiţi", că blondele din show-ul de la Antena 1 nu sunt de fapt chiar atât de "blonde" (nu de alta, dar ar fi murit în primii ani de viaţă, rumegând cucută). Aşa că d-aia nu mă mai uit eu la televizor, n-am ce vedea şi nici ce învăţa! Deci, la ce bun?

luni, 21 septembrie 2009

Ani de liceu...

Astăzi mi-am vizitat liceul. De cum am intrat pe uşă m-au năpădit amintirile anilor frumoşi în care îmbinam atât de uşor utilul cu plăcutul... Mi-au revenit în minte lucrul la revista şcolii, statul pe coridor înainte să vină profii la clasă, lecţiile de logică, în care profesorul ne spunea că dacă suntem atenţi putem auzi moleculele cum se lovesc de pereţi, discoteceala pusă la cale în timpul orelor, câte şi mai câte.
Am reîntâlnit azi profesori dragi: Iulia Georgescu, Carmen Dună şi Magdalena Zaharescu, figurile care oricum îmi rămăseseră cel mai bine întipărite în minte. M-am bucurat să văd că lucrurile merg oarecum ca înainte: premii cu revista "Adolescenţa", programul "Leonardo da Vinci", panourile pe care ne afişam şi noi pozele cu realizările deosebite etc.
Un colţ de viaţă care nu a evoluat, dar care nici nu s-a alterat. Asemeni unei fotografii...


miercuri, 16 septembrie 2009

Am fost și eu mititică...

Nu mai țin minte când mi-a fost făcută această fotografie, nici de ce eram atât de speriată. Știu doar atât: mi-e dor de bunicul meu :(

marți, 15 septembrie 2009

Blogger vs. jurnalist

Nu se mai poartă acum războiul dintre generaţii, nici măcar cel dintre sexe. E la modă disputa dintre bloggeri şi jurnalişti, care e mai mare, mai tare şi mai influent. Chiar am văzut de curând o asemenea scenă televizată şi pot să spun că, avându-l exponent pe Zoso, blogărimea s-a impus cu 1-0 (cel puţin).
Eu sunt şi, şi. Poate de aceea sunt adepta teoriei că jurnalismul şi blogul ar trebui să fie complementare, iar jurnaliştii şi blogării, dacă nu unii şi aceiaşi, atunci în niciun caz în răzbel. Singura diferenţă dintre cele două categorii ar fi că primii nu beneficiază de atâta libertate precum ceilalţi, ştim foarte bine că întreprinderile de presă sunt manevrate de interese politice, economice sau de altă natură, pe când pe blogări îi cenzurează decât... bunul simţ, cum bine sublinia Geocer ieri într-o emisiune televizată. Ei n-au un editor, un deadline, o linie editorială de la care nu trebuie să se abată.
Aşa că această confruntare nu are un temei solid, ci mai degrabă survine unor orgolii reciproce, orgolii care ar trebui să fie măcar productive şi de o parte şi de cealaltă.

luni, 14 septembrie 2009

A început şcoala...

Pentru mine nu, dar pentru ei da. Instant îmi aduc aminte cum era 15 septembrie pe uliţa mea: emoţii mari, dorinţa de revedere cu colegii, senzaţia unui nou început printre castanii care-şi aruncau frunzele în curtea şcolii. Totul combinat cu zâmbetul învăţătorului care ne însenina ziua punându-ne pe bancă flori şi cărţi. Zumzet, ghiozdănele, zâmbete, strângeri de mâini şi îmbrăţişări, toate acestea făceau parte din atmosfera începutului de an şcolar, peste ele planând povestirile despre "Cum mi-am petrecut vacanţa de vară", urmate de compuneri pe această temă.
Era frumos să fii elev de generală, chiar şi atunci când nu veneai la şcoală cu microbuzul, nu păpai în recreaţia mare lapte şi corn, ci te mulţumeai cu pâine şi gem, nu aveai încălţări de fiţe, ci bocanci în care, din când în când îţi mai intra apă...


sâmbătă, 12 septembrie 2009

"Urania" - J.M.G. Le Clezio

Ce aş mai putea spune eu despre J.M.G. Le Clezio şi să nu fie cunoscut? Faptul că anul trecut a luat premiul Nobel pentru Literatură spune totul. S-a născut în aprilie 1940, a scris peste 40 de romane, povestiri, nuvele şi eseuri. A început să scrie la vârsta la care alţii de-abia se deprindeau cu literele: 7 ani.
„Urania” te fascinează încă de la început. Un băieţel francez construieşte, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o lume a sa, pură şi încântătoare, pentru a se refugia de relele care-l înconjurau. Timpul trece şi Daniel Silitoe devine geograf. Meseria îi îndrumă paşii către Emporio, o lume a cercetătorilor, un fel de cetate a antropologilor, istoricilor şi bancherilor. Însă nu acest loc îl va marca ci un ţinut apropiat, a cărei legendă o află de la Raphael, unul dintre locuitorii de la Campos.
Campos: un loc în care cei câţiva băştinaşi sunt foarte apropiaţi de natură. Nu au şcoală şi nici nu simt nevoia, pentru că întemeietorul acestui sat, Anthony Martin, zis Jadi (Antilopa) i-a învăţat că Viaţa este cea care le predă tot ce trebuie să ştie. Nu au spitale, pentru că „leacurile bolilor stau în plante şi în mângâieri”. Nici credinţe nu au, înafară de cea în propriile puteri. Cerul este venerat, locuitorii din Campos adunându-se în anumite seri pentru a studia stelele: "Pământul este trecător, cerul rămâne veşnic acelaşi".
Limba care se vorbeşte la Campos („câmpuri”, în spaniolă) este Elmen. Atunci când au pătruns în această comunitate, locuitorii, de toate naţiile şi culorile, se aflau într-un punct de răscruce în viaţa lor: fie aveau probleme cu legea, fie luaseră parte la o tragedie; cu toţii au reuşit pe parcurs să-şi găsească aici echilibrul interior. "Cei care vin la Campos sunt la capătul drumului, nu au un alt loc în care să mai meargă". Campos a devenit pentru toţi un loc sacru, care, chiar şi înconjurat de sate dezvoltate, nu se alterează de obiceiurile şi mentalităţile acelor vremuri. Totul se destramă însă când cercetătorii de la Emporio încep să vadă acel ţinut ca pe o afacere profitabilă în domeniul imobiliar. Aşa că au evacuat zona, iar locuitorii au plecat asemeni unui stol de fluturi spre alte locuri.
Mărturisirile lui Raphael despre frumuseţea locurilor şi oamenilor de la Campos, admiraţia faţă de Thomas Moses, relaţia cu Dahlia, întâlnirea cu Lili din lagună, grădinile Atlas, colegiul Emporio şi în cele din urmă plecarea poporului-curcubeu toarnă splendorile ţinutului Campos în forma perfectă a Uraniei, ţara creată de Daniel în copilărie...

"Trebuie să învăţăm cu toţii să fim mici pentru a deveni oameni" - p. 83
"Uneori nu-i nevoie de vorbe pentru a spune lucrurilor pe nume" - p. 143

vineri, 11 septembrie 2009

Rânduri despre frumuseţe

Astăzi vreau să vă vorbesc despre frumuseţe, despre infinitele feluri în care aceasta se propagă. Ne intră în ochi fără voia noastră, ne încântă, ne frământă, ne delectează. Şi nu, frumuseţea nu ar fi desăvârşită fără o minte pe măsură.
Ce urâte sunt trăsăturile fine dacă gura, odată deschisă, le învăluie în banal. Cât farmec izvorăşte însă din acea faţă divină, atunci când vorbele sunt şi ele ambalate în miere.
Şi ca să concluzionez, există femei într-adevăr frumoase (nu doar plăcute la vedere). Un exemplu este colega mea Simona Ştefănescu. Mai multe nu pot spune, nu ar avea rost, de fapt. Scrie, prezintă ştirile, e isteaţă, fermecătoare. Să continui?
Şi nu, n-am primit bani să-i fac reclamă :)

joi, 10 septembrie 2009

Noutăţuri

În primul rând, trebuie neapărat să citiţi asta, asta şi asta. 1. ca să vă culturalizaţi; 2. ca să vedeţi că unii dintre ăia culturalizaţi sunt mai degrabă "culturişti" şi 3. ca să vedeţi câtă cultură... de grâu, orz, ovăz şi alte cele zace în hambarele unor internauţi... :) Luaţi-le ca pe nişte recomandări din partea mea. Eu le-am citit şi mi-au plăcut, aşa că, dacă aveţi încredere în gusturile mele, ştiţi ce aveţi de făcut...
2. Citesc acum o carte al cărei autor a primit anul trecut Premiul Nobel pentru Literatură. Dacă vă e lene să daţi search pe google să vedeţi cine este, vă uşurez eu munca, spunându-vă că se cheamă Jean-Marie Gustave Le Clézio şi adooor cum scrie. Cartea rămâne surpriză până revin cu recenzia. Am cumpărat-o din mall, când mergeam la 3d (şi nu-mi pare rău!)
3. Mi-am făcut cont pe Twitter (nu ştiu de ce, încă mă dumiresc) şi pe Triburile (ca să fiu în pas cu colegii de la redacţie care m-au terorizat cu ferme, nobili, paladini, lucruri care deveniseră un limbaj codat pentru mine, aşa că până la soluţia accederii în "tribul lor" n-a mai fost decât un pas).
Vă mulţumesc pentru atenţie, la revedere! :)