marți, 13 octombrie 2009

Un gând...

Timpul se grăbeşte.
Tare de tot.
De parcă undeva departe îl aşteaptă cu inima strânsă cineva.
Oare cine sau ce îl aşteaptă? Lăsaţi o impresie...

5 comentarii:

ioana spunea...

vremea. vremea timpului.

Raluca Nicula spunea...

interesant, ioana! :D

Mişu spunea...

Timpul e singur, nu-l aşteaptă nimeni, fiindcă a aştepta presupune tot timp. Dacă n-ar fi timp, am fi eterni. Perechea ireconciliabilă timp-eterniate, iată cum a apărut... Şi acum, ca să devin prozaic, v-aş întreba cum v-aţi simţi să faceţi o eternitate ceea ce faceţi în fiecare zi a vieţii voastre? "Cu inima strânsă" noi suntem cei care îşi aşteaptă timpul. Timpul de a râde, de a dansa, de a suferi, de a dormi. De a muri.

(Moamă, ce profund m-am găsit să fiu, hi, hi hi...)

Alina spunea...

Timpul nu se grabeste. Noi ne grabim si uitam de el. Apoi cand ne trezim, avem impresia ca e vina lui, ca trece prea repede.

Raluca Nicula spunea...

@Misu: sa inteleg ca e plictisitor pe lumea cealalta :)
@Alina: da, uitam, ce-i drept, de multe lucruri importante in ziua de azi. Timpul este unul dintre ele