Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2011

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

A venit...

De când aşteptam primăvara asta. Poate de... primăvara trecută? Cam aşa.
E frumos să vezi cum totul revine la viaţă, după o prea lungă perioadă de hibernare. Flori, copaci, oameni. Toţi laolaltă.
Soarele, încă nesigur şi puţin ruşinat, îşi face simţită prezenţa încet, dar sigur. Mi-a fost dor de el, la fel cum mi-a fost dor de senzaţia vântului cald în păr în timp ce pedalez sau alerg. Uşor, uşor şi eu "înverzesc". Şi e atât de bine!
La multe primăveri!

Să mai şi cântăm, să mai şi trăim, din când în când!

Un copil mai cerebral

Cineva mi-a spus de curând că a văzut la mine o schimbare în timp şi că acum nu mai sunt o victimă sigură a celor din jur. Să traduc: infantilitatea şi naivitatea de odinioară s-au mai diminuat, că de dispărut nu aveau cum aşa peste noapte. Nu am insistat cu întrebările asupra acestui fapt, aşa că m-am mulţumit să înţeleg ce am vrut eu din asta. Poate... m-am maturizat? Dar ce înseamnă de fapt maturizarea? Să nu mai fi copil? Un copil e naiv. E îmbătat de frumos. Se joacă. Iubeşte. Zâmbeşte mult, râde cu poftă. Dacă a primit o palmă, peste 10 minute uită că l-a durut. Un copil nu urăşte, nu ucide, nu înşeală. Eu sunt un copil. Ceva din mine are aceste calităţi şi refuză să le înece. Poate sunt un copil... mai cerebral? Că da, copilul nu trebuie să dispară din noi niciodată. Şi ce oi fi la bătrâneţe? Cu siguranţă un copil mai înţelept!

Iubesc femeia...

Fiinţă frumoasă, armonioasă, tandră, pasională, sexy, incitantă, cuminte, delicată, harnică, iubitoare, misterioasă... într-un cuvânt, FEMEIA. Cu toţii o iubim, indiferent de sex. De ce? Pentru că ea face Universul mai interesant, îi dă culoare, îi dă farmec, îi dă viaţă. Atunci când zâmbeşte, dezgheaţă totul în jurul ei, atunci când plânge, sparge norii. Cu o floare îi aduci soarele în priviri, cu o sărutare o înalţi deasupra lumii.

Câtă nevoie are o femeie de dragoste! Iubeşte-o, dăruieşte-i sincer şi deschis inima ta, declară-i că e unică, deosebită şi încântătoare. Alungă-i temerile cu o îmbrăţişare, şterge-i lacrimile cu o mângâiere şi vei vedea cum prinde viaţă, cum se naşte din mâinile tale, nu numai din coasta ta...
sursă foto

"America", de Franz Kafka

În sfârşit, m-am decis să citesc o carte pe care am tot amânat-o. Cred că descrierea de pe coperta interioară a fost cea care m-a făcut să dau înapoi atâta timp, şi anume că "America" lui Kafka este o carte neterminată. Ei, da, de asta aveam nevoie acum, de fapte şi întâmplări lăsate în aer. Dar ieri mi-am zis "De ce nu?". Aşa e şi în viaţă, dacă stau să mă gândesc bine. Aşa că am pornit la drum printr-o Americă pe care filmele mi-au prezentat-o altfel. America lui Kafka e mult mai reală, mai palpabilă, mai aproape de... adevăr, cel puţin aşa am simţit eu. Povestea nu prezintă personaje sau situaţii ieşite din comun, ci, din contră, pe alocuri poate fi considerată chiar banală, scriitura fiind însă cea care, prin descrieri realiste şi un umor bun, salvează momentele "moarte".
Personajul principal, Karl Rossmann, un evreu din Praga, este gonit de acasă de părinţii săi din cauză că, la numai 16 ani, a lăsat însărcinată o servitoare. De cum pune piciorul pe …