Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2009

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Publicat în Ziarul de Argeş

Macheta lu’ Guţă. Fără număăăr! În centrul Piteştiului, trecutul stă faţă în faţă cu prezentul. Din păcate, cel din urmă are de pierdut. O dovedeşte macheta Bisericii Sfântul Nicolae cu Ceas (amplasată pe locul impunătoarei clădiri de odinioară), care nu este altceva decât un kitsch, un dezgust, o tristeţe. De ce kitsch? Pentru că mâinile din care macheta a luat fiinţă se pare că n-au fost unele atât de dibace sau dacă au fost (ceea ce, iertată să-mi fie îndrăzneala, eu nu cred!) nu au fost completate de har. De ce dezgust? Pentru că asemănând creaţia asta de duzină cu originalul te încearcă o stare teribilă de... vomă. De ce tristeţe? Pentru că realizezi instant un lucru teribil: ce au dărâmat comuniştii, mai doboară încă o dată şi contemporanii noştri. De data asta din prostie. P.S.: Am lăudat iniţiativa Municipalităţii de a marca într-un fel locul bisericii de odinioară. Dar resping total ideea de a-şi bate joc printr-o creaţie Guţiano-Salamistă de memoria lăcaşului de cult. Ruşi

O seară în acorduri de flaut

Am fost aseară la Filarmonică, la Ethos Japonez. A fost frumos, numai că am o singură nemulţumire: sala. Acustica lasă serios de dorit. Să revenim la spectacol: mi-au plăcut în special concertul pentru flaut şi orchestră şi cântecele japoneze pentru cele patru anotimpuri. Mi-am încântat ochii cu un kimono floral, cu tente de roşu aprins şi mi-am adus instant aminte de frumosul film: "Memoriile unei gheişe". Soprana Akiko Hayakawa a fost superbă, aducând cu sine ceea ce are mai frumos poporul japonez: gingăşia, delicateţea şi rafinamentul. Felicitări Filarmonicii din Piteşti pentru că a reuşit şi de această dată să fie la înălţime. Rămân la părerea mea că un bun management face minuni într-un oraş ca al nostru, în care nu ducem lipsă de oameni de calitate, care ştiu să guste muzica bună. Da, a fost sala plină şi m-am bucurat foarte mult!

ÎN CURÂND!

Numai aici, reportaje adaptate pentru blog. Într-o serie " Stropi de suflet argeşean ". Tradiţii, obiceiuri şi poveşti din vremurile apuse, de "pe Argeş în gios". Exclusiv pe www.ralucanicula.blogspot.com Stay tuned! :D

Seară japoneză

N-am mai fost demult la Filarmonică. Şi având în vedere că de data aceasta nu voi merge în interes de serviciu, deci nu voi mai fi condiţionată, am de gând să mă relaxez total şi să gust din adevărata plăcere a muzicii. Am spicuit o frază din comunicatul trimis de Centrul Cultural, gândindu-mă că poate vă va face şi vouă cu ochiul: "Dacă în ianuarie 2008 solista Azako Ishizuku ne-a purtat, pe clapele pianului, într-o lume mirifică, joi, 26 februarie 2009, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vom pătrunde într-o altă lume, a ethosului japonez. Soprana Akiko Hayakawa şi flautistul Matei Ioachimescu vor interpreta lucrări de: Jun Yokoyama, Ikuma Dan, Hisataka Otaka şi G. Puccini". P.S.: Având în vedere că sunetul divin al flautului se află printre preferatele mele, prevăd o seară de excepţie.

Avem nevoie, în fapt, de o Sărbătoare a Iubirii?

Mult timp m-am răzvrătit împotriva Valentine’s day, neînţelegând pornirile şi obsesiile românilor de a împrumuta din cutumele de peste Ocean când le avem şi noi, foarte frumos, pe ale noastre. Cu timpul m-am resemnat, înţelegând de fapt că mă lupt cu morile de vânt: pe 14 februarie, în centrul Piteştiului apăreau şi mai multe tarabe cu kitschuri, din ce în ce mai mulţi îndrăgostiţi făceau coadă la uşa unor ofiţeri de stare civilă de ocazie, aproape toate discotecile organizau show-uri erotice drept cadou de „Valentine’s”. M-am scuturat apoi de nesimţirea de a încerca să răstorn mentalităţi şi mi-am zis că voi privi detaşat la aceste forme comerciale în care iubirea e exploatată pe bani frumoşi. Dacă ei, românii, vor să cadă în penibil, lasă-i în plata Domnului. După vorba unui înţelept antic care spunea că „Dragostea şi foamea conduc lumea”, aş spune că „Foamea şi prostia conduc România” (na, că mai şi rimează). Şi-a răcit gura destul săracul Maiorescu cu forma fără fond specifică nou

Minicult

Iubesc cărțile. În fiecare dintre ele regăsesc o parte din mine (un sentiment, o trăire, un refugiu). Și, exact așa cum fac cu orice lucru la care țin, cartea bună beneficiază de un tratament special din partea mea, lucru care se poate transforma, dacă se poate spune așa, într-un minicult. O să vi-l destăinui și vouă, chiar dacă risc să mă considerați nebună. Asta e, nimeni nu-i perfect! Astfel, niciodată nu mă apuc să citesc o carte fără să mă spăl pe mâini (un soi de respect, presupun); de fiecare dată când citesc încerc dau totul în jur pe MUTE (deși asta nu-mi reușește de fiecare dată); frazele pline de înțelepciune sau dialogurile inspirate sunt imediat transpuse într-o agendă specială; iar dacă volumul respectiv s-a ridicat la sau chiar a întrecut detașat așteptările mele, totul se încheie cu o strângere la piept. În semn de apreciere. Sau de nebunie incurabilă, cine știe...

Blogging again

Am avut astăzi o discuţie, ce-i drept cam scurtă (asta pentru că noi ăştia de la Argeş tv mai şi muncim) cu colegul Polonezu . Nu i-am spus-o personal (ar fi sunat a linguşeală gratuită şi complet deplasată), dar îmi place cum gândeşte. Polonezu e împotriva bloggerilor-ciupercari (ăştia apăruţi după ploaie...), care-şi fac şi ei blog că aşa se poartă. Stimate coleg, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Cândva spuneam, după un webevent, că nu trebuie să milităm pentru creşterea numărului de bloguri, pentru că, trebuie să recunoaştem, mulţi dintre aceşti "scriitori" mirobolanţi nici nu ştiu bine a scrie, în fapt. Mă mai întreabă acelaşi coleg, printr-o leapşă următoarele: 1. Primul contact cu blogging-ul? 2. De ce ţi-ai deschis blog? 3. Parerea ta despre blogurile de duzină, care apar doar pentru că sunt un “must-have”. Întrebare bonus: De ce ai profil de hi5? // De ce nu ai profil de hi5? (în funcţie de caz) Eu îi răspund cât se poate de sincer: 1. Cu bloggingul ca formă de a ci

Mâine, în Ziarul de Argeş...

Pagina 14 din Ziarul de Argeş este dedicată şi în această săptămână online-ului argeşean. Tema o constituie "Valentine's day", subiect despre care au fost invitaţi să-şi dea cu părerea bloggerii. De abia aştept să cumpăr vineri ziarul şi să văd care sunt poziţiile colegilor din blogosferă vis a vis de această sărbătoare. Articolul meu va fi publicat şi aici, cu o zi după apariţia publicaţiei. La bună citire! (Această postare este inspirată de un articol apărut pe blogul lui Adrian Enache ).

Pasărea spin

Sunt fericită. Am găsit, în sfârşit, un film pe care l-am căutat demult. O poveste de dragoste deosebită, plină de înfrânare, dar şi de eliberare, în care însăşi iubirea e un fruct interzis. " The thorn birds " (Pasărea spin) m-a fascinat încă de pe când eram micuţă. Numai că atunci eram foarte răzvrătită pe părintele enamorat care nu reuşea să-şi înfrâneze pornirile trupeşti. Acum, după ce am vizionat din nou ecranizarea bestseller-ului lui Colleen McCullough, îmi dau seama că e atât de complexă şi profundă. Şi mă gândeam aşa, privind cele opt cd-uri ale producţiei, că firea ne e atât de slabă. Doar mintea e cea care face diferenţa între oameni. The Thorn Birds Theme-flaut

Lucian Blaga - Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu. Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră. Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci. Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ privirile tale erau albastre şi-nalte de tot. Zvon legendar se ridică din brazi. Ochi atotînţelegător era iezerul sfânt. În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine. Din gene, ape moarte mi se preling. Ar trebui să tai iarba, ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut. Cu coasa tăgăduirei pe umăr în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

Noutăţi

*** Citesc o carte fascinantă. Un stil complet nou care mă acaparează. A! Şi între timp mai şi muncesc. Aşa că blogul a cam trecut ziele astea pe locul patru. P.S.: În fruntea listei se află tot EL, ca întotdeauna! *** Apropos' de EL... De Valentine's nu ne-am luat cadouri, nu ne-am pupat mai mult ca de obicei. Noi n-avem nevoie de o zi anume să ne arătăm sentimentele. Mai ales de-aia importată (bleah!)

Love is all around! It really is!

Mătura mângâie cimentul şi-l curăţă de mizerie şi paşi grăbiţi. Vântul se desfată cu sărutul florilor, ducându-l acolo unde nimeni altcineva nu poate ajunge. Soarele scaldă în lumină Pământul, îi dă sănătate şi rod, lăsându-i totodată noaptea ca să-i fie un sfetnic bun. Marea şi cerul se privesc zi de zi în ochi şi nu mai au nevoie de cuvinte. Atunci când este umplută cu cafea, ceaşca se completează ca un puzzle, devenind irezistibilă. În nopţile geroase de iarnă covorul acoperă duşumeaua amorţită şi o menţine în viaţă. O îmbrăţişare masculină atunci când lacrima e mai grea ca niciodată şi-ţi oboseşte obrazul de femeie plăpândă. Oare nu sunt toate acestea dovezi de iubire? Oare nu suntem noi înconjuraţi numai de dragoste? Ba da. Numai că trebuie să ridicăm pleoapele indiferenţei şi să trăim în armonie cu ceea ce ne înconjoară. Nu-i greu. În fond, suntem toţi o apă şi-un pământ. Şi-un Dumnezeu. Wet Wet Wet-Love Is All Around

Ce mă enervează la culme în Piteşti

# " Plombele" din asfalt ; # Faptul că în loc să se construiască blocuri pentru tineri, se dau miliarde pe toalete ecologice, fântâni arteziano-cântătoare, parcuri de fitness; # Deşi nu este singurul loc din ţară în care se întâmplă asta, în Piteşti îşi duc veacul nestigheriţi câini comunitari, cerşetori... şi politicieni habarnişti; # Piteştiul este de asemenea un loc în care spaţiul verde pierde în lupta cu pavelele kitschoase; Mai bine ni s-ar potrivi titulatura de Oraşul Pavelelor... pentru că lalele sunt oricum mai multe în Braşov; # Sculpturile abstracte postate prin parcuri şi în pieţe. Vreţi să-mi spuneţi că înţelegeţi ce reprezintă? Nu? Atunci ce caută prin tot oraşul? Cine a luat decizia să le amplaseze şi, mai ales, DE CE? # Kitschul e unul dintre cuvintele de ordine în oraşul nostru: priviţi macheta Bisericii Sfântul Nicolae din centru! Ea e emblema clară a prostiei româneşti. Daţi-mi voie să spun că acela care a realizat-o se încadrează perfect în curentul "

Bloggerii se lasă tipăriţi

Parteneriat între online şi tipărit, între un ziar local şi o blogosferă aşijderea. Este ceea ce prima parte şi-a dorit demult, în timp ce a doua s-a temut să-i dea primei o şansă. Şi totuşi, se poate. Iar ceea ce e cel mai important, se poate la Piteşti (am aflat de la Dumis ). Şi cine putea să iniţieze acest parteneriat dacă nu cineva care le face (bine!) pe ambele? Şi anume blogger-ziaristul Mihai Alexandrescu . Astfel, conform unei discuţii avute astăzi, s-a decis oficial că bloggerii vor lovi cu părerile lor proprii şi personale în taste şi vor fi daţi la gazetă, domne! În felul acesta poate disputa tacită între cele două tabere va lua sfârşit când ziariştii vor vedea că nici aceşti amărâţi din mediul online nu's chiar atât de inculţi. Să vedem ce-o să iasă! O să cumpăr vineri Ziarul de Argeş! Faceţi şi voi la fel dacă sunteţi curioşi... P.S.: Îmi pare rău că n-am luat parte la negocieri...

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

!!! Am preluat leapşa !!! Mare bucurie mi-a făcut Mihai Alexandrescu astăzi. M-a făcut să mă gândesc la cărţile citite şi uitate pe acolo pe undeva, prin cotloanele minţii sau prin cele ale bibliotecii. Mulţumesc, Mişu! O să încerc să-mi aduc aminte selectiv, dar răspunsurile nu pot fi decât unele provizorii... Să nu uităm că eu sunt într-o etapă în care încă mă edific şi explorez. Aşa că răspunsurile mele s-ar putea să nu fie surprinzătoare. Deci, să vedem: 1. Care este cea mai bună carte citită de tine ? Învierea (Lev Tolstoi); Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde); Jurnalul fericirii (Nicolae Steindhardt) 2. Ai făcut cadou cărţi ? Da, din păcate prea puţine. Mai multe am primit. 3. Care este viitorul literaturii ? Ca şi trecutul sau prezentul: plin de încercări, dar subţire în reuşite. 4. În ce limbi ai citit cărţi ? Română. 5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut ? Paulo Coelho - Alchimistul (deşi aş fi cam dură), 6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură ? Rusia. Şi nu cred că a

New look

De ce nu sesizează bărbaţii micile schimbări, pornind de la banalul vopsit (hai că în cazul meu de la şaten deschis la castaniu TREBUIE să fie o diferenţă), până la complicatul tuns (adică, HELLO!, când m-am trezit de dimineaţă lângă tine aveam părul lung, iar acum când vii acasă şi mă vezi cu el până la umeri... ţi se pare "la fel"?). În fine, mă depăşesc misterele bărbăteşti. Să fie femeile mult mai atente la detaliu decât bărbaţii? Exemplu: avem şi noi şi ei în faţă o sticlă de bere (zic şi eu, nu mă omor după asta, în fine); noi ne uităm la culoare, etichetă, forma paharului în care chelneriţa plictistă toarnă agale şi eventual la scrumiera care de cele mai multe ori e murdară. Ei privesc cu încântare la formele chelneriţei şi duc la gură sticla sau paharul fără să se mai sinchisească de alte chestii din jur. Pragmatici, domne! Revenim la new look ... După ce le spui mieros: "M-am vopsit, nu-i aşa că arăt mai bine?", urmează răspunsul tipic masculin: "Da, d

Un piteştean cu blog

Am devenit bloggeriţă anul trecut. Am trecut de atunci prin mai multe etape: de la familiarizarea cu limbajul on-line, cunoaşterea blogosferei locale, adoptarea unui nou stil de scriitură (concis şi acroşant, sistematic chiar), până la implicarea (ce-i drept, cam slabă până în momentul de faţă) în diverse chestiuni care ţin de on-line-ul piteştean. Şi-mi place. Aş putea spune că bloggingul a devenit mai mult decât o pasiune, e o parte din mine, ceva ce-mi place la nebunie. Simt că pot face mai mult din treaba asta şi categoric nu mă voi opri aici. Blogosfera piteşteană e nici mai mult şi nici mai puţin decât ar trebui să fie. Adică... cei care se simt atraşi de asta o fac, iar cei care nu ştiu cu ce se mănâncă şi nici nu sunt interesaţi să afle stau în banca lor. Nu militez pentru creşterea numărului de bloguri în Piteşti, sunt sigură că o persoană care are ceva de spus şi vrea să se facă auzită e destul de conştientă în secolul digital că această formă este una dintre cele mai indica

Haz de necaz sau ce-mi place la criza asta

-- Să mă amuz de toţi cei care peste noapte au devenit analişti financiari şi specialişti în economie; -- Să văd cum se zbate guvernul Boc în mocirlă; -- Aglomeraţia pe străzi s-a diminuat ; -- Mahării şi-o iau în freză rău de tot. Dacă au nevoie de un loc călduţ pentru a trece peste criză, le recomand un part-time la stat... sunt destule posturi pentru femei de serviciu; -- Se curăţă oraşul de buticuri şi "ghene comerciale"; -- Apar bancuri bune despre criză (dovadă că şi noi râdem de ea, nu numai ea de noi): "Nu-i aşa că se înrăutăţeşte criza creditelor? Păi, l-am împrumutat pe fratele meu cu zece lire în urmă cu două săptămâni şi acum am aflat că sunt al patrulea în topul creditorilor englezi" sau "Care este diferenţa între o bancă de investiţii şi o pizza? O pizza încă mai poate hrăni o familie cu patru membri";

Splendoarea argeşeanului

Colegul Marian Mihai s-a plimbat cu traşcareta şi ni-l prezintă şi nouă pe briliantul inventator al vehiculului de Stoeneşti TRASCARETA Acelaşi coleg cu care mă mândresc, Marian Mihai , le-a făcut o vizită romilor din Cetăţeni. Printre dezacoarde, căsuţe din chirpici şi puradei jerpeliţi, Marian a descoperit o veritabilă recoltă de... antene parabolice. TIGANI CU ANTENE În timp ce Rechinu se zbătea în chinurile deochiului (doar nu credeaţi că a scăpat nevătămat din colonie...), eu escaladasem deja munţii şi mă delectam cu panoramele încântătoare. FOTOGRAFIE Eh, spuneţi voi, nu merită să lucrezi la Argeş TV ? See u soon!