sâmbătă, 28 februarie 2009

De weekend

Disper vecinii :D


Dj Rynno ft. Sylvia - Fantasy of Love (Black Light Dub Mix)

vineri, 27 februarie 2009

Publicat în Ziarul de Argeş

Macheta lu’ Guţă. Fără număăăr!
În centrul Piteştiului, trecutul stă faţă în faţă cu prezentul. Din păcate, cel din urmă are de pierdut. O dovedeşte macheta Bisericii Sfântul Nicolae cu Ceas (amplasată pe locul impunătoarei clădiri de odinioară), care nu este altceva decât un kitsch, un dezgust, o tristeţe.
De ce kitsch? Pentru că mâinile din care macheta a luat fiinţă se pare că n-au fost unele atât de dibace sau dacă au fost (ceea ce, iertată să-mi fie îndrăzneala, eu nu cred!) nu au fost completate de har.
De ce dezgust? Pentru că asemănând creaţia asta de duzină cu originalul te încearcă o stare teribilă de... vomă.
De ce tristeţe? Pentru că realizezi instant un lucru teribil: ce au dărâmat comuniştii, mai doboară încă o dată şi contemporanii noştri. De data asta din prostie.
P.S.: Am lăudat iniţiativa Municipalităţii de a marca într-un fel locul bisericii de odinioară. Dar resping total ideea de a-şi bate joc printr-o creaţie Guţiano-Salamistă de memoria lăcaşului de cult. Ruşine!

O seară în acorduri de flaut

Am fost aseară la Filarmonică, la Ethos Japonez. A fost frumos, numai că am o singură nemulţumire: sala. Acustica lasă serios de dorit.
Să revenim la spectacol: mi-au plăcut în special concertul pentru flaut şi orchestră şi cântecele japoneze pentru cele patru anotimpuri. Mi-am încântat ochii cu un kimono floral, cu tente de roşu aprins şi mi-am adus instant aminte de frumosul film: "Memoriile unei gheişe". Soprana Akiko Hayakawa a fost superbă, aducând cu sine ceea ce are mai frumos poporul japonez: gingăşia, delicateţea şi rafinamentul.
Felicitări Filarmonicii din Piteşti pentru că a reuşit şi de această dată să fie la înălţime. Rămân la părerea mea că un bun management face minuni într-un oraş ca al nostru, în care nu ducem lipsă de oameni de calitate, care ştiu să guste muzica bună. Da, a fost sala plină şi m-am bucurat foarte mult!

miercuri, 25 februarie 2009

ÎN CURÂND!

Numai aici, reportaje adaptate pentru blog. Într-o serie "Stropi de suflet argeşean". Tradiţii, obiceiuri şi poveşti din vremurile apuse, de "pe Argeş în gios". Exclusiv pe www.ralucanicula.blogspot.com
Stay tuned! :D

Din ciclul "De prostia ar durea"...

Aţi auzit o tâmpenie mai mare decât "Happy Dragobete Day!"??? Eu (încă) nu...

Operaţiunea "Rechinul infractor"


Colegul Rechinu a fost întrebat în prealabil cum stă cu ficatul... şi cu inima.

marți, 24 februarie 2009

De Dragobete...

... am primit flori, l-am citit pe Sienkiewicz, am dormit, am ascultat muzică bună, am vizionat un film de dragoste excepţional (nu neapărat în ordinea asta). Voi ce făcurăţi?

luni, 23 februarie 2009

Seară japoneză

N-am mai fost demult la Filarmonică. Şi având în vedere că de data aceasta nu voi merge în interes de serviciu, deci nu voi mai fi condiţionată, am de gând să mă relaxez total şi să gust din adevărata plăcere a muzicii. Am spicuit o frază din comunicatul trimis de Centrul Cultural, gândindu-mă că poate vă va face şi vouă cu ochiul:
"Dacă în ianuarie 2008 solista Azako Ishizuku ne-a purtat, pe clapele pianului, într-o lume mirifică, joi, 26 februarie 2009, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, vom pătrunde într-o altă lume, a ethosului japonez. Soprana Akiko Hayakawa şi flautistul Matei Ioachimescu vor interpreta lucrări de: Jun Yokoyama, Ikuma Dan, Hisataka Otaka şi G. Puccini".
P.S.: Având în vedere că sunetul divin al flautului se află printre preferatele mele, prevăd o seară de excepţie.

duminică, 22 februarie 2009

Avem nevoie, în fapt, de o Sărbătoare a Iubirii?

Mult timp m-am răzvrătit împotriva Valentine’s day, neînţelegând pornirile şi obsesiile românilor de a împrumuta din cutumele de peste Ocean când le avem şi noi, foarte frumos, pe ale noastre. Cu timpul m-am resemnat, înţelegând de fapt că mă lupt cu morile de vânt: pe 14 februarie, în centrul Piteştiului apăreau şi mai multe tarabe cu kitschuri, din ce în ce mai mulţi îndrăgostiţi făceau coadă la uşa unor ofiţeri de stare civilă de ocazie, aproape toate discotecile organizau show-uri erotice drept cadou de „Valentine’s”.
M-am scuturat apoi de nesimţirea de a încerca să răstorn mentalităţi şi mi-am zis că voi privi detaşat la aceste forme comerciale în care iubirea e exploatată pe bani frumoşi. Dacă ei, românii, vor să cadă în penibil, lasă-i în plata Domnului. După vorba unui înţelept antic care spunea că „Dragostea şi foamea conduc lumea”, aş spune că „Foamea şi prostia conduc România” (na, că mai şi rimează). Şi-a răcit gura destul săracul Maiorescu cu forma fără fond specifică nouă, romanezilor, şi tot n-am învăţat nimic (Cazul Dragobete îngropat de Valentin spune muuuuulte).
Eu, însă, iubesc şi sunt iubită, primesc şi ofer cadouri nu neapărat de 14 sau 24 februarie, nu numai de 1, 8 martie sau 25 decembrie. Mă bucur de iubire în orice zi, la orice oră. De ce? Pentru că n-avem nevoie de o zi anume (fie ea importată sau tradiţională) ca să ne aducem aminte că iubim. Noi suntem îmbibaţi cu acest sentiment încă de la naştere, când îi zâmbim mamei cu gingiile fragede până îi străpungem sufletul cu o stare pe care nici ea n-a mai cunoscut-o. Păşind pe treptele vieţii, începem să respirăm mai multe feluri de iubire. Unele dintre ele rămân neschimbate pentru toată viaţa, altele se pierd precum aburii dimineţii. Dar nu putem trăi dacă nu ne hrănim constant sufletul cu o altă inimă, dacă nu împărţim cu cineva din fericirea şi drama acestei vieţi trecătoare.
Cine îşi închipuie că iubirea stă într-un kitsch achiziţionat de la tarabă, o căsătorie de-o zi executată de unii care nu vor altceva decât să le crească procentul în campanie sau o cutie de prezervative câştigate la tombola din discotecă, se înşeală amarnic. Adevărata dragoste e cea din sufletul nostru, cea care se manifestă în fiecare zi şi nu aşteaptă o zi anume pentru a ieşi din carapace gata să încropească nişte gesturi fariseice, după modelul turmei.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Fericiți sunt creatorii de muzică...

... dar și mai fericiți sunt ascultătorii lor.


Henry Purcell - Abdelazer Suite 2

Minicult

Iubesc cărțile. În fiecare dintre ele regăsesc o parte din mine (un sentiment, o trăire, un refugiu). Și, exact așa cum fac cu orice lucru la care țin, cartea bună beneficiază de un tratament special din partea mea, lucru care se poate transforma, dacă se poate spune așa, într-un minicult. O să vi-l destăinui și vouă, chiar dacă risc să mă considerați nebună. Asta e, nimeni nu-i perfect! Astfel, niciodată nu mă apuc să citesc o carte fără să mă spăl pe mâini (un soi de respect, presupun); de fiecare dată când citesc încerc dau totul în jur pe MUTE (deși asta nu-mi reușește de fiecare dată); frazele pline de înțelepciune sau dialogurile inspirate sunt imediat transpuse într-o agendă specială; iar dacă volumul respectiv s-a ridicat la sau chiar a întrecut detașat așteptările mele, totul se încheie cu o strângere la piept. În semn de apreciere. Sau de nebunie incurabilă, cine știe...

joi, 19 februarie 2009

Blogging again

Am avut astăzi o discuţie, ce-i drept cam scurtă (asta pentru că noi ăştia de la Argeş tv mai şi muncim) cu colegul Polonezu. Nu i-am spus-o personal (ar fi sunat a linguşeală gratuită şi complet deplasată), dar îmi place cum gândeşte. Polonezu e împotriva bloggerilor-ciupercari (ăştia apăruţi după ploaie...), care-şi fac şi ei blog că aşa se poartă. Stimate coleg, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Cândva spuneam, după un webevent, că nu trebuie să milităm pentru creşterea numărului de bloguri, pentru că, trebuie să recunoaştem, mulţi dintre aceşti "scriitori" mirobolanţi nici nu ştiu bine a scrie, în fapt.
Mă mai întreabă acelaşi coleg, printr-o leapşă următoarele:
1. Primul contact cu blogging-ul?
2. De ce ţi-ai deschis blog?
3. Parerea ta despre blogurile de duzină, care apar doar pentru că sunt un “must-have”.
Întrebare bonus: De ce ai profil de hi5? // De ce nu ai profil de hi5? (în funcţie de caz)
Eu îi răspund cât se poate de sincer:
1. Cu bloggingul ca formă de a citi alte bloguri... nu mai ţin minte. Monitorizez demult paginile personale cunoscute, aşa că n-aş putea da o dată precisă. E mult de atunci. Ca blogging în sens de scris pe un blog m-am apucat cu acesta din decembrie 2007, dintr-o curiozitate. Am preferat platforma blogspot pentru că mi s-a părut accesibilă şi foarte bine pusă la punct (şi încă nu mă plâng nici acum). Dar pot spune că am creat un minitrend la vremea aia, deoarece mai multe colege de facultate mi-au spus că mi-au urmat calea într-ale blogosferei (un exemplu este Ema). Şi m-am bucurat de chestia asta.
2. Îmi place să scriu, îmi place să-mi dau cu părerea (iar pe un blog nu trebuie să ţi-o şi ceară cineva), vreau să mă fac citită, să interacţionez.
3. Blogurile de duzină vor muri aşa cum s-au născut: neinteresante.
@Polonezu: Pentru răspunsul la întrebarea-bonus se dă şi-un premiu? O sesiune foto ceva? :D Da, am profil de hi5, unul privat la care au acces doar prietenii şi cunoştinţele, că pentru aceştia l-am şi creat. N-am nevoie de comentarii gen: "Ce sexy eşti, guritză! Ai un ID?" & stuff.
Dau leapşa mai departe la Ramonelu şi KillerINC

Mâine, în Ziarul de Argeş...

Pagina 14 din Ziarul de Argeş este dedicată şi în această săptămână online-ului argeşean. Tema o constituie "Valentine's day", subiect despre care au fost invitaţi să-şi dea cu părerea bloggerii. De abia aştept să cumpăr vineri ziarul şi să văd care sunt poziţiile colegilor din blogosferă vis a vis de această sărbătoare. Articolul meu va fi publicat şi aici, cu o zi după apariţia publicaţiei.
La bună citire!
(Această postare este inspirată de un articol apărut pe blogul lui Adrian Enache).

marți, 17 februarie 2009

Pasărea spin

Sunt fericită. Am găsit, în sfârşit, un film pe care l-am căutat demult. O poveste de dragoste deosebită, plină de înfrânare, dar şi de eliberare, în care însăşi iubirea e un fruct interzis.
"The thorn birds" (Pasărea spin) m-a fascinat încă de pe când eram micuţă. Numai că atunci eram foarte răzvrătită pe părintele enamorat care nu reuşea să-şi înfrâneze pornirile trupeşti. Acum, după ce am vizionat din nou ecranizarea bestseller-ului lui Colleen McCullough, îmi dau seama că e atât de complexă şi profundă. Şi mă gândeam aşa, privind cele opt cd-uri ale producţiei, că firea ne e atât de slabă. Doar mintea e cea care face diferenţa între oameni.

The Thorn Birds Theme-flaut

duminică, 15 februarie 2009

Lucian Blaga - Amintire

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotînţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

Noutăţi

*** Citesc o carte fascinantă. Un stil complet nou care mă acaparează. A! Şi între timp mai şi muncesc. Aşa că blogul a cam trecut ziele astea pe locul patru.
P.S.: În fruntea listei se află tot EL, ca întotdeauna!

*** Apropos' de EL... De Valentine's nu ne-am luat cadouri, nu ne-am pupat mai mult ca de obicei. Noi n-avem nevoie de o zi anume să ne arătăm sentimentele. Mai ales de-aia importată (bleah!)

joi, 12 februarie 2009

Love is all around! It really is!

Mătura mângâie cimentul şi-l curăţă de mizerie şi paşi grăbiţi.
Vântul se desfată cu sărutul florilor, ducându-l acolo unde nimeni altcineva nu poate ajunge.
Soarele scaldă în lumină Pământul, îi dă sănătate şi rod, lăsându-i totodată noaptea ca să-i fie un sfetnic bun.
Marea şi cerul se privesc zi de zi în ochi şi nu mai au nevoie de cuvinte.
Atunci când este umplută cu cafea, ceaşca se completează ca un puzzle, devenind irezistibilă.
În nopţile geroase de iarnă covorul acoperă duşumeaua amorţită şi o menţine în viaţă.
O îmbrăţişare masculină atunci când lacrima e mai grea ca niciodată şi-ţi oboseşte obrazul de femeie plăpândă.
Oare nu sunt toate acestea dovezi de iubire? Oare nu suntem noi înconjuraţi numai de dragoste? Ba da. Numai că trebuie să ridicăm pleoapele indiferenţei şi să trăim în armonie cu ceea ce ne înconjoară. Nu-i greu. În fond, suntem toţi o apă şi-un pământ. Şi-un Dumnezeu.




Wet Wet Wet-Love Is All Around

miercuri, 11 februarie 2009

Ce mă enervează la culme în Piteşti

# Faptul că în loc să se construiască blocuri pentru tineri, se dau miliarde pe toalete ecologice, fântâni arteziano-cântătoare, parcuri de fitness;
# Deşi nu este singurul loc din ţară în care se întâmplă asta, în Piteşti îşi duc veacul nestigheriţi câini comunitari, cerşetori... şi politicieni habarnişti;
# Piteştiul este de asemenea un loc în care spaţiul verde pierde în lupta cu pavelele kitschoase; Mai bine ni s-ar potrivi titulatura de Oraşul Pavelelor... pentru că lalele sunt oricum mai multe în Braşov;
# Sculpturile abstracte postate prin parcuri şi în pieţe. Vreţi să-mi spuneţi că înţelegeţi ce reprezintă? Nu? Atunci ce caută prin tot oraşul? Cine a luat decizia să le amplaseze şi, mai ales, DE CE?
# Kitschul e unul dintre cuvintele de ordine în oraşul nostru: priviţi macheta Bisericii Sfântul Nicolae din centru! Ea e emblema clară a prostiei româneşti. Daţi-mi voie să spun că acela care a realizat-o se încadrează perfect în curentul "Guţiano-Salamist";
# Şi apropo de curente, în ce am putea încadra arhitectura piteşteană? Am găsit... în categoria "Lipseşte cu desăvârşire".

marți, 10 februarie 2009

Bloggerii se lasă tipăriţi

Parteneriat între online şi tipărit, între un ziar local şi o blogosferă aşijderea. Este ceea ce prima parte şi-a dorit demult, în timp ce a doua s-a temut să-i dea primei o şansă. Şi totuşi, se poate. Iar ceea ce e cel mai important, se poate la Piteşti (am aflat de la Dumis).
Şi cine putea să iniţieze acest parteneriat dacă nu cineva care le face (bine!) pe ambele? Şi anume blogger-ziaristul Mihai Alexandrescu. Astfel, conform unei discuţii avute astăzi, s-a decis oficial că bloggerii vor lovi cu părerile lor proprii şi personale în taste şi vor fi daţi la gazetă, domne!
În felul acesta poate disputa tacită între cele două tabere va lua sfârşit când ziariştii vor vedea că nici aceşti amărâţi din mediul online nu's chiar atât de inculţi. Să vedem ce-o să iasă! O să cumpăr vineri Ziarul de Argeş! Faceţi şi voi la fel dacă sunteţi curioşi...
P.S.: Îmi pare rău că n-am luat parte la negocieri...

luni, 9 februarie 2009

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!

!!! Am preluat leapşa!!!
Mare bucurie mi-a făcut Mihai Alexandrescu astăzi. M-a făcut să mă gândesc la cărţile citite şi uitate pe acolo pe undeva, prin cotloanele minţii sau prin cele ale bibliotecii. Mulţumesc, Mişu! O să încerc să-mi aduc aminte selectiv, dar răspunsurile nu pot fi decât unele provizorii... Să nu uităm că eu sunt într-o etapă în care încă mă edific şi explorez. Aşa că răspunsurile mele s-ar putea să nu fie surprinzătoare. Deci, să vedem:
1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Învierea (Lev Tolstoi); Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde); Jurnalul fericirii (Nicolae Steindhardt)
2. Ai făcut cadou cărţi?
Da, din păcate prea puţine. Mai multe am primit.
3. Care este viitorul literaturii?
Ca şi trecutul sau prezentul: plin de încercări, dar subţire în reuşite.
4. În ce limbi ai citit cărţi?
Română.
5. Ce cărţi “celebre” nu ţi-au plăcut?
Paulo Coelho - Alchimistul (deşi aş fi cam dură),
6. Ce ţară a produs cea mai bună literatură?
Rusia. Şi nu cred că am să mă răzgândesc vreodată.
7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Daaa. Sunt obsedată de chestia asta.
8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
Habar n-am. Promit că în curând o să fac o listă.
9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
Paulo Coelho - 11 minute; Jeanette Winterson - The passion. Cam greu să las o carte să mă plictisească. Mai repede o las din mână...
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Un drog fără efecte adverse
11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
DEX-u! Am împrumutat de la Bibliotecă majoritatea cărţilor pe care le-am citit, pentru că bugetul de student amărăştean nu mi-a permis mai mult.
12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Knut Hamsun - Foamea; Chinua Achebe - O lume se destramă; Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singurătate; Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul (Biblia Ortodoxă) - găsiţi voi un final mai tare decât Marele Final?
13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Toate sunt, în felul lor.
14. Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Jane Austen. Prea m-a făcut să cred, la un moment dat, că toate iubirile adevărate au un happy-end!
15. Cât de repede citeşti o carte?
Depinde. Am citit o carte şi în câteva ore (Adela - Garabet Ibrăileanu), dar şi în câteva săptămâni (Lev Tolstoi - Anna Karenina)
16. Poate literatura să schimbe lumea?
Dacă "lumea" ar citi-o, DA!
Dau leapşa mai departe către Crengu.

sâmbătă, 7 februarie 2009

New look

De ce nu sesizează bărbaţii micile schimbări, pornind de la banalul vopsit (hai că în cazul meu de la şaten deschis la castaniu TREBUIE să fie o diferenţă), până la complicatul tuns (adică, HELLO!, când m-am trezit de dimineaţă lângă tine aveam părul lung, iar acum când vii acasă şi mă vezi cu el până la umeri... ţi se pare "la fel"?).
În fine, mă depăşesc misterele bărbăteşti. Să fie femeile mult mai atente la detaliu decât bărbaţii? Exemplu: avem şi noi şi ei în faţă o sticlă de bere (zic şi eu, nu mă omor după asta, în fine); noi ne uităm la culoare, etichetă, forma paharului în care chelneriţa plictistă toarnă agale şi eventual la scrumiera care de cele mai multe ori e murdară. Ei privesc cu încântare la formele chelneriţei şi duc la gură sticla sau paharul fără să se mai sinchisească de alte chestii din jur. Pragmatici, domne!
Revenim la new look... După ce le spui mieros: "M-am vopsit, nu-i aşa că arăt mai bine?", urmează răspunsul tipic masculin: "Da, dar eşti mult mai frumoasă naturală!". Nu zău... câţi dintre voi aţi privi fermecaţi o femeie neepilată sau cu cearcăne cât cepele? Nu-i aşa că v-ar piere pofta? Aşa mă gândeam şi eu... :D

Un piteştean cu blog

Am devenit bloggeriţă anul trecut. Am trecut de atunci prin mai multe etape: de la familiarizarea cu limbajul on-line, cunoaşterea blogosferei locale, adoptarea unui nou stil de scriitură (concis şi acroşant, sistematic chiar), până la implicarea (ce-i drept, cam slabă până în momentul de faţă) în diverse chestiuni care ţin de on-line-ul piteştean. Şi-mi place. Aş putea spune că bloggingul a devenit mai mult decât o pasiune, e o parte din mine, ceva ce-mi place la nebunie. Simt că pot face mai mult din treaba asta şi categoric nu mă voi opri aici.
Blogosfera piteşteană e nici mai mult şi nici mai puţin decât ar trebui să fie. Adică... cei care se simt atraşi de asta o fac, iar cei care nu ştiu cu ce se mănâncă şi nici nu sunt interesaţi să afle stau în banca lor. Nu militez pentru creşterea numărului de bloguri în Piteşti, sunt sigură că o persoană care are ceva de spus şi vrea să se facă auzită e destul de conştientă în secolul digital că această formă este una dintre cele mai indicate. Unii se pricep mai bine la scris, alţii mai bine la citit, şi câţiva se pricep foarte bine să le ignore pe primele două. Aşa că... bloggeri sunt destui în Piteşti, nu de asta ducem noi lipsă.
La ce mai avem de lucrat noi ăştia care împărţim aceeaşi pasiune:
# Să ne coalizăm, organizând diverse evenimente prin care să punem Piteştiul la cale; să ne implicăm în campaniile pe care noi înşine să le lansăm;
# Să fim originali! Ştim că stilul Zoso prinde sau că stilul Chirilă e desăvârşit, dar noi suntem noi şi trebuie să venim cu ceva nou, interesant, inedit;
# Să ne promovăm! De aici aflaţi ceva interesant în acest sens;
# Să credem în tot ceea ce am scris mai sus!

P.S.: Am găsit asta pe digitalpitesti.ro şi m-am bucurat tare mult!

joi, 5 februarie 2009

Haz de necaz sau ce-mi place la criza asta

-- Să mă amuz de toţi cei care peste noapte au devenit analişti financiari şi specialişti în economie;
-- Să văd cum se zbate guvernul Boc în mocirlă;
-- Aglomeraţia pe străzi s-a diminuat;
-- Mahării şi-o iau în freză rău de tot. Dacă au nevoie de un loc călduţ pentru a trece peste criză, le recomand un part-time la stat... sunt destule posturi pentru femei de serviciu;
-- Se curăţă oraşul de buticuri şi "ghene comerciale";
-- Apar bancuri bune despre criză (dovadă că şi noi râdem de ea, nu numai ea de noi): "Nu-i aşa că se înrăutăţeşte criza creditelor? Păi, l-am împrumutat pe fratele meu cu zece lire în urmă cu două săptămâni şi acum am aflat că sunt al patrulea în topul creditorilor englezi" sau "Care este diferenţa între o bancă de investiţii şi o pizza? O pizza încă mai poate hrăni o familie cu patru membri";

luni, 2 februarie 2009

Splendoarea argeşeanului

Colegul Marian Mihai s-a plimbat cu traşcareta şi ni-l prezintă şi nouă pe briliantul inventator al vehiculului de Stoeneşti
TRASCARETA
Acelaşi coleg cu care mă mândresc, Marian Mihai, le-a făcut o vizită romilor din Cetăţeni. Printre dezacoarde, căsuţe din chirpici şi puradei jerpeliţi, Marian a descoperit o veritabilă recoltă de... antene parabolice.
TIGANI CU ANTENE
În timp ce Rechinu se zbătea în chinurile deochiului (doar nu credeaţi că a scăpat nevătămat din colonie...), eu escaladasem deja munţii şi mă delectam cu panoramele încântătoare.
FOTOGRAFIE
Eh, spuneţi voi, nu merită să lucrezi la Argeş TV? See u soon!