Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Crizaţii lor versus amatorii noştri

Pe Andreea Creţulescu am înţeles-o că e teribilistă şi dornică de afirmare, atunci când i-a zis ciobanului că habar n-are de programul său electoral. Pe Andrei Gheorghe iar l-am înţeles că la orele târzii de emisie nu avea de unde să-şi procure prafuri, pentru a se calma, şi făcea crize isterice ( regizate slab ) cu invitaţii şi figuranţii. Dar pe Liviu Mihaiu nu am cum să-l înţeleg. Un moderator care nu se poate controla n-are ce căuta în meseria asta. Oricât de vulgar sau paranoic ar fi invitatul, nu are dreptul să-i răspundă cu aceeaşi monedă. Circul de doi bani de la TVR a dovedit încă o dată că există Vadimi şi în presă.

Cu ochii închişi

Îmi voi face un leagăn aninat de lună şi voi atinge, în avântul domol, oceanul albastru al trecutului. Voi închide ochii şi voi simţi în păr sărutul aerului cu iz de trandafir. Spre dimineaţă, razele viitorului mă vor trezi din visare.

Căldură mare, monşer!

Astăzi debutează canicula în ţară. E vremea când m-aş bălăci, aş bea apă minerală şi aş sta sub umbreluţă. Deocamdată mă mulţumesc cu... un aer condiţionat care face faţă cu greu. A! Ca să mă oftic şi mai tare, îmi voi pune un peisaj hawaian pe desktop! God, help me!

Nichita Stănescu - Trecător

Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: - Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul... lasă-i!

Sărutul unui înger

Cât de profunde pot fi unele sentimente! Cum ţi se pare viaţa când bunica îţi sărută mâna în semn de apreciere? Ea, bunica pe care o iubeşti cel mai mult, în ai cărei ochi ai crescut şi de la ale cărei bătrâneţi greoaie te-ai îndepărtat doar fizic, nu şi sufleteşte? Te simţi ca un fulg, ca un copil de doi ani care primeşte un pupic pentru a-i trece buba, ca o adolescentă care primeşte o îmbrăţişare pentru a îneca durerea unei despărţiri. Dar, în fapt, ce-ai putea primi în plus de la o bunică decât gestul banal, dar plin de semnificaţii, al sărutului mâinii? Te simţi ruşinat, te gândeşti că normal e viceversa, încerci să-ţi retragi mâna timidă. Dar nu, ea bunica, conştientă de faptele sale, nu se lasă bătută şi duce la bun sfârşit actul de apreciere şi iubire. La sfârşit te simţi pur şi simplu copleşit.

Noi doi şi cerul. Restul nu contează!

Previziune

Câteodată mi-e teamă să privesc spre ieri, dar, totuşi, o fac. Mă dor lucrurile care nu mai sunt sau acelea care suportă cu greu infuzia viitorului. De la parfumul florilor până la mentalitatea oamenilor, toate s-au schimbat. Parcă au un iz lipsit de profunzime. Copiii omoară monştrii pe calculator, adulţii omoară spaţiile verzi pentru a "planta" fără milă construcţii impunătoare şi sufocante. Prin propria voinţă o să ajungem nişte roboţi. Un laborator uriaş. Asta e Pământul pe cale să devină.

Gogoşi

Pentru a-şi îndeplini scopurile, unii oameni ar călca şi pe cadavre. Sau ar face ei înşişi unele. Asta s-a întâmplat cu PSD-ul. A reuşit să murdărească imaginea lui Boureanu într-un mod exagerat. Nu suport politica, pentru că implică perversitate, minciună, şiretlic, voracitate. Sunt sigură că fără foc nu ieşea fum, dar şi mai sigură sunt că social-democraţii au făcut dintr-un ţânţar pricăjit un armăsar de curse hipice.

Campania anti-campanie!

De abia aştept să se termine campania asta electorală! Mi s-a luat de atâtea lucruri pe care primarii le fac brusc (o dovadă că dacă e nevoie, se poate), după ce au clocit atâţia ani, de zgomotul maşinilor cu difuzoare deasupra, de oameni coloraţi în galben, verde, roşu, portocaliu etc. care împart brichete, calendare, brelocuri; de sloganuri, de afişe, de pomeni. Un candidat deştept nu aşteaptă campania pentru a-şi face... campanie! Dar în politichie nu trebuie să fii neapărat deştept, ne-au dovedit-o atâtea specimene...

Nostalgie

Zilnic, în drum spre serviciu, întâlnesc un bătrânel cu chipul blajin care stă ghemuit lângă un cântar. Nu cere nimic, nu schiţează niciun gest. Stă trist şi abătut, înfofolit în colţul lui pe care şi-l adjudecă încă de la ora 7. În privirea lui pierdută şi rece îl văd pe bunicul meu (Dumnezeu să-l ierte!). Tot aşa stătea şi el într-un loc, fără să deranjeze pe nimeni. Inocent ca un copil şi tot la fel de lipsit de apărare. Mi-e dor de umbra lui de pe banca din faţa casei, mi-e dor de amintirile pe care le depăna. Mi-e dor de el!...

Generaţia "Tupeu fantastic"

Ştiam de liceeni că au un tupeu de nedescris şi fitze la greu. La ei chiar nu mă mai miră nimic. Dar, la copiii de generală aveam alte pretenţii. Sunt eu depăşită când spun că "pe vremea mea" nu era aşa? Nu aveam colegi care fumau, nu colege îmbrăcate ca pe centură, nu fitze, nu alcool, nu tupeu insolent, nu înjurături de toate neamurile. Încotro se îndreaptă lumea asta? Astăzi, la o şcoală din Piteşti, un elev fuma pe gardul instituţiei de învăţământ. Altul se perinda prin faţă etalându-şi ţoalele lălâi de rapper. Un prichindel dăduse la maxim maneaua cu Guţă de pe telefonul mobil. O duduie înjura de ce n-are, în timp ce colega îi explica ultimele amănunte picante din viaţa ei. Cireaşa de pe... coliva învăţământului fiind desigur Teza unică la Limba şi Literatura Română. Din respect pentru cititorii blogului, mă abţin să reproduc spusele de dulce ale micilor bestii în legătură cu noua metodă de evaluare!

Realism sau optimism?

Mi-au spus unele persoane că blogul meu s-a schimbat, că nu mai e atât de optimist ca la început. Se poate. Sinceră să fiu, n-am avut timp să fac o retrospectivă a articolelor. Însă... chestia cu optimismul m-a cam pus pe gânduri. N-aş spune că m-am schimbat, decât că poate m-am mai maturizat, o dată cu problemele, grijile, munca. Sunt un alt fel de om. Mai pragmatic acum, mai interesat de tot ce se întâmplă. Să ne facă oare realismul să dăm optimismul uitării?

Sunet de 1,5 milioane de euro şi 130 de decibeli

A trecut şi ziua Europei... o zi care în Piteşti s-a sărbătorit cu mai mult patos decât 1 decembrie sau 24 ianuarie... S-au depus coroane, a cântat fanfara. Dar, mai presus de toate, s-a inaugurat faimoasa fântână de 1,5 milioane de euro. Deşi acordurile sfinte au răsunat în tot centrul, foarte puţini au preferat să asculte Filarmonica piteşteană. Au fost mult mai interesante bubuiturile de 100 şi ceva de decibeli ale artificiilor abundente, care au sugrumat aerul şi au înecat fastul evenimentului. P.S.: Pun pariu că, dacă se făcea un referendum, majoritatea piteştenilor ar fi dorit ca fântâna să le "cânte"... manele.

Suporteri ai terorii

Huligani… Acesta ar fi cuvântul care să-i caracterizeze pe suporterii dezlănţuiţi ai Universităţii Cluj. Ei au aruncat cu pietre în forţele de ordine, au rănit oameni simpli şi au omorât un suporter al CFR. Iată până unde ajunge nebunia celor care se declară suporteri, dar nu sunt decât nişte teribilişti fanatici, care caută cu orice preţ un prilej de scandal. Nu i-am suportat niciodată. Şi asta poate pentru că eu am fost întotdeauna de părere că un meci se joacă pe gazon, şi nu în afara lui. Să le fie ruşine nebunilor care au dovedit încă o dată că mare e grădina Domnului...!

S-a lansat Argeş TV!

Te informează, e obiectivă, ştie tot! E cea mai tare televiziune din Argeş şi a început să emită astăzi, de la 20.30. E Argeş TV! Trăieşti aici, priveşti aici!

Simfonia betonului

Braşovul vrea să se numească „oraşul lalelelor”. Pentru a fura de sub nas această titulatură oraşului nostru, braşovenii au plantat în jur de 120 000 de lalele cu ocazia zilelor oraşului lor. Nu ştiu dacă aceasta e realitatea sau aşa o vedem prin ochii deformaţi ai presei avide după scandal. Totuşi, după părerea mea, anul acesta lalelele noastre nu au fost la înălţime. De ce oare s-au „mutat” la nord-estul judeţului? Oare s-au simţit ameninţate de „plantele de beton” ale lui Pendulă?