miercuri, 5 iulie 2017

Marta Petreu - „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”

Îmi aleg cărțile pe care le citesc cu foarte mare atenție. Poate acesta este motivul pentru care rareori sunt dezamăgită de vreo lectură. Scormonesc internetul în căutare de recenzii, cântăresc opiniile cititorilor, într-un cuvânt, mă documentez.

Ei bine, nu mai știu cum am aflat de cartea asta, dar când i-am citit sinopsisul de pe elefant.ro, m-am îndrăgostit de ea. Am fost mai rău decât puberii leșinați în fața calculatorului atunci când văd vreo gagică în bikini :) Nu mai aveam răbdare! Și a fost a mea până la urmă.


Cum mă așteptam, „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” a urcat rapid în topul preferințelor mele și spun cu mâna pe inimă că este, pentru mine, una dintre cele mai bune cărți din literatura română.

Câmpia Armaghedonului apare în Apocalipsa biblică și reprezintă locul în care se vor înfrunta armatele Binelui și Răului, ale lui Dumnezeu și ale lui Antihrist, un loc al pustiirii și al violențelor paroxistice. Pentru Tabita, naratoarea, câmpia Armaghedonului pare a fi chiar în satul ei natal, Cutca, din Câmpia Transilvaniei, acolo unde, teoretic, ar trebui să-și găsească pacea.

Romanul are ceva din celebrul „Un veac de singurătate”, al lui Marquez, de fapt scriitoarea chiar amintește de Macondo, satul întemeiat de Jose Arcadio Buendia, comparându-l cu deprimanta  Câmpie a Transilvaniei. Așa cum neamul Buendia a fost predispus la singurătate, din pricina unui blestem, familia Vălean este măcinată de lupte intestine și de morți scăldate în sânge, din aceeași pricină. 

Maria Sucutărdean, personajul central al cărții,  se căsătorește cu Agustin Vălean, după ce este dezamăgită de cel pe care-l iubea (Niculae Chirica). Ajunsă într-un cămin în care nu-și găsește locul, lângă un bărbat veșnic posomorât, căruia-i naște trei copii (Ana, Tinu și Tabita), Maria realizează că marile ei speranțe sunt sugrumate cu lanțul dezamăgirilor, astfel că ființa fermecătoare și pusă pe șotii devine o femeie acră și înverșunată. Deziluziile și absența iubirii o duc pe Maria în situația de a-și blestema copiii și bărbatul cu o ură sfâșietoare.

Important este însă că, în acest iureș de patimi, orgolii și răutăți, cei trei frați rămân neclintiți în hotărârea lor de a se iubi și a fi uniți, la fel ca o armată ce nu abdică de la nobila ei misiune. 

Armaghedonul se poartă, așadar, între Maria și Agustin, între Maria și copiii ei, între Maria și restul lumii. Dar, chiar dacă înverșunarea ei de a face rău ar putea-o izola de  cei apropiați, aceștia reușesc cumva s-o tempereze sau, în majoritatea cazurilor, s-o tolereze, cu puterea înțeleaptă a fiilor buni, fără s-o judece, fără să-i întoarcă resentimentele.

Altminteri, romanul mustește de viață rurală în toată splendoarea ei, e plin de personaje  autentice, care mai de care mai interesante, sau de pățanii tragi-comice ce-ți țin cartea lipită de degete.

Romanul Martei Petreu m-a cutremurat printr-un amestec de candoare și grotesc care te învăluie și nu te mai lasă să respiri. Tonul lucid și plin de iubire al naratoarei (care este fata Mariei), amintirile din copilărie, îndulcite de patina timpului, locurile descrise cu atâta râvnă fac din acest roman unul atât de frumos, încât eu aș reveni oricând la el cu cea mai mare plăcere.

Marta Petreu este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic, născută în 14 martie 1955, în comuna Jucu de Jos, județul Cluj. Este profesoară de istoria filosofiei românești, scrie poezie, proză și eseuri și este și editoare. „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” este primul roman al autoarei, apărut în 2011. Mi-aș dori ca această carte să fugă în lume, în toată lumea, să arate cât de frumos scriu românii!