Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2010

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Covor cu suflet

Vecinii mei au bătut covoarele. Au dat cu forţă afară din ele şi din case lenea, păcatul şi deznădejdea. Au vrut să se pregătească în acest mod pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti. Am intrat în Săptămâna Mare, nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu simt cum în aer plutesc speranţa, credinţa, sentimentul că suntem iubiţi necondiţionat. De cineva de sus. Să sperăm că, atunci când va învia, Iisus Hristos va găsi covoarele noastre fără pete, la fel şi sufletul.

9 ani

Astăzi vreau să am 9 ani. Să cânt la un microfon improvizat dintr-o lanternă, să alerg pe câmpuri de nebună, să mă joc elasticul cu prietena mea cea mai bună, să desenez anotimpuri şi copii fericiţi, să fac boacăne, să fiu mustrată de bunici şi părinţi, să nu ştiu că oamenii sunt perverşi, să-mi fac temele, să învăţ o poezie de Elena Farago, să răspund la ghicitori, să mai adaug încă o plăntuţă la ierbar, să-mi fie lene să mă spăl pe dinţi dimineaţa şi pe mâini înainte de masă, să mângăi mieluţii şi căţeii, să mă joc cu puii de găină de-abia ieşiţi din ou, să le dau urzici fierte celor de curcă, să-mi fie frică de ţigan şi Bau-Bau, să mă uit la Sailor Moon, Captain Planet şi Perine, să adorm la ora 22.00, să aştept autobuzul spre şcoală, să fac genoflexiuni în recreaţia mare, împreună cu toţi copiii, să mă dau în leagăn, să simt ghiozdanul greu în spate. Şi câte ar mai fi. Viaţa e plină de activităţi la 9 ani. Şi de minuni.

Din frumoasa blogosferă...

Vă prezint neşte unele care mi-au atras atenţia: Papabembe îmi dedică mie şi lui Simf un text foarte drăguţ. Aş putea crede că dragul de el lucrează la textila, că prea ştie să croşeteze situaţii imprevizibile şi originale. Blogul literar al lui Cristian Lisandru este ca un fursec: dulce, bun de savurat oricând, dar mai ales dimineaţa la cafea. Pentru că eu atunci mă delectez cel mai des cu creaţiile sale. Astăzi vă recomand să citiţi de ce cocorii au toate şansele să nu se mai întoarcă în ţara noastră. Şi le dau dreptate. Atât cocorilor, cât şi lui Cristian. Dacă aţi nimeri la această postare a personajului Geocer, aţi crede că este cel mai al naibii bucătar. Nu e aşa, nu vă luaţi după aparenţe. El de fapt a recunoscut că lucrul pe care-l face cel mai bine la casa omului e să bată covoarele. Cu toate acestea, mâncarea de urzici pe care a gătit-o miroase atât de bine, încât sâmbătă, când mă duc la ţară, îmi fac şi eu acelaşi program ca şi el. Ioana e melancolică în această perioadă. Po…

O melodie

Thalia este cu adevărat o femeie frumoasă. Şi mai cântă şi bine. Melodia asta este chiar una dintre preferatele mele. Atât de calmă, de suavă şi de sensibilă.

Un alt fragment...

...o continuare dezordonată a ceea ce aţi citit aici.

„Mi-a străpuns sufletul cu privirea ei de copiliţă. Trupul zvelt şi sănătos, pe care rochia de in îl împresura ca o caldă mângâiere, se onduia mai gingaş decât spicele de grâu în adierea serii. Am privit-o mult după ce, punându-şi mâna la frunte pentru a alunga soarele oglindit în marea ochilor ei, mi-a zâmbit şi s-a îndepărtat. Şi m-a lăsat aşa, înmărmurit. Îţi spun, dragul meu, că mi-a oprit lumea în loc. Tot ce îmi pusesem în gând să realizez a devenit un banal existenţial în comparaţie cu ceea ce mi se revela. Am crezut că, o dată cu acele sfredele care îmi invadau tot corpul, voi pica pe spicele aspre de grâu. Am privit pânza goală, am încercat să mă concentrez asupra macilor, dar ce crezi că am mai putut? În locul lor vedeam acel chip divin, iar urechile mi se alinau cu vorbele duioase şi sincere ale ei. Paşii aceia înaintau pe iarbă atât de uşor, dar pe inima mea călcau hotărât şi apăsat".

Ce mai e bun în ţara asta?

Spuneţi-mi, vă rog, că mie îmi scapă. Ce mai merge în ţara asta, înafară de tunuri şi escrocherii? Învăţământul s-a dus pe apa sâmbetei. Sistem fruntaş în Europa în timpul comunismului, căile ferate au ajuns de râsul curcilor şi de plânsul nostru. Industria se dărâmă şi în locul impunătoarelor clădiri fumegânde apar hipermarketuri cu mărfuri străine, pline de E-uri. Doamne câte exemple de acest gen mai sunt, dar nu ăsta e rostul postării. Eu vreau să ştiu de la voi ce mai e bun în ţara noastră! Mai e ceva?

Când Mahomed nu se duce la munte...

N-am fost niciodată la circ şi, sinceră să fiu, nici n-am simţit nevoia. Trăiesc într-o ţară în care circul, cu tot cu jonglerii, animale dresate şi clovni, îmi este livrat zi de zi, de cele mai multe ori fără să vreau. Aşa că la ce să plătesc pentru a intra într-un cort colorat, când pot să stau frumos în faţa televizorului şi să am parte de un show cel puţin la fel de animat? Cu toate acestea, trebuie să recunosc, în circul adevărat animalele şi bufonii joacă doar un rol, pe când în cel de-al doilea caz, circul a devenit un mod de viaţă. Grădina Zoologică. Da, avem în Piteşti şi una d-asta. Cam sărăcăcioasă, ce-i drept, dar e bună şi aşa. Pe aici am fost de vreo câteva ori, am admirat urşii, lupii, păsările şi pot să spun că mi-e milă de bietele exponate vii. E nasol să stai închis într-un ţarc şi tot felul de idioţi să vină şi să se zgâiască la tine (odată era să păţesc ceva grozav! Leul, dragul de el, supărat că idioata de mine îl fixa neîncetat, s-a întors cu fundul după care era…

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală.
Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea.
Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când d…

Aşa am gândit întotdeauna, dar n-am spus niciodată...

Tată, de Grigore Vieru

Lui Gheorghe Banariuc
şi Vadim Gheorghelaş
Tată, eu nu ştiu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măiculiţa mea
Care viaţă datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubeşti
Şi ca ea îmbătrâneşti,
Tată.

Rele-n viaţă sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns.
Mai iei câte-un păhăruţ,
Dar nu uiţi să ne săruţi,
Tată.

La necaz şi bucurii
Tu ai, tată, mulţi copii,
Că şi mama-i pruncul tău,
O fereşti de tot ce-i rău.
Asta-i bogăţia ta
Şi nu-ţi trebuie alta,
Tată.

Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti,
Dar noi ştim că ne iubeşti,
Tată.

Ştim, tati, chiar dacă nu ne mai priveşti trist şi bolnav din patul tău, ci vesel şi lipsit de griji, din Grădina lui Dumnezeu!

Sărumâna, bună ziua!...,

... bine aţi venit la conferinţa de presă a Partidului Jos Prostia! Cine suntem noi? Suntem nişte tineri care am votat la prezidenţialele din 2009, dar care n-am avut câştig de cauză în faţa maşinăriilor de vot animate de mecanismul pur românesc al furtişagului, al brichetelor şi al găleţilor. Am asistat la un adevărat circ atât pe stradă, unde am văzut mai multe panouri cu antireclame decât fire de iarbă, cât şi la televizor, unde unii jurnalişti s-au dat cu marinarul pe faţă, uitând de principiile echidistanţei şi ale obiectivităţii. Tot noi suntem aceia care nu mai dăm un ban pe facultăţile româneşti, care au devenit în cele mai multe cazuri doar o bandă rulantă de livrat diplome. Tot noi vedem că preşedintele nostru se transformă pe zi ce trece într-un dictator şi nimeni nu are ce face, că românii sunt prostiţi pe faţă şi prin spate, că industria este extraproductivă, dar lipseşte cu desăvârşire, în sfârşit, că România devine o mare piaţă de desfacere... şi atât. Dacă şi voi aveţi…

Alice în Țara Ororilor

Tocmai m-am întors din țara minunilor (mai degrabă ororilor), unde am călătorit cu Alice. Foarte nașpa a fost, vă avertizez. Pe lângă faptul că unui puști pur și simplu nu i-a tăcut gura pe tot parcursul filmului (Doamne, parcă și acum îmi mai blehăie prin urechi), nici producția în sine nu a fost una care să merite. Câteva efecte aruncate acolo, o poveste plictisitoare și previzibilă și gata mult vehiculatul "Alice în țara minunilor". Și dacă nu vedeam în trailer pisica aia rânjită și pe genialul Johnny Depp, poate luam și eu minunata decizie de a nu pierde timpul degeaba la mall. Două concluzii am tras după nefericita experiență: 1. Nu mai merg niciodată la un film pentru copii decât după ce le trece lor ora Colgate; 2. Nu mai judec un film după trailer (Mamă, de câte ori am zis asta!...)

Vino, primăvară!

Mă doare carnea de greutatea hainelor. Iarna asta, pe care am dorit-o atât, se încăpăţânează să rămână, deşi n-o mai vrea nimeni. Vreau să vină primăvara! Să stau şi să miros florile proaspete, să văd cum soarele se joacă pe câmpuri, să aud păsările cum foşnesc prin copaci şi cum cântă cu toată fiinţa. Vino, primăvară şi dă jos haina grea care-mi sufocă sufletul!

Curcubeu

Azi am chef să mă preling printre oameni, să alerg precum un suflet rătăcitor, neobosit, însetat de orizonturi. Să las în urmă lumea cu toate bubele ei inflamate, pline de puroiul ignoranţei. Zbor fără aripi printre stele şi singurul meu combustibil este dorinţa. Dorinţa de a transforma totul în nectar, de la firul ierbii şi până la steaua polară. Mi-e dor de lumea infinită care se ascunde sub pleoapele iritate. Singura mea consolare e că în curând voi sparge curcubeul şi-mi voi învălui sufletul în culorile sale.

Hai să vă distrez oleacă!

În primul rând, mai criminal decât videoclipul ăsta n-au fost decât două pe youtube: Bâlci de bâlci (evident) şi Şasă cai. Priviţi şi zâmbiţi :D
Cel de-al doilea este de fapt o dedicaţie din partea mea pentru toate colegele din breasla jurnalistică argeşeană. La mulţi ani şi realizări deosebite în luna lui Marte:

Chetă pentru drumurile giudeţului

Îmi surâde foarte mult ideea colegilor de la ziarul Argeşul. Dacă s-ar ţine cu adevărat de această campanie, ar ieşi ceva mişto. Felicitări pentru iniţiativă şi mult spor la strâns mărunţiş :D

Bărbaţi adevăraţi

Sunt şi bărbaţi adevăraţi pe lumea asta. Eu oricum nu mă îndoiam de asta, dar am zis-o pentru acelea dintre voi care aveaţi oarecare rezerve. În ce constă această bărbăţie a lor? În capacitatea de a-şi face iubitele, mamele, surorile, colegele etc. fericite la început de primăvară. Eu am cunoscut astăzi mai mulţi astfel de bărbaţi. Am văzut unul în zâmbetul unei femei trecute de 50 de ani, care strângea suav în mână punguţa de cadou, altul în zambila pe care o ţinea azi la sân o tânără care traversa pe zebră. Chipuri fericite am văzut de 1 Martie. Pentru multe dintre aceste feţe zâmbitoare responsabili sunt tot ei, bărbaţii. Doar ei au puterea să facă dintr-un banal început de săptămână o sărbătoare. Ei pot orice atunci când iubesc.
P.S.: Bărbaţi adevăraţi sunt şi la mine la serviciu. Mulţumesc, dragilor!