Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Honoré de Balzac – „Moș Goriot”

"Moș Goriot" este o carte pe care bătrânii o citesc cu un nod în gât. Drama și sacrificiul domnului Goriot, care-și împarte averea celor două fiice ajunse bogate, urmând ca el să mănânce pâine și să trăiască într-o cameră sărăcăcioasă dintr-o pensiune modestă, sunt de secole exemplul paternității, al dragostei nebunești pentru copii.   Moș Goriot, un fost negustor prosper de paste făinoase, a luat asupra lui responsabilitatea fericirii și a bunăstării fiicelor lui, Delphine și Anastasie. Prin relațiile stabilite de el, bărbatul își căsătorește fetele, propulsându-le în înalta societate pariziană, dar imediat ce Goriot devine un simplu bătrân la limita subzistenței, acestea evită să-l mai primească în vizită altfel decât pe ușa din dos. Cu toate acestea, cele două fete, ale căror plăceri se rezumă la baluri somptuoase și la amanți depravați, apelează la bătrânul lor ori de câte ori ajung la ananghie, determinându-l pe bietul tată să-și vândă și ultimele lucruri de va

Prietenia mea cu cărțile

Niciodată nu am fost o cititoare înfocată. Nu știu de ce. Poate pentru că școala, în loc să-mi cultive pasiunea pentru citit, mi-a inhibat adevărata plăcere a lecturii, sub imperiul terorii că trebuie musai să parcurg toate operele de la clasă. Totuși, am citit și în școala generală, dar și în liceu, majoritatea fiind lecturi obligatorii, dar, trebuie să recunosc, atunci când scăpam și savuram o carte ce nu se regăsea în programă mă simțeam mult mai liberă și mai fericită. Anii au trecut, am citit constant, urmând ca, în perioada mea de proaspătă mămică, să nu mai citesc nimic, exceptând cărțile de creșterea copiilor. Dar, în sinea mea, am știut că-mi voi recăpăta pasiunea (și timpul!) pentru a mă cufunda în lumea lecturilor care te țin cu mintea și sufletul conectate în alte lumi. Imboldul a fost Reading challenge 2016 , de pe site-ul goodreads.com, o provocare pe care mi-am lansat-o mie însămi, în ianuarie, impunându-mi un target de 30 de cărți, target pe care, sunt mândră

Lectură de iarnă: Fănuș Neagu - "Dincolo de nisipuri"

Am citit volumul de proză scurtă "Dincolo de nisipuri" al lui Fănuș Neagu și m-am îndrăgostit de satul din Bărăgan, cu ciulini și secetă, în timpul verii, și cu zăpezi de poveste ninse-n iernile de altădată. Dar nu numai de sat m-am îndrăgostit, ci și de acest autor (de care nu aveți cum să nu fi auzit până acum!), de stilul său metaforic și înflorit, dar atât de frumos și special! Acesta este probabil citatul meu preferat din toată cartea, ce sintetizează, cred, fascinanta putere de creație a lui Fănuș Neagu: "Ninge. Subțire, vesel, neprefăcut. Ninsoarea îmi dă un sentiment de înnoire. Când ninge, dintr-odată sunt altcineva. Mai sincer, mai plin de fantasme. Iată, mi-amintesc de un lipovean care, la prima ninsoare, ieșea în ogradă purtând în brațe o icoană cu ferecături de argint. Ca să ningă peste îngeri. Și-n ziua aia făcea focul numai cu lemn de tei. Era un vrăjitor. Schimba lumea pe o vadră de vin, dându-i culoarea dragostei”. Un autor pur și simplu m

Recomandare de lectură: Revista iocan, numărul doi

Am aflat de curând despre lansarea singurei reviste de proză scurtă din România, iocan . Responsabili de acest proiect ambițios, care promite, sunt scriitorii Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu. Evident că nu am stat pe gânduri și mi-am comandat și eu numărul doi al revistei,  direct de pe site-ul editurii Vellant (cu transport gratuit, prin Poșta Română), pentru că pe elefant.ro stocul se epuizase... Eu zic că și asta spune ceva. Nu vă mint, m-am pus pe citit cu niște așteptări. Mari. A m un principiu legat de proza scurtă, nu citesc o povestire imediat după cealaltă, ca să am timp să le "simt" pe fiecare așa cum merită (am făcut asta chiar de curând cu volumul de povestiri "Dincolo de nisipuri" al lui Fănuș Neagu, apărut în colecția Biblioteca pentru toți a Jurnalului Național, care mă tot așteaptă de o săptămână pe noptieră - dar, na! Fănuș Neagu e Fănuș Neagu, nu se înghite nemestecat). În schimb, iocanul nu l-am putut lăsa din mână. Am

Într-un ajun

#dinscrierilemele “Unu, doi, trei… da, aici!”. Își scoate mâna dreaptă din geaca de fâș și-și strivește arătătorul de tasta trei. Un piuit strident îl anunță că interfonul sună. O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori... Nimic. „Cretina asta de Nuța iar a dat televizorul la maxim și se uită la Dan Diaconescu”. -    Deschide, fi-ț-ar mă-ta dracu! – urlă apropiindu-și barba slinoasă de interfon, ca să-i acopere sunetele înalte. „Se trezește tot blocu’, numa’ bolânda asta e tare de urechi!”.     Dă să-și elibereze mâna stângă din buzunar, dar i se prinde în căptușeala ferfeniță. Picioarele-i tremură și i se bâțâie în față și-n spate, căutând un echilibru. Un câine latră stingher printre blocurile de vizavi.       „La dracu, s-a stins și becul! E cu timp limitat! Asta ne trebuia nouă la scară! Bec  care numără! Și interfon! Nu mai poate omul să intre liniștit în casa lui, că trebuie să dea socoteală unei cutii de metal. Futu-ți morții tăi de drac, cine ești, mă, tu

Eric-Emmanuel Schmitt - "Elixirul dragostei"

A venit decembrie și, odată cu el, o poftă nestăpânită de a citi ceva ușor și rafinat. Așa am dat peste "Elixirul dragostei", o carte pe care o parcurgi într-o oră și ceva, luând în calcul și ridicatul de pe fotoliu pentru a mai perpeli un lemn în sobă sau pentru a mai privi încă o dată la copacii despuiați de la fereastră. În "Elixirul dragostei" vom găsi o sumedenie de reflecții pe tema iubirii: ce o stârnește, ce o menține, în ce se transformă, ce o ucide, ce o face să învie. Adam, care a rămas în Franța, și Louise, care s-a stabilit în Canada, își trimit scrisori după ce relația lor de dragoste, care a durat cinci ani, s-a încheiat. Prin intermediul corespondenței, cei doi analizează motivele rupturii dintre ei, își fac confesiuni din viața actuală și-și împărtășesc trăirile cu o lejeritate care le umple golurile eșecu lui comun și-i face să se redescopere pas cu pas. În discuție apare întrebarea dacă există un elixir al dragostei. Ce stârnește, d

N. V. Gogol - "Mantaua, Nasul, Însemnările unui nebun"

Știți deja. Cum vine iarna, cum dau iama prin literatura rusă (mă rog, Nikolai Gogol e ucrainean...). Așa-mi place mie să mă răsfăț în anotimpul rece, la braț cu rușii, ce să fac?  L-am citit pe Gogol și am descoperit un scriitor genial care înșiră fraze cu o fluență nativă, care caricaturizează societatea și viciile vremii sale, care este un fin explorator al psihicului uman.    În toate cele trei povestiri de față, întâmplările sunt duse la extrem, atingând limita absurdului, fie că vorbim de consilierul titular care-și dă toată averea pe o manta, de maiorul care se trezește într-o dimineață fără nas (nas care este găsit de un frizer într-o pâine făcută în casă)  sau de funcționarul care ascute pene pentru șeful său și citește scrisorile a doi câini, încercând să afle astfel dedesubturile unei familii.  Eroii lui Gogol sunt oameni simpli, care tânjesc după rang și patalamale, care fierb în angoasele unui destin neîmplinit și se refugiază într-o lume fictivă în care

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea.      Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat: - Vleau să fac papa la polumbei! - Îti plac porumbeii? - Da. Și vleau papa la ei! - Bagă mânuța și ia de aici!      Însoțitoarea micuțului, o bonă cam

În oglindă

#dinscrierilemele  - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.  - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’! Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment. - De ce murim, mămăiță? Insistai eu. - Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului! Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare. - Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește. - Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună de

Să vorbim puțin despre proza scurtă

De ceva timp am început să scriu... Nu știu dacă până acum mi-a lipsit curajul... sau încrederea în mine... sau inspirația... Poate că anul ăsta planetele din galaxia mea încăpățânată s-au aliniat în sfârșit și mi-au oferit prilejul de a mă goli de cuvinte pe foaie.  Și pentru că nu există scriitor care să nu fie cititor, înainte de toate, am început să studiez fenomenul prozei scurte.  Așa l-am întâlnit (doar virtual, deocamdată) pe Mihai Victus, un tânăr scriitor premiat la mai multe concursuri naționale de proză scurtă, care lucrează ca designer de mobilă, iar în timpul liber se mai ocupă și de portalul LiterNautica. Discuția noastră a fost publicată pe GoodRead, unde sunt redactor de aproape o lună.   Mihai Victus - foto arhivă personală  Dacă și pe voi vă interesează subiectul, vă invit să citiți interviul și, de ce nu, să ne lăsați impresiile voastre!  

Gabriel Garcia Marquez - "Un veac de singurătate"

Citisem cartea asta în adolescență și, deși știam că m-a marcat la momentul ăla, nu-mi mai aduceam aminte prea multe lucruri despre ea. Așa că m-am decis să o citesc din nou și bine am făcut, pentru că acum o apreciez cu adevărat, după ce am savurat-o pe îndelete. Se spune că "Un veac de singurătate" (apărută în 1967) nu este o carte ușoară. Sunt de acord! Dacă ești dispus să uiți tot ce știai până acum despre lume, să renunți la viziunile, ideile, concepțiile tale despre realitate, despre viață, despre moarte... doar dacă ești dispus să faci asta pentru câteva minute-ore pe zi pentru a te lăsa purtat/ă într-o lume nouă, să începi să citești această carte. Dacă nu, nu!  Marquez te poartă pe urmele întemeietorilor satului Macondo,  Jose Arcadio Buendia și nevasta lui, Ursula Iguaran, prin venele cărora curge același sânge, din acest motiv cei doi trăind toată viața cu frica blestemului plozilor cu cozi de purcel ce se nasc din împreunarea rudelor apropiate. 

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016     M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie,

Am o veste...

Vă anunțam prin septembrie că o să particip la un concurs de proză scurtă. Ei bine, m-am întors cu vești foarte bune!  Happy, happy, happy!

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte : "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem.  CITIȚI ȘI: În așteptarea ta, Rodica În oglindă     Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaș

Ce am mai citit în ultimul timp

De ceva timp, mi-am mutat recenziile pe GoodRead.ro și nu pot decât să mă bucur că împărtășesc cu un număr mult mai mare de cititori povestea cărților parcurse. Așa că, dacă m-ați urmărit până acum și v-a plăcut cât de cât ce am făcut pe acest blog, vă invit să o faceți și pe site-ul pe care eu îl aveam în vedere de ceva timp ( aici sunt articolele scrise de mine ). În „ O mie și una de nopți” , Mario Vargas Llosa încearcă un elogiu povestitorilor din toate timpurile, convins fiind că: „aidoma vieții, literatura bună nu se astâmpără nicicând: ea evoluează, se adaptează, se reînnoiește și, fără a înceta să fie aceeași, e mereu alta, cu fiecare epocă și cu fiecare cititor”. Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată în iulie 2008, la Madrid, dar a mai suferit corecții în timpul reprezentațiilor din alte colțuri ale lumii, astfel că varianta publicată este cea finală. Înainte de toate, romanul de debut al scriitorului american Richard Harvell este o carte a sune

Haruki Murakami - "Bărbați fără femei"

De când aștept să-mi pice în mâini o carte de-a lui Murakami... S-a întâmplat să fac rost de "Bărbați fără femei", deși, sincer, nu este cea mai reușită carte a scriitorului japonez.  "Bărbați fără femei" este, de fapt, o colecție de povestiri (șapte la număr). Factorul comun al cărții îl reprezintă, cum spune și titlul, viața unor bărbați care au pierdut o iubire după care nu și-au mai revenit niciodată.  Deși, inițial, am crezut că voi afla cât de incitantă și de frumoasă poate fi viața bărbaților fără femei, am descoperit exact contrariul. Și, trebuie să vă spun, îmi place foarte mult stilul lui Murakami. Autorul se reinventează cu fiecare povestire, îi descoperi rând pe rând calitățile literare, parcă mai intens cu cât cartea se apropie de final. Nu cred că am mai citit vreun scriitor japonez până acum, dar sigur am început în forță cu Murakami.  Să vă fac un rezumat cât mai scurt al povestirilor? Hai, deși nu am mai făcut asta până acum cu poves