Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2010

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Recunoaşteţi personajul?

Normal că da, ce fac şi eu pe interesanta! :)) P.S.: Vedeţi aici şi alţi copii şi tineri deveniţi acum adulţi celebri. Unii, tot cu minţile de atunci. :P

Am revenit!

Da, mai trăiesc. Cel puţin deocamdată. M-am întâlnit vineri şi cu cititorii cei frumoşi: Oana , Ema , George şi Canguru (mulţi am fost, puţini au rămas), asta după luni de absenţe motivate şi ne. Cu acest prilej mi-am dat seama că n-am mai citit demult o carte, mai precis cam de vreo trei luni. Să-mi fie ruşine, zic. Mă, eu voinţă am avut, câteodată mi-a lipsit timpul, alteori cheful. Deci, aş putea spune, răstălmăcind vorbele contemporanului Coelho, că tot Universul complotează împotriva mea. Dar nu mă las, să ştiţi. Deja îmi face cu ochiul un volum de Octavian Paler. În rest, voi ce faceţi? Sunteţi bine, sănătoşi? P.S.: Maaamă, e jumătatea lui octombrie. Mâine-poimâine e Crăciunul şi nici n-a trecut bine cel dinainte...