sâmbătă, 27 septembrie 2014

Turgheniev: "Părinți și copii"

Am citit "Părinți și copii" a lui Turgheniev cu pasiune; o dată pentru că sunt copil și încă o dată pentru că sunt părinte. Așadar, am privit și printre gene și prin ochelari conflictul, dar mai ales diferența de mentalitate dintre generații. M-am gândit inițial că despre asta va fi vorba în cele 251 de pagini, dar parcurgând cartea, am văzut că este o poveste de viață. 
Personajul central este Evgheni Vasilievici Bazarov un tânar medic, fiu de țăran, care nu-și găsește locul în societatea rusă a secolului al XIX-lea. El critică vehement aristocrația vremii, acuzând-o de superficialitate, și defăimează întreaga moștenire culturală primită de la înaintași, motiv pentru care va stârni revolta celor mai în vârstă decât el. Bazarov este, prin urmare, un nihilist, așa cum lui însuși îi place să se caracterizeze. Aceste principii de viață, însă, îl vor împiedica să guste fericirea și dragostea, pe care le vede ca pe un fruct interzis celor cu  pretenții înalte.

Slăbiciunea mea pentru literatura rusă este deja cunoscută. Îmi plac realismul și pasiunea autorilor ruși, valabile și în cazul lui Turgheniev. Remarc, de asemenea, patriotismul lor și dragostea pentru natură, atât de frumos redate în operele deja consacrate.

Am cules și câteva citate:

"Timpul, e lucru știut, zboară uneori ca pasărea, alteori se târăște ca viermele; dar omul se simte bine atunci când nu ia în seamă trecerea lui".

"Apariția bădărăniei e deseori folositoare în viață, căci ea slăbește strunele prea încordate, potolește îngâmfarea, dar și uitarea de sine, amintindu-le că, de fapt, sunt rude apropiate".

"Dacă ai știi prea multe, ai să îmbătrânești prea devreme".

"Viața unui om atârnă de un fir de păr, o prăpastie fără fund i se poate căsca la picioare în orice clipă, iar el își mai născocește și singur tot soiul de neplăceri, își otrăvește existența".

"Mai cuminte e să spargi pietre decât să-i permiți unei femei să pună stăpânire chiar și pe vârful unui deget de-al tău".

"Pe om, cât l-ai ponegri, fii sigur că merită în fond de douăzeci de ori mai mult".

"Omul e în stare să renunțe la toate, să se lepede de orice prejudecăți, dar sa recunoască bunăoară, că un frate de-al său, care fură batiste, e un hoț, asta este peste puterile lui".

"Feciorul e ca așchia desprinsă de trunchi. Mai bine zis, e ca șoimul: când vrea, zboară, când vrea, se întoarce iarăși.. Pe când noi suntem ca două ciuperci pe-o scorbură, stăm alături și nu ne mai urnim din loc. Numai eu o să rămân aceeași mereu pentru tine, ca și tu pentru mine".
 
"Oricât de pătimașă, oricât de păcătoasă, oricât de zbuciumată ar fi inima ascunsă în  mormânt, florile ce cresc pe el ne privesc senine, cu ochii lor nevinovați, amintindu-ne nu numai de liniștea veșnică, de tihna măreață a naturii nepăsătoare, ci și de veșnica împăcare și de viața fără de sfârșit".