marți, 29 septembrie 2009

"Jurnal în piatră" - Carol Shields

Am terminat de citit una dintre cele mai interesante cărţi (ca abordare) de până acum: "Jurnal în piatră", de Carol Shields, roman care i-a adus scriitoarei, în 1995, premiul Pulitzer. Cartea prezintă viaţa lui Daisy Goodwill, născută în Manitoba şi condamnată încă din primele clipe ale vieţii să cunoască singurătatea, mama ei Mercy murind chiar după ce a adus-o pe lume. Fetiţa va fi crescută de o vecină care, căsătorită, dar neîmplinită, o va fura şi o va duce în Winnipeg. Tânăra Daisy se va căsători cu alcoolicul Harold, care moare în luna de miere, şi va trăi dragostea adevărată în braţele lui Barker, fiul "mătuşii" care a crescut-o.
Povestea e prea frumoasă, pentru a o înşira eu aici, aşa că vă invit s-o descoperiţi voi pe parcursul celor 300 de pagini.

* Ceea ce am remarcat cu plăcere, pe lângă biografia urzită ca o pânză de păianjen în jurul lui Daisy, a fost splendoarea pietrei, această componentă a lumii noastre, aparent fadă şi insignifiantă, care ţine închisă în carapacea de calcar o viaţă zbuciumată şi trecătoare. Viaţa unui om.

Votaţi, tovarăşi!

Fără să am timpul necesar pentru o campanie electorală, fără să-mi imprim faţa cu zâmbetul larg pe afişe pe care să le postez prin tot centrul, vă cer totuşi să votaţi (şi eu, Brutus?).
Daţi-vă cu părerea cum să funcţioneze clubul nostru bloggeristic.
Eu zic aşa:
  • să fie vinerea, după ora 18 (nici în week-end când mulţi dintre voi pleacă să se "revergoreze", nici în timpul serviciului sau şcolii).
  • Locaţia: Librăria mea (strada Crinului, nr. 51)
  • Tematică: după prima întâlnire, de cunoaştere şi acomodare, stabilim un fel de calendar
  • Obligatoriu: voie bună
  • Interzis: mai mult de două ceaiuri (glumesc!)
A! Şi-aş vrea tare mult să începem de săptămâna viitoare. Voi ce ziceţi?

luni, 28 septembrie 2009

Am găsit-ooooo!

E vorba despre melodia pe care o căutam de ceva timp, şi care îmi răsuna "Beep beep" în urechi la o reclamă. Deci:

Simone White - The Beep Beep Song

Înscrieri

După cum spuneam în postarea anterioară, vă cer ajutorul tuturor pentru a înfiinţa un "Club al bloggerilor". Deocamdată suntem la faza de înscrieri. În continuare vă las o listă cu cei care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din această "trupă de şoc" :D
Subsemnata
Dacă vrei să ni te alături, lasă un comentariu aici sau trimite un mail la niculablogspot@gmail.com. Te aşteptăm!

vineri, 25 septembrie 2009

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici".
Aşa că, dacă printre voi se regăsesc persoane care, pe lângă activităţile cotidiene, obositoare şi solicitante, mai găsesc răgaz să mai şi răsfoiască o carte, sunteţi bineveniţi în acest "Club al iubitorilor de carte". Nu ştiu unde ne-am putea întâlni, dar dacă v-aţi arăta interesaţi, voi găsi eu o locaţie potrivită, fiţi fără grijă. Hai că e prea mişto ideea. Dacă vă surâde, lăsaţi-mi un comentariu.
Mă gândesc că acest club se poate constitui chiar şi într-un minicenaclu, sau într-un seminar (săptămânal, bilunar, cum vreţi şi cum puteţi!) pe orice temă. Aşa că, ce ziceţi, vă băgaţi?

joi, 24 septembrie 2009

Pentru EL

Doar cu un zâmbet alungă norii, doar cu o îmbrăţişare sugrumă faptele grele şi oamenii ipocriţi. Şi face toate astea atât de natural, încât ai spune că pe fişa postului său de pământean obişnuit scrie, cu cerneală scursă din firmament, "Înger".

marți, 22 septembrie 2009

De ce m-aş uita la televizor?

Cel mai mult mă enervează la televiziuni, pe lângă emisiunile cu proşti, emisiunile aranjate cu proşti plătiţi. Am văzut că în ultimii ani e o adevărată modă să iei una bucată figurant fomist şi să-l pui să înjure, să facă pe blonda, să înşele şi să facă circ. Nu, sincer, ăştia chiar ne cred fraieri? Cineva îşi poate imagina că producţiile gen: Pariu că ştiu (am aflat astă-seară de existenţa respectivei), Trădaţi în dragoste sau alte tâmpenii regizate de-a fir a păr, par, chiar şi pentru o secundă, reale? Mult îşi mai subestimează aceşti producători targetul. Până şi mamaie s-a prins că ăia de la "Test de fidelitate sunt plătiţi", că blondele din show-ul de la Antena 1 nu sunt de fapt chiar atât de "blonde" (nu de alta, dar ar fi murit în primii ani de viaţă, rumegând cucută). Aşa că d-aia nu mă mai uit eu la televizor, n-am ce vedea şi nici ce învăţa! Deci, la ce bun?

luni, 21 septembrie 2009

Ani de liceu...

Astăzi mi-am vizitat liceul. De cum am intrat pe uşă m-au năpădit amintirile anilor frumoşi în care îmbinam atât de uşor utilul cu plăcutul... Mi-au revenit în minte lucrul la revista şcolii, statul pe coridor înainte să vină profii la clasă, lecţiile de logică, în care profesorul ne spunea că dacă suntem atenţi putem auzi moleculele cum se lovesc de pereţi, discoteceala pusă la cale în timpul orelor, câte şi mai câte.
Am reîntâlnit azi profesori dragi: Iulia Georgescu, Carmen Dună şi Magdalena Zaharescu, figurile care oricum îmi rămăseseră cel mai bine întipărite în minte. M-am bucurat să văd că lucrurile merg oarecum ca înainte: premii cu revista "Adolescenţa", programul "Leonardo da Vinci", panourile pe care ne afişam şi noi pozele cu realizările deosebite etc.
Un colţ de viaţă care nu a evoluat, dar care nici nu s-a alterat. Asemeni unei fotografii...


miercuri, 16 septembrie 2009

Am fost și eu mititică...

Nu mai țin minte când mi-a fost făcută această fotografie, nici de ce eram atât de speriată. Știu doar atât: mi-e dor de bunicul meu :(

marți, 15 septembrie 2009

Blogger vs. jurnalist

Nu se mai poartă acum războiul dintre generaţii, nici măcar cel dintre sexe. E la modă disputa dintre bloggeri şi jurnalişti, care e mai mare, mai tare şi mai influent. Chiar am văzut de curând o asemenea scenă televizată şi pot să spun că, avându-l exponent pe Zoso, blogărimea s-a impus cu 1-0 (cel puţin).
Eu sunt şi, şi. Poate de aceea sunt adepta teoriei că jurnalismul şi blogul ar trebui să fie complementare, iar jurnaliştii şi blogării, dacă nu unii şi aceiaşi, atunci în niciun caz în răzbel. Singura diferenţă dintre cele două categorii ar fi că primii nu beneficiază de atâta libertate precum ceilalţi, ştim foarte bine că întreprinderile de presă sunt manevrate de interese politice, economice sau de altă natură, pe când pe blogări îi cenzurează decât... bunul simţ, cum bine sublinia Geocer ieri într-o emisiune televizată. Ei n-au un editor, un deadline, o linie editorială de la care nu trebuie să se abată.
Aşa că această confruntare nu are un temei solid, ci mai degrabă survine unor orgolii reciproce, orgolii care ar trebui să fie măcar productive şi de o parte şi de cealaltă.

luni, 14 septembrie 2009

A început şcoala...

Pentru mine nu, dar pentru ei da. Instant îmi aduc aminte cum era 15 septembrie pe uliţa mea: emoţii mari, dorinţa de revedere cu colegii, senzaţia unui nou început printre castanii care-şi aruncau frunzele în curtea şcolii. Totul combinat cu zâmbetul învăţătorului care ne însenina ziua punându-ne pe bancă flori şi cărţi. Zumzet, ghiozdănele, zâmbete, strângeri de mâini şi îmbrăţişări, toate acestea făceau parte din atmosfera începutului de an şcolar, peste ele planând povestirile despre "Cum mi-am petrecut vacanţa de vară", urmate de compuneri pe această temă.
Era frumos să fii elev de generală, chiar şi atunci când nu veneai la şcoală cu microbuzul, nu păpai în recreaţia mare lapte şi corn, ci te mulţumeai cu pâine şi gem, nu aveai încălţări de fiţe, ci bocanci în care, din când în când îţi mai intra apă...


sâmbătă, 12 septembrie 2009

"Urania" - J.M.G. Le Clezio

Ce aş mai putea spune eu despre J.M.G. Le Clezio şi să nu fie cunoscut? Faptul că anul trecut a luat premiul Nobel pentru Literatură spune totul. S-a născut în aprilie 1940, a scris peste 40 de romane, povestiri, nuvele şi eseuri. A început să scrie la vârsta la care alţii de-abia se deprindeau cu literele: 7 ani.
„Urania” te fascinează încă de la început. Un băieţel francez construieşte, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o lume a sa, pură şi încântătoare, pentru a se refugia de relele care-l înconjurau. Timpul trece şi Daniel Silitoe devine geograf. Meseria îi îndrumă paşii către Emporio, o lume a cercetătorilor, un fel de cetate a antropologilor, istoricilor şi bancherilor. Însă nu acest loc îl va marca ci un ţinut apropiat, a cărei legendă o află de la Raphael, unul dintre locuitorii de la Campos.
Campos: un loc în care cei câţiva băştinaşi sunt foarte apropiaţi de natură. Nu au şcoală şi nici nu simt nevoia, pentru că întemeietorul acestui sat, Anthony Martin, zis Jadi (Antilopa) i-a învăţat că Viaţa este cea care le predă tot ce trebuie să ştie. Nu au spitale, pentru că „leacurile bolilor stau în plante şi în mângâieri”. Nici credinţe nu au, înafară de cea în propriile puteri. Cerul este venerat, locuitorii din Campos adunându-se în anumite seri pentru a studia stelele: "Pământul este trecător, cerul rămâne veşnic acelaşi".
Limba care se vorbeşte la Campos („câmpuri”, în spaniolă) este Elmen. Atunci când au pătruns în această comunitate, locuitorii, de toate naţiile şi culorile, se aflau într-un punct de răscruce în viaţa lor: fie aveau probleme cu legea, fie luaseră parte la o tragedie; cu toţii au reuşit pe parcurs să-şi găsească aici echilibrul interior. "Cei care vin la Campos sunt la capătul drumului, nu au un alt loc în care să mai meargă". Campos a devenit pentru toţi un loc sacru, care, chiar şi înconjurat de sate dezvoltate, nu se alterează de obiceiurile şi mentalităţile acelor vremuri. Totul se destramă însă când cercetătorii de la Emporio încep să vadă acel ţinut ca pe o afacere profitabilă în domeniul imobiliar. Aşa că au evacuat zona, iar locuitorii au plecat asemeni unui stol de fluturi spre alte locuri.
Mărturisirile lui Raphael despre frumuseţea locurilor şi oamenilor de la Campos, admiraţia faţă de Thomas Moses, relaţia cu Dahlia, întâlnirea cu Lili din lagună, grădinile Atlas, colegiul Emporio şi în cele din urmă plecarea poporului-curcubeu toarnă splendorile ţinutului Campos în forma perfectă a Uraniei, ţara creată de Daniel în copilărie...

"Trebuie să învăţăm cu toţii să fim mici pentru a deveni oameni" - p. 83
"Uneori nu-i nevoie de vorbe pentru a spune lucrurilor pe nume" - p. 143

vineri, 11 septembrie 2009

Rânduri despre frumuseţe

Astăzi vreau să vă vorbesc despre frumuseţe, despre infinitele feluri în care aceasta se propagă. Ne intră în ochi fără voia noastră, ne încântă, ne frământă, ne delectează. Şi nu, frumuseţea nu ar fi desăvârşită fără o minte pe măsură.
Ce urâte sunt trăsăturile fine dacă gura, odată deschisă, le învăluie în banal. Cât farmec izvorăşte însă din acea faţă divină, atunci când vorbele sunt şi ele ambalate în miere.
Şi ca să concluzionez, există femei într-adevăr frumoase (nu doar plăcute la vedere). Un exemplu este colega mea Simona Ştefănescu. Mai multe nu pot spune, nu ar avea rost, de fapt. Scrie, prezintă ştirile, e isteaţă, fermecătoare. Să continui?
Şi nu, n-am primit bani să-i fac reclamă :)

joi, 10 septembrie 2009

Noutăţuri

În primul rând, trebuie neapărat să citiţi asta, asta şi asta. 1. ca să vă culturalizaţi; 2. ca să vedeţi că unii dintre ăia culturalizaţi sunt mai degrabă "culturişti" şi 3. ca să vedeţi câtă cultură... de grâu, orz, ovăz şi alte cele zace în hambarele unor internauţi... :) Luaţi-le ca pe nişte recomandări din partea mea. Eu le-am citit şi mi-au plăcut, aşa că, dacă aveţi încredere în gusturile mele, ştiţi ce aveţi de făcut...
2. Citesc acum o carte al cărei autor a primit anul trecut Premiul Nobel pentru Literatură. Dacă vă e lene să daţi search pe google să vedeţi cine este, vă uşurez eu munca, spunându-vă că se cheamă Jean-Marie Gustave Le Clézio şi adooor cum scrie. Cartea rămâne surpriză până revin cu recenzia. Am cumpărat-o din mall, când mergeam la 3d (şi nu-mi pare rău!)
3. Mi-am făcut cont pe Twitter (nu ştiu de ce, încă mă dumiresc) şi pe Triburile (ca să fiu în pas cu colegii de la redacţie care m-au terorizat cu ferme, nobili, paladini, lucruri care deveniseră un limbaj codat pentru mine, aşa că până la soluţia accederii în "tribul lor" n-a mai fost decât un pas).
Vă mulţumesc pentru atenţie, la revedere! :)

miercuri, 9 septembrie 2009

Solidaritatea jurnaliştilor...

Centrul Cultural organizează frecvent seminarii cu teme care mai de care mai interesante. De ele se ocupă în special referentul instituţiei, Marius Chiva, sub coordonarea directoarei Carmen Dumitrache. Ieri am participat şi eu la o acţiune de acest gen, intitulată "Solidaritatea jurnaliştilor" (aiurea!, ştim foarte bine că numai solidaritate nu e în breasla asta locală, în fine). M-am simţit mică printre atâţia jurnalişti buni (Gabriel Lixandru, red. şef la "Argeşul" e un exemplu în acest sens), printre oameni de calitate, în general. Iată cum a fost:

marți, 8 septembrie 2009

Eu sunt mic, nu ştiu nimic... Zău?

Nu sunt nouă în presă, adică de câţiva ani mă tot învârt în această lume pentru care m-am pregătit în perioada facultăţii. Poate nu ştiu cu ce se mănâncă în totalitate jurnalismul practic (nici nu cred că aş avea cum), în condiţiile în care cu cel teoretic pot spune că ştiu cum stă treaba. Totuşi:
urăsc atunci când văd cum cei cu experienţă (pentru care am respect) îi privesc pe cei tineri ca mine de sus, cu silă, cu antipatie, cu preeminenţă. Nu le acordă pentru nicio secundă credit, le spun pe oriunde apucă "eşti mic, eşti la stadiul la care mai crezi că tot ce zboară se mănâncă". Poate sunt eu aiurită, dar nu mi se pare că trecerea anilor înseamnă pentru toţi şi acumularea de înţelepciune, ştim foarte bine că pe lângă unii trec anii fără să le crească şi gradul de inteligenţă. Nu mă umflu în pene, îmi văd şi lungul nasului! Cred că nu numai cei "mici" au de învăţat de la cei "mari", ci şi viceversa. Iar cei care chiar înţeleg asta sunt cu adevărat oameni de calitate!

luni, 7 septembrie 2009

Pentru EI, despre ELE

Să le vrei la un loc pe: Meg Ryan, Eva Mendes, Annette Bening, Debra Messing, Jada Pinket Smith, Bette Midler, Debi Mazar, Carrie Fisher... și să te gândești că nu ai ce vedea. Ai comite o oroare împotriva cinematografiei, nu-i așa?
De asemenea, să vezi un film în care numai femeile sclipesc pe micul ecran și tu să nu simți nevoia, nici măcar pentru o secundă, să zărești, printre atâtea reprezentante ale sexului frumos, un reprezentant al sexului tare. Da, se poate. Numai în "The women" (2008) , filmul pe care eu l-am văzut zilele trecute și care m-a fascinat. Mi-am dat seama că nici eu, ca femeie, nu știu totul despre femei. Sunt complicate și în același timp atât de simple!...
Cu o distribuție precum cea de mai sus, producția se anunță din start una de succes. Vă invit, așadar, pe toți și pe toate, să vedeți filmul din care cu siguranță veți avea ceva de învățat despre ELE. Vizionare plăcută!
P.S.: Veți vedea o Meg Ryan mai frumoasă ca niciodată...

joi, 3 septembrie 2009

Cele 7 izvoare de leac

Încă de cum intri în pădurea de la marginea cătunului Valea Radului-Merişani, simţi cum te învăluie altă lume. Un loc nefiresc de liniştit şi de proaspăt, atins de soare şi de suflul divin. Aici, în sufletul pădurii, viaţa şi sănătatea sunt dizolvate în apa celor şapte izvoare de la poalele unei biserici cu o poveste aparte...

Recomandare: Cinema City!

sursă foto
Ştiu că mulţi dintre voi, la fel ca mine, nu aţi mai văzut un film la cinema de mult timp. Ba din cauza condiţiilor din săli, ba că filmele care rulau erau vechi de ani de zile, ba... ba...
Lucrurile se schimbă în Piteşti în acest domeniu. În bine! "Cinema city" a inaugurat la Euromall un cinematograf cu 6 săli moderne, dotate aşa cum "n-a mai văzut Piteştiul" . Iar preţurile mi se par accesibile şi de bun simţ (nu umflate artificial, cum se mai practică în jungla zilelor noastre). Aşa că, recomandarea no. 1 a acestui sfârşit de săptămână e să mergeţi la film.
Eu aseară am văzut G-Force 3d. Mi-a plăcut!
Vedeţi ce filme rulează la Cinema City numai aici.

marți, 1 septembrie 2009

And the winner is....

Concursul s-a încheiat. Am citit tot ce-aţi scris şi m-am bucurat că v-aţi dat interesul.
Ce concluzii am tras: într-o lume hyperinformatizată oamenii chiar mai găsesc o bucurie în a pune mâna pe nişte coperte şi a răsfoi, uşor-uşor, paginile cărţilor. De aceea, în primul rând, ţin să vă felicit pe toţi cei care aţi participat sau nu, dar citiţi! Citiţi în continuare, pentru că dacă e să cred cu tărie într-o vorbă străveche este chiar aceasta: „Cine are carte, are parte!”
Şi acum premiile:
„Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde şi, deci, marele premiu se acordă... lui Canguru'. Mi-a plăcut în special accentuarea dintre cititorul „de atunci” şi cel „de acum”. Da, raportându-ne la cărţile pe care le citim, ne putem da uşor seama cum şi cât ne maturizăm. Nu am citit „Invitaţia la vals” a lui Mihail Drumeş, dar, sincer, câştigătorul chiar m-a făcut curioasă. Felicitări încă o dată, Canguru', „rămâi pe fir pentru a-ţi nota datele şi a vedea cum intri în posesia premiului” :)

Cartea recenzată de Ema mi se pare de asemenea foarte interesantă, şi o rog pe această cale să mi-o împrumute şi mie. Pentru ea nu e o pierdere că nu a câştigat marele premiu, îi voi da volumul meu cu mare drag.

Nici Ioana nu se plânge că n-a câştigat noua ediţie a “Portretului”, pentru că îl are oricum în ediţie veche. Cât priveşte “Dicţionarul” prezentat de tine, Ioana, îmi cam face cu ochiul. Deci, când îl pui la bătaie? :D

Anca a fost cea care a spart gheaţa la acest concurs şi o felicit pe această cale! Când o să fac rost de bani mai mulţi, o să-mi permit să pun mai multe cărţi în joc, pentru că e greu să dai un singur premiu!

Vă mulţumesc pentru participare şi vă doresc numai bine! Rămâneţi aproape! :D