Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2009

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu, numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda, fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis.
Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul, volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00!

Cale lungă, pitestibuzz.ro!

Super party aseară în clubul On time! pitestibuzz.ro s-a lansat pe piaţa online.
Despre ce e vorba?
Despre un site care va radiografia activităţile culturale şi mondene din Piteşti şi vi le va prezenta într-un timp foarte scurt. Tot aici veţi putea consulta agenda evenimentelor şi locaţiile cafenelelor, cluburilor, pub-urilor etc. pentru a ştii unde, când şi cum vă veţi distra.
Cum a fost la party?
Cel mai bine vorbesc pozele!

Aşadar, multă baftă şi mult spor echipei pitestibuzz.ro! La mulţi ani!

Invitaţie la filarmonică

Concert extraordinar astă-seară, pe scena Casei Sindicatelor, cu începere de la ora 19. Violonistul Florin Croitoru va încânta publicul cu opere de Mozart şi Haydn, în cadrul primei stagiuni de vară a tinerei filarmonici piteştene

Recomandare de blog

De acum încolo vă voi recomanda, prin intermediul unor videoclipuri mici, montate aşa cum mă pricep (adică să nu aveţi pretenţii prea mari!), bloguri care-mi plac. Încep, aşa cum cred că e şi firesc, cu unul pe care l-am descoperit încă de la începuturile navigării prin online-ul piteştean:

P.S.: Este posibil ca şi viitoarele recomandări să se regăsească în blogroll. Dacă vreţi să mă convingeţi că blogul vostru merită să apară într-un video similar, nu trebuie decât să-mi daţi un mail la niculablogspot@gmail.com

Madonicită cronică

Sunt intoxicată. De câteva săptămâni tot mănânc, involuntar, Madonna pe pâine. Marea divă a zilelor noastre (un fel de Mesia în fustă) îşi face apariţia în România. Mare ghinion pentru mine. Toate ziarele, televiziunile, site-urile de monden m-au asaltat cu această prostituată devenită vedetă peste noapte, m-au îndopat cu pretenţiile ei aberante (ceva cu nişte trandafiri, săli de masaj, mii de prosoape şi alte prostii care mă oripilează)!
În primul rând că mie nu mi-a plăcut niciodată zâna Madonna, cel mai probabil din cauza stilului ei depravat. Nu dau doi bani pe mega-extra-terra concertul ei senzaţional, nu aş merge s-o aud chiţăind nici dacă m-ar plăti ea însăşi. Sunt artişti cu adevărat de calitate în lumea asta, care ar merita să fie gustaţi de populaţia planetei, în schimbul acestei scălâmbăite vulgare. Huoo!
Pentru a vă scoate din urechi gemetele Madonnei, vă rog să vă delectaţi cu melodia următoare :

Eh, cum sună acum muzica Madonnei?

Vă vine să credeţi în ce ţară trăim?

Mie nu. După ce că România se afundă în mocirla crizei, din care alte ţări au ieşit, de-a buşilea, demult, politicienii mioritici au chef de joacă: se aleargă, sar şotronul şi coarda, se ţin de contre mai ceva ca-n tenis, trişează, fentează, gafează, driblează. Ţinte nu sunt ei între ei, ăsta-i marele tragism. Cei care se julesc în acest război mişelesc de pe maidan sunt spectatorii.

Un an de la căsătorie...

A fost odată o fată de la ţară, modestă în fapte şi în port. A fost odată un băiat de la oraş, frumos şi zâmbăreţ, cu un suflet mai mare decât el. Dumnezeu a făcut ca ei să se întâlnească şi să descopere în scurt timp că se iubesc atât de mult! După câţiva ani, pasul cel mare a fost făcut, aşa că la 23 august 2008 s-au căsătorit. În ziua lor specială, cei doi au simţit cum dragostea lor înfloreşte, cum capătă culoare şi... binecuvântare.
Ne dorim un drum lung şi fericit împreună, presărat cu realizări, succese şi sănătate. Ceea ce vă urăm şi vouă tuturor celor care credeţi în dragostea adevărată şi necondiţionată. Pentru că, să ştiţi, visele chiar devin realitate, atunci când crezi cu tărie în ele...

Descătuşare...

Am învăţat să mă prefac, să mint, să mă mint. Nu credeam vreodată că sufletul meu e pregătit să îndure atâta suferinţă. De fapt, nici nu ştiam că poate exista atâta durere în lume. De ce? Asta e întrebarea care-mi împunge fiinţa în tot acest calvar. Ori de câte ori îl văd cum se chinuie, cum priveşte prin noi ca şi cum ar scana tot ceea ce i se înfăţişează, cu nişte ochi inumani, cum se abţine să-şi manifeste durerea, cum se priveşte în oglindă şi i se înnorează şi mai mult întreaga faţă, singura întrebare care îmi vine în minte e “De ce?”. Ca şi atunci când, aflându-mă într-un taxi, da, într-un taxi, ce mod tâmpit de a afla că o persoană are cancer, primul gând pe care-l culegeam dintre atâtea vorbe îngânate şi mohorâte erau aceste două cuvinte.
Eram paralizată din toate punctele de vedere. Nu mai puteam gândi, vorbi, mişca. Totul îngheţase în jur, doar sentinţa aceea sfâşietoare mai reuşea, cu junghiul unui sfredel, să mă împungă în tot corpul. Nu doresc la nimeni să treacă prin as…

Ce mai fac...

De ştiaţi ori ba, vă spun eu: nu pot sta departe de scris pe blog. Deşi, gândindu-mă mai bine, ăsta e unul dintre lucrurile care îmi plac foarte mult, aşa că n-am de ce să mă leg la cap, dacă nu mă doare. Am lipsit mult (adică, please, 5 zile înseamnă o eternitate). Ce-am făcut în timpul ăsta? Ceea ce mi-am propus. Aşa că în curând o să citiţi, dacă sunteţi cuminţei ca şi până acum, următorul capitol din romanul fără nume. Staţi liniştiţi, până la final îl voi boteza eu cumva, că nu de inspiraţie duc lipsă, slavă Domnului. Povestea în sine e interesantă (zise ea, umflându-se în pene), rămâne de văzut cum o să isprăvesc însă de colorat firul. Pe lângă scris, mai şi cetesc, aşa ca să vedeţi cât de intelectuală mi-s. Şi am hotărât să-mi întrec recordul, aşa că lecturez cu plăcere trei romane "grele": unul se cheamă "Decameronul" şi ştiţi voi de cine e scris, al doilea se intitulează "Vârsta adolescenţei", pentru el autoarea Edith Wharton a luat premiul Puli…

Timp de mine, timp de NOI

Oficial am intrat în vacanță. N-o să mă duc probabil decât la munte sau la țară, nici că-mi trebuie mai mult! În schimb o să am timp să citeeeeeesc și să scriiiiiiiu, să-mi răsfăț mintea și sufletul, înainte de trup. Aveam nevoie de o pauză, sper să revin curând, cu forțe proaspete și cu noutăți interesante. Vă salut și vă doresc numai bine!
P.S.: În curând se împlinește un an...

Jos pălăria!

Se întâmplă undeva în comuna Mălureni. Principala regulă după care funcționează totul e apropierea de natură, adică exact opusul principiilor omului modern din care, fie că ne place sau nu, toți cei din generațiile actuale facem parte. Efort, dăruire, interes, deschidere, acestea sunt cuvintele care îi descriu cel mai bine pe tinerii din știrea de mai jos. Eu i-am cunoscut de curând și pot spune că mi-au lăsat o impresie foarte plăcută. Dacă vreți o comparație, i-am perceput ca pe acei elevi și studenți emancipați, de prin țările occidentale, comunicativi și isteți. Da, avem și noi în România tineri care construiesc și nu dărâmă, oameni care oferă și nu cer nimic în schimb. Faceți, așadar, cunoștință cu câțiva dintre cei pe care eu îi stimez.

Trăiască Partidul Comunist!

Lotul permiselor e liber. "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis eliberarea din arest a fostului şef al Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, Codruţ Gheorghe Vlăsceanu şi adjunctului său, Vasile Voinea, precum şi a altor şapte persoane care au fost arestate în dosarul Permiselor din Argeş, judecătorii acceptând recursul făcut de avocaţii acestora împotriva prelungirii măsurii arestării preventive în acest caz. În arest vor rămâne, însă, Aurelian Rădoi şi Virgil Ioniţă, subofiţeri, Paul Mandu, inginer de sistem, şi Eduard Constantin Dumitrescu, Florin Mircea Silveanu şi Marius Epure. Lotul a fost arestat în luna iunie a anului trecut" (epiteşti.ro)
Aşadar, oamenii care au luat mită la greu şi le-au dat permise unor analfabeţi care au ucis oameni nevinovaţi pe şoselele din România sunt liberi. Lotul Penescu însă, a fost transferat la Penitenciar şi toate cererile de liberare sub control judiciar au fost respinse (doar lui Libertatu i s-a acceptat).
Cum vine ast…

De ce trăiau înaintaşii noştri mai mult

Nu se stresau atât, deadline-urile lor erau impuse de natură şi nu de un şef iritant. Atunci când culegeau porumbul şi coseau iarba de pe tarlalele proprii, nu stătea nimeni cu mapa în spatele lor presându-i să se mişte mai cu talent.

Când mergeau la muncă, apa lor era ţinută în urcioare din lut, nu în bidoane de plastic, cauzatoare de cancer.

Îşi trimiteau scrisori şi telegrame, nu sms-uri şi beep-uri radiante.

Nu se uitau la televizor, adică nu-şi îmbâcseau creierul cu fel şi fel de tâmpenii; nu mergeau cu maşini superpoluante, ci cu biciclete care le dezmorţeau muşchii şi le umpleau plămânii de aer curat; nu mâncau hamburgeri, pizze, şaorme, cartofi prăjiţi de la McDonalds şi nu beau sucuri cu E-uri mai multe decât bule.
Făceau mai mult sex neprotejat, ceea ce evident, era un avantaj în special pentru femei, nemaifiind nevoite să înghită toxine cu tonele

Păstrau o adevărată comuniune cu natura.

Şeful lor nu era Băsescu. :)

A fost odată o ţară muribundă. Încă mai este.

Trăim într-o ţară muribundă, ne-o spune chiar căpetenia ei. După atâtea in"Succesuri" în economie, investiţii şi alte cele, Băsescu, pe un ton acuzator, vine nonşalant şi ne dezvăluie marele adevăr. Preşedintele ar fi putut fi, fără să dezamăgească, personajul perfect al lui Coelho, acel păstor nemulţumit de condiţia sa, care şi-a luat viaţa în mâini şi a plecat în lume să-şi îndeplinească "Legenda personală". Aşa că, dragă Băse, lasă-ne tu frumuşel şi du-te şi caută-ne pe undeva depaaaarte de satul ăsta nedemn de tine şi care evident a ajuns aşa nu din cauza ta, ci a ALTORA.

Primul capitol

La cererea unora dintre voi, am postat pe blogul Amederya primul capitol din romanul la care scriu în prezent. Aşa că dacă aveţi puţintică răbdare, treceţi pe acolo şi citiţi. Şi nu fiţi zgârciţi cu impresiile. De orice fel. Vă salut!

Partea plină a paharului cu criză

N-am scris până acum nimic despre criză. Poate şi pentru că o parte din mine n-a crezut în ea. Reflectând atent, mi-am dat însă seama de un lucru: criza ne aduce mai mult bine decât rău. În aceste momente de grea încercare se filtrează anumite lucruri, rămânând în ciur decât cele nestricate, capabile şi interesante. Celelalte, găunoase şi firave, se duc de-a dura pe apa sâmbetei. Nu mai au succes acum afaceriştii de o noapte şi îmbogăţirile de-o zi, lumea e mai atentă la ce-cum-cât cheltuie, Guvernul bagă linguriţa adânc în caimacul bugetarilor etc. De-ar exista o criză şi-n orânduirea umană... măcar una la 10 ani!...

Week-end în 3 cuvinte şi 3 poze

Munte, distracţie, frumos