Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Despre oameni mari

Îmi iubesc meseria! Am ocazia să întâlnesc oameni "mari" şi să scriu despre ei, ţinând în vârfurile degetelor cariere pe care să le sintetizez la maximum, să le relatez pe înţelesul tuturor, jucându-mă cu nişte cuvinte mari sau mici. Printre atâţia oameni mă simt ca un pitic insignifiant. Inteligenţa acestora mă copleşeşte, mă face să-mi doresc să mă urc pe scaunul înţelepciunii pentru a fi la acelaşi nivel. Învăţ... fur... recepţionez... şi sunt sigură că fără ceva talent n-am face altceva decât prea mult zgomot în jurul nostru.

De ce iubim bărbaţii şi de ce ne iubesc ei pe noi

Pentru că, chiar dacă-i înşelăm,
chiar dacă-i schimbăm,
chiar dacă-i uităm,
chiar dacă-i chinuim,
chiar dacă-i sacrificăm,
chiar dacă-i răstignim,
Chiar dacă ne ucid uneori în minţile lor,
ei ne urmăresc mereu cu o coastă-n mână,
gata de fiecare dată să ne creeze din nou. (versuri de Iulia Boca)

Răspuns pentru Rechinu

Love is all around

Concluzia de pe tocuri

Am avut ieri o discuţie interesantă şi inteligentă (da, domne, femeile când se întâlnesc nu vorbesc numai despre modă şi păpuşi Barbie). Şi am ajuns la o concluzie: echipele de fotbal de la Euro spun multe (dacă nu chiar totul) despre o naţie. În acest context, România nu avea ce să caute mai departe. That's it!

Oraşul hipermarketurilor

Un oraş în care mirosul cărnii congelate e predominant. Fructele se vând ambalate, o dată cu oamenii. Toţi suntem trecuţi prin casele de marcat şi livraţi în coşuri sau cărucioare. În urechi ne asurzeşte zgomotul unei dudui adormite şi plictisite de propria-i slujbă. Puhoi de oameni, înghesuială la fast-food. Nu-i un scenariu SF sau Horror... E realitatea.

Se demolează clădiri istorice, cu parfum de altădată, fiecare cu rostul ei. Pentru ce? Pentru a face cât mai mult loc HIPERMARKETURILOR.
Citiţi şi vă minunaţi.

Flori de tei

În seara asta, când mă întorceam de la serviciu, am simţit mirosul dulce-intens al florilor de tei. Un miros romantic, al iubirii împlinite şi al dragostei de viaţă. Nasul meu aşa l-a perceput.
Oricât de ocupat mi-ar fi gândul, se răsfaţă cu parfumul de miere al teiului, cu frumuseţea florilor grupate, cu sănătatea ceaiului aromat.
În seara asta, mai mult ca oricând, i-am înţeles veneraţia lui Eminescu pentru copacul iubirilor împlinite, frânte sau închipuite.

Right?

Câteodată dor mai tare sfaturile de bine decât faptele rele.
Ştii cât de greu e când lucrurile nu ies cum ai vrea sau cum ai plănuit şi exact în acel moment lumea te sufocă: "nu e bine", "nu fă aşa". Până la urmă, prieteni îţi sunt cei care ştiu că ştii că ai greşit şi încearcă să te ajute să treci peste.

Ding, dong!

Eu mă-mbăt cu timp, uneori,
Ca un fluviu nins de flori.
Eu, eu râd şi plâng
Să uit câte ziduri mă strâng.
Simt că voi plăti mai târziu
Tot ce uit şi tot ce ştiu.


Paula Seling - Clopote albe, clopote negre
Asculta mai multe audio Muzica »

Spre nimic

Mi-am vârât copilăria într-o cutie cu mărgeluţe, fundiţe şi vise. Din când în când mai scot câte o păpuşă sau câte un ursuleţ. Toate amintirile sunt prăfuite, neîngrijite, alterate de timpul nou care trece mai repede. Niciun regret nu-şi face loc printre mirosul de prăjituri şi gustul de cireşe. Sunt doar nostalgii efemere, prinse în cui alături de coarda colorată şi de elasticul alb. Păpuşile joacă şotronul care începe să se şteargă. Creta care l-a proiectat pe asfalt se împrăştie ameninţător.
În cutia cândva neîncăpătoare au mai rămas acum doar câteva fotografii... din ce în ce mai şterse. Leagănul, poiana, neajunsul, natura vie, toate au miros de plastic. Instantaneele minţii nu le mai cuprind aroma de altădată. Până şi păpuşile au alt chip. Atât de... gol.

Pac! Pac!

Vreau câte un glonţ pentru următorii inamici:
* telefonul a cărui sonerie stresantă mă trezeşte dimineaţa;
* cei care au inventat examenul de licenţă, fotbalul, programul de muncă prelungit etc.;
* cei care-mi trimit mass-uri cu blesteme dacă nu trimit mai departe


Bob Marley - I Shot The Sheriff
Asculta mai multe audio Muzica »

Urăsc fotbalul

Îmi iau gândul câteva săptămâni de la televizor. Va pune monopol pe el lumea care se uită la fotbal. Propun un miting: fără fotbal la tv... vă daţi seama că îmi risc viaţa acum, dacă ies pe stradă :) La câţi microbi, pardon, microbişti mişună prin oraş...

Marşul vieţii

O iniţiativă de lăudat a Asociaţiei Provita & co. a fost marşul anti-avort ce s-a desfăşurat azi între Piaţa Revoluţiei şi Piaţa Primăriei. Chiar dacă nu prea cred în eficienţa unor astfel de campanii şi sunt pesimistă în ideea că dacă împarţi fluturaşi schimbi lumea, acţiunea e un "ceva" mult mai bun decât "nimic".

Vasile Voiculescu - Trec vremile

Trec vremile... ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală...
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă... şi se suie!

Interviu cu un... dinozaur

Îmi risc viaţa în meseria asta! Am dovada! :D

argestv.ro

Ne mutăm pe internet. "Vinovat" pentru asta este briliantul nostru coleg ZEVEEE! El a muncit, dar fara echipă nu facea nimic :P.
Deci, începând de... acum puteţi vedea Argeş TV online. Vizionare plăcută!

O faptă minoră

Că politicienii nu respectă legea nu mai e o noutate. Dar că primul-ministru, persoana care ar trebui să fie un exemplu de moralitate şi legalitate, votează cu cartea de alegător deşi vreme de săptămâni bune a anunţat că singurul document cu care se poate vota este cartea de identitate, este mai mult decât "un lucru minor", aşa cum el însuşi îşi categoriseşte fapta.
Mă întreb câte alte asemenea chiţibuşuri face domnul după cortină.

Nostalgie de iunie

De 1 iunie, daţi-mi voie să privesc retrospectiv şi să m-aşez pe poiana copilăriei, în braţele bunicii.

Când spun copilărie, spun bunica. Mă gândesc instant la cartofii copţi cu care mă îmbia când veneam seara de pe drum, la şorţul ei mereu pătat sau ud, la privirea caldă din ochii-i de ocean. Bunicuţa m-a învăţat ce înseamnă viaţa, chiar dacă nu ea mi-a dăruit-o. Înţelepciunea-i, blândeţea şi credinţa necondiţionată au fost un pedagog mult mai bun decât atâţia ani de şcoală. Cândva i-am scris o poezie. Una care surprindea în trei strofe un atom din dragostea mea pentru ea. Era fericită. Eram fericită.
O îmbrăţişare caldă, cu braţele-i uscate de boală şi bătrâneţe, mă învie.

Sărut mâna, bunicuţo, icoana copilăriei mele fericite!

Ziua piticilor mei :))

La mulţi ani tuturor copiilor, deşi ei nu "răsfoiesc" acest blog. Am eu trei: unul din sufletul meu, care mă chinuie tot timpul cu amintirile din cea mai frumoasă perioadă, şi încă doi pitici pe creier.
Dacă vă regăsiţi măcar în ultima categorie, LA MULŢI ANI! Dacă n-aveţi niciunul, e de rău. :D