vineri, 29 februarie 2008

Cu un ghiocel se face primăvară

Am alergat, dragele mele, ca să adun de pe vasta câmpie virtuală un buchet de ghiocei, pe care să vi-l ofer la început de primăvară. Sper să primiţi cu drag cadoul meu şi, alături de el, un strop de suflet plin de dragoste şi optimism. Să aveţi o primăvară plină de fericire şi o viaţă ca un martie nesfârşit!

joi, 28 februarie 2008

Credem sau nu? Aceasta e întrebarea...

Nu-i înţeleg pe atei (dar asta nu înseamnă că-i acuz, nu sunt în măsură).
Chiar mă gândeam cum trăieşti pe lumea asta fără să crezi în Dumnezeu. Se prea poate ca ei să găsească răspuns la orice şi să caute dovezi pentru tot lucrul pe care nu şi-l explică, motivând că „aşa e firesc să se întâmple”.
Am intrat în contact cu astfel de persoane şi pot spune sincer că mi se par mai zbuciumate, mai neliniştite, parcă în continuă mobilizare pentru a căuta argumente care să le susţină teoriile. E dreptul lor, până la urmă, dar exagerând un pic, ce s-ar întâmpla cu lumea asta dacă toţi am fi aşa? Nu ar fi haos? Oare nu tocmai faptul că ştim şi credem în existenţa unei Fiinţe Superioare, atotcuprinzătoare, atotputernică şi atotştiutoare ne redă liniştea sufletească, calmul interior, făcându-ne, în acelaşi timp, mai buni?
Dacă nu am crede în Raiul sau Iadul de după moarte, am fi mai dezorientaţi, n-am înţelege rostul şi locul nostru în lume şi în afara ei. Ar fi tragic să trăim cu impresia că sufletul nostru se va împrăştia în Univers, că materia noastră lăuntrică se va evapora în neant, nu-i aşa?

marți, 26 februarie 2008

Argumente pentru păstrarea orei de religie în licee

Am urmărit aseară pe Realitatea Tv emisiunea lui Robert Turcescu cu tema „Niciun liceu fără Dumnezeu?”. Cum era şi firesc au fost opinii pro şi contra menţinerii orei de religie în programa şcolară pentru liceeni. Unul dintre invitaţi, prof. univ. dr. George Pruteanu, s-a pronunţat pentru o oră de religie în care să se prezinte în mod echitabil şi obiectiv toate religiile lumii.
Din câte ştiu, există în programa de liceu un capitol rezervat acestei teme, deci schimbarea statutului orei de religie în acest sens nu ar avea logică. De fapt şi de drept, în România sunt în jur de 87% ortodocşi declaraţi, o majoritate care are un cuvânt de spus asupra minorităţilor ce vor să impună norme şi reglementări după cum le taie capul.
Aceste propuneri de a scoate de pe pereţi icoanele şi din catalog Religia au apărut din dorinţa de a denigra atât Biserica Ortodoxă Română, cât şi cetăţenii majoritari creştin-ortodocşi.
Susţin cu tărie campania Patriarhiei Române „Niciun liceu fără Dumnezeu!” cu următoarele argumente:


  • Religia nu este numai informativă, ci şi formativă, educativă.

  • Profesorul de religie este ca un prieten sau ca un membru al familiei pentru mulţi liceeni care preferă să se destăinuiască lui şi să ceară sfaturi;

  • Religia nu împovărează orarul elevilor, ci este menită să-i relaxeze culturalizându-i, folosind metode specifice;

  • Ora de Religie oferă detalii despre individualitatea şi identitatea poporului nostru, mai profund şi mai sensibil decât ora de istorie;

  • Materia oferă exemple de viaţă şi modele pozitive prin Însuşi Modelul Mântuitorului, al Maicii Sale, al sfinţilor. EXISTĂ MODELE MAI BUNE PENTRU ELEVI (OAMENI)?

  • Trebuie să se ţină cont şi de dorinţa elevilor înainte ca aceia de teapa lui Emil Moise, iniţiatorul unor programe defăimătoare la adresa Ortodoxiei româneşti, să se arunce cu capul înainte.

“Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi” – vorbele Mântuitorului de care ar trebui, mai mult ca oricând, să ţinem cont.

luni, 25 februarie 2008

Despre jurnalism, cu oameni celebri

  • Oamenii confundă ceea ce citesc în ziare cu ştirile. (People everywhere confuse what they read in newspapers with news. A. J. Liebling)
  • Care este diferenţa dintre literatură şi jurnalism?… Ziarele sunt de necitit, iar literatura nu se citeşte. (But what is the difference between literature and journalism?…Journalism is unreadable and literature is not read. That is all. Oscar Wilde)
  • Un om care nu citeşte deloc are o educaţie mai bună decât cel care nu citeşte altceva decât ziare. (The man who reads nothing at all is better educated than the man who reads nothing but newspapers. Thomas Jefferson)

miercuri, 20 februarie 2008

Sfârşitul lumii, profeţii ieftine

Se anticipează în ultimul timp, din ce în ce mai des, prin toate formele media, că în 2012 vine Sfârşitul Lumii. La o simplă căutare pe google, se vor afişa sute de site-uri şi bloguri care tratează, din diverse puncte de vedere, această nouă prevestire sumbră.

Daţi-mi voie ca eu să ies din tipare şi să nu cred. Mi se pot da mii de dovezi şi explicaţii ştiinţifice, dar eu nu pot concepe cum oamenii îşi pot da atât de uşor cu părerea asupra a ceea ce numai Dumnezeu cunoaşte. Tatăl a spus clar că momentul celei de-a Doua Veniri a Sa pe Pământ nu este cunoscut nici chiar de Fiul Său, ci numai de El şi iată că ştim noi oamenii, cei care nu am ezitat niciodată să lansăm teorii de diverse tipuri (care de foarte multe ori s-au dovedit a fi eronate).
A mai fost odată un sfârşit, în 2000. Cel puţin aşa au anticipat unii care nu puteau dormi de grija asta noaptea. Într-un interviu pe care pr. Vasile Sorescu mi l-a acordat în urmă cu aproape doi ani, sfinţia sa îi numea pe toţi aceştia “prooroci mincinoşi”. Mare dreptate avea.
Una dintre prevestirile care i-au îndemnat pe cercetători şi nu numai să elaboreze această teorie a sfârşitului planetei noastre a fost aceea a inversării polilor magnetici. S-a spus chiar că încălzirea globală pe care o traversăm ar fi o consecinţă a acestui fenomen, ci nu al poluării excesive. Putem vedea clar cât de uşor îşi dau unii cu presupusul asupra a ceea ce se va întâmpla, când ei nu înţeleg practic ce se întâmplă cu Pământul în PREZENT.

Presa de 10 minute, o cafea şi un fursec

Nu am înţeles niciodată de ce presa nu rămâne până la finele unui eveniment. Să fie timpul reporterilor chiar atât de scurt şi subiectele chiar atât de multe, încât nu mai pot face faţă, săracii? Eu cred că mai e vorba şi de comoditate aici, o comoditate compensată de lipsa cafelei şi a fursecului.

Rezultă un material superficial, care de multe ori numai jurnalistic nu este. Mă gândesc că, în primul rând, nu e corect faţă de ei înşişi şi apoi faţă de cititori, care, în felul acesta sunt crunt induşi în eroare. Scuzaţi-mă, dragii mei, aş prefera să rămân şi să scriu temeinic în agendă, să miros realitatea şi să o inserez cât mai corect în colţul de pagină care-mi este rezervat, decât să mă perind prin mai multe locuri, dar să-mi mint în felul acesta, în mod repetat şi cu o neruşinare evidentă, cititorii.
Nu spun lucrurile astea „din auzite”. Recent, am luat parte la un eveniment, despre care am relatat în publicaţia mea de suflet, la care (cum e şi firesc) au mai participat şi alţi exponenţi ai presei. Din curiozitate, am aruncat în ziua următoare un ochi într-un cotidian pentru a vedea cum un jurnalist care stă 10 minute „la faţa locului” abordează şi redă esenţa temei, mai bine zis, pentru cunoscători, care este unghiul său de abordare. Evident, rezultatul nu m-a mirat absolut deloc. Pe lângă faptul că materialul a fost subiectiv, irelevant şi incomplet, mai abunda şi în neadevăruri. De exemplu unele vorbe erau puse în gura altor subiecţi, iar evenimentul era prezentat sub forma unor piese care aparţineau cel puţin la două puzzle-uri.
Concluzia mea: dacă voi face vreodată aşa ceva, împuşcaţi-mă în orgoliu şi cereţi-mi demisia pe loc. Aveţi dreptul acesta, în calitate de cititori!

Terorism şi dictatură mediatică

Totul porneşte de la o ţigară...
Cum ar arăta lumea dacă diverse tendinţe corecte politic de azi s-ar transforma în norme obligatorii? Dacă, de pildă, fumatul le-ar fi interzis până şi condamnaţilor la moarte, obligându-i pe fumători să intre în clandestinitate? Sau dacă, din dorinţa de a le acorda drepturi copiilor, i-am încuraja să ne terorizeze?
Benoît Duteurtre imaginează o astfel de lume idiotizată în "Fetiţa şi ţigara", roman care îi va scandaliza, cu siguranţă, pe adepţii autohtoni ai "corectitudinilor" de tot soiul şi le va da frisoane fumătorilor şi celor care nu vor să se lase manipulaţi cu televizorul până la imbecilizare.

"Fetiţa şi ţigara" a fost publicat în 2005 şi abordează tema obsesiei pentru imagine, a reality-show-ului care întrece orice limită. Sistemul judiciar este marcat de presupoziţii ieftine, de norme impuse în urma unor precedente şi care urmează un tipar învechit. Peste toate planează paradoxul social în care cuvântul copiilor este preferat cuvântului adulţilor.
Calificativul meu: **** *

marți, 19 februarie 2008

Iz de primăvară

Nu simţiţi mirosul florilor? E puţin cam slab deocamdată, dar eu l-am adulmecat încă de acum două săptămâni. Vine, vine primăvara!

Când eram o pitică, în primele clipe de primăvară, mergeam pe deal şi culegeam călţunei, respiram aerul proaspăt şi cald cu o lăcomie pe care nu o puteam stăvili. Admiram panorama verde care se renăştea. Şi acum aş face la fel, dar parcă oraşul primeşte altfel bucuria acestui sezon. Oamenii sunt prea preocupaţi cu treburile cotidiene pentru a se opri o clipă şi a contempla spectacolul sfânt al naturii. Clădirile înalte, sfidătoare şi reci stau indiferente la mângâierea soarelui, iar oamenii au început să preia din aceste caracteristici. Şi, ca să nu mai spun că nici aerul nu e acelaşi.
Aştept un martie care să cureţe supărările şi să alunge gerul din inimile îngheţate.

duminică, 17 februarie 2008

“Ratatouille” - un film pe care nu trebuie să-l vezi de unul singur

E duminică… Prilej inspirat de a-ţi aţinti ochii la tv sau monitor pentru a savura un film bun. Ai alături bolul cu floricele, eventual un/o prieten/ă (împreună cu care să comentezi sau să râzi mai cu poftă).
Îţi recomand, deci, un film din 2007 pe care îl poţi vedea cu iubitul/iubita, cu familia, cu colegii şi cu cine mai vrei tu. E povestea năstruşnică şi plină de aventuri a şobolanului Remy care ajunge la Paris pentru a-şi întâlni idolul bucătar.
Gustând replicile bine închegate, farmecul personajelor precum şi story-ul în sine, veţi înţelege de ce RATATOUILLE a fost nominalizat la 5 categorii ale Oscarului şi a câştigat 32 de premii la festivaluri recunoscute de film.

joi, 14 februarie 2008

Dragobete vs. Valentin

Astăzi e la modă să sărbătoreşti Valentine*s day! Dacă ai comis cumva oroarea de a-l serba pe „omologul” local, Dragobetele, eşti demodat, ai mentalitate învechită. Cam asta e opinia colectivă, din păcate.

O opinie născută cel mai adesea din dezinformare, din înghiţirea unor pastile bine ambalate, colorate în roşu, intens mediatizate. Tinerii, cum e şi firesc, au gustat cu mare plăcere din tableta întinsă de confraţii de peste Ocean sau, şi mai grav, au invadat ei înşişi farmacia încăpătoare, îndopându-se cu astfel de pastile. Alegoria este valabilă şi în alte domenii.
Revenind, respect amintirea preotului roman Valentin, precum şi dorinţa catolicilor de a-l serba. Dar nu pot să nu-mi pun o întrebare: Câţi dintre noi ştiu de fapt ce sărbătoresc? Dragostea, poate, o să-mi răspundeţi. Greşit, spun eu! Dragostea se poate serba oricând, în orice zi, în orice oră, sub orice pretext... numai să existe!
În altă ordine de idei, cred că Sfântul însuşi, văzând din cer cum se interpretează şi mai ales cum se adaptează iubirea pe care a propovăduit-o şi a susţinut-o, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar cred că se ia cu mâinile de păr. Este asemuit (şi chiar identificat) cu păgânul Cupidon, fiul zeiţei Venus, cu căsătoriile de-o zi, promovate intens şi în Argeş, cu concursuri ale căror premii constau în prezervative, obiecte de sex shop sau mai ştiu eu ce. Astfel, Valentinul ambalat şi livrat în ziua de azi e mai degrabă o întruchipare după poftele nebune ale oamenilor.
Dragobetele nostru nu se bucură, nici pe sfert, de popularitatea mai-sus-amintitului. Dar, din moment ce avem o sărbătoare naţională a declarării iubirii şi a manifestării concludente în acest sens, de ce tânjim după o alta? Asta n-am putut înţelege niciodată! Şi cred că va rămâne un mister pentru mine mobilizarea poporului nostru de a copia, însuşi şi implementa anumite valori din alte culturi şi culte.

Oricând veţi prăznui cel mai frumos sentiment din lume şi din ceruri, el să vă păzească la orice pas! Doriţi şi oferiţi iubire, asta e regula de bază a fericirii!

marți, 12 februarie 2008

Forma fără fond, fir-ar să fie!...

N-am fost niciodată de acord cu sărbătorile importate. Valentine`s Day e o tâmpenie! Halloween, nu mai spun! Mai nou, Thanksgiving Day a devenit ziua recunoştinţei şi pentru foarte mulţi dintre români.
Păcat, oameni buni! Păcat că respectăm cu atâta ardoare nişte sărbători care n-au nicio legătură cu specificul nostru tradiţional. Se pare că blestemul României e ca urmaşii să copieze fără ruşine şi fără discernământ tot ce prind... din afară!
Nu mai daţi buzna la tarabe şi-n magazine, nu mai luaţi cu asalt florăriile, că ziua îndrăgostiţilor nu e pe 14 februarie, decât dacă v-aţi născut, din păcate pentru voi, în America după care tânjiţi atât! 24 a lui Făurar e ziua în care perechile din Românica îşi declară dragostea...



luni, 11 februarie 2008

"Foamea" de realism psihologic

În 1920 obţine Premiul Nobel pentru Literatură, pentru lucrarea „Rodul Pământului”. Cu romanul „Foamea”, reprezentant al realismului psihologic, norvegianul Knut Hamsun anticipează absurdul din scrierile lui Kafka. A trăit 92 de ani, timp în care a scris 11 romane.
„Foamea” („Sult"), scris în 1890, amestecă ficţiunea cu elemente autobiografice, pentru a relata dramatic soarta unui scriitor care, din pricina neajunsurilor, este adus în pragul nebuniei.
Merită citit pentru că: este opera care i-a adus notorietatea scriitorului, este o lecţie de viaţă, zugrăveşte tablouri şi pictează descrieri cum rar mi-a fost dat să citesc! Multe alte motive le veţi găsi citind cartea. Vă redau unul dintre citatele preferate:

Când am ajuns jos, m-am oprit în mijlocul străzii şi strângând pumnii, am spus cu voce tare: Să-ţi spun ceva, dragă Dumnezeule: Eşti un încurcă-lume. Şi, scrâşnind din dinţi, privesc furios spre cer şi iarăşi zic: Să mă ia naiba dacă nu eşti un încurcă-lume! Deodată îmi schimb poziţia, îmi împreun mâinile, înclin capul şi întreb cu o voce suavă, evlavioasă: Dar i-ai adresat vreo rugăciune, băiete?” (pag. 69)
Calificativul meu: *****

vineri, 8 februarie 2008

Votaţi pentru înfiinţarea poliţiei animalelor!

Doamne, câtă cruzime e în lume! Unii oameni n-au pic de milă! Bietele animale... Singura lor vină e aceea că sunt fidele unor canalii care-şi bat joc de ele şi le maltratează! Aceştia din urmă ar trebui numiţi animale, pentru că sunt bântuiţi şi conduşi de un sentiment de ură diabolică şi un instinct malefic de a ucide. Măcar animalele au o scuză: ucid pentru a se hrăni! Oamenii ce scuză au că-şi bat joc de bietele suflete neajutorate? Nici una! Haideţi să votăm pentru înfiinţarea Poliţiei Animalelor!
http://www.politiaanimalelor.uv.ro/
P.S.: Îmi pare rău pentru poza postată, dar... asta e realitatea!

miercuri, 6 februarie 2008

Vacanţă, dulce vacanţă

Am terminat cu examenele, iar acum o să am timp să fac ce-mi place... Să citesc liniştită, eventual cu ceaşca de cafea lângă. Mă aşteaptă de o săptămână pe noptieră, încă din pauzele de învăţat pe care le luam cam des, Gore Vidal (foto). Promit că până mâine, cel târziu, o să-i citesc opera care i-a adus tot atâta popularitate pe cât antipatie. „Oraşul şi stâlpul” tratează, cu o naturaleţe ce a stârnit multă vâlvă printre americanii anilor '40, tema homosexualităţii chiar şi în cercurile de la „nivel înalt”. De abia aştept să văd cum se termină nostalgia unui el după un alt el.
Mi-am mai propus să citesc şi „Foamea” (Knut Hamsun) şi „Fetiţa şi ţigara” (Benoît Duteurtre).
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
P.S.: Mulţumesc, COTIDIANUL!

duminică, 3 februarie 2008

Apel la bunăvoinţă!

Sunt sigură că printre noi sunt oameni cu suflet mare şi cu credinţă în Dumnezeu. Sunt sigură că aceştia vor să rupă din puţinul lor pentru a face o bucurie celor din jur. Sunt sigură, de asemenea, că nu vor altceva în schimb decât recompensa deplină: aceea de a fi mai aproape de Dumnezeu.

Sunt oameni care vor să schimbe urâtul în frumos, greul în uşor, atunci când asta depinde într-o oarecare măsură şi de ei. Sunt eu, eşti tu! Haide să conlucrăm şi să facem în aşa fel încât un copil să fie mai fericit şi să-i dovedim că Dumnezeu îi ascultă rugăciunile rostite cu lacrimi în ochi!

Puteam fi eu, puteai fi tu, putea fi oricine în locul lui. Citiţi materialul de dedesubt şi convingeţi-vă că cineva are nevoie de ajutor (deşi nu e singurul, din păcate!)

Un înger are nevoie de ajutorul nostru

Cine a zis că doar de la cei mari putem învăţa lecţii de viaţă? Eu am primit una, şi sunt mândră să recunosc, de la un înger optimist, drăguţ şi credincios căruia soarta nu i-a oferit şansa de a fi sănătos precum copiii de vârsta sa, dar care îşi priveşte încrezător viitorul.
Eroul povestirii noastre este George Stancu, un băieţel de 10 ani care a fost diagnosticat în septembrie 2005 cu leucemie acută limfoblastică, iar la o lună după ce drama năucise minţile şi sufletele familiei, a mai primit o pedeapsă necruţătoare: o hemoragie craniană care are repercusiuni şi astăzi asupra sa. Băiatul a fost nevoit astfel să urmeze două tratamente dure pentru organismul său plăpând. La ora actuală, se pare că leucemia este sub control, dar în noiembrie anul trecut a făcut a doua comă convulsivă, fiind dus la spital pe braţe de mamă şi bunică „mai mult mort, decât viu”, după cum ele susţin. În urma acesteia, i s-au depistat leziuni pe creier. Acesta a fost momentul în care rudele au decis să ia legătura cu spitalele din străinătate, pentru a veni în ajutorul copilaşului. Dar, din păcate, doar unul le-a dat speranţe, restul clinicilor motivând că nu mai poate fi făcut nimic pentru băiat. Institutul Gaslini din Genova, Italia le-a luat în calcul cazul, după ce mama Sonia şi bunica Elena au trimis rezultatele analizelor tomografice prin internet. Cu toate acestea, nu au primit răspuns clar dacă vor putea trimite băiatul în Italia pentru o eventuală operaţie. Dar George nu şi-a pierdut speranţa. Şi-a alinat familia cu o vorbă care le-a stors lacrimi: „Cu leucemia mă descurc eu, dar voi să mă trimiteţi în Italia să scap de problema asta la cap”.
Au nevoie urgentă de bani pentru eventuala operaţie şi pentru tratament
Familia a vândut cam tot ce se putea vinde pentru a-şi vedea copilul liniştit şi pentru a putea procura banii pentru tratamente, analize medicale şi lucrurile necesare pentru regim. La un simplu calcul, doamna Elena Sonia Stancu ne-a mărturisit că din noiembrie anul trecut şi până acum au cheltuit peste 30 de milioane, din pensia bunicilor, alocaţia suplimentară şi împrumuturi de la bănci. Mama nu ştie sigur de câţi bani ar fi nevoie pentru operaţie, dar spune cu lacrimi în ochi că au nevoie disperată de bani cât mai repede posibil.
Dumnezeu îi dă putere
În urma divorţului dintre părinţi, băieţelul a rămas cu mama şi bunicii săi în localitatea Capu' Dealului, situată în extremitatea vestică a municipiului Curtea de Argeş. Doamna Elena Toma îşi aminteşte de cea mai neagră zi din viaţa familiei: „Eram disperaţi. Ne-am trezit că nu ştiam pe nimeni şi nu aveam la cine să apelăm. Ne-a fost foarte greu. Simţeam că ne prăbuşim, dar în acelaşi timp că trebuie să fim tari pentru el”.
George este în clasa a treia, pentru că primul an nu s-a putut duce la şcoală din cauza bolii care tocmai fusese depistată. Studiile le face acasă, doamna învăţătoare venind la el două zile pe săptămână. El spune că preferă orele de limba română. Îi place să se joace pe calculator, pe telefon şi cu jucării. Spune că toţi copiii din sat îi sunt prieteni. La adresa mamei şi bunicii are numai cuvinte de laudă, spunând că-i fac toate poftele. Credinţa este singurul lucru care îi dă putere: „Câteodată n-am încredere în medicamente, dar cu plecarea în Italia am încredere. Cred că acolo o să mă fac bine. Poate Dumnezeu ne va ajuta să ajungem acolo. Eu mă rog la Dumnezeu, la îngerul păzitor şi la Sfântul Gheorghe. Ori de câte ori m-am rugat la Dumnezeu, El m-a ajutat!”. Una dintre rugăciunile micuţului poate fi îndeplinită de noi toţi printr-un simplu gest. Putem dovedi că ne pasă de semenii noştri şi de Dumnezeu. Cum? Strângând banii necesari pentru ca el să aibă o viaţă mai bună. Şi mai putem face ceva mult mai important: să ne rugăm pentru binele şi sănătatea lui!

Cei care vor să dea o rază de speranţă şi o sumă de bani în acelaşi timp o pot face în conturile deschise la Raiffeisen Bank, Sucursala Curtea de Argeş:
În RON – RO83RZBR0000060006457935
În EURO – RO67RZBR0000060006670168
Pentru informaţii suplimentare, puteţi suna la bunica micuţului, doamna Elena Toma, la numărul de telefon: 0740 780 530

Raluca MARIN

vineri, 1 februarie 2008

Dorinţa revederii

Pentru a veni la tine,
Am cerut dorului să înceteze
Şi inimii să nu ofteze.

Pentru a-ţi vedea chipul,
Am cerut vântului să se pornească
Şi buzelor mele să zâmbească.

Pentru a fi cu tine,
Am cerut lumii să dispară
Şi urii să nu fie-amară.

Pentru a te săruta,
Am cerut trandafirilor să înflorească
Şi iubirii să renască.
Octombrie 2001