sâmbătă, 27 decembrie 2014

Blogul meu merge la școală

Pe 11 decembrie 2007 am scris prima dată pe acest blog. Avem, așadar, 7 ani împreună, cu bune și cu rele. Acum, suntem pregătiți să mergem la școală, că am copilărit destul.
Ați citit aici mici recenzii, file de jurnal, creații literare, opinii, adică tot ce mi-a trecut prin cap în momentul respectiv. Am împărțit cu voi stropi din sufletul meu și vă mulțumesc pentru asta!
A fost o perioadă când am dedicat foarte mult timp acestui blog, dar de când au apărut minunile minunate în viața mea, am dispărut de aici cu lunile... și mi-a fost bine. E semn că am crescut, că viața mea s-a schimbat și că altfel arată acum prioritățile mele. Dar, atunci când vreau să fiu eu cu mine și cu voi, cu siguranță mă reîntorc la tastele mele, care acum sunt avariate de Darius, știți, ceva gen "dinte, gaură, lipsă, pauză".
Fug acum, să fiți cuminți și să mă citiți în continuare!
P.S.: Vă redau prima postare de pe acest blog!

Se apropie vremea colindelor...


Simt cum se apropie întâia zăpadă, chiar dacă, meteorologic vorbind, nu prea are şanse. Adulmec izul de porci pârliţi, cu şorici moale şi delicios. Aud colindele strămoşilor din înalt şi... mă bucur. Port în suflet emoţia sfântă a reîntâlnirii cu Sărbătoarea Naşterii Domnului.


Nu simţiţi cum în Decembrie e parcă altă lume?... Suntem alţi oameni: mai buni, mai darnici, mai fericiţi, mai îndrăgostiţi de viaţă, mai apropiaţi de Dumnezeu. Ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi prin cadouri, faţă de Dumnezeu prin post şi fapte bune, iar faţă de noi înşine prin optimismul specific acestei perioade sfinte a anului.
E luna cadourilor, e luna Naşterii şi a Renaşterii, e vremea colindelor sfinte! Se-aud clopoţei...
Sper ca, în curând, să se audă şi foşnetul zăpezii sub ghetuţe!...
Să ningă peste noi, peste greşelile noastre, peste nepăsarea noastră, peste toate păcatele. Să ne trezim din iarnă mai buni, mai aproape de Dumnezeu!

luni, 17 noiembrie 2014

Trăiască președintele!


O spun din capul locului: până acum două săptămâni nu știam cu cine o să votez. Am oscilat când către unul, când către celălalt, până într-o zi când m-am trezit, parcă.
La unul nu-mi plăcea că deși e tânăr și deschis la minte, are în spate întreaga clică roșie (numai când îi văd pe Năstase, Iliescu & co mi se zbârlește părul). La celălalt, nu mi-a plăcut că e prea mototol și că e susținut de Blaga, Anastase și toți maimuțoii portocalii. 
Acestea fiind zise, mergi, mamă, la secția de votare. Recunosc, mi-a surâs la un moment dat ideea de a-mi anula votul, dar am renunțat repede la ea. 
Până la urmă, a trebuit să mă decid și am făcut-o. Am votat cu ăla cu nume de magician. De ce? Mi-am zis că pare altceva, are bun simț, mi se pare un om de cuvânt și deschis dialogului, are prestanță. Și, în plus, am vizitat și eu Sibiul și mi-a plăcut ce am văzut. Țin minte că mi-am zis atunci că dacă ar arăta toată țara așa, altfel ar sta lucrurile și la noi.

Vrem altceva!
 
Alegerile astea au avut ceva special. Am văzut patriotism, am văzut spirit civic, am văzut oameni mergând zâmbind la vot. Ceva parcă a plutit în aer. Prefer să cred că acestea sunt semnele schimbării, o schimbare care să le aducă românilor de pretutindeni încredere în ei și în președintele lor.
NU mai  vrem președinți jucători, care ne fac din vorbe sau care se vaită că sunt legați de mâini și de picioare. Vrem un președinte echilibrat, calculat, serios, patriot, muncitor. Vrem un președinte care să zâmbească la lucrurile frumoase, nu la ironiile de maidan pe care le face la adresa altora. Vrem un președinte care să nu uite ce a promis imediat ce se instalează la Cotroceni. Vrem un președinte care nu urăște, care unește, care este el însuși un exemplu. Știu, vrem prea multe, dar cred că le merităm după 25 de ani de așteptare...

vineri, 31 octombrie 2014

Sora mea de aur și smaralde...

Postarea asta este pentru tine, surioara mea. Tu, care îmi iubești copiii și vii într-un suflet la noi în casă atunci când simți că mami e suprasolicitată și ar avea nevoie de o mână gingașă de ajutor. Tu știi să faci piticii să râdă, să-i alinți frumos, să-i cerți ca o mamă.
În tine am cea mai mare încredere că ai grijă de copilași așa cum o fac eu. Știi să-i pui lui Darius mâna pe frunte și să-i desenezi cu degetele tale de înger prin păr atunci când vrea să facă nani. Știi să-mi giugiulești fetița, s-o faci să râdă cu gurița ei de acadea până la urechi. 
Tu ești sora pe care mi-ar plăcea să o găsească Darius în Giulia toată viața. Ești omul care iubește sincer și necondiționat. Când nu ești cu noi, te sunăm de zece ori pe zi doar ca să-ți auzim vocea și să ne spui așa de dulce "Cap de muscă".
Pentru toate astea și pentru multe altele pe care le ținem pentru noi, te iubim și îți mulțumim. Dacă nu am fi avut un om așa frumos ca tine, l-am fi construit. Din aur și smaralde.

joi, 30 octombrie 2014

Acum le înțeleg pe mamele tunse scurt!

Nu m-am mai tuns de mai bine de o jumătate de an. Nu știu cum se face că, atunci când sunt croită să sun pentru a-mi face o programare la salon, apar tot felul de piedici. De parcă cineva de acolo de sus mă vrea numai cu lațele în vânt. 
Și am un păr, Doamne! Des, lung, încăpățânat. M-am plictisit de împletituri din care ies firele rebele, de cocuri stil gogoașă, de veșnica și mirobolanta "coadă de cal". De fapt, îngrijirea părului ocupă mult timp din timpul pentru care nu mai e timp... Cam așa stă treaba.
Când ai copii mici, pentru a-ți face baie pe cap și a-ți mai aplica și un balsam/tratament/o mască e nevoie să se alinieze planetele. Tot Universul  trebuie să conspire ca tu să ai liniștea necesară și mirifica pauză de 20 de minute pentru a auzi apa șușurând în plete. 
După ce ai reușit totuși să-ți îndeplinești dorința arzătoare de a-ți vedea podoaba capilară strălucind, te gândești că e cazul să mai tai din ele... din fire. Ideea e să și ajungi acolo, că de gândit te gândești la asta de zece ori pe zi.
Cred că o să ajung ca mamele pe care nu le înțelegeam: tunse scurt și făcute permanent eventual (chiar, ce ușor se întreține permanentul!). Încă nu m-am decis la culoare: roșu aprins, albastru de metil sau violet de gențiană.

miercuri, 29 octombrie 2014

Joaca de la miezul nopții

Urăsc ora de iarnă. Când văd că se întunecă de la 17.00, taman când să înceapă ziua, mor de tot. Mai aiurea e că programul copilașilor de abia se reglase, și surpriză, dăm ceasul înapoi cu o oră și tot universul se dă peste cap. Toată karma și tot chi-ul se duc pe apa sâmbetei atunci când vine ora 23.00 și motăneii sunt mai fresh ca fresh-ul. "Mami, ne jucăăăm?", mă întreabă mititelul meu cu o voce de îngeraș cu mandolină. "Da, mami, ne jucăm!". Doar e aproape miezul nopții și ce altă grijă avem? Mâine nu avem job, nu grădi. Eah, doar niște vase ne așteaptă în chiuvetă, o conopidă vrea și ea să se transforme în sufleu și ar mai fi niște haine care vor să facă breakdance în mașina de spălat. De aspirator și mop nici nu mai pomenim, că astea au devenit un fel de extensii ale brațelor mele.
Așa că ne jucăm. Alergăm prin casă, ne ascundem în șifonier, după draperii, în pătuț, țipăm, râdem, batem mingea, împingem mașinuțe, ordonăm cuburi, obosim.
Într-un târziu, minunea se produce, și casa se cufundă într-o liniște caldă. Ochișorii de îngerași văd acum tărâmuri de basm, iar picioarele lor aleargă prin nori, de unde culeg flori de soare pentru mami și tati. Somn ușor! Mâine suntem pe baricade la prima oră, am făcut pact cu găinile să le trezim...

joi, 23 octombrie 2014

Mama de la Forţele Speciale

Când copiii sunt răciţi, toată casa e în alertă. Să fie aerisit, să respectăm orele de administrare a medicamentelor, să punem mâna pe frunte să verificăm temperatura, să, să!
Dacă vă spun că în cabinetul nostru medical sunt numai medicamente pentru bebeluşi, mă credeţi? Eu, dacă mă doare capu', am de ales între Ibalgin, Nurofen, Eferalgan, Panadol... toate baby. În concluzie, trece ea durerea mea şi de la sine, că doar n-am timp şi de ea acum.

Cred că  noi, mamele, avem un fel de receptor ultrasensibil situat în creier şi la orice scâncet, muc, strănut, pârţ, nu mai zic tuşit, acţionăm în forţă. Dacă vreţi, suntem mai rapide decât forţele de intervenţie. Pompierii, SMURDU', Poliţia sunt mici copii. La noi, când sună sirena, ne transformăm: ne ies vreo zece picioare ca să putem alerga de colo-ncoace, ne cresc vreo douăzeci de mâini ca să facem totul pe high speed mode. 

Şi, cu toate astea, tot nu suntem mulţumite de noi. Seara, când micuţii sunt în lumea viselor, tragem linie şi ne promitem că mâine vom fi şi mai bune pentru ei. Ne luptăm din răsputeri să fie bine, pentru că ştim că părinţii cei mai fericiţi sunt părinţii copiilor fericiţi.

marți, 21 octombrie 2014

Copiii din ziua de azi se mai joacă?

Eu am crescut la ţară. Niciodată nu mi-a fost ruşine cu originile mele, din contră, de foarte multe ori am considerat că ele reprezintă un mare avantaj. Când îmi aduc aminte ce frumos mă jucam atunci când eram copil, mă cuprinde nostalgia mai ceva ca pe Creangă. Stăteam de dimineaţa până seara afară şi, împreună cu ceilalţi copii, desenam şotroane, zăpăceam un elastic, ne aprovizionam "magazinele" cu legume şi fructe, alergam pe dealuri, făceam pe profesorii, dădeam spectacole în prezenţa părinţilor şi bunicilor... Ce să mai... Copilăria ideală. Acum, în parcarea de la bloc, strigătele copiilor au amuţit. Nimeni nu mai joacă fotbal până îşi rupe adidaşii buni, nimeni nu se mai aude ţipând: "Cine nu e gata, îl iau cu lopata". 
În ziua de azi, copiii se distrează la mall, în aer închis, sub nasul părinţilor care îşi beau cafelele şi cred că le respectă micuţilor copilăria. Joaca a devenit ceva organizat, care nu mai are nimic în comun cu nebunia frumoasă a primilor ani de viaţă. În miros de pui picant şi de pizza proaspăt scoasă din cuptor, joaca e doar o tentativă de a-i ţine pe copii ocupaţi, şi nimic mai mult.

Copilăria e afară. Respectaţi-le micuţilor vârsta minunată şi lăsaţi-i să zburde, să descopere, să cadă, să se ridice, să inspire, să expire, să se murdărească, să arunce cu pietre, să se urce în copaci... să-şi trăiască dezorganizat şi neplanificat vârsta inocenţei. Şi nu, nu vor găsi toate astea în laptop, pe tabletă sau la televizor, oricât ar încerca. Vor descoperi abia atunci când vor creşte că sunt goi pe dinăuntru, pentru că nu vor avea cel mai important lucru din lume: amintirile din  copilărie.

vineri, 17 octombrie 2014

Spune-mi ce ai în geantă, ca să-ţi spun cine eşti!

Am auzit de multe ori chestia asta şi chiar m-am uitat în geanta mea să văd ce găsesc pe acolo. Sincer, e impropriu spus geanta mea, pentru că, de fapt, e geanta lor, a prichindeilor. Mi-am cumpărat una maaare de pe net, ca să arunc în ea pamperşi, şerveţele umede, hăinuţe de schimb şi sticluţele cu apă atunci când plecăm cu toţii pe undeva (deşi s-ar zice mai degrabă că ne mutăm). Geanta asta mare şi minunată are un buzunăraş mic în interior. E! Acolo, în acel cotlon uitat de Dumnezeu, e de fapt spaţiul meu. Îmi permit luxul de a pune în el telefonul, un ruj (fără capac, opera lui  Darius) şi cheile. 
Dragii moşului, îmi aduc acum aminte ce aveam eu în gentuţele mele înainte de a avea copii. Păi, geanta era un fel de portfard, pentru că puteai găsi în ea toate machiajele utile, dar mai ales inutile din lumea asta. Şi ce credeţi, le foloseam vreodată? Poate, rujul şi o pudră, un blush sau un rimel, restul le căram ca pe un sac de moară zi de zi, prin tot oraşul, de dragul de a le purta, probabil. Pe lângă indispensabilele "tencuieli", mă mai luptam şi cu vreun parfum, agende şi agenduţe, pixuri, şerveţele etc.
Păi nu e mai bine acum? Vrea copilul apă? Deschidem geanta. A udat/ şi-a murdărit bluziţa? Nicio problemă, avem de schimb. Nimic nu e degeaba în geanta de mămică. Totul e pus acolo cu un scop bine determinat, mai sistematic decât într-o trusă de prim ajutor.

Ce punem în geanta lui bebe

Când am început să-l scoatem pe Darius pe afară (câteva zile de viaţă), luam cu noi aşa: un biberon gata preparat de lapte - ştiţi regula, folosit mai devreme de o oră -, suzeta, doi pamperşi, şerveţelele umede, un scutec de bumbac, un body de schimb (în caz de accidente urât mirositoare) şi cam atât. Cum el s-a născut vara, nu era nevoie de haine în plus.
La Giulia a fost mai simplu, pentru că ea a refuzat din start laptele praf iar, puţin mai târziu, şi suzeta, aşa că, atunci când are fata chef de "ronţăit", îi dau ceva bun, de la mama natură. :) (dar despre asta vom vorbi într-o postare viitoare).

În momentul de faţă, când ieşim în parc, luăm cu noi: pamperşi, şerveţele umede, câteva jucării pentru fetiţă şi cănuţele de apă, iar când plecăm în vizită, suplimentăm cu vreo două  schimburi de haine. 

Geanta voastră ce conţine? Vă împiedicaţi de vreo suzetă prin ea atunci când căutaţi rujul? Aştept răspunsurile voastre.

joi, 16 octombrie 2014

Noi suntem doi frați în casă. Jocuri şi activităţi pentru copii mici

Darius aleargă cu fața tot un zâmbet, iar Giulia merge de-a bușilea după el scoțând la interval cei doi dinți.
- Haide, Pi! zice el gesticulând și deschizându-i fetei ușa de la bucătărie. Ea-l ascultă dumnezeiește și-l urmează fără să clipească. Știe că acolo unde o duce frati-so e rost de vreo năzbâtie (a mia pe ziua de azi).
Odată mi-au scos amândoi toate oalele și cratițele din dulap, după care mi le-au umplut cu pamperși folosiți. O altă activitate îndrăgită de cei doi complotiști este să-mi ia cleștii de rufe și să mi-i desfacă (Auchan le mulțumește pentru asta și pentru multe altele).
Îmi plac însă, și încurajez totodată, pornirile lor creative. Nu am cum să stau în calea micilor genii prinse în iureșul creației, așa că pereții mei sunt mâzgăliți cu carioci, culori și pixuri, iar cuverturile suferă și ele de aceeași boală. Nu-i problemă, există lavabile la Dedeman (alții care zic bodaproste) și destul detergent în hipermarketuri, copiii să fie fericiți!
Cel mai frumos e însă când vine cineva în vizită. Atunci, toate păpușile, plușurile, mașinuțele, trenulețele, cuburile, zornăitoarele, cântătoarele, chițăitoarele și toate rudele trebuie să stea cuminți la locul lor, că doar nu e nevoită biata lume să asiste la haosul din casa noastră. Partea bună e că rezistă... 10 minute, până îi vine lui Darius ideea de a lua cutiile și de a le vărsa fix în mijlocul casei. Atunci, soră-sa își face loc până în vârful grămezii, ia o jucărie, o întoarce, o molfăie, o aruncă, ia alta și tot așa.
Concluzia e că, la mine în casă, de doi ani și ceva încoace, nu mai e curățenie. În schimb, e plin de gălăgie, forfotă și agitație. Știu că e la fel în orice familie cu copii. Paradoxal, e ceva în acest haos care-l face să ne încânte inima.

P.S.: Pentru toate mămicile care au intrat aici să afle ce activități preferăm noi la vârsta asta, am sintetizat la liniuță. D. are doi ani și trei luni, iar G. are 11 luni:

- răsfoim cărți cu animale (cele cu sunete au cel mai mare succes, la fel și cele cu rime);
- am început să avem puțintică răbdare și cu piesele lego sau alte jocuri de construit (mai ales când îi zic lui D. că îi fac o mașinuță, contribuie și el, îmi dă piese sau le fixează chiar el;
- băiatul e înnebunit după mașini, nu să le plimbe, ci le pune cu roțile în sus şi le învârteşte;
- fata preferă cablurile, telefoanele, cheile, orice numai jucării nu (vârsta!)
- desenăm pe tablă cu carioci, deşi, după cum aţi citit mai sus, tot mai tentanţi sunt pereţii;
- mai nou am improvizat un joc cu Dari. Punem la un loc paste de diferite forme şi culori (penne, fusilli, farfalle), boabe de fasole şi nasturi, sortăm şi punem în castronele de plastic. După vreo 15 minute, se plictiseşte şi-mi aruncă prin toată casa cu ele).
- numărăm degete, jucării, tot ce se poate;
- învăţăm culorile şi exersăm pe unde putem. Cel mai încântat e de "roşu", pe care mi-l tot arată prin parc, mai ales (toboganul lui preferat e roşu);
- se plimbă prin casă cu căluţul cu rotile şi maşinuţe. Când suntem plecaţi de acasă i se face dor de "titia" lui.

Astea ar fi, în mare. Dacă aveţi idei pentru noi, lăsaţi-ne un comentariu!

duminică, 12 octombrie 2014

Când dorm copilașii

Când dorm copilașii, întreaga casă le respectă somnul. Plușurile au încremenit pe podea, imediat după ce au rostit "Înger, îngerașul meu". Nici păpușile nu mai îndrăznesc să cânte și  așteaptă acum cuminți soarele de dimineață să le șteargă somnul de pe frunte. Dincolo de perdea, copacii își dansează frunzele ca niște mimi, trenul îngheață pe șine, iar șuieratul lui adoarme. 

Când dorm părinții, vecinii trântesc, dau găuri în pereți, urlă. Adio, poezie!

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Nu-mi iau nasul la... purtător

Suntem virusați. Toți patru. Într-o săptămână ne-a pus capac o răceală (mai degrabă, gripă) cu de toate: muci, tuse, febră, hârâit în piept etc. Cu piticii am dat fuga la doctor, au acum tratament, sunt spre bine. Dar noi, ăi bătrâni, ne șubrezim pe zi ce trece. Noroc cu prietenii noștri Paracetamol și Nurofen, că au rămas și la greu alături de noi, cât suntem în carantină.
Problema cea mai problematică la mine e că nu mai am miros. Și cum nu mai am miros, dar absolut deloc, nici gust nu mai am, na belea! 
Aseară, pun să fac și eu un orez cu lapte la pitici. Spre final, rad puțină coajă de lămâie. Rad mai multă coajă de lămâie. Băi, dar de ce nu se simte nimic? Ăștia, după ce că vând lămâi la preț de fructe de mare, le mai dau și stricate? Când, ce să vezi? Intră al meu domn în bucătărie și explodează: "Uau, câtă lămâie ai pus!". A fost clar atunci pentru mine cât de nesimțită am devenit. 

P.S.: Se spune că atunci când îți pierzi un simț, altul se dezvoltă mai bine. Încă mai aștept să scap de ochelari :)

miercuri, 8 octombrie 2014

Despre încercările vremurilor

Zi de zi suntem asaltați de informații alarmante despre epidemia de Ebola, amenințarea ISIS și criza din Ucraina. În urmă cu câțiva ani ar fi fost imposibil poate să ne imaginăm că în 2014 toate acestea vor izbucni atât de violent, ducându-ne cu gândul la Evul Mediu, la pandemiile ucigătoare și la pretențiile teritoriale hrăpărețe de atunci.
Da, istoria se repetă, ni se dovedește încă o dată. Iar când se întâmplă asta, nu poți decât să asiști neputincios și să speri că totul va fi bine. Chiar dacă nu va fi. Ebola amenință acum și Europa, și, dincolo de exagerările din mass-media, chiar este o încercare serioasă pentru întreaga omenire. Faptul că au murit de Ebola cadre medicale specializate în lupta cu virusurile și bacteriile ucigașe ne duce cu gândul că noi, restul, n-avem nicio șansă. Faptul că s-a întâmplat ca virusul să se propage rapid în țări civilizate iar ne face să ne scuipăm în sân ca nu cumva să nu ajungă și în România.
Și acum am ajuns în punctul sensibil. Ce se va întâmpla în momentul în care Ebola ajunge la noi în țară? (E o chestiune de timp... scurt timp). Păi, Dumnezeu cu mila! Cum să speri că totul va fi ținut sub control în spitalele în care ajungi cu o boală și te întorci cu trei? (Nu vreau să jignesc pe nimeni, e un fapt adevărat).
Ar fi multe de spus, dar poate a sosit momentul să reflectăm și să ne întoarcem la noi. Mulți iau în râs vorbele înțelepte și pline de har ale sfinților. Anul trecut, părintele Iustin, înainte să treacă la cele veșnice, a spus: "Mai sunt 12 luni de libertate, după care vine urgia". Eu zic că, înainte să aruncăm cu pietre și să luăm în râs, mai bine să o luăm ca pe o încercare a părintelui de a ne pregăti! În legătură cu ce? Dumnezeu știe!
12 luni de libertate şi vine urgie

Citeste mai mult: adev.ro/mpkbxu

marți, 7 octombrie 2014

Aventuri din Grădina Secretă

Cu toții am visat la o grădină secretă în copilărie (eu mai visez și acum), un loc misterios, plin de flori și de fluturași, de zâne și de iarbă verde. Acum însă aveți ocazia să și intrați într-un astfel de loc, pentru că știu pe  cineva care va trage zăvorul de la porțile impunătoare, iar dincolo de scârțâitul lor, veți descoperi o lume de basm. 


Dacă v-am făcut curioși, să știți că asta am și vrut. Intrați în Grădina Secretă să vă desfătați cu aromele toamnei, să alergați desculți pe plajele însorite sărutate de albastrul infinitului sau să inspirați aerul înghețat al Babei Iarna.


Cercei, coliere, pandantive, inele, brățări și alte minuni colorate, dar mai ales, foarte bine realizate, au ieșit din două mâini dibace, animate de un suflet îndrăgostit de tot ce ne înconjoară. Merităm să fim frumoase, merităm să purtăm la gât propria noastră bucată de cer! 


 
Să-mi spuneți cum v-ați simțit în Grădina Secretă și ce flori ați cules :)

P.S.: Dacă v-a plăcut, dați un like și la pagina de facebook: www.facebook.com/gradina.secreta

luni, 6 octombrie 2014

Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă. 
A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate.
Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe lista mea "ce vrei să te faci când vei fi mare", mai erau: profesor, doctor, dar și polițist al animalelor sau inginer în protecția mediului (!). M-am lecuit pe rând de toate acestea și am rămas cu ceea ce-mi doream și ce mi s-a potrivit cel mai mult. Acum, după ce am atins un vis, să fie momentul pentru unul nou? Nu știu nici eu, dar cred cu tărie că atunci când pui tot sufletul în ceea ce faci, culegi cele mai frumoase satisfacții.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Cafeaua de sâmbătă

Când ai bebeluși în casă, te simți vinovat că te strecori în vârful degetelor pe lângă ei, când dorm, ca să-ți mai faci și tu o plăcere nevinovată, gen: o cafea, o carte, un (început de) film etc. Te gândești așa: dar mai bine hai să fac o supică proaspătă, sau să mai bag la spălat niște body-uri, sau o mai fi ceva de călcat? Sau să mai șterg praful de pe mobilă? N-ar strica nici să mai împachetez hainuțele (DIN NOU!!!)
Nu! Câteodată e cazul să mai respirăm și noi 10 minute, chiar dacă, de fiecare dată când nu suntem lângă ei, tot despre EI vorbim... da' ne și place, că doar ei sunt comorile noastre, nu?
Acum, ce-i drept, e și o perioadă mai grea pentru piticii mei, că sunt cu erupțiile dentare (băiatul are doi ani și două luni, iar fata zece luni). Așa că, atunci când vă întrebați ce poate fi mai greu decât cu un copilaș care se luptă cu dințișorii, plânge, mârâie, e nervos, răspunsul e: dar să aveți doi în situația asta? Mă bucur că v-ați calmat!
Hai că m-am luat cu vorba cu voi și cafeaua mea e la jumate. E semn bun! De obicei, după ce o prepar, zace prin bucătărie, urcată pe mobilă, ca să nu-i vină lui Darius vreo idee să o apuce de-o toartă și s-o dea pe gât. Nu, că nici nu pot s-o beau așa pe nerăsuflate, doar să zic că am băut-o. Eu vreau să savurez cafeaua, să sorb din ea puțin câte puțin, pe... mintea goală, dacă mă înțelegeți.
Și acum că am "respirat" destul, mă duc la ale mele. Parcă totuși n-ar strica să fac ÎNCĂ o supă și să mai împachetez din hăinuțe :)

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Turgheniev: "Părinți și copii"

Am citit "Părinți și copii" a lui Turgheniev cu pasiune; o dată pentru că sunt copil și încă o dată pentru că sunt părinte. Așadar, am privit și printre gene și prin ochelari conflictul, dar mai ales diferența de mentalitate dintre generații. M-am gândit inițial că despre asta va fi vorba în cele 251 de pagini, dar parcurgând cartea, am văzut că este o poveste de viață. 
Personajul central este Evgheni Vasilievici Bazarov un tânar medic, fiu de țăran, care nu-și găsește locul în societatea rusă a secolului al XIX-lea. El critică vehement aristocrația vremii, acuzând-o de superficialitate, și defăimează întreaga moștenire culturală primită de la înaintași, motiv pentru care va stârni revolta celor mai în vârstă decât el. Bazarov este, prin urmare, un nihilist, așa cum lui însuși îi place să se caracterizeze. Aceste principii de viață, însă, îl vor împiedica să guste fericirea și dragostea, pe care le vede ca pe un fruct interzis celor cu  pretenții înalte.

Slăbiciunea mea pentru literatura rusă este deja cunoscută. Îmi plac realismul și pasiunea autorilor ruși, valabile și în cazul lui Turgheniev. Remarc, de asemenea, patriotismul lor și dragostea pentru natură, atât de frumos redate în operele deja consacrate.

Am cules și câteva citate:

"Timpul, e lucru știut, zboară uneori ca pasărea, alteori se târăște ca viermele; dar omul se simte bine atunci când nu ia în seamă trecerea lui".

"Apariția bădărăniei e deseori folositoare în viață, căci ea slăbește strunele prea încordate, potolește îngâmfarea, dar și uitarea de sine, amintindu-le că, de fapt, sunt rude apropiate".

"Dacă ai știi prea multe, ai să îmbătrânești prea devreme".

"Viața unui om atârnă de un fir de păr, o prăpastie fără fund i se poate căsca la picioare în orice clipă, iar el își mai născocește și singur tot soiul de neplăceri, își otrăvește existența".

"Mai cuminte e să spargi pietre decât să-i permiți unei femei să pună stăpânire chiar și pe vârful unui deget de-al tău".

"Pe om, cât l-ai ponegri, fii sigur că merită în fond de douăzeci de ori mai mult".

"Omul e în stare să renunțe la toate, să se lepede de orice prejudecăți, dar sa recunoască bunăoară, că un frate de-al său, care fură batiste, e un hoț, asta este peste puterile lui".

"Feciorul e ca așchia desprinsă de trunchi. Mai bine zis, e ca șoimul: când vrea, zboară, când vrea, se întoarce iarăși.. Pe când noi suntem ca două ciuperci pe-o scorbură, stăm alături și nu ne mai urnim din loc. Numai eu o să rămân aceeași mereu pentru tine, ca și tu pentru mine".
 
"Oricât de pătimașă, oricât de păcătoasă, oricât de zbuciumată ar fi inima ascunsă în  mormânt, florile ce cresc pe el ne privesc senine, cu ochii lor nevinovați, amintindu-ne nu numai de liniștea veșnică, de tihna măreață a naturii nepăsătoare, ci și de veșnica împăcare și de viața fără de sfârșit".