Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2009

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Eu desagă, ea catâr

Viața mea e plină de evenimente. Unele plăcute, altele neplăcute, dar toate interesante. Iată ce-am pățit în timpul unei filmări: Eram la Centrul Cultural, unde se decernau "Premiile revistei Argeș". Lume multă, scaune puține, eu - binecrescută (din păcate pentru mine în acele momente). M-am gândit să nu mă perind prin fața lumii vârând microfonul în ochii de(z)gustătorilor de cultură, așa că am rămas cuminte undeva în spatele tuturor și, inclusiv, în spatele unei doamne cu o pălărie imensă. Diva (categoric soacră cu ochi la ceafă), deranjată de atitudinea mea umilă, se întoarce deformată de atâta dispreț și-mi aruncă, din scaunul pe care se lăfăia nestingherită, o replică pe care și acum o aud la fel de clar: "Domnișoară, nu te supăra, dar nu suport să-mi stea cineva în spate". După cum cred că v-ați dat seama, nu-i stăteam în spate, pentru că nici eu nu eram o desagă și nici ea un catâr. Am protestat în sinea mea și m-am dat într-o parte. Norocul meu a fost că n

Vacanță atipică

Mi-am făcut planuri de mare, de munte, de câte și mai câte. Unele au fost duse la îndeplinire, altele așteaptă pentru anul viitor. Dacă unii își iau vacanțe pentru a se distra și relaxa, eu, din nou, sunt atipică: îmi iau concediu ca să muncesc. Dar munca te face mare, așa că nu regret nimic. În timp ce acei "unii" vor veni cu poze din apa mării, eu promit că o să vin cu ceva și mai și: fotografii alături de mistrie. Pentru că așa o să mă delectez în săptămâna liberă: practicând munca "mai de jos", ceea ce, evident, nu mi-e rușine să recunosc. Rezultatul o să merite efortul! Pam, pam!

"Dansul găinii"

Tocmai ce v-am spus în postarea anterioară că am fost la o nuntă. Evenimentul respectiv s-a desfăşurat în localitatea Conţeşti, prilej cu care am văzut fel de fel de obiceiuri specifice. Vă invit şi pe voi în cele ce urmează să asistaţi la "dansul găinii", un ritual vechi de sute de ani, după cum spun localnicii. P.S.: Scuzaţi calitatea slabă a imaginii, nu sunt un profesionist în domeniu

Fără chef

Week-endul ăsta sunt din nou negru pe plantaţie (a se citi "la serviciu, fără chef de muncă"). De vină e faptul că am fost la o nuntă şi m-am băgat în pat pe la 5 şi m-am trezit la 9. Frumos! Mirific, chiar. Am noroc că automatul de cafea a dormit bine azi-noapte şi în aceste momente mă "revergorează" şi pe mine cu un espreso lung! P.S.: Amuzaţi-vă şi voi cu un NO COMMENT marca Argeş TV:

Mulţumesc!

Vă mulţumesc tuturor celor care, într-un mod sau altul, mi-aţi dat sfaturi în legătură cu fragmentul (proiectul) de mai jos. Celor care îşi doresc o continuare, le spun că aceasta există, dar încă nu ştiu cum se va materializa totul. Scriu de zor, intru în pielea personajelor mai bine decât aş fi crezut vreodată şi orice metaforă, alegorie sau simplă idee îmi încântă inima şi-mi dă speranţe. Speranţe că voi, cei care alegeţi să citiţi asta, veţi considera că nu aţi pierdut timpul parcurgând-o. Cu stimă, Raluca

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D

Printre portocali

Să alergi desculţ printr-o livadă de portocali şi să te îmbeţi cu parfumul dulce al florilor lor albe. Reuşeşti asta dacă citeşti cartea „ Printre portocali ” a lui Vicente Blasco Ibanez, un autor spaniol care relatează cu atâta sensibilitate şi acurateţe tabloul Valenciei, supranumită „grădina Spaniei”. Splendoarea ţinutului Alcira este alcătuită, pe lângă bulgării de foc care dau numele cărţii, de un râu pitoresc, de frumuseţea locuitorilor simpli, de tradiţiile şi obiceiurile lor. Dar totul culminează cu o poveste de dragoste care se împleteşte perfect cu acest pitoresc desprins parcă din basme: deputatul Rafael Brull, care provine dintr-o familie de înaltă ţinută, se îndrăgosteşte orbeşte de faimoasa artistă Leonora, o boemă incurabilă. Destinul bine trasat de mama băiatului va fi dat în acest mod peste cap, spre disperarea apropiaţilor care îl văd pe tânăr un descendent de care atârnă destinul dinastiei Brull. O carte plină de frumos, sensibil şi romantic, peste care se revarsă

Din ciclul "Bâlci de bâlci", ep. 2: Elodia

SENZAŢIONAL! Am găsit-o pe Elodia. ŞOC! E vie şi munceşte cât e ziua de lungă. Dezavantaj: Dă prea mult din copite Iată o altă ştire la care am făcut burtă de râs împreună cu colega mea Luminiţa Amza (operator imagine). Totul s-a întâmplat ieri în târgul săptămânal din Piteşti, pe la ora 10.

Let it rain...

Plouă ca în vremurile bune. În prospeţimea serii, parcă văd aburii cum se înalţă din pământ, precum cei din cozonacii proaspăt ieşiţi din cuptorul bunicii. E alt aer în oraş şi stau cu fereastra deschisă pentru a-l păcăli să intre în cameră. Chiar dacă alţii se plâng că vremea le încurcă planurile de plajă sau grătar, eu mă bucur de fiecare picătură de ploaie. Cu ocazia asta o să am timp să termin cartea pe care altfel nu mai reuşeam s-o parcurg, o să mă uit la filme bune alături de soţior şi câte şi mai câte. Deci, e bine să plouă! Parcă avem timp să ne mai aducem aminte de simplii noi... Gene Kelly-Singin in the rain

Ne-am văzut, ne-am plăcut...

Aşa suntem noi. Tineri şi frumoşi. Dacă aveţi vreo îndoială, priviţi ştirea de mai jos: A fost frumos la întâlnire, chiar dacă am stat aproape 20 de minute. Am vorbit cu marketeritzele Tania şi Andreea despre proiectul lor, despre proiectele noastre şi despre întâlnirea în sine. Andreea Bobeică m-a întrebat dacă a preluat cineva ceva de la mine de pe blog. I-am spus despre viralul "Bâlci de bâlci" , preluat nu de pe blog, ci de pe site-ul televiziunii Argeş TV. Oana era concentrată la o cafea, dar tot a apucat să-şi spună părerea referitor la faptul că Piteştiul a rămas fără apă caldă: "Nu e primăria de vină", a spus ea sus şi tare. I-aş spune să ia evenimentul şi să-l tranforme într-un subiect al unei cărţi viitoare, nu de alta, dar ceea ce se întâmplă în Piteştiul zilelor noastre chiar e o temă fantasy. L-am cunoscut şi pe activul blogger Geocer . Îi spun activ nu doar pentru că postează zilnic, ci mai degrabă pentru comentariile care l-au transformat în cel ma

Pitești Village

E trist! Avem o simfonie politică, o fântână muzicală fără voce, "avem di tăti", vorba cântecului. Dar, mai incredibil e ceea ce nu avem: apă caldă. În aceste zile nu e bine să fii piteștean. De fapt, în aceste zile nu e bine să fii piteștean fără centrală de apartament. Oprirea apei calde, într-un oraș cu pretenții al secolului al XXI-lea, este un paradox. Să vă spun de la bun început: eu am centrală. Dar pot să-mi imaginez cât de greu e pentru aceia dintre voi care, dintr-un motiv sau altul nu au. Cât de nasol o fii (în special pentru familiile care au bebeluși) să stai să încălzești apă pentru a (te) spăla. Mă întreb dacă Pendiuc, Richițeanu sau Ionică se spală la lighean în această perioadă, dacă dau drumul nerăbdători la robinete să vadă dacă sfânta apă caldă se îndură să li se arate. Puneți-vă, oameni buni, centrale! Faceți un efort pentru asta! Umpleți buzunarele particularilor, pentru că, oricum, noul serviciu public de termoficare nu va face rabat de la vechile obic

Week-end la Robaia

Am avut un sfârşit de săptămână excelent. Ploaie, vânt puternic, furtună? Coafura rezistă! În ciuda tuturor estimărilor meteo, în care se preciza clar: "sâmbătă nu ieşiţi nicăieri fără umbrelă", am plecat spre locul în care prietenii şi rudele ne-au dat întâlnire pentru un grătar: în apropiere de Mânăstirea Robaia (comuna Muşăteşti). Ştiam locul demult, când, de Izvorul Tămăduirii participam la slujba de sfinţire a apei, alături de sute de credincioşi. Am ajuns la destinaţie, ne-am instalat corturile, şi iubitul (un fel de şef de trib) şi-a luat rolul de soţior în serios: După ceva timp, eforturile echipei s-au văzut. Deliciile culinare au căpătat o formă, devenind irezistibile pentru papilele gustative: După ce am savurat o cină delicioasă în mijlocul naturii, a fost timp suficient pentru joc şi voie bună, başca şi pentru un photo shooting romantic, lângă foc (p-ăsta îl păstrez doar pentru noi). A doua zi, dis de dimineaţă, cine credeţi că a hrănit burţile flămânde după o