Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2011

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

În prag de iarnă

Da, vă dau voie să mă certaţi că nu am mai trecut pe aici de la paştele cailor. Unii mi-aţi trimis mailuri, alţii mi-aţi spus face to face că trebuie să mai scrijelesc câte ceva în micul meu spaţiu virtual. Despre ce vreţi să vorbim? Despre sărbătorile care vin? De acord, că oricum mai încolo vom fi intoxicaţi de reclame, muzici, filme, toate alb-roşii (fără legătură cu "câinii"). Dacă mă întrebaţi pe mine, ador perioada asta, chiar dacă frigul e uneori insuportabil şi hainele sunt din ce în ce mai grele pe noi. Dar şi când o ninge... De abia aştept să fac bulgări, să m-arunc în zăpadă şi să port căciula aia pufoasă cumpărată anul trecut din Piaţa Primăriei. Zici că sunt un ursuleţ cu ea, dar ce-mi pasă, atât timp cât urechile mele stau la adăpost. Până atunci, mă bucur de puţinul meu timp liber pe care-l petrec din ce în ce mai des în compania filmelor. Deh, iarna nu-i ca vara şi, în concluzie, n-am cum să-mi iau cartea de mână şi să fugim în parc. Nici de alergat nu mai am

Întrebare

Grabă. Ură. Incertitudine. Anxietate. Non-valori. Tristeţe. Retrospecţiune. Nemulţumire. Revoltă. Violenţă. Superficialitate. Doar eu văd numai partea goală a paharului lumii?

În tenişi

A observat cineva că dimineţile de toamnă sunt cele mai frumoase? Când te trezeşti sărutat pe obraz de soare, când deschizi fereastra şi inspiri depărtările, când ţi-ai pune pantalonii de trening şi tenişii şi-ai fugi de nebun prin parc, cu căştile pe urechi. Să vezi doar lumea asta minunată, cu galbenul ei copt, cu ruginiul ei fierbinte, cu verdele ei searbăd. Pune-ţi tenişii. Şi fugi de oamenii care au doar chip, dar nimic pe dedesubt, fugi de cei care încearcă să te judece sau să-ţi dea sfaturi seci. Opreşte-te acolo unde inima ta tresaltă, unde îţi râde ca un copil, fără reţinere. Uită tot ceea ce te doare! Stâng, drept, stâng, şi suferinţa s-a pierdut. Nu a putut ţine pasul cu tine şi tenişii tăi.

Sub pământ SRL

Din ciclul: "Mi s-a luat de soare, sub pământ ce-o mai fi?", zilele trecute am vizitat salina Ocnele Mari din judeţul Vâlcea. Nu mai fusesem niciodată într-un astfel de loc şi pot să spun că am rămas impresionată, trecând peste episoadele gen vânzătoare acră, manelişti cu un kil de aur la gât (da, nici sub pământ nu scapi de ăştia!) şi alte asemenea. Salina ne-a întâmpinat cu un manechin în costum de ortac şi cu un mesaj cât se poate de sinistru: "Noroc bun!". Din ce-mi povestea mai demult bunicul care a lucrat în mina de cărbune Lupeni, aceasta era "urarea" de fiecare dată când minerii intrau să scoată din pământul rece aurul negru. Intrând în salină, m-am gândit aproape non-stop la oamenii care au lucrat acolo. În pereţi se vedeau urmele de târnăcoape şi puteai simţi ce era în sufletul celor care, cu ani buni în urmă, intrau în mină, dar nu ştiau dacă vor mai ieşi la fel. Am văzut acolo un mini-oraş, cu terenuri de sport, restaurante, alei, o bisericuţă,

Înapoi pe pământ

E deja august. Pe unde fuge timpul şi de ce nimeni nu-i face cunoştinţă cu racul? În fine, azi sunt cam poetică, probabil mi se trage de la concediul care de abia s-a încheiat. O vacanţă reuşită, plină de bălăceli, scoici, aer proaspăt şi zâmbete, multe zâmbete. Am ignorat complet ştirile şi, pe cât posibil, telefonul. Şi zău că se poate şi fără! Dar, iată că am revenit printre pământeni, acolo unde nu există viaţă fără stres, nervi şi bătaie de cap. Bateriile încărcate cu odihnă, linişte şi frumos se epuizează rapid, la fel ca aerul dintr-un balon spart. Dăm înainte, ce să facem, viaţa e frumoasă oricum! Acum să revenim la şoferi vitezomani, oameni fără loc de muncă, examene cu promovabilitate zero şi alte nebunii ale cotidianului nostru. Noroc că de pe desktop îmi zâmbeşte senin o plajă extraterestră!

Nervi pe caniculă

Cineva mă sabotează zilele astea şi, ca o noutate, nu sunt eu aia. Am îngroşat rândul celor care sunt nemulţumiţi de furnizorul de internet. Înjurături, scrâşnete, păr smuls din cap, tot tacâmul. Cred că le-am zis de întreg familionul, că nu sunt zgârcită de fel. Într-un final, plătesc internet ca să nu-l am. Bună treabă! Acum vă scriu ajutată fiind de bunul meu prieten Digi Net Mobil care vă salută. Eu nu, că încă nu mi-au trecut nervii. Până şi vara asta îmi vrea răul. Căldură infernală, aer irespirabil, femei care se îmbracă în sintetice sclipitoare, asortate cu tocuri cui pe care merg mai clătinat ca un sătean afumat pe uliţa din cătun. Alături de ele, băieţi cu tricou negru, mulat. La ăştia n-o fi venit vara? În fine. Îi las în plata Domnului. Şi mai am o pică pe ţăranii de la oraş, care se dau în stambă atât de stângaci în faţa urmaşelor Evei. Exemplu: zi de vară la bazin. Un exemplar blond şi unul brunet, ambele de rasă, vorba aia, fac topless. Vânătorii de ocazie, care s-au tre

Cu gândul departe

Pe zi ce trece, descopăr oameni de calitate care mă citesc, lucru care nu poate decât să mă bucure. Îmi pare rău de un singur lucru, şi anume că nu aloc atât de mult timp pe cât aş vrea acestui blog. Dacă la început postam aproape zinic, acum trece săptămâna şi nu mai dau cu tastele pe aici. Vă rog, iertare şi îndurare! Chiar dacă vara face pe toamna, tot vreau să-mi iau şi eu porţia de relaxare, pentru că mai e un pic şi nasul meu o să adulmece aer de vacanţă. Poate atunci o să scriu mai des aici, cine ştie. Am vrut Bulgaria, dar No! Am vrut Mamaia, pas! Acum nu mai ştiu ce vreau şi e mai bine. Litoral să fie, restul e can can. Că dacă trece vara şi nu-mi iau doza de mare, e bai! Numai când mă gândesc la briză, la albastru, la sărat, la camera cu vedere spre infinit, îmi vine să mă urc în maşină şi dusă să fiu. Dar, na, mai avem de aşteptat şi de suportat un pic, doar un pic! Până la momentul cu pricina, ne umplem creierii de (ne)bacalaureati şi de alte nebunii incurabile ale cotidian

Zi de vară, pe la ţară

Când eram mică, nu ratam zi de vară să nu mă duc la râu să fac băiţă cu prietenii din sat. Acum, din cauza neglijenţei oamenilor, ca să nu zic altfel, în apa Vâlsanului nu se mai poate face baie. Mormane de gunoaie zac pe mal, apa e murdară şi miroase foarte urât, totul s-a sălbăticit, pentru că nimeni nu-şi mai munceşte pământul din apropiere. Cu toate acestea, mi-am luat persoanele dragi şi am pornit la o plimbare răcoroasă printre arini. Cum şi câinilor le era cald, soţiorul a găsit metoda perfectă de a-i face să uite de caniculă. Eu am preferat să-mi ud picioarele prin apa curgătoare, să mă uit la peştii care se zbenguiau şi să simt nisipul fin sub tălpi. Data viitoare poate mă şi scald, cine ştie.

De zi cu zi

Iar m-am lenevit. Nu în viaţa de zi cu zi, că n-am timp, ci doar virtual. N-am mai scris pe blog cam de multicel, dar nu cred să-mi fi simţit cineva lipsa. Vara asta îmi prieşte al naibii. Soarele, deşi zgârcit pentru un iunie torid, îmi dă poftă de viaţă şi mă determină să-mi fac planuri pe termen scurt: vreau la munte, vreau la mare, vreau la ţară, vreau la ştrand. Dar, cum weekendul e aici, o să am cu ce să-mi ocup timpul. Până una-alta, a mai apărut cineva în blogroll-ul meu cel minunat, aşa că zic să treceţi şi pe acolo, că aveţi ce citi. Apoi, am uitat să vă anunţ că, în Piteşti, s-a inaugurat Cafegiu.ro , un loc în care poţi savura multe sortimente de cafea, să citeşti presa şi cărţi bune. Aşa da, păi nu? Şi încă ceva: în curând, Adevărul de Seară devine săptămânal. Muncim de zor pentru primul număr şi sperăm să vă fie pe plac. O vară frumoasă!

Aşa da!

Ce face un orăşean mutat la sat? Apreciază mai mult natura, că doar d-aia a lăsat naibii confortul urban. Am aşa o senzaţie că în curând vom tânji cu toţii la o căsuţă cu prispă într-un sat uitat de lume, înconjuraţi de plăntuţe, patrupede şi înaripate... Până ne întoarcem la origini, luaţi şi vă minunaţi de simplitatea, candoarea şi frumuseţea "cotidianului care trece neobservat pe lângă noi". Simona merită aplauze.

Refugiul nostru

De acolo pot vedea răţuşte înotând în şir indian, copaci verzi care dansează în adierea vântului, o altfel de lume, în general. Totul pe un fond sonor de care mă dezobişnuisem: greieraşi, păsărele, clipocitul apei. Digul a devenit un refugiu pentru amândoi. Ziua ne încărcăm cu stres şi oboseală, seara renaştem. Simţim cum alungăm toate gândurile şi suntem doar noi înşine atunci când alergăm sau privim frumuseţile naturale din jur. Eu şi soţiorul întinerim o dată cu natura.

Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

Ştiţi, era prin clasele mai mici o temă de compunere pe care învăţătorul ne-o dădea de fiecare dată când veneam din cele trei luni de recreere, şi anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Fiecare încerca să-i uimească pe ceilalţi cu excursii, unele inventate, altele exagerate, cu distracţiile alături de prieteni, câte şi mai câte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut o simplă paralelă cu titlul postării. După cum bine ştiţi, ieri a fost sfârşitul lumii. Un nene, de nu ştiu unde, care nu mă interesează ce face, a prezis că pe 21 mai 2011 vine apocalipsa, chestie cu care am înţeles că a câştigat foarte mulţi bani de pe urma credulilor. Să-i fie de bine, zic! Deci cum am petrecut eu? Ghinionul a făcut ca sfârşitul lumii să vină, pentru mine, într-un weekend muncitoresc. Am vizitat o expoziţie de maşini vechi, am mâncat, am scris, am sărbătorit-o pe mama soacră (chiar aşa, sfârşitul lumii a venit de ziua tuturor Constantinilor şi a Elenelor şi chiar de ziua Piteştiului!), m-

Terapia prin... banal

Am citit de dimineaţă un articol foarte interesant. Chiar dacă, în esenţă, era vorba despre o problemă actuală, care afectează foarte mulţi oameni, nu ştiu dacă a făcut "audienţă". Dar mie mi-a dat de gândit. Cumva m-am regăsit acolo. Spunea ceva de genul că în vremurile astea pârlite, printre atâta stres şi atâtea deadline-uri, am uitat să trăim cu adevărat bucuria vieţii. Hello, demult scriu despre asta şi nimeni nu pare să mă asculte. Lăsăm munca şi problemele să ne distrugă înainte de timp, şi asta nu e o debitare, e un adevăr, oameni buni. Şi pentru că articolul era bine documentat, nu s-a oprit numai la a relata acest fapt, ci specialiştii au venit şi cu soluţii. Simple. De care, dacă oamenii care au trăit înaintea noastră cu vreo câteva zeci de ani, cel puţin, ar fi auzit, ar fi râs. Li s-ar fi părut banale. Dar nu! În ziua de azi şi banalul şi-a pierdut din anost. A devenit complicat, noi l-am complicat. Aşa că soluţia e următoarea: stop alergăturii către nicăieri! Ma

S-a lansat "Sărutul morţii"

"Vreau şi eu un Sărut!". La care reprezentantul de la Tritonic zâmbeşte şi îmi întinde cel mai nou volum semnat Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel . L-am luat bucuroasă (nu pe tritonic, pe volum) şi apoi m-am aşezat la coadă să obţin şi un autograf de la frumoasele autoare. Da, a fost plăcut astăzi! Chiar a venit lume, în Piteşti, la o lansare de carte! Şi prin lume mă refer în special la tineri, oameni buni. Nu elevi târâţi din sălile de clase cu forţa, ca să dea bine la presă, nu alte specimene des întâlnite prin sălile zice-se culturale ale urbei. TI-NERI! Tineri care citesc. Tineri care iubesc romanul poliţist, printre altele. La Librăria Mea, de pe strada Crinului, în fum de ţigară, amestecat cu iz de cafea şi parfum de voie bună, zeci de oameni au asistat la un eveniment editorial a cărui vedetă incontestabilă a fost cartea "Sărutul morţii", proaspăt ieşită de sub tipar. Cică în ea le veţi găsi la pachet pe sexy-detectiva Iolanda Ştireanu şi pe ucigaşa Anastass

Românii au talent... să voteze prost!

Şi-am urmărit săptămâni de-a rândul o emisiune tâmpită, şi am crezut că talentul va fi cel care va fi premiat atunci când se caută talente. N-a fost să fie, din păcate. Şi asta pentru că la "Românii au talent" tot românii au votat. Dintre atâţia copii şi oameni cu un har remarcabil, s-a găsit să fie cel mai cel unul care mie personal nu-mi spune absolut nimic. Ca el găsesc, dacă vreţi, zeci în Piteşti. Garantat mult mai buni, din toate punctele de vedere. Dar pe prostimea română, de care nu ne mai lecuim odată, nu a impresionat-o talentul la "Românii au talent", ci povestea din spate, tragedia. Şi da, copilul ăsta asta a făcut de când a intrat în concurs: a cerşit voturi băgând în faţă drama prin care a trecut. Nu se face aşa ceva, iar aici vina o poartă juriul şi organizatorii. Păcat, pentru că în alte ţări chiar au fost promovate adevăratele talente. O voce ca a lui Narcis Ianău nu găseşti la tot pasul, o tehnică atât de bună precum cea a lui Valentin Dinu aşijder

Scurtul drum de la călător la om

Cum o fi să treacă lucrurile frumoase pe lângă tine şi să le ignori? La ce mai trăieşti, dacă, în drum spre ce ţi-ai propus, nu-ţi clăteşti privirea şi nu-ţi bucuri sufletul cu ceva care merită toată atenţia? Călătorule, ridică-ţi ochii spre norii care iau forme dintre cele mai hazli, coboară-i apoi uşor peste copacii de toate culorile şi miresmele şi scaldă-i în apa unui lac trezit la viaţă o dată cu răsăritul. De abia atunci, când vei învăţa să apreciezi tot ceea ce te înconjoară, să ai pretenţia a te numi om. Învaţă, râzi, iubeşte!

Prin iarbă

Iar a trecut mult timp de când n-am mai dat cu tastele pe aici. Chiar mă gândeam cu ce entuziasm am pornit cu acest blog şi ce lipsă de chef am de câteva luni în ceea ce-l priveşte. Dar, între timp, după cum v-am anunţat un pic mai jos, a venit primăvara, draga de ea! Aşa că măcar acum am o scuză: stau mai mult în aer liber, am alte priorităţi. Duminică am stat pe iarbă, după atâta timp. Ce bine a fost! Tot atunci, m-am plimbat cu bicicleta până i-am distrus o pedală (deh, sunt mai pasională din fire!), am privit copii alergând, oameni făcând fitness la aparatele primăriei, am văzut bărbaţi jucând fotbal sau femei împingând la cărucioarele cu copilaşi. E frumos afară, oameni ai generaţiei înnebunite după televizor şi calculator! E frumos să trăieşti îmbătându-te cu lucruri simple!

A venit...

De când aşteptam primăvara asta. Poate de... primăvara trecută? Cam aşa. E frumos să vezi cum totul revine la viaţă, după o prea lungă perioadă de hibernare. Flori, copaci, oameni. Toţi laolaltă. Soarele, încă nesigur şi puţin ruşinat, îşi face simţită prezenţa încet, dar sigur. Mi-a fost dor de el, la fel cum mi-a fost dor de senzaţia vântului cald în păr în timp ce pedalez sau alerg. Uşor, uşor şi eu "înverzesc". Şi e atât de bine! La multe primăveri!

Să mai şi cântăm, să mai şi trăim, din când în când!

Un copil mai cerebral

Cineva mi-a spus de curând că a văzut la mine o schimbare în timp şi că acum nu mai sunt o victimă sigură a celor din jur. Să traduc: infantilitatea şi naivitatea de odinioară s-au mai diminuat, că de dispărut nu aveau cum aşa peste noapte. Nu am insistat cu întrebările asupra acestui fapt, aşa că m-am mulţumit să înţeleg ce am vrut eu din asta. Poate... m-am maturizat? Dar ce înseamnă de fapt maturizarea? Să nu mai fi copil? Un copil e naiv. E îmbătat de frumos. Se joacă. Iubeşte. Zâmbeşte mult, râde cu poftă. Dacă a primit o palmă, peste 10 minute uită că l-a durut. Un copil nu urăşte, nu ucide, nu înşeală. Eu sunt un copil. Ceva din mine are aceste calităţi şi refuză să le înece. Poate sunt un copil... mai cerebral? Că da, copilul nu trebuie să dispară din noi niciodată. Şi ce oi fi la bătrâneţe? Cu siguranţă un copil mai înţelept!

Iubesc femeia...

Fiinţă frumoasă, armonioasă, tandră, pasională, sexy, incitantă, cuminte, delicată, harnică, iubitoare, misterioasă... într-un cuvânt, FEMEIA. Cu toţii o iubim, indiferent de sex. De ce? Pentru că ea face Universul mai interesant, îi dă culoare, îi dă farmec, îi dă viaţă. Atunci când zâmbeşte, dezgheaţă totul în jurul ei, atunci când plânge, sparge norii. Cu o floare îi aduci soarele în priviri, cu o sărutare o înalţi deasupra lumii. Câtă nevoie are o femeie de dragoste! Iubeşte-o, dăruieşte-i sincer şi deschis inima ta, declară-i că e unică, deosebită şi încântătoare. Alungă-i temerile cu o îmbrăţişare, şterge-i lacrimile cu o mângâiere şi vei vedea cum prinde viaţă, cum se naşte din mâinile tale, nu numai din coasta ta... sursă foto

"America", de Franz Kafka

În sfârşit, m-am decis să citesc o carte pe care am tot amânat-o. Cred că descrierea de pe coperta interioară a fost cea care m-a făcut să dau înapoi atâta timp, şi anume că "America" lui Kafka este o carte neterminată. Ei, da, de asta aveam nevoie acum, de fapte şi întâmplări lăsate în aer. Dar ieri mi-am zis "De ce nu?". Aşa e şi în viaţă, dacă stau să mă gândesc bine. Aşa că am pornit la drum printr-o Americă pe care filmele mi-au prezentat-o altfel. America lui Kafka e mult mai reală, mai palpabilă, mai aproape de... adevăr, cel puţin aşa am simţit eu. Povestea nu prezintă personaje sau situaţii ieşite din comun, ci, din contră, pe alocuri poate fi considerată chiar banală, scriitura fiind însă cea care, prin descrieri realiste şi un umor bun, salvează momentele "moarte". Personajul principal, Karl Rossmann, un evreu din Praga, este gonit de acasă de părinţii săi din cauză că, la numai 16 ani, a lăsat însărcinată o servitoare. De cum pune picior

Toată suflarea bărbătească să ia atenţie!

Mai e un picuţ şi vine luna femeilor. Da, aţi citit bine, nu vă mai frecaţi la ochi. Avem şi noi dreptul să ne simţim speciale, iubite, răsfăţate, 31 de zile, una după alta, în direct şi în reluare. Să faceţi bine să ne cumpăraţi flori de primăvară, să ne distraţi pe la petreceri, să ne cumpăraţi mici atenţii (sau mari, după caz), să ne faceţi complimente, să ne îmbrăţişaţi, să ne duceţi la câte un film, să ne scoateţi la o plimbare. Şi toate, dragii noştri prieteni, iubiţi, soţi, să culmineze cu o declaraţie aşa cum numai noi, femeile deosebite din viaţa voastră, merităm pe deplin. Pentru că şi noi, la rândul nostru, vă iubim şi vă facem toate poftele... în restul de 334 de zile din an. Hai, spor la treabă!

"Invitaţia la vals", de Mihail Drumeş

Recunosc, nu sunt expertă în vals, deşi mi-ar fi plăcut să iau cursuri când eram mai mică. Cartea pe care tocmai am citit-o nu mi-a explicat, pas cu pas, cum se pluteşte într-o sală de bal, dar mi-a dovedit încă o dată că dragostea e o grădină mare.  CITIȚI ȘI: "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumeș "Invitaţia la vals", titlu dat după celebra operă a lui Weber , este un roman profund pasional. Protagoniştii Tudor Petrican şi Mihaela Deleanu se joacă, se iubesc, se lasă în voia pasiunii, iar se joacă, se despart şi mor. Orgoliul exagerat de care dau amândoi dovadă este cel care le acoperă ochii, mintea şi sufletul, ajungând în cele din urmă să-i sugrume. După cum am observat şi în "Scrisoare de dragoste", Mihail Drumeş simte nevoia să-şi pedepsească drastic personajele pentru faptul că nu sunt stăpâne pe iubirea lor. Le face să trăiască pasiunea la cote maxime, după care le aruncă în gol de la înălţime. Genul acesta de scriitură oboseşte mental cit

Despre dragoste şi alte minuni

Văd că iarna, cu ultimele puteri, se bagă în seamă. Din partea mea, poate să plece liniştită, că prea mi s-a luat de ger şi haine groase. Să vină primăvaraaa! Cu aerul ei proaspăt, cu flori, soare şi oameni veseli. În aşteptarea ei, însă, inspirăm dragostea. Da, au venit zilele alea în care iubiţii sunt mai darnici, în care toată lumea intră în polemici cu toată lumea pe tema Valentine's vs. Dragobete. Eu m-am calmat demult în această ultimă privinţă. Cu cât mai multe sărbători ale iubirii, cu atât mai bine, indiferent de unde şi de la cine provin. Apropos de iubire, am văzut azi "Gnomeo and Juliet", un film care merge pe schiţa tragediei lui Shakespeare mai mult cu numele, dar în care dragostea învinge toate barierele. Protagoniştii sunt nişte pitici de grădină foarte simpatici, care te vor cuceri încă de la primele replici ("rest in pieces"). Fie ca primăvara şi dragostea să vă inunde sufletele tuturor!

Changes

Mi-am dat seama cam târziu că am devenit un roboţel. De fapt, n-aş fi băgat de seamă nici în momentul de faţă, dacă ceva nu scârţăia. În fine! E timpul să mă schimb! Am început deja operaţiunea. Aşa că, în ultimul timp, am găsit timp să fac lucruri care-mi plac, dar pe care le-am tot amânat de-a lungul anilor doar pentru că mi se păreau un lux, o fiţă sau un moft. Ei bine, am început să ies mai mult, să mă distrez şi mi-am făcut chiar şi abonament la Bazinul Olimpic. N-are rost să vă spun cât de bine face o oră de înot la fizic şi la psihic. Vă recomand cu toată căldura, chiar dacă nu e tocmai confortabil să înoţi printre atâţia boraci care chiar ştiu cu ce se mănâncă acest sport. La un moment dat mă simţeam handicapată, când îi vedeam cum dau din mâini şi cum se avântă prin apă cu o lejeritate şi cu o nonşalanţă de invidiat. În fine, dacă mergeţi, vă recomand să vă luaţi, pe lângă prosoape imense, şi una bucată uscător de păr, că cele de acolo cam fac fiţe. Aşa se face că eu am străbă

Azi nu scriu... oarecum

Când n-am chef de scris, citesc. Așa că vă recomand și vouă câteva articole și postări de pe bloguri care mie mi-au plăcut. În primul rând aveți aici o scriitură cum rar mi-a fost dat să întâlnesc! Apoi, aveți aici de văzut un trailer la o carte pe care sigur o s-o citesc! Aici și aici vă dau și ce-am mai scris eu în ultimul timp, ca să vedeți că nu stau degeaba, chiar dacă așa pare. În continuare, vă mai rețin atenția cu un blog care o merită pur și simplu! Cam atât, pentru moment. Și pentru aceia care încă nu știu, lenea chiar doare! Au!

Cu faţa spre cer

Da, te-am înşelat! Mă uit acum în ochii tăi albaştri şi-ţi mărturisesc cu sinceritate. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Privirea mi-a alunecat pe oameni fără chip, pe străzi care aleargă, pe clădiri cu pereţi morţi, pe nimic care să fie, de fapt, mai bun ca tine. Şi totuşi... Ieri, când ţi-am privit chipul trist am înţeles. Ţi-ai dat seama. Dar de ce n-ai făcut un caz din asta? Puteai să arunci cu ploi în mine, să mă pui la pământ doar dintr-o simplă descărcare de nori, să-mi faci ceva, că doar putere ai. Mi-ai spus doar atât: "Copil rătăcit, cândva te vei întoarce la mine!". Ai dreptate, dragul meu! Mi-e dor să-ţi alerg printre stele şi apoi să le număr, să-ţi desenez cu degetul un alt soare, mai mic, care să-l ţină de mână pe "cel mare", să te inspir în fiecare zi. Fotografie preluată de aici! P.S.: Voi când aţi privit ultima oară, cu adevărat, cerul?

Note din concediu

Ca un angajat cu acte în regulă ce sunt, de aproape o săptămână mă aflu într-un concediu binemeritat. Nu cred că am avut vreodată în viaţă o vacanţă atât de plictisitoare şi de plină de lene. Dar eu ador plictisul. Ador lenea. Deci, e de bine. Timp pentru mine, de asta am avut parte berechet. Am încercat pe cât posibil să evit site-urile de ştiri, televizorul, ziarele. În mare parte, mi-a reuşit. Şi ştiţi ceva? Chiar se poate şi fără, deci... decât un cetăţean dezinformat, mai bine unul neinformat. Uraaa! sau mai bine zis Evrikaaaa!!! Serios acum, prea mi s-a luat de tot, îmi vine să mă duc în munţi. Pustnică mă fac, mai greu va fi făr de blog, la ăsta chiar nu pot să renunţ, chiar dacă în ultimul timp am cam făcut de râs neamul bloggerilor. Am scăzut de tot, nea' Zelist ţine să-mi reamintească asta aproape zilnic. Nu-i nici ăsta un capăt de ţară, nici măcar un capăt de aţă, aşa că... Uraa şi aici! În altă dezordine de idei, am văzut, tată, la filme, să-mi iasă pe sub nas. N-are ro

Tablou în versuri

Nu cred că aţi trecut prin copilărie fără să aveţi pe buze o poezie a Otiliei Cazimir. Că a fost vorba despre "Gospodina", "Puişorul cafeniu", "Unde-s ochelarii?", "Baba iarna intră-n sat", sau "De pe-o Bună dimineaţă", toate au spus în versuri poveşti şi întâmplări care ne-au alinat sufletele. Eu, azi, chiar dacă nu mai sunt un copil, recit, cu îngăduinţa dumneavoastră, o poezie care îmi aşterne în faţă un splendid tablou glaciar. Otilia Cazimir - Vis Alb Aş vrea cu tine să mă duc departe, La Polul Nord, sub cerul de opal, Când gheaţa mării clare se desparte În blocuri plutitoare de cristal. Desfăşurând culorile-i spectrale, S-ar înălţa deasupra noastră ca un fald Dantela aurorii boreale, De purpură, de aur şi smarald. Banchiza albă ne-ar aşterne-n faţă Covoare de omăt imaculat. Şi-n adăpostul mic, scobit în gheaţă, Am arde-un foc de spirt denaturat. Din larga-mpărăţie de zăpadă, S-ar aduna fantasticul norod Al nopţilor polare, să ne v

2011

Bine v-am găsit sănătoşi şi voioşi în noul an. "A trecut 2010, urmează 2012", am văzut asta pe tricoul lui Andi Moisescu, la prima emisiune Apropo tv din 2011. Deci, mai avem puţin şi o să transmitem în direct, pe blog, pe facebook sau pe twitter chiar Sfârşitul Lumii, asta da şansă, nu? Dar, până atunci, să trăim prezentul, zic. Eu ce să fac... Noul An numai nou nu e... acelaşi job, aceleaşi colege, aceiaşi prieteni, aceeaşi casă. Numai soţul e acelaşi şi mereu altul, să-mi trăiască! Crăciunul a trecut, la fel şi Revelionul, cred că n-am avut sărbători mai fără "feeling" ca acestea, parcă a trecut Grinch şi pe la mine, zău. În rest, sunt bine, citesc o carte frumoasă cu recomandări bune, mă bucur de zăpadă (şi ce dacă acum mă vor înjura toţi şoferii!) şi, în general, trăiesc :D. Să ne citim cu bine! magazin produse bio