Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Este luminã! Şi trupul Sãu Se-nalţã-n Adevãr! Ca rodul nou în florile de mãr, De bucurie toatã firea-i plinã. Hristos a înviat! E numai cânt! Minunea cea mai sfântã s-a-mplinit! Zdrobitã-i moartea neagrã ce-a orbit La Soarele ce urcã din mormânt! Potopul de Iubire s-a vãrsat Şi sângele ce s-a jertfit pe Cruce Din nemurire viaţã ne aduce: E-adevãrat! Hristos a înviat! Mihai BÂRDICI

Iepuraşul nu... Paşte!

Am alergie la simboluri neinspirate. Din această categorie demnă de milă face parte şi “iepuraşul de Paşte”. Fraţilor, dacă tot sunteţi ahtiaţi după atâtea reprezentări, mai bine aţi alege o pasăre. Din câte ştiu eu, aceasta face ouă... Iar dacă sunteţi în pană de idei, hai să vă întind eu o mână de ajutor! Luaţi de aici simboluri! CORECTE!

Apostolul lui Iuda

Unii regizori încurcă ficţiunea cu realitatea, nu doar în film. De cele mai multe ori, imaginaţia lor nu e materializată numai în scenarii pompoase şi trase de păr, după care se dau în vânt cinefilii din ziua de azi, ci, mai grav, în blasfemii. Că teoriile îndreptate spre viaţa şi originile lui Hristos aduc notorietate, s-a văzut. Că sunt proaste şi lipsite de fundament, iar s-a văzut. Şi atunci, ce să facă cei care vor cu tot dinadinsul să iasă în faţă? Ies la rampă cu „o descoperire fără precedent”... cu „o ipoteză şocantă”. Un nefericit, un neinpirat, un pierdut... (nu voi da niciun nume, deoarece, în viaţa asta, proştii AR TREBUI să rămână aşa cum sunt şi pentru asta n-au nevoie de reclamă) a găsit el o teorie care revoluţionează (din nou) lumea întreagă. Stând el aşa într-o noapte, cu părul zburlit de atâta neştiinţă şi cu ochii pierduţi în licori spirtoase, a descoperit secretul umanităţii. Eminenţei sale teoria nu i s-a arătat în cafea... ce credeaţi? Domnul poate mai mult... Ma

Stop!

Nu mai avem timp pentru noi, pentru lucrurile care contează cel mai mult. Ni se pare că nu mai putem ţine pasul cu lumea asta alertă. E timpul să mai spunem stop stresului şi alergării după trofee. Să privim în oglinda sufletului nostru... Oare ne va plăcea ce vom vedea? Cu ce ne hrănim spiritul?

New love

Am o nouă dragoste. Una care, de data asta, n-are ochi albaştri şi nu e nici şatenă... Nu-mi spune vorbe frumoase, dar mi le inspiră. M-am îndrăgostit cunoscând-o îndeaproape. E ea, doar ea, TELEVIZIUNEA!

Dansul florilor

Printre atâtea flori de copii isteţi şi plini de viaţă, astăzi am avut în jur de 10 ani. Am devenit una cu ei, am ţinut ritmul din picior şi am mimat cuvintele melodiei pe care au dansat. A fost frumos, a fost unic. Lalelele albe din inimile lor m-au cucerit. Dar, mai ales, răspunsul spontan şi inocent al unei bobocele de 8 ani. - De ce ai dansat, astăzi, aici? - Pentru Primărie... Pam, pam!

Next level

Azi am conştientizat, pentru prima dată, că în două luni se va încheia şi capitolul „facultate” în viaţa mea. Toată lumea e în stress: pregătiri, seminarii specializate, probleme şi iar probleme. Nu pot să nu mă gândesc cu teamă: Ce va fi mai departe? Oare ne va fi de folos ce am învăţat şi, mai ales, ce am devenit urmând această facultate? Întrebări, întrebări... răspunsurile vor veni la timpul lor. P.S. Îmi pare rău că se terminăăăăă! Vouă nu?

Inocenţă

Inocenţa e fărâma de copilărie care ne luminează viaţa. Iată ce poză sugestivă. Priviţi-o şi visaţi. Priviţi-o şi amintiţi-vă cum era. Priviţi-o şi gândiţi-vă cât de albi am fost, cât de gri gândim şi cât de negri suntem!... P.S.: Foto culeasă de pe net. Felicitări autorului!

Inovaţie în presa tipărită

Gazeta Sporturilor are un nou format. Unul futurist. Un prototip. În curând, multe ziare îi vor copia reţeta, care cu siguranţă va prinde... (şi nu, nu fac reclamă, doar anticipez) Concret, ziarul pe care-l luăm de la tarabă va semăna foarte bine, ca formă, cu cel de pe internet. Iată ce spune unul dintre capii luminaţi ai acestei idei, un anume Marian Toader: „De fapt, e o dublă dinamică. Pe de o parte, Gazeta are multiple elemente specifice lumii web 2.0, de la elementele grafice colorate din text şi pînă la emoticoane sau linii de forţă care taie pur şi simpu textul. Iar, în al doilea rînd, Gazeta a devenit cel mai uşor de citit ziar pe care l-am văzut vreodată, prin schimbarea body-textului cu unul proeminent, aproape şocant”. Să fie, oare, presa tipărită ameninţată de cea on-line? Se simte depăşită? Sau e dorinţa primilor să ţină pasul cu cei din urmă?

Una dintre lalelele Piteştiului

Nu practica ne omoară, ci teoria!

Să fie din necunoştinţă de cauză sau scop, dar eu n-am înţeles niciodată vorba: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Sau, poate, fiindcă sunt o fire mai mult pragmatică... Dar filtrul gândirii mele a relevat contrariul acestei zicale, şi anume că teoria este cea care omoară. Vă spune asta cineva care învaţă teorie pură pentru un examen de licenţă, o teorie cel mai adesea ruptă de realitatea din întreprinderile de presă româneşti sau chiar de întreg peisajul mediatic. Mie mi-a fost necesară o singură zi de training pentru a sintetiza un semestru de "toceală" zadarnică. Deci, cum rămâne cu zicala bătută în cuie? În cazul învăţământului superior, mai ales a celui jurnalistic, sigur nu se aplică.

Moda culorilor

E o modă 100% autohtonă să fii membru PD-L în ziua de azi. E la fel ca atunci când Steaua a jucat în Liga Campionilor, iar dacă întrebai pe stradă, 8 din 10 microbişti îţi spuneau că sunt „stelişti”. Dar minunea roş-albastră n-a ţinut decât câteva luni... Mă întreb cât o ţine asta portocalie. :D

Lecţie de discurs

Asta a făcut preşedintele S.U.A George W. Bush astăzi la Palatul CEC, pentru toţi politicienii români, în special pentru Traian Băsescu. Un discurs curat, coerent, precis şi... vădit sensibil pentru români (şi nu numai). Acesta a început cu relatarea momentului curcubeului apărut în urma întrevederii lui Bush cu Iliescu, imediat după ce a fost lansată invitaţia României de a adera la NATO. După enumerarea clară a obiectivelor Alianţei (necesitatea scutului anti-rachetă pentru europeni, aderarea Croaţiei, Albaniei şi Macedoniei, susţinerea întărită a trupelor în Afghanistan), discursul lui Bush s-a încheiat atingând încă un punct sensibil al românilor şi anume acela al omagiului adus soldatului român Aurel Marcu care şi-a pierdut viaţa în Afghanistan. A fost dorinţa preşedintelui american de a invita la Palat pe văduva acestui soldat. Privind printre rândurile acestui discurs bine elaborat şi structurat, am remarcat că Bush şi-a arătat ultimele cărţi după care va juca în extinderea NATO