duminică, 30 mai 2010

Fuse şi se duse

Eurovision 2010 a fost o plăcere pentru mine din cel puţin trei motive:
1. participanţii au fost în majoritate tineri şi talentaţi;
2. românii s-au prezentat bine, chiar foarte bine, contrar aşteptărilor şi previziunilor mele;
3. piesele din finală au fost atât de reuşite, încât cu greu am stabilit şi un top 5 personal.
Şi acum să le luăm pe rând, dacă mai aveţi răbdare. Păi, că tineri şi talentaţi au fost majoritatea participanţilor cred că aţi sesizat cu uşurinţă şi voi (sincer, mie mi s-a luat de prejudecata că numai cei experimentaţi într-ale scenei muzicale ar trebui să aibă acces la acest concurs. Fals! Eurovisionul este o competiţie a talentelor, originalităţii, creativităţii, inovaţiei - iar acestea nu sunt neapărat atributele unor avansaţi în gradul muzical).
Apoi, despre Paula şi Ovi ce să mai spun? Mai au şi felicitările mele loc pe acolo pe undeva? Că le-aş trimite din toată inima. S-a văzut cum şi-au dat toată silinţa, reuşind să alcătuiască un duet omogen, deşi în realitate Paula este cu mult peste norvegian.
Cât despre top 5, la mine ar fi arătat cam aşa:
În rest, m-am bucurat că am primit puncte de la mai toate ţările (deci teoria "numai căpşunarii votează România la Eurovision" a fost dată peste cap).
Şi, la final, vreau să dau o bilă neagră Televiziunii Române, care, chiar dacă în continuare papă bani cu nemiluita, tot de incompetenţi se înconjoară. Cuplul Miron-Corondan a fost penibil. Pe lângă faptul că şi-au exprimat de zeci de ori opţiunile lor proprii şi personale (insipide, de altfel), au mai şi aberat în timp ce de la OSLO se spuneau lucruri interesante în ceea ce priveşte desfăşurarea concursului şi sistemul de votare. Aşa se face că aiuriţii s-au trezit la finalul competiţiei că reprezentantul Spaniei va mai presta încă o dată. "Ce se întâmplă?" se auzea din nefericitul studio românesc, deşi cu câteva minute în urmă amfitrionii norvegieni anunţaseră că din cauza spectatorului care a năvălit pe scenă, Daniel Diges va interpreta din nou "Algo Pequenito". Şi astea nu sunt decât câteva dintre multele gafe făcute de cei doi.
Cât despre piesa câştigătoare... nu zic că nu e bună, dar categoric nu a fost cea mai bună. Însă, dacă Europa a votat aşa, să respectăm decizia ei... zic.
P.S.: Liubiţeeeeee! :)

vineri, 28 mai 2010

Toți suntem puțin luați

Puțin mai mult chiar :)

joi, 27 mai 2010

Părul scurt şi mintea lungă

Da, da, da! Ce să mai zic şi eu acum. Mi-am făcut curaj şi m-am tuns... scurt, chiar foarte scurt faţă de cum am obişnuit în ultimii ani. Nu ştiu, parcă aveam impresia că toate relele din ultimul timp se ascundeau cumva în claia de păr, aşa că până la operaţiunea "Foarfeca" n-a mai fost decât un pas.
Cu mintea lungă e însă altă poveste. Se pare că drăguţa coafeză a atins şi nervul "modestiei" atunci când mi-a scurtat podoaba capilară. Şi vorba aia, dacă mi-au murit toţi lăudătorii...


miercuri, 26 mai 2010

Prima semifinală Eurovision 2010

Foarte slabă a fost prima semifinală a Eurovision 2010, desfășurată aseară la Oslo și difuzată în direct pe TVR1. M-am liniștit oarecum să văd că într-adevăr există piese și mai proaste decât cea a României (pe care personal o consider o rușine pe obrazul Paulei, în special, care poate mult mai mult și mai bine). În schimb, Moldova mi-a plăcut, are o piesă fresh, un show demn de Eurovision și soliști talentați. Grecia și-a păstrat și de această dată stilul vulcanic, dar care nu cred că mai impresionează, Islanda are voci bune (a dovedit-o chiar și anul trecut).
În sfârșit, eu nu mă mai uit de ceva timp la Eurovision pentru a ține pumnii României, cam de când Luminița Anghel și Sistem n-au câștigat, deși MERITAU! Acum privesc oarecum obiectiv acest concurs, dar după semifinala de aseară pot spune că nu am un favorit (deși mi s-au părut interesante piesele Belarusului, Belgiei și Albaniei). Aștept să văd ce surprize ne rezervă semifinala de mâine seară și, bineînțeles, finala de sâmbătă.
Dacă anul trecut am fost fericită că piesele mele preferate au ocupat primele două locuri (Norvegia chiar și-a meritat titlul!), să vedem care vor fi câștigătorii din 2010! Totuși, baftă României!, deși...

luni, 24 mai 2010

Reclame idioate!

Orașul e frumos și proaspăt după atâta ploaie. Fetele au ieșit la plimbare, etalându-și ținutele vesele, bătrânii stau pe băncuțe și povestesc, uitând pentru câteva clipe de pensia ciopârțită de Boc. Porumbeii sunt și ei parcă mai zburdalnici, țopăind pe pavelele penduciene cu patos și multă bunădispoziție.
În schimb la televizor rulează cu o iritantă ciclicitate reclama idioată la McDonalds: "Eu n-am câștigat nimic niciodată". Cât de ușor pot distruge niște specimene neinspirate farmecul unei zile de vară. Bleaaah!

sâmbătă, 22 mai 2010

Dacă aș fi fost băiat...

Cum aș fi fost? Probabil sensibil, sincer, îndrăgostit non-stop, plin de viață, sigur pe sine, atent cu EA, calm și echilibrat.
Beyonce și-a pus problema asta cu mult înaintea mea și bine a făcut. Piesa asta e cam singura care îmi place din repertoriul ei.

marți, 18 mai 2010

O invitaţie de 5*

Până acum am avut ocazia să întâlnesc fel şi fel de oameni (vorba aia, "slavă Domnului că suntem diferiţi!"). Cei care m-au impresionat în mod plăcut mi-au şi rămas în minte ca nişte iconiţe de pe un desktop - de câte ori dau click, mă umplu de bucurie.
Un exemplu în acest sens este Remus Cârstea. Nu ştiu alţii cum îl ştiu, dar pentru mine tot "profu' de radio" a rămas, chiar dacă printre altele filmează, ajută lumea să stea cu capul în nori acolo la Planetariu, realizează reportaje pentru televiziuni. "Domnul profesor" este unul dintre acei oameni pe care şi să vrei n-ai cum să-i uiţi: optimist, motivat, ambiţios, tenace, talentat şi câte şi mai câte.
De curând aflu şi eu că Remus Cârstea se însoară (de fapt s-a însurat, că fericitul eveniment a avut loc pe 8 mai). Şi tot verificând eu mailul meu vechi pe care-l bag în seamă o dată pe lună cel mult, dau peste ceva care m-a dat pe spate:

Este că sunteţi invidioşi pe originalitatea celor doi? Pe mine m-au cucerit.
Şi pentru că la nuntă n-am fost, profit de această ocazie să le urez frumoşilor soţiori Raluca şi Remus Cârstea: Casă de piatră, numai cu bucurii!
LATER EDIT: După cum uşor îmi puteam imagina, invitaţia este realizată de talentatul Alex Şerban.

luni, 17 mai 2010

Iar particip la concurs...

Cum care concurs? Cel de pe Trilema, evident. Data trecută am avut mare noroc şi am luat premiul doi. Acum notorietatea competiţiei de PA-uri a crescut, deci numărul participanţilor va fi cel puţin dublu, zic eu. Aşa că emoţiile sunt şi mai mari, la fel şi şansele de a citi acolo textuleţe foarte bune.

Aşadar, iată PA-ul meu pentru secţiunea "Creaţie":

Astăzi mor, Gallardo, o dată cu acel parfum care se pierde în pământ în loc să-mi răsfeţe inima. Părul ei negru şi fin mângâie acum îngerii, nu se mai lasă alintat de palmele mele însetate. Am pierdut o floare de mai, inocentă şi firavă, care-şi înşurubase adânc rădăcinile în sufletul meu, răscolindu-mi întreaga fiinţă. Mă duc, prietene drag, să-i ţin de urât zeiţei mele cu cosiţe de abanos şi trup de vânt primăvăratic. Ce ironie, nu? O viaţă întreagă am crezut că trăiesc, dar eu de abia acum mă nasc.

File de arhivă

"Am să cânt până am să mor". Asta îmi spunea în urmă cu doi ani şi ceva nenea Gheorghe, cel mai în vârstă component al unui ansamblu argeşean. Ce-l împiedică însă să facă şi acum la standarde maxime ceea ce-i place? Vedeţi în materialul de mai jos, răscolit prin arhiva Argeş TV.

În 2008, o fetiţă frumuşică devine imaginea Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. Ce anume a propulsat-o pe micuţă spre celebritatea locală? Gura păcătosului adevăr grăieşte, vedeţi mai jos de ce :)

Şi pentru că am început retrospectiva cu un bătrânel simpatic, la fel o vom şi încheia. În cele ce urmează vă las cu florarul Anton Ciulu, o figură cunoscută în Piteşti. De ce? Daţi click şi veţi afla! :)

Sper că v-au plăcut ştirile de azi, făcute... ieri. Numai bine vă doresc!

miercuri, 12 mai 2010

Sade s-a întors

Muzica ei mi-a plăcut dintotdeauna. Așa că m-am bucurat când am văzut că a revenit.

luni, 10 mai 2010

Rățuștele mele...

Casa mea e plină de viață. La propriu. Responsabile cu zâmbetele largi sunt șase suflețele dulci și inocente, care toată ziua se joacă, înoată și papă. Ce viață, nu? :)Aici, fetițele și băiețeii își făceau siesta, după ce se zbenguiseră vreo oră și ceva.

luni, 3 mai 2010

1 mai sighişoresc

De 1 Mai nu am fost la mare, în schimb am fost la mare... distanţă de casă. Adică la Sighişoara, dacă mai încăpea vreo îndoială, având în vedere postarea de mai jos. Am plecat pe la 8.45 din Curtea de Argeş, împreună cu câţiva amici. Pot să spun că drumul mi-a plăcut (aşa e când eşti doar un pasager într-o maşină care rulează într-o zi pe o distanţă de peste 500 de km). Am oprit şi în Sibiu, un loc în care istoria e încă vie şi vorbeşte prin clădiri impunătoare.
Tot aici ne-am făcut timp pentru a vizita Galeria de Artă Românească de la Muzeul Naţional Bruckenthal, un loc în care încă mai respiră pictorii autohtoni de geniu. Din păcate în galerie nu am avut voie să facem poze, dar pot să spun că am rămas profund impresionată de ceea ce am văzut: portrete originale, peisaje care îţi taie respiraţia, culori vii, deşi unele tablouri sunt vechi de sute de ani.
După ce am luat o gură de cultură, am plecat din Sibiu, am trecut prin Copşa Mică (unde am pozat din mers şi fostul combinat), după care am făcut un scurt popas la intrarea în Mediaş. Aici am văzut o rachetă în miniatură:
După încă vreo 36 de km, am ajuns şi în Sighişoara. Ochii şi mintea mea au perceput acest loc ca pe unul rupt de România în care trăim (Slavă Domnului!). Cetatea te primeşte deopotrivă dacă eşti sărac sau bogat, dacă eşti pedelist sau pesedist. În acest loc toţi oamenii sunt o apă şi un pământ, toate privirile sunt însetate să cuprindă cât mai multe.Am rămas însă cu un mare regret după această vizită: turnul cu ceas tocmai fusese închis publicului de 15 minute. Asta e, poate altădată:




















La final, m-am simţit, pentru un moment, stăpână peste Sighişoara. Dar Sighişoara va fi stăpână peste inima mea mult timp de acum încolo...