Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2015

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Îmi place Halloweenul, hai, dați cu pietre!

Recunosc, până nu demult aveam așa o repulsie față de Halloween, cred că mai degrabă din cauza mediatizării excesive, nu neapărat pentru sărbătoarea în sine. Anul acesta însă, copiii mei m-au mai învățat o lecție: trebuie să găsim o bucurie și o joacă interesantă în orice, chiar dacă acel orice înseamnă schelete și dovleci înfricoșători. Totul a pornit de la o provocare lansată la grădinița fiului meu, aceea de a se costuma prichindeii și de a decora fiecare câte un dovleac pentru Halloween. Zis și făcut. Mamaie și tataie ne-au adus dovleci autohtoni, de la Vâlsănești, eu am cumpărat acuarele tempera, iar tati a venit cu inspirația. Așa s-a făcut că seara ne-a prins pe toți în jurul mesei, pictând și scobind, zâmbind și povestind. Și mi-am zis așa: dacă Halloweenul are această putere de a aduce familiile împreună, de a face oameni fericiți și de a stimula creativitatea copiilor (Darius și-a pictat propriul dovleac), atunci nu are de ce să fie blamat și hulit. (De la stânga

Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot?

Mulți spun că nu e bine să-ți pupi copilul pe gură (ceva cu niște microbi, bacterii și alte bau-bau-uri d-astea medicale). Tot mulți (și dubioși, dacă mă întrebați pe mine) spun să nu-ți pupi copilul deloc, ba să nu-l ții nici în brațe că se răsfață, că devine prea sensibil, prea mămos, prea atașat, prea dependent.  OK, să le luăm pe rând. În zilele noastre, oamenii au învățat și ei să folosească periuța și pasta de dinți, mai dau și pe la stomatolog, deci nu-s chiar așa niște ghene ambulante, în care colcăie bacteriile ucigașe și virusurile letale. În concluzie, un pupic pe buzele dulci ale bebelușilor lor nu va declanșa jihadul (vorbesc aici strict de situația părinte-copil, alți factori umani nu au ce căuta în această ecuație - gen bunici, mătuși și alți nepupați). Apoi, nu înțeleg, de când și până unde trendul ăsta disperat după independența copilului încă din fașă? Îmi aduc aminte de câteva articole citite pe site-uri de mame și bebeluși că trebuie să lași copilul sin