Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

N. V. Gogol - "Mantaua, Nasul, Însemnările unui nebun"

Știți deja. Cum vine iarna, cum dau iama prin literatura rusă (mă rog, Nikolai Gogol e ucrainean...). Așa-mi place mie să mă răsfăț în anotimpul rece, la braț cu rușii, ce să fac?  L-am citit pe Gogol și am descoperit un scriitor genial care înșiră fraze cu o fluență nativă, care caricaturizează societatea și viciile vremii sale, care este un fin explorator al psihicului uman.    În toate cele trei povestiri de față, întâmplările sunt duse la extrem, atingând limita absurdului, fie că vorbim de consilierul titular care-și dă toată averea pe o manta, de maiorul care se trezește într-o dimineață fără nas (nas care este găsit de un frizer într-o pâine făcută în casă)  sau de funcționarul care ascute pene pentru șeful său și citește scrisorile a doi câini, încercând să afle astfel dedesubturile unei familii.  Eroii lui Gogol sunt oameni simpli, care tânjesc după rang și patalamale, care fierb în angoasele unui destin neîmplinit și se refugiază într-o lume fictivă în care

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea.      Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat: - Vleau să fac papa la polumbei! - Îti plac porumbeii? - Da. Și vleau papa la ei! - Bagă mânuța și ia de aici!      Însoțitoarea micuțului, o bonă cam

În oglindă

#dinscrierilemele  - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.  - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’! Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment. - De ce murim, mămăiță? Insistai eu. - Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului! Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare. - Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește. - Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună de

Să vorbim puțin despre proza scurtă

De ceva timp am început să scriu... Nu știu dacă până acum mi-a lipsit curajul... sau încrederea în mine... sau inspirația... Poate că anul ăsta planetele din galaxia mea încăpățânată s-au aliniat în sfârșit și mi-au oferit prilejul de a mă goli de cuvinte pe foaie.  Și pentru că nu există scriitor care să nu fie cititor, înainte de toate, am început să studiez fenomenul prozei scurte.  Așa l-am întâlnit (doar virtual, deocamdată) pe Mihai Victus, un tânăr scriitor premiat la mai multe concursuri naționale de proză scurtă, care lucrează ca designer de mobilă, iar în timpul liber se mai ocupă și de portalul LiterNautica. Discuția noastră a fost publicată pe GoodRead, unde sunt redactor de aproape o lună.   Mihai Victus - foto arhivă personală  Dacă și pe voi vă interesează subiectul, vă invit să citiți interviul și, de ce nu, să ne lăsați impresiile voastre!  

Gabriel Garcia Marquez - "Un veac de singurătate"

Citisem cartea asta în adolescență și, deși știam că m-a marcat la momentul ăla, nu-mi mai aduceam aminte prea multe lucruri despre ea. Așa că m-am decis să o citesc din nou și bine am făcut, pentru că acum o apreciez cu adevărat, după ce am savurat-o pe îndelete. Se spune că "Un veac de singurătate" (apărută în 1967) nu este o carte ușoară. Sunt de acord! Dacă ești dispus să uiți tot ce știai până acum despre lume, să renunți la viziunile, ideile, concepțiile tale despre realitate, despre viață, despre moarte... doar dacă ești dispus să faci asta pentru câteva minute-ore pe zi pentru a te lăsa purtat/ă într-o lume nouă, să începi să citești această carte. Dacă nu, nu!  Marquez te poartă pe urmele întemeietorilor satului Macondo,  Jose Arcadio Buendia și nevasta lui, Ursula Iguaran, prin venele cărora curge același sânge, din acest motiv cei doi trăind toată viața cu frica blestemului plozilor cu cozi de purcel ce se nasc din împreunarea rudelor apropiate. 

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016     M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie,

Am o veste...

Vă anunțam prin septembrie că o să particip la un concurs de proză scurtă. Ei bine, m-am întors cu vești foarte bune!  Happy, happy, happy!