duminică, 27 februarie 2011

Toată suflarea bărbătească să ia atenţie!

Mai e un picuţ şi vine luna femeilor. Da, aţi citit bine, nu vă mai frecaţi la ochi. Avem şi noi dreptul să ne simţim speciale, iubite, răsfăţate, 31 de zile, una după alta, în direct şi în reluare. Să faceţi bine să ne cumpăraţi flori de primăvară, să ne distraţi pe la petreceri, să ne cumpăraţi mici atenţii (sau mari, după caz), să ne faceţi complimente, să ne îmbrăţişaţi, să ne duceţi la câte un film, să ne scoateţi la o plimbare. Şi toate, dragii noştri prieteni, iubiţi, soţi, să culmineze cu o declaraţie aşa cum numai noi, femeile deosebite din viaţa voastră, merităm pe deplin. Pentru că şi noi, la rândul nostru, vă iubim şi vă facem toate poftele... în restul de 334 de zile din an. Hai, spor la treabă!

duminică, 20 februarie 2011

"Invitaţia la vals", de Mihail Drumeş

Recunosc, nu sunt expertă în vals, deşi mi-ar fi plăcut să iau cursuri când eram mai mică. Cartea pe care tocmai am citit-o nu mi-a explicat, pas cu pas, cum se pluteşte într-o sală de bal, dar mi-a dovedit încă o dată că dragostea e o grădină mare. 

CITIȚI ȘI: "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumeș

"Invitaţia la vals", titlu dat după celebra operă a lui Weber, este un roman profund pasional. Protagoniştii Tudor Petrican şi Mihaela Deleanu se joacă, se iubesc, se lasă în voia pasiunii, iar se joacă, se despart şi mor. Orgoliul exagerat de care dau amândoi dovadă este cel care le acoperă ochii, mintea şi sufletul, ajungând în cele din urmă să-i sugrume. După cum am observat şi în "Scrisoare de dragoste", Mihail Drumeş simte nevoia să-şi pedepsească drastic personajele pentru faptul că nu sunt stăpâne pe iubirea lor. Le face să trăiască pasiunea la cote maxime, după care le aruncă în gol de la înălţime. Genul acesta de scriitură oboseşte mental cititorul, îl face să trăiască odată cu protagoniştii stările de nelinişte, de dezamăgire, de sufocare, astfel că, într-un fel, finalul de care au parte personajele pare o uşurare, deşi, în fond, este o tragedie: sinuciderea.

Nici Mihaela şi nici Tudor nu mi-au plăcut în mod special, cu excepţia episodului în care se decid în ultima clipă să urce în trenul de Constanţa, pentru a vedea marea în premieră, deşi aveau planificată o excursie la munte. Spontaneitatea şi inocenţa acelei secvenţe, în care îşi fac pe plac unul altuia fără să le pese de urmări, au fost delicioase. În rest, mi-au părut înverşunaţi până la nebunie să nu-şi trăiască dragostea care, altfel, ar fi fost o adevărată binecuvântare.

Dar Drumeş, dragul de el, face toţi banii. Talentul său de povestitor a fost cel care a reuşit să-mi ţină cartea în mână. Am admirat reproducerile atât de realiste ale frământărilor interioare şi ale pendulărilor sufleteşti.

Eu zic că e bine să (re)citiţi şi voi romanul acesta, mai ales acum, în preajma sărbătorilor iubirii. Preţuiţi ce aveţi şi nu încercaţi să vă puneţi singuri beţe în roate. Va avea destinul grijă de asta mai târziu.
P.S.: Merci, George că mi-ai împrumutat cartea!

sâmbătă, 12 februarie 2011

Despre dragoste şi alte minuni

Văd că iarna, cu ultimele puteri, se bagă în seamă. Din partea mea, poate să plece liniştită, că prea mi s-a luat de ger şi haine groase. Să vină primăvaraaa! Cu aerul ei proaspăt, cu flori, soare şi oameni veseli. În aşteptarea ei, însă, inspirăm dragostea. Da, au venit zilele alea în care iubiţii sunt mai darnici, în care toată lumea intră în polemici cu toată lumea pe tema Valentine's vs. Dragobete. Eu m-am calmat demult în această ultimă privinţă. Cu cât mai multe sărbători ale iubirii, cu atât mai bine, indiferent de unde şi de la cine provin.
Apropos de iubire, am văzut azi "Gnomeo and Juliet", un film care merge pe schiţa tragediei lui Shakespeare mai mult cu numele, dar în care dragostea învinge toate barierele. Protagoniştii sunt nişte pitici de grădină foarte simpatici, care te vor cuceri încă de la primele replici ("rest in pieces").



Fie ca primăvara şi dragostea să vă inunde sufletele tuturor!

miercuri, 9 februarie 2011

Changes

Mi-am dat seama cam târziu că am devenit un roboţel. De fapt, n-aş fi băgat de seamă nici în momentul de faţă, dacă ceva nu scârţăia. În fine! E timpul să mă schimb! Am început deja operaţiunea. Aşa că, în ultimul timp, am găsit timp să fac lucruri care-mi plac, dar pe care le-am tot amânat de-a lungul anilor doar pentru că mi se păreau un lux, o fiţă sau un moft. Ei bine, am început să ies mai mult, să mă distrez şi mi-am făcut chiar şi abonament la Bazinul Olimpic. N-are rost să vă spun cât de bine face o oră de înot la fizic şi la psihic. Vă recomand cu toată căldura, chiar dacă nu e tocmai confortabil să înoţi printre atâţia boraci care chiar ştiu cu ce se mănâncă acest sport. La un moment dat mă simţeam handicapată, când îi vedeam cum dau din mâini şi cum se avântă prin apă cu o lejeritate şi cu o nonşalanţă de invidiat. În fine, dacă mergeţi, vă recomand să vă luaţi, pe lângă prosoape imense, şi una bucată uscător de păr, că cele de acolo cam fac fiţe. Aşa se face că eu am străbătut "lungul" drum către casă cu părul ud. Deocamdată, Moş Hapciu nu m-a vizitat şi sper ca şi Preacuvioasa Gripă să mă ierte de data asta.