Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Bon apetit!

Sau ce face un piteştean în Braşov...

Din înţelepciunea... "Alchimistului"

"Toţi ştiu exact cum trebuie să trăim noi şi niciodată n-au habar de cum trebuie să-şi trăiască propriile vieţi"

"Oamenii află foarte devreme care e raţiunea lor de a trăi. Poate că din cauza asta renunţă la tot atât de curând"
"Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor ori de câte ori soarele traversează bolta"
"Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale"
Paulo Coelho, "Alchimistul"

Unei tinere ca multe altele

Prima zi de şcoală – prilej de a ieşi în bar cu colegii, de a-ţi etala noile piercinguri, tatuaje, tzoale, fitze. Neapărat îţi găseşti timpul necesar de a împărtăşi în gura mare idilele din timpul verii. „M-am cuplat cu X, dar l-am văzut în clubul în care mergeam împreună cu alta. Una de-aia EMO. Nu i-am zis nimic, dar, în schimb, în aceeaşi zi l-am agăţat pe altul. Un tip cool, de bani gata. Cică tac-so are Maseratti. Ne-am sărutat. O experienţă interesantă... Avea cercel în limbă”.
Între o Cola, un gin cu apă tonică şi trei ţigări se derulează selectiv 3 luni de vacanţă. Prilej de regrete. Ce repede a trecut timpul, n-ai avut când să te distrezi, totuşi vei recupera în primele săptămâni, când diriga n-are catalog. Chiulul în grup organizat are şi o destinaţie: alt bar.
Seara, după istovitoarele cursuri, ce poate fi mai relaxant decât o întâlnire cu colega cu lipici la băieţi, care să te cupleze cu alţi tipi interesanţi? La naiba cu cartea, pentru asta îşi fac timp tocilarii. O starlet…

Am blog, deci exist!

De câte ori postez ceva aici îmi aduc aminte de vorba unei persoane: "Raluca are blog. Foarte bine. Nu ar trebui să existe ziarist fără blog". I-am dat dreptate grăitorului. Toţi jurnaliştii ar trebui să fie îndrăgostiţi de cuvinte şi de exprimarea lor liberă. S-a întâmplat să am colegi de facultate care nu vedeau rostul acestei forme noi de comunicare. S-a întâmplat, de asemenea, să nu văd eu rostul acestor persoane la specializarea Jurnalism!

Lehamite

Permanent am o stare de silă faţă de oamenii care vor să pară ceea ce nu sunt. Dar cel mai mult mă amuză prostia celor care se chinuie să poată când... nu pot. Revin la ideea mea că majoritatea oamenilor sunt buni doar într-un domeniu. Şi punct! De ce vor cu tot dinadinsul să nu lase nicio urmă de îndoială asupra penibilului din ei?

P.S.: Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!!!

Homo ca Homo, dar pe când Sapiens?

Futuriste şi nonconformiste. Falnice şi sfidătoare. Transparente şi trendy. Aşa sunt considerate noile clădiri din Piteşti, care împânzesc oraşul cu o viteză uimitoare.
Sub temelia lor zac umbrele unor lăcaşuri de cult sau case simple care au alcătuit arhitectura de odinioară. O arhitectură care era inima oraşului, emblema acestuia în ţară şi, poate, în lume, amprenta unei vieţi urbane active. S-a dus! S-a stricat totul sub buldozerele barbare ale evoluţiei regresive. Şi asta pentru că omul, prost de felul lui, înţelege că pentru a se moderniza trebuie să scape de lucrurile vechi, demodate, uzate de atâta istorie neinteresantă şi moartă. Peste ele el pune pavele multicolore. Şi totul se duce pe apa Sâmbetei... o apă tulbure, precum creierul unui Homo Sapiens al mileniului III. Şi nu pot să nu mă întreb, când privesc în Piteştiul ăsta kitschos, Homo ca Homo, dar Sapiens pe când?
P.S.: Rămân o fană a Braşovului. Oraş încărcat de arhitectură şi flori. Acolo m-aş naşte a doua oară... în ţar…

epitesti.ro

Navigând pe ePiteşti, l-am văzut pe Pendix cum vorbeşte el cu camera, implicit cu cameramanul (sau cu trepiedul, încă sunt în dilemă), implicit cu privitorul, implicit cu mine, dând raportul nonşalant despre tot ce a făcut în ultima perioadă prin ograda Piteştiului. E tare haios, sincer! Nu ştiu dacă iniţiativele de acest gen îi aparţin sau are o echipă bună în spate, dar edilul câştigă din ce în ce mai multă imagine. Pozitivă.
BTW... dar cu tot cu ochii tăi căprui, Penducule, cu wireless-u pe care îl înşiraşi prin tot centru', tot chelia lui Mişu e mai simpatică pe ePiteşti! NA!

Vangelis...

Uitasem, spre ruşinea mea, de VANGELIS şi de muzica sa desprinsă din somnul îngerilor. Până azi, când remarca unui coleg m-a readus cu picioarele pe pământ. Unde l-am uitat pe Vangelis? Trebuie neapărat să-mi răsfăţ auzul cu acordurile muzicii sale. Aşa că, am dat un search pe Trilu! Bună-i şi tehnologia asta la ceva...


vangelis CONQUEST OF PARADISE
Asculta mai multe audio Muzica »


vangelis HYMN
Asculta mai multe audio Muzica »


vangelis TITANS
Asculta mai multe audio Muzica »

Pastiluţe

Trebuie să vă prezint ultima achiziţie din sezonul toamnă-iarnă:Şi să vă mai spun una bună: "Omul a îmblânzit animalele, dar pentru el însuşi n-a mai avut putere". Aşa se explică atitudinea multor lunatici de a supune la cazne mari şi bătăi insuportabile bietele patrupede.Cu o stropitoare de cuvinte îmi cern bucuria sufletului. Din păcate, rostul omizilor e de a roade frunzele. Şi dacă sună a banc sec, ce? Cine are ochi - să vadă şi cine are inteligenţă - să înţeleagă. Pam, pam!

caNICULA!

După atâta caniculă, ştampilată în coduri de diverse culori, vremea rece a venit pentru mine ca o binecuvântare. E momentul când mă bucur de căldura unei pilote, în care stau înfofolită şi citesc sau tastez la laptop. Mi-era dor de senzaţia de frig sau de draperia desfăcută larg prin care să intre o lumină palidă, dar plină de viaţă. Contrar meteorologilor, care şi pe o vreme de 40 de grade se bucurau de "vreme frumoasă", deşi pământul avea nevoie de o ploaie zdravănă, eu mă bucur de sezonul care se instalează temporar. Şi chiar dacă sunt singura, sunt fericită că afară tremur de frig.

Desenând o viaţă

Desenez...
Desenez în inima ta un strop de iubire. Desenez pe stofa din antreul sufletului. Desenez şi culorile îmi intră în faţă, Fără să desluşesc nuanţele. Am rămas fără carioci, fără culori, fără acuarele Doar creionul mai creează feţe Palide, paralele. Desenez o viaţă... Fără creion, fără inspiraţie, Doar cu iubire. septembrie 2008

It's a beautiful life!

O zi frumoasă nu e tulburată de nimeni, indiferent de gravitatea situaţiilor. Începe cu un zâmbet, continuă cu realizări nesperate şi se încheie cu un instantaneu, realizat într-una dintre încăperile sufletului, al unui chip desăvârşit.
Ce frumoasă şi interesantă e viaţa!

Cuvinte potrivite

Iată o vorbă care n-a fost spusă de un om de ştiinţă. Pentru relevarea ei n-a fost nevoie de un accelerator de particule. Şi totuşi, spune totul:

"Prin credinţă pricepem că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" (Evrei 11:3).

Asta da muncă în echipă! :D

Nădejdea perenităţii

Rar mă mai impresionează oamenii. Dar, uneori, nişte cuvinte mici nasc în mintea mea iluzii mari.

În acest weekend am asistat la premierea celor mai frumoşi argeşeni în costum popular. O fată din Brăduleţ, participantă la concurs, mi-a spus un lucru care m-a făcut să sper în continuitatea tradiţiilor la sat. "La noi în comună se poartă costumul popular, mai ales la zi de sărbătoare. Încă ne mai întâlnim la hore în sat". Francheţea cu care mi-a spus aceste lucruri m-a cucerit. Mândria din glasul ei m-a făcut să sper că poate printre participanţi nu sunt numai "vânători de premii" care habar n-au ce poartă şi o fac din obligaţie. NU! Ca să mă impresioneze în adevăratul sens al cuvântului, fata mi-a spus că e mândră că şi-a reprezentat zona şi că portul popular (al ei şi al partenerului) a fost apreciat de juriu şi de public. Felicitări, Magdalena şi Mihai, şi să duceţi mai departe frumoasele tradiţii pe care le moşteniţi!

Rurale

E bine să fructifici fiecare clipă. Să faci în aşa fel încât o imagine obişnuită să devină un obiect de tezaur din vitrina vieţii. Aşa că, pe drumul de întoarcere de la Braşov, la sfârşitul lui august, anul acesta, am surprins viaţa muntenilor în câteva instantanee. Sper să vă placă!
P.S.: Slaba calitate se datorează faptului că sunt făcute din mişcare, prin geamul de la maşină. Deci, nu vă luaţi de pozar, da? :D

Oamenii din capsulă

Mai există oameni buni pe lumea asta? Oameni care să facă un bine doar pentru a se simţi împăcaţi faţă de ei înşişi? Oameni care să nu ceară nimic în schimb, să se mulţumească decât cu un zâmbet? Într-o lume în care interesele mişcă Pământul, e greu de crezut. Şi totuşi, cu unii interacţionăm câteodată. Sunt persoane deosebite, care ar trebui să ne schimbe viaţa în bine. Ei nu se lasă atinşi de valul contemporaneităţii meschine, rămân într-o capsulă a timpului care e plină de mirodeniile bunătăţii.

Falsul din oglindă

Cât de uşor e să-i criticăm pe alţii şi să uităm de propria ogradă... Dar parcă unii dintre noi sunt prea de tot, nu? Pentru ei suntem urâţi, proşti, nesuferiţi. De ce? În fond, suntem toţi o apă şi-un pământ prin alcătuire. Dar, cum putem cataloga un om care-l critică pe altul prin prisma unui handicap fizic sau a unui simplu defect? E plin pământul de astfel de eminenţe atotştiutoare, adevărate modele de frumuseţe şi rafinament. Cum unde-s? În propria oglindă!

P.S. Şi oglinzile se sparg!

Nichita Stănescu - Emoţie de toamnă

A venit toamna,
acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Şi, ca să simţim versurile şi mai profund, ne ajută o voce pe măsură...


Emotie de toamna
Asculta mai multe audio Muzica »

parcURS cu emoţii...

Moş Martin nu mai ştie de frică. La Sinaia, în drum spre cota 1400, am dat nas în nas cu el. Cu doi "ei", de fapt. Mai mari decât la grădina zoologică, mai liniştiţi decât în pozele din copilărie. Şi totuşi, emanau o stare ciudată în jur. Din teribilism sau inconştienţă (încă nu ştiu dacă să pun semnul de echivalent între aceste noţiuni), mulţi tineri preferau să se apropie la o foarte mică distanţă, pe jos. Eu i-am admirat din maşină... şi nu-mi pare rău de alegerea făcută. :d