Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2010

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Doi ani...

Acum doi ani, pe vremea asta, eram cununată civil şi aşteptam, cu emoţii, să ne pună preotul "pirostriile". Purtam rochie de mireasă şi în suflet mii de speranţe. El era mai frumos ca niciodată, i se citea în priviri fericirea şi pe buze nerăbdarea. Împreună am învins şi timpul, şi supărările, şi frământările, şi tot. La fel vom fi mereu, sunt sigură de asta, pentru că iubirea e nesfârşită şi plină de minuni. La mulţi ani, iubitule!

Nevastă de secol XXI

Să fii soţie în ziua de azi nu mai e atât de greu pe cât era pe vremuri. Acum, avem maşini care spală, calcă, chiar gătesc în locul nostru. Mi-a venit ideea într-o zi de sărbătoare, când, liberă fiind, m-am gândit să spăl rufe. Eram aşa pe gânduri: o fii păcat să spăl? Dar, de fapt, eu nu spăl. Eu doar bag rufele în maşină, le scot şi apoi le întind. E păcatul maşinii, că doar nu fac mare lucru eu că apăs pe un buton... În cele din urmă, mi s-a făcut milă de sufletul ei şi am abandonat ideea. Nu de alta, dar ce va face biata de ea atunci când, odată ajunsă la judecată, laolaltă cu celelalte Bosch-uri, Whirlpool-uri, Beko-uri, Zanussi-uri, Indesit-uri etc., va fi nevoită să răspundă la întrebarea Domnului: "De ce ai spălat în zi de Cruce Roşie?". Cu spălatul am lămurit-o. Degeaba mă laud eu că fac treaba asta, când de fapt, n-o fac, ce mai încolo şi încoace. Nici măcar de călcat nu se mai calcă atât de greu. Dacă înainte o soţie pierdea o grămadă de timp şi îşi tocea tot atâţi

Ce vremuri!

Ce vremuri trăim și noi! La tot pasul se vorbește despre încălzire globală, 2012, criză fără sfârșit, țânțari criminali, incendii devastatoare, cutremure din ce în ce mai dese, inundații, dezastre ecologice. Eu zic să ne așezăm frumos pe iarbă (cât încă o mai avem) și să mai privim și cerul.

KADER ABDOLAH: "La porţile moscheii"

A trecut ceva timp de când n-am mai postat o cronică pe blog. Dar acum, pentru că vacanţa de o săptămână îmi permite, după cum am spus şi mai jos, să mă delectez cu plăceri simple, am zis că e momentul să vă împărtăşesc impresiile celei mai recente cărţi savurate. Şi când spun savurate, bine zic. Am parcurs foaie cu foaie din "La porţile moscheii" ba la piscină, alături de un coktail, ba în pat, având alături o cafeluţă, ba pe plajă, în timp ce mai gustam din apa plată sau din porumbul mai mult nefiert. Cartea este atât de bine scrisă, încât la un moment dat chiar simţi că trăieşti în bazarul cu legume, fructe şi nimicuri, că trebuie să te speli pe faţă şi pe mâini înainte de a intra la rugăciunea din moschee, sau că eşti un răzvrătit, cu puşca la umăr, în războiul iraniano-irakian. Povestea, de-a lungul căreia vei regăsi, ca nişte laitmotive, respectul pentru Coran şi fanatismul religiei, este una impresionantă, misterioasă, atrăgătoare, ca însăşi întreaga lume islamică.