miercuri, 25 august 2010

Perversă ca pă Târgu-Ocna

Doamneeeee, mare ţi-e grădinaaaaaa!

luni, 23 august 2010

Doi ani...

Acum doi ani, pe vremea asta, eram cununată civil şi aşteptam, cu emoţii, să ne pună preotul "pirostriile". Purtam rochie de mireasă şi în suflet mii de speranţe. El era mai frumos ca niciodată, i se citea în priviri fericirea şi pe buze nerăbdarea. Împreună am învins şi timpul, şi supărările, şi frământările, şi tot. La fel vom fi mereu, sunt sigură de asta, pentru că iubirea e nesfârşită şi plină de minuni.
La mulţi ani, iubitule!

miercuri, 18 august 2010

Nevastă de secol XXI

Să fii soţie în ziua de azi nu mai e atât de greu pe cât era pe vremuri. Acum, avem maşini care spală, calcă, chiar gătesc în locul nostru. Mi-a venit ideea într-o zi de sărbătoare, când, liberă fiind, m-am gândit să spăl rufe. Eram aşa pe gânduri: o fii păcat să spăl? Dar, de fapt, eu nu spăl. Eu doar bag rufele în maşină, le scot şi apoi le întind. E păcatul maşinii, că doar nu fac mare lucru eu că apăs pe un buton... În cele din urmă, mi s-a făcut milă de sufletul ei şi am abandonat ideea. Nu de alta, dar ce va face biata de ea atunci când, odată ajunsă la judecată, laolaltă cu celelalte Bosch-uri, Whirlpool-uri, Beko-uri, Zanussi-uri, Indesit-uri etc., va fi nevoită să răspundă la întrebarea Domnului: "De ce ai spălat în zi de Cruce Roşie?".
Cu spălatul am lămurit-o. Degeaba mă laud eu că fac treaba asta, când de fapt, n-o fac, ce mai încolo şi încoace.
Nici măcar de călcat nu se mai calcă atât de greu. Dacă înainte o soţie pierdea o grămadă de timp şi îşi tocea tot atâţia neuroni cu netezirea hainelor, acum avem abur, domne! Dăm un puf şi mai mult de jumătate din treabă e făcută. Unde mai pui că aparatul în sine nu mai cântăreşte 'jde de kile, ci e uşor, fiabil, flexibil chiar! Deci, nici asta nu mai e o treabă grea.
De gătit, ce să mai zic? Atât timp cât apar firme care au grijă de gospodine, le ambalează bucate semipreparate, iar ele nu trebuie decât să le cumpere din hypermarket şi să le pună la cuptor sau la fiert/prăjit, cum poţi să mai zici că e o mare grijă treaba asta? Acum avem şi roboţi de bucătărie, care taie, curăţă, fac cafea. Păi, mamei şi bunicii mele le lua o zi întreagă să facă toate treburile astea, pe care o soţie modernă le face, fără efort, într-o oră şi ceva.
În concluzie, nevasta de secol XXI are mai mult timp pentru a face dragoste şi carieră. Oare cea de secol XXII ce preocupări va avea? Aruncaţi şi voi câte o părere, că ştiu că sunteţi plini de inspiraţie :D

marți, 10 august 2010

Ce vremuri!

Ce vremuri trăim și noi! La tot pasul se vorbește despre încălzire globală, 2012, criză fără sfârșit, țânțari criminali, incendii devastatoare, cutremure din ce în ce mai dese, inundații, dezastre ecologice.
Eu zic să ne așezăm frumos pe iarbă (cât încă o mai avem) și să mai privim și cerul.

joi, 5 august 2010

KADER ABDOLAH: "La porţile moscheii"

A trecut ceva timp de când n-am mai postat o cronică pe blog. Dar acum, pentru că vacanţa de o săptămână îmi permite, după cum am spus şi mai jos, să mă delectez cu plăceri simple, am zis că e momentul să vă împărtăşesc impresiile celei mai recente cărţi savurate.
Şi când spun savurate, bine zic. Am parcurs foaie cu foaie din "La porţile moscheii" ba la piscină, alături de un coktail, ba în pat, având alături o cafeluţă, ba pe plajă, în timp ce mai gustam din apa plată sau din porumbul mai mult nefiert.

Cartea este atât de bine scrisă, încât la un moment dat chiar simţi că trăieşti în bazarul cu legume, fructe şi nimicuri, că trebuie să te speli pe faţă şi pe mâini înainte de a intra la rugăciunea din moschee, sau că eşti un răzvrătit, cu puşca la umăr, în războiul iraniano-irakian. Povestea, de-a lungul căreia vei regăsi, ca nişte laitmotive, respectul pentru Coran şi fanatismul religiei, este una impresionantă, misterioasă, atrăgătoare, ca însăşi întreaga lume islamică.
Vei vedea cum casa de lângă moschee este măcinată de mentalităţile şi luptele vremii, cum dictaturile spală creiere şi inimi, cum mamele ajung să-şi renege copiii spre a sluji ayatollahilor, cum însuşi imamii nu sunt îngeri pe pământ, care propagă învăţătura lui Allah, ci doar nişte oameni plini de pofte trupeşti şi de păcate strigătoare la cer.
Un singur om reuşeşte să rămână constant, în iureşul evenimentelor. Pentru el familia şi Coranul sunt singurele elemente din această viaţă care contează şi pe care le slujeşte cu toată forţa. Aga Djan este modelul de arab care, purtând la buzunarul de la piept cartea sfântă a islamului, înfăptuieşte minuni.
Autorul Kader Abdolah, născut la Arak, în 1954, şi refugiat politic în Olanda, retrăieşte sentimentul dorului de casă, prin această carte-minune. Cine va citi volumul, va vedea că, în scrisoarea de la final, adresată lui Aga Djan, de fapt scriitorul îşi cere iertare faţă de lumea sa natală, pentru faptul că a ajuns să scrie în neerlandeză, dând la o parte limba persană.
Citiţi şi nu veţi regreta. Eu deja m-am interesat să fac rost şi de celelalte volume ale aceluiaşi autor, vreo patru, din câte am înţeles.