Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Printre bărbaţi

Azi am nevoie numai de bărbaţi pentru a fi fericită. Pe lângă TINE, cei care-mi încântă simţurile sunt eternul Oscar Wilde şi magnificii Phoenix... Şi, că tot veni vorba, luaţi de citiţi "Portretul lui Dorian Gray" şi daţi play la "Mica ţiganiadă"! * Don't worry, BABY, you're still the best for me! :D Phoenix - Mica tiganiada Asculta mai multe audio Muzica »

Unui om de care mi-e dor...

Trebuie să fie înspăimântător să-ţi aştepţi sfârşitul pe zi ce trece... În scaunul care ţi-a devenit prieten adulmeci tot ce a mai rămas din viaţa cândva fragedă ca un fruct rumenit. Ai uitat tot: supărări, boli, gelozii, nesăbuinţe şi te cufunzi cu mintea într-un gând dulceag: o viaţă mai bună, un loc mai cald, o inimă mai mare. Lumea crede că eşti mort demult, dar pentru tine viaţa de-abia acum începe, o dată cu frământările lăuntrice şi cu amintirile frumoase. Nu e loc de rău la debutul marii călătorii. Şi-ţi faci o cruce precum drumeţii la startul itinerariului. Dar, spre deosebire de ei, tu nu te vei mai întoarce...

Let your faith do the walking...

Toate lucrurile au firescul lor. De cele mai multe ori, în viaţă ne e scris să avem un traseu ascendent. Unii se împotmolesc pe parcurs, alţii îşi pierd răbdarea şi-şi aruncă harta pe unde apucă. Sunt şi persoane care au răbdare şi merg agale, dar sigur, către împlinire. Acestea sunt cele mai fericite. Lasă răul să le tulbure vederea, pentru că ştiu că ziua de mâine le va aduce seninătatea. E extraordinar să devii ce ţi-ai dorit prin propriile forţe, fără să "beneficiezi" de ajutor de orice fel din alte părţi. Singurele arme ale unui asemenea om sunt credinţa, dragostea, răbdarea, perseverenţa şi ambiţia. Cu ele poate urca orice munte fără să-i fie teamă de valea ce va să vie. Nu există satisfacţii mai mari decât acelea obţinute, cu efort, de mâinile şi capul tău. Iar atunci când intervin părinţii, fraţii, rudele, prietenii, pseudo-prietenii să-ţi intermedieze tacit un job pentru care n-ai habar şi nici pregătire, eşti pierdut. Lasă destinul să-şi urmeze calea... nu i-o impun

Sângele colonizării

Câteodată nu-ţi trebuie o forţă exterioară pentru a te autodistruge. Sunt mai mult decât necesare laşitatea, complăcerea sau navitatea. Aceasta este una dintre concluziile la care am ajuns după ce am citit “O lume se destramă”, a lui Chinua Achebe. O carte fascinantă prin însăşi Africa pe care o descrie. Personaje ale căror idealuri şi credinţe au fost puse la încercare, dar nu au trecut testul voinţei solide. Dacă aş fi trăit atunci şi acolo, cu siguranţă aş fi fost un Umuofian războinic! Cât despre final... e exact aşa cum l-aş fi scris eu.

Ce frumoasă e toamna pe uliţa mea!...

Pentru toţi vine toamna. Unii o detestă, alţii o fotografiază...

Omul din livada de meri

Din când în când mă întorc acolo unde mi-e locul. La copilărie. Acolo îmi găsesc liniştea şi mă întâlnesc cu visele măreţe, în livada de meri invadată de mirosul belşugului şi în căsuţa plină de dragoste. Cea mai frumoasă vârstă mi-a fost alintată de mirosul florilor, de savoarea fructelor şi de sănătatea pe care o respiram. În acel colţ de lume, în acea minune întruchipată am crescut şi am devenit ceea ce sunt: un om.

Tudor Arghezi - Ceasul de apoi

În cer, Bate ora de bronz şi de fier. Într-o stea Bătu ora de catifea. Ora de pâslă bate În turla din cetate. În ora de lână Se-aude vremea bătrână Şi se sfâşie Ora de hârtie. Lângă domnescul epitaf Bate glasul orei de praf. Aznoapte, soră, N-a mai bătut nicio oră.

Geniul Alexandru Tomescu şi colegii săi vor fi angajaţi la Filarmonica Piteşti!

O veste extraordinară am primit astăzi, după ce m-am "revergorat" la ţară cu soţiorul. O bucurie. Vă reproduc integral comunicatul de presă primit de la Jean Dumitraşcu, directorul Centrului Cultural Piteşti. Cuceriţi de publicul piteştean, de atmosfera de lucru din cadrul Filarmonicii Piteşti, de sprijinul autorităţilor locale, maeştrii Alexandru Tomescu (vioară), Horia Mihail (pian) şi Răzvan Suma (violoncel) vor ,,să pună umărul’’ la impunerea instituţiei noastre de concerte în ţară şi peste hotare, acceptând propunerea (mai veche) pe care le-am făcut-o, de a se angaja la noi. Am bătut palma, cum se spune, cu ocazia concertului Beethoven susţinut la 10 octombrie la Piteşti. Iată ce declara, la 12 mai 2008, Alexandru Tomescu unui post de televiziune local: ,,M-am bucurat deosebit de mult să găsesc la Piteşti un public foarte numeros şi foarte primitor. Puţine sunt oraşele din Europa care să se poată mândri cu filarmonici aşa de tinere!’’. În felul acesta, vioara Stradivari

Oameni şi animale

Cândva eram altfel. Cu ochii deschişi visam că lumea e bună şi că totul e aşa cum pare. Cu timpul (slavă Domnului!), am învăţat că oamenii sunt animaţi de interese meschine, dornici cu orice preţ de afirmare. În jungla care mi se descoperea, vedeam cum leii înşfacă bietele gazele, iar ulii, la rândul lor, ciopârţesc leşurile cu o poftă teribilă. Peisajul sinistru, în care mă alegeam de cele mai multe ori cu muşcături puternice, m-a schimbat. M-a făcut să evit şacalii şi vulpile, şi toate celelalte animale de pradă. Acum le tratez pe toate cu spatele, nu mă pot preface că le suport putoarea parşivă. Bietele animale, în idioţenia lor, nu ştiu că a mai rămas decât un singur loc de care să mă muşte. THEY CALL IT "ASS"...

Juma' de buletin

De astăzi am buletin de Piteşti. E o senzaţie ciudată să-ţi schimbi numele, după ce ai crescut cu el. Parcă arunci o parte din tine ca pe ceva nefolositor. Doamnă, domnişoară... ce mai contează? Oricum rămân tot un copil tembel...

La azil

Astăzi am vizitat un azil de bătrâni (denumit, mai nou, Centru de îngrijire şi asistenţă). M-a întâmpinat mirosul greu din încăperi, o asociere de bătrâneţe, nesiguranţă şi impas, o melodie tragică de ale cărei acorduri m-am înspăimântat. M-am gândit pentru o clipă că eu aş putea fi bătrânul din cărucior, care, cu mâinile uscate, de-abia reuşeşte să-şi şteargă nasul, sau femeia de vreo 70 şi ceva de ani care tremură din toate mădularele şi încropeşte nişte fraze incoerente. M-am pierdut pentru o clipă. Am simţit nevoia să privesc în jos, fentându-mi pleoapele să apună peste peisajul tragic. Am tras cortina, dar inima mi-a rămas grea, îndurerată. Am şi eu două bunici. Nu aş vrea să le văd aşa, uitate de rude şi de viaţa de "acasă". Nu mă îndoiesc de faptul că, pentru unii dintre vârstnicii internaţi acolo, azilul e cea mai bună variantă. Doamna Angela este un exemplu în acest sens. O admir. Artista din centru Încărcat de argestv

Day off

Ce poţi face într-o zi liberă, când toţi ceilalţi muncesc, iar tu eşti singura răsfăţată care stă acasă, la căldură, fără stres? Faci curat în apartament, asculţi muzică, stai la taclale cu surioara, faci pe gospodina (şi chiar îţi reuşeşte), te uiţi la un film bun. * Şi cum secretele reţetelor mele misterioase, care-l fac pe EL să mă iubească un pic mai mult decât + infinit, nu vi le pot dezvălui, mulţumiţi-vă cu o recomandare de film.:D You don't mess with the Zohan . O comedie reuşită.

Mare cât inima mea...

Asta da inimă albastră...

Nucleu

De multe ori, când soarele se ascunde sub preşul din odaie, umbra atingerii tale mi se prelinge pe piele. Atunci simt viaţa cuibărindu-mi-se în inimă ca un nucleu într-o celulă.