miercuri, 27 ianuarie 2016

"Mami, te iubesc de nu te vezi!"

Frumusețea vieții de mamă stă tocmai în faptul că ești luată prin surprindere atunci când te aștepți mai puțin. Adică, taman atunci când toate-s vechi, micul om îți afișează un zâmbet de ștrengar și îți aruncă în față o expresie adorabilă: "Mami, te iubesc de nu te vezi!". 

CITIȚI ȘI:
Formula magică
În brațe la mami
Mama de la Forțele Speciale

Ce să faci? Prima dată, ți se înmoaie inima precum untul în tigaie, apoi te întrebi de unde a mai învățat-o și pe asta. Dar, peste toate, nu poți să nu remarci evoluția omulețului, de la primele gongăneli fără sens la replicile spontane de azi. Are aproape trei ani și jumătate, și în tot acest timp, am trăit atât de intens, încât viața mea seamănă cu o sticluță de esență: oricând picuri câte un strop din ea, te umpli de arome și de plăcere. E ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, se simte, se trăiește.  Sunt atât de fericită încât uneori mă simt vinovată.

luni, 25 ianuarie 2016

De ce nu ne-a plăcut "Iepurașul care voia să adoarmă"

Cică este cartea-fenomen a momentului, recomandată de psihologi și terapeuți pentru un somn liniștit al copilului...

Încă de la început am fost sceptică în privința ei, dar am cumpărat-o din curiozitate (e netul plin de ea) și pentru că am găsit-o la un preț foarte mic pe elefant.ro.
Conform autorului Carl-Johan Forssen Ehrlin: "Această carte este echivalentul verbal al legănatului, în brațe sau în pătuț. Mi-am propus să-i ajut pe copii să se relaxeze, să devină parte din poveste și să adoarmă mai repede".

Pare-se, cartea de față ar trebui să fie un fel de hocus-pocus, Moș Ene și Zâna Măseluță, 3 în 1. Ei bine, nu e. Am reușit să le citesc copiilor mei doar o mică parte din ea și pe lângă faptul că m-a plictisit pe mine teribil, nu le-a provocat piticilor nici măcar un căscat (și credeți-mă, am talent de cititor-povestitor).

Pe scurt, este vorba despre un iepuraș care nu putea să adoarmă și a plecat într-o călătorie împreună cu mama sa spre Moș Ene, care să-l ajute în această privință. Pe drum, el se întâlnește cu Melcul Somnoros și cu bufnița Picoteală care îi dau sfaturi pentru o odihnă plăcută. Ca poveste, nu e rea, însă m-au deranjat teribil sintagmele și îndemnurile repetate obsesiv (adică de vreo 10 ori pe o pagină): "adormi imediat!", "culcă-te imediat!", "somn", "hai, dormi!", "obosit", "noapte bună!". Adică ori că citești cartea asta, ori că îi plimbi copilului prin fața ochilor un medalion pentru a-l hipnotiza, mi se pare cam aceeași chestie. Ca idee, oricât de disperată aș fi să adoarmă copilul (!), nu văd de ce i-aș insera subliminal chestia asta. (Mâine-poimâine poate scoate și McDonald's o carte: "mănâncă burgeri", "bea Cola!" - pe care vom fi invitați să le-o citim copiilor la prima oră a dimineții).

Concluzionând, la noi nu a funcționat cartea asta "minune", dar poate așa suntem noi, mai demodați și mai contra turmei.

joi, 21 ianuarie 2016

I. S. Turgheniev - "Un cuib de nobili"

Nu știu voi cum sunteți, dar eu, imediat cum dă gerul și cum zăpada îmbracă totul în haina ei de voal, mi se face dor de literatura rusă. Și cum în colecția mea mai am câteva titluri neatinse, zilele acestea mi le-am petrecut în compania lui Turgheniev și al său "cuib de nobili".


Cartea ne introduce în atmosfera nobilimii rusești de la 1842, acea lume parfumată, cu boieroaice rafinate, educate la Pension, cu intelectuali care se adună în Saloane pentru a valsa, a conversa și a comenta ultimele evenimente. 

CITIȚI ȘI: 

Dar, oricât de frumos și de îmbietor ar părea acest stil de viață din afară, printr-un simplu "zoom" asupra unui exponent al acestei lumi, vei vedea că nobilul, înconjurat de slugi și de tot ce-i poftește inima, nu este nici el lipsit de dezamăgire, tristețe, frământare, singurătate, mai ales când toate acestea trec prin filtrul onoarei impuse cumva de societate. 

Feodor Ivanîci Lavrețki, un tânăr nobil este în căutarea cuibului său. Așa o întâlnește pe cea care avea să-i devină soție, ușuratica Varvara Pavlovna. După ce află că nevasta l-a înșelat, Lavrețki revine la conacul său de la țară, hotărât să-și înece amarul în fermecătoarea viață rurală. Numai că inima sa sfâșiată de durere nu are parte de respiro  din momentul în care o întâlnește, în casa verișoarei sale Maria Dmitrievna Kalitina, pe fiica acesteia, Liza de care se îndrăgostește la prima vedere. De aici, lucrurile par să evolueze între cei doi, chiar dacă tânăra primește o cerere în căsătorie de la un artist agreat de mama ei, tânărul Panșin. 

Cărțile lui Turgheniev sunt un tunel al timpului, prin care aluneci, din confortul fotoliului tău, în lumea aceea fermecătoare și stilată a vremurilor demult apuse. Departe de a crea fapte surprinzătoare, clasicul Turgheniev își ține cititorul antrenat în acțiune prin talentul său descriptiv și prin evocarea acelei Rusii fascinante de acum două secole. 

Și când te gândești ce literatură s-a născut în secolul al XIX-lea în Rusia! Atunci, cei cinci titani:  Pușkin (1799-1837), Gogol (1809-1852), Turgheniev (1818-1883), Dostoievski (1821-1881) și Tolstoi (1828 - 1910), au fost contemporani câțiva ani.

Ненависть!

luni, 18 ianuarie 2016

Lev Tolstoi - "Hagi-Murad"

Citind această celebră nuvelă (deși eu aș încadra-o mai degrabă ca roman scurt) a lui Lev Tolstoi, mai parcurgi o filă din marea carte a ciocnirilor armate între creștini și musulmani. Povestea, chiar dacă este una întinsă pe doar 124 de pagini, este împânzită de atâtea personaje încât la un moment dat le pierzi șirul, dar tocmai acest aspect o face atât de vie și de interesantă.

Acțiunea este inspirată din realitate și se desfășoară în timpul Războiului Caucazului, mai precis în zona Ceceniei, între anii 1851-1852. Hagi Murad, liderul muntenilor, trece de partea Imperiului Rus, după confruntări interne cu murizii imamului Șamil, care îi răpesc, în cele din urmă, familia. Hagi Murad, deși are în plan să se alăture rușilor doar pentru a-l învinge pe Șamil și a putea apoi conduce toată Cecenia, nu uită cele două lucruri pentru care luptă până în pânzele albe: religia și familia. Calitățile sale nenumărate îi fac chiar și pe foștii săi dușmani, "porcii de ruși", să-l privească cu respect, dar și cu teamă. Neînfricatul, cinstitul, semețul Hagi-Murad este asemănat unui ciuline, care odată rupt sau călcat în picioare, se ridică și privește lumea, stârnind admirația că nu și-a vândut viața prea ușor. 
Din punctul meu de vedere, Hagi-Murad este oglinda popoarelor asuprite care nu și-au plecat capul în fața adversarilor mai numeroși sau mai puternici, ci au ales să lupte până la capăt, mânate de dragostea dătătoare de speranță a gliei strămoșești.

Cartea de față a apărut în 2008, în cadrul colecțiilor Cotidianul. Și acum, fără să fiu o cârcotașă, trebuie să dau o bilă neagră editorilor, pentru că ediția asta e plină de greșeli de redactare. E păcat pentru așa o operă (ultima scrisă de Tolstoi) să beneficieze de o corectură superficială.

CITATE:

"Cât de distrugătoare și de dură este ființa umană, câte felurite vietăți, câte plante a distrus cu scopul de a-și întreține propria viață";

"O dispută nereușită e mai bună decât o ceartă reușită";

"Soldatul e ca o creangă din copac; să-ți amintești mereu de el nu folosește la nimic, doar să-ți răscolești sufletul";

"Câinele l-a ospătat pe măgar cu carne, iar măgarul i-a dat câinelui fân, și amândoi au rămas înfometați. Fiecărui popor i se potrivesc obiceiurile lui".

vineri, 15 ianuarie 2016

John Braine - "Viața în înalta societate"

Dacă săptămâna trecută am zburdat visătoare "Departe de lumea dezlănțuită", într-o Anglie rurală încântătoare și sălbatică, zilele acestea am văzut cum arăta "Viața în înalta societate" din Anglia interbelică.


Cartea lui John Braine este o continuare a romanului "Drumul spre înalta societate" și îl prezintă pe Joe Lampton, săracul devenit bogat după ce s-a căsătorit cu fiica unui magnat al oțelului din Warley. Deși acum are o soție frumoasă, doi copii, bani și mașini, Joe trăiește într-o continuă frustrare că nu va fi niciodată mai mult decât un simplu angajat al socrului său. El se simte străin în casa în care locuiește, în patul lui, în lumea lui, iar singura sa realitate este fiica Barbara, pe care o venerează. 


CITIȚI ȘI:
Thomas Hardy - "Departe de lumea dezlănțuită"
Hermann Hesse - "Lupul de stepă"

Prins ca un leu într-o cușcă, eroul lui Braine își găsește consolare în alcool și în aventuri amoroase, nerealizând că  astfel își distruge viața de familie. După ce află de infidelitatea soției sale, deși are ocazia să o ia de la zero și să se rupă de ultimii 10 ani din viață, Lampton alege să nu o facă și descoperă chiar că eșecul său ca soț și tată i se datorează în totalitate.
Concluzia... Îmi place autorul, dar nu mă încântă cartea în mod deosebit. John Braine scrie bine, am apreciat vivacitatea dialogului, dar m-am trezit de multe ori cu nostalgii după descrierile amănunțite ale concetățeanului său, Thomas Hardy. Clar mă încântă mai mult viața la țară a lui Gabriel Oak, decât cea de oraș, luxoasă și desfrânată, a lui Joe Lampton. 

Am această carte de la Ema (Mulțumesc, Ema!) și este o ediție care a apărut cu Jurnalul Național, în 2010.

CITATE:

"Braconierii pocăiți sunt cei mai buni paznici de vânătoare";

"În lumea de azi, a discuta despre efectul negativ al iubirii prea mari asupra copiilor e ca și cum ai ține o prelegere despre pericolul obezității când bântuie foamea".

joi, 14 ianuarie 2016

Grădinița de acasă: Cele mai bune auxiliare pentru vârsta de 2 ani

Am lucrat cu copilul pe diverse auxiliare încă de la vârsta de doi ani. Am cumpărat foarte multe materiale ajutătoare din diverse locuri (librării, marketuri, site-uri) și am remarcat două lucruri importante:
1. Unele cărți sunt făcute doar pentru profit și au nivel didactic 0 barat;
2. Unele își merită banii și sunt surprinzător de eficiente.

CITIȚI ȘI: Noi suntem doi frați în casă. Jocuri şi activităţi pentru copii mici

E de la sine înțeles că eu am dat peste ambele categorii, așa că mi-am putut face o părere pe care să o împart și cu voi. Vă spun de la început că nu am activitate didactică, nici măcar modulul pedagogic nu l-am urmat în facultate, dar vă împărtășesc din experiențele personale. 

Lăsați copiii să aleagă momentul!

Atunci când ne-am apucat pentru prima dată să învățăm din cărți, cred că era până într-un an și atunci îi arătam planșe cu: animale, fructe, mijloace de transport, jucării etc. El, mai rebel din fire, nu repeta după mine, dar știam că informația se înmagazinează în creierașul său, așa că am insistat să vorbesc de una singură, chiar dacă de multe ori nici nu era atent. În timp, a început chiar să lase joaca și să vină lângă mine să mă asculte și să mă vadă cum mă maimuțăresc imitând diverse animale. Așa am trecut ușor și la etapa activităților educative: colorat, liniat, modelat, pictat, lipit. Niciodată nu l-am îndrumat către activități de acest fel când era obosit, stresat, somnoros, flămând etc. Îi aruncam așa o pastilă: Vrei să colorăm? Vrei să citim o poveste? Vrei să facem un exercițiu? Dacă se arăta interesat, da, dacă nu, pas.  După ce a intrat la grădiniță, am remarcat că atunci când vine acasă nu mai e cu chef de activități din cărți și l-am înțeles foarte bine. Uneori, nici de joacă nu are chef, așa că...

Lăsați copiii să facă ce vor!

Cel mai bine este să vă ghideze copilul în activități, nu voi pe el. Lăsați-l să descopere ce îi place să facă și veți surprinde zorii unei pasiuni de-o viață. Nu îl forțați să facă anumite "exerciții" doar pentru că pe coperta cărții scrie 2-3 ANI, categoria sa de vârstă. Dacă micuțului îi place să coloreze, învățați-l lucruri prin colorat; dacă îi place să traseze linii, să inventeze povești după imagini, să  lipească etc., atunci încurajați-l în orice direcție. Dar, pentru a descoperi ce-i place, trebuie să-i prezentați o ofertă variată.
Până la 3 ani, pentru noi a funcționat foarte bine această carte, de care Darius a fost încântat peste măsură. 

Cartea asta este foarte bună pentru a dezvolta vocabularul copilului și a-l familiariza cu noțiunile de bază: animale, culori, forme, anotimpuri, activități casnice, igienă, circulație rutieră, etc. Imaginile sunt acroșante și îi vor captiva repede pe copii. 
Apoi, lui Darius i-au mai plăcut, la 2 ani, și cărțile din seria "Școala celor șapte pitici", Editura Litera. Le recomand mai departe, pentru că sunt bine făcute, cu imagini vii, de calitate și conțin diverse planșe.


Apoi, cărțile de povești de format mare, cu imagini cât mai expresive au fost iarăși în topul preferințelor piciului meu. De câte ori am recitit această carte (foto jos), numai noi știm, dar eu una visez și noaptea punguța cu doi bani, iar Darius a învățat imediat să strige prin casă "Cucurigu, boieri mari, / Dați punguța cu doi bani", când de abia începuse să vorbească binișor. 


În privința cărților de colorat, băiatul meu e fanul acestei serii, de la Girasol - sunt mai multe cărticele, dar lui îi  plac mult și autocolantele, așa că se îmbină perfect.


Cam astea ar fi, în mare, preferatele lui până la vârsta de 3 ani. În curând o să fac un top al celor între 3 și 4 ani, dar încă mai descoperim și exersăm până atunci (și așteptăm SUGESTII!). Să aveți spor!

vineri, 8 ianuarie 2016

Thomas Hardy - "Departe de lumea dezlănțuită"

Am început anul în compania cărților și nu pot decât să mă bucur ca un copil când primește jucăria multdorită. După Lupul de stepă, de Hermann Hesse, am zis că e cazul să-mi relaxez creierașul cu un roman ușor, de dragoste, dar frumos... frumooos. Dacă vă spun că nu m-am putut desprinde, efectiv, de el, mă credeți? 

Sunt sigură că ați primit acest titlu ca recomandare încă din adolescență, dar sper că nu ați făcut ca mine, să-l citiți taman la "bătrânețe". 
"Departe de lumea dezlănțuită" e acel tip de carte despre care ai putea vorbi ore/zile în șir și nu ai reuși să epuizezi nici măcar o mică parte din complexitatea ei. Are de toate: dragoste, pasiune, curaj, aroganță, îndârjire, patos, dar peste toate planează imaginea fără de seamăn a Angliei rurale, zugrăvită aici atât de clar și de frumos. Dacă ar fi să o categorisim superficial, povestea ar fi încadrată cu ușurință în rândul telenovelelor cu happy-end, dar eu nu o să fac acest lucru, pentru că nu pot; condeiul lui Hardy e atât de viu și de iscusit, încât te face să consideri o blasfemie în a-i pune romanul laolaltă cu scenariile și ecranizările ieftine ale timpurilor noastre.
Pe scurt, cartea urmărește povestea Bathshebei Everdene, o tânără frumoasă și independentă, care moștenește ferma unchiului său din Weatherbury și este curtată de trei bărbați total diferiți: temperatul oier Gabriel Oak, impunătorul fermier William Boldwood și cuceritorul sergent Frank Troy. După ce își trăiește pasiunea nebună alături de cel mai nepotrivit dintre ei, Bathsheba descoperă că fericirea se afla sub nasul ei, în persoana celui care a învățat să o câștige prin loialitate și o neobosită așteptare.
Cartea a apărut în 1874 și a fost ecranizată pentru prima dată în 1967, apoi în 1998, iar cea mai recentă adaptare cinematografică a fost lansată în mai 2015.

După cum mă știți deja, nu m-am putut abține să nu culeg și câteva citate:

"Un bărbat nu este niciodată mai dispus să creadă în ce spun alții ca atunci când aude păreri favorabile despre frumusețea femeii de care este îndrăgostit";

"Rarele daruri ale celor mai pure iubiri nu sunt decât cedare în fața plăcerilor viitoare și nicidecum generozitate";

"Pacea și războiul sunt prietene bune în ceasurile lor de pregătire";

"Nu întotdeauna hotărârea exprimată cu cea mai mare tărie coincide cu cea mai mare tărie a hotărârii înseși";

"Jumătate din plăcerea unui simțământ stă în putința de a-l exprima pe nepregătite";

"Când o femeie puternică se leapădă, cu nesăbuință, de puterea ei devine mai slabă decât o femeie slabă care n-a avut niciodată vreo putere de lepădat";

"Acolo unde există o puternică înclinație, trebuie să existe și o anume limitare, iar dragostea e adevărat că sporește emoția, dar pe spuza celorlalte capacități";

"În iubire, toate femeile sunt la fel";

"E greu pentru o femeie să-și zugrăvească sentimentele în cuvinte, care sunt făcute mai mult pentru bărbați, să și le exprime pe ale lor";

"O nevastă bună e bună, dar nici cea mai bună nevastă nu face cât fără nevastă deloc".

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Hermann Hesse - "Lupul de stepă"

Tocmai am terminat de citit "Lupul de stepă" (1927), al lui Hermann Hesse, și pot spune cu mâna pe inimă că nu este una dintre cărțile mele preferate, dar este unul dintre acele volume care îți dau temă pentru acasă, cam pentru tot restul vieții, așa...


Ca să fie clar, nu am fost niciodată un fan al romanului psihologic, dar de această dată nu am putut refuza "invitația" lui Hesse (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1946) care m-a cucerit încă de acum câțiva ani cu Povestirile lui. 

Harry Haller, personajul principal, un scriitor apropiat de vârsta de 50 de ani, ajunge într-un moment al vieții în care nu-și mai dorește să trăiască, dezamăgit fiind de societate, de burghezia pe care o hulește, dar al cărei exponent este, de relațiile interumane, de cultura vremii, de el însuși. Nimic nu pare să-i mai producă plăcere, astfel că decide să pună capăt acestei lupte permanente între el, omul cândva viu, și acest lup de stepă care sălășluiește înlăuntrul său și e gata la orice pas să-l atace și să-l sfâșie. Harry își duce crucea prin labirintul minților sale împrăștiate, în căutarea sensului și împlinirii vieții sale. Într-un moment de răscruce, o întâlnește pe Hermina, o proiecție psihologică a trecutului său, o tânără inteligentă, spontană și îndrăzneață care îl va ajuta să se înțeleagă și să se accepte. Nu neg, cartea e apăsătoare, te face să treci prin niște stări, să-ți pui niște întrebări, la fel cum poți parcurge pagini întregi fără să înțelegi nimic. Totul e parte din acest "teatru magic" al vieții, teatru pe care Harry a trebuit să-l joace ucigând sau poate ucigându-se. 

"Orice naștere înseamnă despărțire de cosmos, înseamnă limitare, desprindere de Dumnezeu, înnoire dureroasă. Întoarcerea în cosmos, suprimarea dureroasei individualizări, îndumnezeirea înseamnă a-ți fi lărgit atât de mult sufletul încât să poată cuprinde iarăși întregul univers" (pag. 71).