luni, 24 octombrie 2016

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!



Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă  
 
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității.
Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, creatoarea Zăpă Strit și autoarea cărții "Dau totul pentru un secret", așa că vă invit să citiți acest interviu realizat pentru GoodRead.ro!

vineri, 21 octombrie 2016

Ce am mai citit în ultimul timp

De ceva timp, mi-am mutat recenziile pe GoodRead.ro și nu pot decât să mă bucur că împărtășesc cu un număr mult mai mare de cititori povestea cărților parcurse. Așa că, dacă m-ați urmărit până acum și v-a plăcut cât de cât ce am făcut pe acest blog, vă invit să o faceți și pe site-ul pe care eu îl aveam în vedere de ceva timp (aici sunt articolele scrise de mine).

În O mie și una de nopți”, Mario Vargas Llosa încearcă un elogiu povestitorilor din toate timpurile, convins fiind că: „aidoma vieții, literatura bună nu se astâmpără nicicând: ea evoluează, se adaptează, se reînnoiește și, fără a înceta să fie aceeași, e mereu alta, cu fiecare epocă și cu fiecare cititor”. Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată în iulie 2008, la Madrid, dar a mai suferit corecții în timpul reprezentațiilor din alte colțuri ale lumii, astfel că varianta publicată este cea finală.

Înainte de toate, romanul de debut al scriitorului american Richard Harvell este o carte a sunetelor, ce-ți ascute simțurile și te face să plutești deasupra Alpilor elvețieni de secol XVIII, acolo unde, o surdo-mută, considerată nebună, dă naștere unui băiețel în clopotnița în care locuiește. Peste ani și printr-o întâmplare nefericită, copilul ajunge în abația Sankt Gallen, în grija a doi călugări, Nicolai și Remus, și își descoperă talentul remarcabil

Sincer, nici eu nu știu deocamdată prin ce schimbări va trece blogul meu, dar e cert că va intra în renovare :). Rămâneți aproape și o să aveți parte de surprize! Să ne citim cu bine, dragii mei!

duminică, 9 octombrie 2016

Haruki Murakami - "Bărbați fără femei"

De când aștept să-mi pice în mâini o carte de-a lui Murakami... S-a întâmplat să fac rost de "Bărbați fără femei", deși, sincer, nu este cea mai reușită carte a scriitorului japonez. 
"Bărbați fără femei" este, de fapt, o colecție de povestiri (șapte la număr). Factorul comun al cărții îl reprezintă, cum spune și titlul, viața unor bărbați care au pierdut o iubire după care nu și-au mai revenit niciodată. 


Deși, inițial, am crezut că voi afla cât de incitantă și de frumoasă poate fi viața bărbaților fără femei, am descoperit exact contrariul. Și, trebuie să vă spun, îmi place foarte mult stilul lui Murakami. Autorul se reinventează cu fiecare povestire, îi descoperi rând pe rând calitățile literare, parcă mai intens cu cât cartea se apropie de final. Nu cred că am mai citit vreun scriitor japonez până acum, dar sigur am început în forță cu Murakami. 

Să vă fac un rezumat cât mai scurt al povestirilor? Hai, deși nu am mai făcut asta până acum cu povestirile în volum!

1. "Drive my car" - un actor văduv, Kafuku, angajează o tânără șoferiță să-l ducă și să-l aducă de la teatru. De la Kafuku aflăm că femeile care conduc se împart în două categorii: cele care conduc un pic prea agresiv și cele care conduc un pic prea precaut. Tânăra Misaki s-a dovedit a fi o șoferiță pe placul său, astfel că ajunge să i se confeseze și să-i povestească întreaga viață. Așa aflăm și noi cum Kafuku și soția lui (tot actriță și ea) au avut un copil care a trăit trei zile, cum nevasta a ajuns să-l înșele cu un actor mai tânăr, cum s-a îmbolnăvit ea de cancer, iar el a luat parte pas cu pas la tragedia ei.

2. "Yesterday" este o povestire pe acorduri de Beatles. Un tânăr vine la Tokio la facultate și se împrietenește cu un băiat ciudat, pe nume Kitaru, care vorbea într-un dialect perfect de Kansai. Cei doi, care lucrau la un restaurant, cu jumătate de normă, unul la bucătărie, iar celălalt ca ospătar, ajung să se confeseze unul altuia, iar Kitaru are o propunere bizară pentru prietenul lui: vrea ca acesta să o cunoască și să o scoată la întâlniri pe Erika, iubita lui Kitaru. Ce urmărește, de fapt, Kitaru, vă las pe voi să descoperiți.

3. Organul independent - cred că este povestirea mea preferată. "Există oameni care, fiind atât de puțin întortocheați sau frământați sufletește, sunt nevoiți să-și trăiască viața cu uluitor de multă pricepere. Nu sunt mulți, dar se mai întâmplă să vezi câte unul. Doctorul Tokai era un astfel de om" - așa începe povestirea, iar doctorul estetician Tokai te cucerește prin prisma prietenului său care ne aduce la cunoștință întreaga lui viață amoroasă, de la care i s-a tras și sfârșitul. Tokai era un bărbat de cincizeci și ceva de ani, căruia îi plăcea meseria lui, îi plăceau femeile cu obligații și viața frumoasă. Numai că atunci când întâlnește o femeie măritată, care are și un copil, viața îi este dată peste cap. Tokai se îndrăgostește nebunește de ea și, frământat de grija unei vieți imposibile alături de ea, intră în depresie și nimic nu mai pare să-l salveze. Lovitura de grație o va primi chiar de la cea pe care o adoră.

4.  Șeherezada -  m-a lăsat un pic cu ochii în soare. Habara locuiește singur ca un pustnic. Singurul său contact cu exteriorul este o femeie al cărei nume nu-l știe, care-i aduce mâncare, ziare și toate cele de trebuință, ba, în plus, de fiecare dată, îi oferă și plăcerea unei partide de sex. Dar, generoasa femeie cu familie și obligații, îi devine lui Habara și mai dragă datorită poveștilor pe care i le spune (și în baza cărora a și numit-o Șeherezada). Povestirile Șeherezadei, inspirate din viața ei, se opresc de fiecare dată în jurul orei 4 după-amiaza, când femeia trebuie să plece acasă pentru a pregăti cina.

5. Kino - are un stil puțin diferit față de celelalte povestiri (v-am zis, de fapt, că Murakami este greu de încadrat într-un anume stil, el poate scrie despre orice și noi să zicem "Wow, cum scrie"!) Ei bine, Kino află că soția l-a înșelat și se mută la mătușa lui, care avea o cafenea. Kino transformă cafeneaua într-un bar care-i poartă numele și pare că lucrurile din viața lui intră pe un făgaș normal, însă lanțul ciudățeniilor începe atunci când în bar își face apariția Kamita, un străin care bea bere, whiskey și citește o carte. La sfârșit, Kino descoperă de fapt cât de tare l-a afectat infidelitatea soției.

6. Samsa îndrăgostit - este o povestire tare ciudată și interesantă, în același timp (a doua preferată de mine din volum). Samsa se trezește pe un pat gol, cu scânduri bătute la fereastră și singurul lucru pe care-l știe e că se numește Gregor Samsa. Atât și nimic mai mult. Cu greu, el se ridică din pat și începe să bâjbâie prin casa imensă, unde lucrurile sunt puse în ordine, iar bucatele sunt aburinde pe masă. Ce s-a întâmplat? Unde au dispărut toți ai casei? La usă bate cineva. Samsa deschide și află că este o femeie cocoșată care a răspuns apelului de a repara o încuietoare de la o ușă. În fine, ciudățeniile se țin lanț, iar concluziile le vom trage singuri, după puterea imaginației noastre.  

7. Bărbați fără femei - un bărbat căsătorit primește, în miez de noapte, un telefon de la soțul unei foste iubite. Vocea de la celălalt capăt îl anunță că M., fosta lui, s-a sinucis. De aici, o întreagă frământare în capul bărbatului: de ce s-a sinucis fosta lui, de ce l-a anunțat tocmai pe el soțul rămas văduv și multe altele. Această povestire sintetizează, cred eu, întregul volum. 
"E foarte ușor să ajungi unul dintre bărbații fără femei. E suficient să iubești enorm o femeie, iar ea să plece undeva. În cele mai multe cazuri (după cum știți) viclenii de marinari sunt cei care le iau cu ei. Le ademenesc cu vorbe iscusite, le fură numaidecât și le duc în Marsilia sau pe Coasta de Azur. În fața acestui fapt, noi suntem complet neputincioși. Sau poate că, fără nicio legătură cu marinarii, ele își pun capăt zilelor. Și aici suntem complet neputincioși. Nici marinarii nu pot face nimic.
În orice caz, așa ajungeți bărbați fără femei. Într-o clipită. Iar odată ce v-ați transformat în bărbați fără femei, culoarea singurătății pătrunde adânc în trupul vostru, ca o pată de vin roșu vărsat pe un covor în nuanțe deschise. Oricât de pricepuți ați fi în domeniul științelor gospodărești, scoaterea acestei pete e o treabă cumplit de dificilă. Poate că se mai estompează cu vremea, dar pata asta rămâne pată până vă dați ultima suflare" (Haruki Murakami, "Bărbați fără femei", Polirom, 2014).

vineri, 7 octombrie 2016

Cerșetorul


Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc.
Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor. 
Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul sticlos îi zâmbește cu un albastru clar, de o frumusețe glacială. Cât de nehotărâtă poate fi toamna: ba senină și însorită, ca ochii unui copil, ba mohorâtă și udă, ca obrajii unui bătrân.
Frigul dimineții îi împunge pe cei doi elevi de clasa a treia prin pantalonii negri, de stofă.
-    De mâine, o să-mi iau fularul, că nu mai ține! Anunță Daniel cu hotărâre în glas, încercând să-și afunde gâtul cât mai mult în gulerul gecii.
-    Ia uite, un cerșetor în picioarele goale!
Ochii lui Fănuț se holbau fără încetare la butucii dezgoliți ai unui bătrân de vreo 70 de ani. Haina lui zdrențăroasă și pătată, cu găuri cât pumnul, îi acoperea doar trunchiul, oricât ar fi încercat să tragă de ea. Stătea cu piciorul drept îndoit, iar pe celălalt îl ținea întins. Blugii murdari îi erau prea scurți, lăsându-i goale și pulpele, și gleznele. Bătrânul cerșetor dârdâia ca un câine ud.
-    Dați-mi și mie un ban să-mi iau ceva de mâncare! Domnul sfânt să vă ajute!
Fănuț îi privi figura invadată de peri cărunți. Ochii bătrânului semănau cu bucățile de cărbune pe care copiii le înfig iarna în burta și în pieptul omului de zăpadă din parcarea blocului. Atât de negri și de reci! Fără nicio sclipire în ei.
Fănuț nu mai stă pe gânduri. Ia toți banii dați de mama lui și-i pune pe loc bătrânului la picioare. Cerșetorul râde cu toată gura lui știrbă și-i apucă hulpav.
-    Să trăiești, tătăiță, bodaproste! Să-ți dea Dumnezeu sănătate și minte luminată la școală!
Daniel sare cu gura:
-    Ești nebun? Nu sunt ultimii tăi bani? Ce faci, stai nemâncat toată ziua?
Fănuț înclină capul către bătrân, într-un salut smerit, și-și continuă drumul cu mâinile în buzunare.
-    Nu mor de foame până la unu. Face mama ciorbă de fasole și o să mănânc când mă întorc de la școală, răspunde el senin, țopăind ca să-și așeze ghiozdanul.
-    Vrei să-ți spun cât de prost ești? Păi tu știi cum merge treaba cu cerșetorii? Mi-a spus mie tata. Ăștia au bani mai mulți ca noi. Sunt puși de cineva, care-i aduce cu mașina. Majoritatea nu au nicio boală. Îți iau banii, fraierindu-te, și apoi îți râd în spate. Nu e pomană cu ăștia! Zise Daniel îmbufnat.
-    Nu contează! Dacă mă gândesc mai bine, am mintea mai limpede pe burta goală. Hai, că sună de intrare!
Fănuț își scoase mâinile din buzunarele goale. Clopoțelul se auzea clar din fața școlii, invitându-i pe școlari să-și iuțească pașii. Pe alee, castanul adormit își scutura frunzele poleite de soare.

luni, 3 octombrie 2016

Zăpă Strit - "Dau totul pentru un secret"

Vă rog frumos să mă credeți pe cuvânt: nu am mai citit de foarte mult timp ceva care să-mi placă atât de mult! "Dau totul pentru un secret" nu e o carte, e un sirop de fragi culeși de pe dealul copilăriei, pe care-l bei de fiecare dată când vrei să-ți amintești cine ești și ce faci pe aici, prin viață.


Minunea asta cârlionțată, pe numele din buletin Adriana Jinga, pe cel din blogosferă Zăpăcita Creață, trezește în tine mai multe sentimente: dor de copilărie, drag de viață, iubire de Dumnezeu, respect pentru Creația Universală. Citești și râzi. Citești și plângi. Citești și reflectezi. Citești și iubești. Altfel nu se poate. 

Dar să începem cu începutul. Eu am cunoscut-o pe Adriana cu ceva timp în urmă și încă de atunci am rămas cu un soare în locul chipului ei. Ființa asta debordează de bunătate; dacă ai ceva pe suflet, ea e-n stare să-și lipească inima ei ca un magnet de tine și să te elibereze de povară. Adriana are o putere cum rar întâlnești: ia toate relele și durerile lumii, le îneacă într-un pahar cu apă, stoarce peste ele o jumătate de lămâie, mai picură niște miere și gata! Sunt bune de dat pe gât și de trecut mai departe. Așa cum e Adriana în viața reală, așa sunt și textele ei. Personajele lui Zăpă sunt inocente, uneori naive, sunt năstrușnice, trăiesc, iubesc, își pun întrebări, își fac timp să privească seninul cerului și rotunjimea pădurii. Mi-e drag de ele la fel de mult cum mi-e drag de Zăpă. 


În urmă cu câteva zile, "Dau totul pentru un secret" a fost lansată oficial pe piața de la noi, în cadrul unui eveniment ce a fost găzduit de Biblioteca Județeană Dinicu Golescu. Denisa Popescu, referentul care a făcut prezentarea cărții, a spus totul în doar câteva cuvinte: "Am citit cartea într-o după amiază și am plâns". Da, cartea nu te lasă indiferent. E vie și-ți cere un zâmbet sau o lacrimă, nu te lasă impasibil, nu te vrea spectator al unei lumi, al acestei lumi. Te trezește la realitate și te îmbrățișează cu iubire!


Cartea cuprinde 25 de povestiri și reflecții care te vor cuceri. Stilul autoarei e unul ce te duce cu gândul la Amza Pellea și Moromeții, nu neapărat pentru utilizarea atât de ghidușă a perfectului simplu, cât mai ales prin imaginile din copilărie, prin situațiile amuzante de pe strada ei zăpăcită, toate tratate cu un umor de râzi în hohote. Zăpă strălucește în credință, își (ne) caută mântuirea și vrea să ne știe bine. Citește-o pe Zăpă, ca să ți se bucure inima! 

"Eu am copilărit în locuri în care din nimic s-a creat lumea. Eu am crescut în verde crud și albastru fără nori, printre oameni simpli și modești, la mesele cărora mă așezam neinvitat și din blidele cărora m-am ospătat. Și măsura aceasta a iubirii mi-a intrat în suflet. Măsura aceasta a modestiei, a respectului, a salutului matinal cu fruntea aplecată, măsura aceasta a împărțitului din puținul pe care-l ai, al ajutorului fără condiție încă adună emoții în mine. Și mă fericesc! Asta-i fericirea! Eu, eu iubesc lumea asta! Mi se vede sclipirea din ochi exact din univers. Mie, când îmi e drag ceva sau cineva, așa se strânge iubirea în mine, că dă să-mi spargă pieptul, exact ca un prunc în pântecele mamei" (Zăpă Strit - Dau totul pentru un secret, Smart Publishing, 2016)
Cartea poate fi comandată de aici!