D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
În sfârşit, m-am decis să citesc o carte pe care am tot amânat-o. Cred că descrierea de pe coperta interioară a fost cea care m-a făcut să dau înapoi atâta timp, şi anume că "America" lui Kafka este o carte neterminată. Ei, da, de asta aveam nevoie acum, de fapte şi întâmplări lăsate în aer. Dar ieri mi-am zis "De ce nu?". Aşa e şi în viaţă, dacă stau să mă gândesc bine. Aşa că am pornit la drum printr-o Americă pe care filmele mi-au prezentat-o altfel. America lui Kafka e mult mai reală, mai palpabilă, mai aproape de... adevăr, cel puţin aşa am simţit eu. Povestea nu prezintă personaje sau situaţii ieşite din comun, ci, din contră, pe alocuri poate fi considerată chiar banală, scriitura fiind însă cea care, prin descrieri realiste şi un umor bun, salvează momentele "moarte". Personajul principal, Karl Rossmann, un evreu din Praga, este gonit de acasă de părinţii săi din cauză că, la numai 16 ani, a lăsat însărcinată o servitoare. De cum pune picior...