Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta bestseller

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Jhumpa Lahiri - "Distanța dintre noi"

Încă o carte frumoasă urcă în biblioteca mea ca să respire același aer cu restul volumelor parcurse sau aflate pe lista de așteptare! O carte despre care simt nevoia să spun multe, dar parcă impresiile refuză să se deșire pe foaie, preferând să rămână captive în inima mea, pe care au umplut-o de frumos. "Distanța dintre noi" (titlu original: "The Lowland", lansat în 2013) este prima operă pe care i-o citesc binecunoscutei scriitoare Jhumpa Lahiri (pe numele real Nilanjana Sudeshna), dar de curând am remarcat că mai am în bibliotecă un volum ce-i poartă semnătura, "Interpret de maladii", din colecția Cotidianul (cartea ei de debut - 1999 - datorită căreia a primit premiul Pulitzer, un an mai târziu). În cartea de față este vorba despre rănile adânci ale unei tragedii care aruncă în derivă destinele a două generații. Udayan și Subhash sunt doi frați cu studii și perspective ce locuiesc într-un ținut mlăștinos din Tollygunge. Udayan se îndrăgos...

Rani Manicka - "Zeița orezului"

Încep această postare cu o recomandare: Cumpără cartea asta și citește-o în vacanța de vară/concediu! E atât de frumoasă și de exotică, încât nu o vei mai putea lăsa din mână și, în plus, va fi ca o perlă a bibliotecii proprii. Găsești în cartea asta de toate: mitologie asiatică, tradiții, obiceiuri, gastronomie, caractere puternice și, desigur, o lume fascinantă și încântătoare.  "Zeița orezului" este o saga malaysiană ce se întinde pe 576 de pagini și cuprinde viețile tumultuoase a patru generații. Romanul este scris din mai multe perspective, ca niște piese de puzzle care alcătuiesc un întreg plin de mistere ce se lasă pătruns spre final. Totul începe cu povestea lui Lakshmi din Ceylon, care, amăgită de iluzia unei vieți bogate, se mărită, la doar 14 ani, cu bărbatul matur ales de mama ei. Odată ajunsă la casa bărbatului  din Malaysia, Lakshmi descoperă că bogățiile promise sunt o cocioabă și o palmă de pământ, iar, colac peste pupăză, salariul de 220 de r...