duminică, 30 decembrie 2007

Gânduri, la cumpăna dintre ani

Aş fi putut să fac mai multe lucruri în 2007, dar nu le-am făcut, din diverse motive. Ar fi trebuit să fac mai mult bine, dar, din păcate, m-am limitat, chiar fără să vreau, la lucrurile mărunte şi nesemnificative. Nu a fost un an excepţional, dar nici unul pe care să-l ocolesc atunci când depăn amintiri frumoase.
2007 rămâne totuşi în sufletul meu ca anul când am primit un frumos inel... unul care străluceşte aparte... nu, nu e din diamante sau mai ştiu eu ce pietre, străluceşte datorită fericirii cu care-l port şi sincerităţii cu care mi-a fost oferit! E poarta spre o viaţă aşa cum am visat alături de cineva deosebit, care mi-a fost alături în toate clipele importante din viaţa mea (bune, dar şi dificile).
Pentru 2008, ce să-mi doresc, atât timp cât chiar am tot ce vreau? Poate... multă sănătate pentru mine, familia mea şi toţi cei apropiaţi sufletului meu... şi celorlalţi, de ce nu? Să fie toată lumea fericită în jurul meu! Să iau licenţa cu notă mare, să fiu în continuare iubită şi fericită, să se facă bunica mea bine. Ce-mi mai doresc? Să-i ţin alături doar pe aceia care îmi vor într-adevăr binele şi mă susţin (sau mă critică, desigur). Să nu mai pun atât la suflet răutăţile celor care nu merită...
2008 bate la uşa vieţilor noastre! Să stoarcem în cupa de şampanie de la miezul nopţii veselie, dragoste şi optimism!
LA MULŢI ANI, CU SPOR ŞI FERICIRE, VĂ DORESC DIN TOT SUFLETUL!!!

Dintre melodiile preferate...

Ace of Base - Don't turn around

video

vineri, 28 decembrie 2007

O poezie de suflet, ce-mi aduce aminte de vremuri cu troieni...

Decembre (G. Bacovia)

Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape; -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte; -
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte-nainte.
E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.

Românul literar, Bucureşti, tom V, nr 19, 19 noiembrie 1906, p 255 – 256
Din volumul „Plumb”, 1916

miercuri, 26 decembrie 2007

Tradiţia este dovada permanenţei

O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, viaţa rurală a fost pusă, probabil, cel mai mult la încercare. Se auzea chiar că va trebui să renunţăm la tradiţiile şi obiceiurile proprii pentru a putea accede şi a ne integra în „visul european” ce ne cuprinsese.
M-am temut... nu pentru o clipă, nu pentru două... aş minţi... Încă mă mai tem de consecinţele pe care globalizarea şi fenomenul european (cel american este deja o certitudine bine înrădăcinată în naţia noastră) le va avea asupra valorilor noastre autentice. Mă tem pentru că noi, românii, aşa vulnerabili şi dezinformaţi cum suntem, constituim o masă uşor de manipulat. Nu, nu trebuie să ne manipuleze cineva (ce cuvânt dur!), o facem singuri, cu plăcerea unui sado-masochism greu de înţeles şi explicat. Singuri ne manevrăm funiile şi lanţurile cu care suntem cuprinşi, chiar dacă societatea ne aruncă în ochi praf de libertate.
Forma fără fond, permanent actuală
Teoria formei fără fond a fost tot timpul în actualitatea stării noastre de fapt... Astăzi însă o putem şi noi simţi pe pielea noastră. Am să vă dau un exemplu: simt că trebuie să mă răzvrătesc împotriva îngropării tradiţiilor păstrate, în special, la sate. Sunt pe cale de dispariţie şi nu se mai pot recupera prin nicio reabilitare de laborator sau clonare precum oiţa Dolly. Scurgerea acestor frumoase manifestări ale dragostei şi trăirii spirituale de înaltă ţinută este ireversibilă. Nu aţi observat şi voi cum, la tot pasul, auzim, vedem şi chiar simţim superficialul? Copia nereuşită? Disperarea cu care românul copiază, de la colinde, până la atât de simplele vorbe, societăţile mult mai avansate? Cu ce preţ? Cu preţul unui specific naţional care se duce pe apa Sâmbetei... Zilele astea am auzit la radio numai: „Santa Claus is comming to town”, „Jingle bells” etc. Nu zic că ar fi ceva rău... doar la stadiul de a asculta însă. Ci nu la acela de a încerca să implementezi în specificul nostru aceste colinde care îl ridică pe Moş Crăciun la rang de sfânt, dar care eclipsează adevărata bucurie a Crăciunului: Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Colindele noastre ce au, de nu ne mai plac? Au sensibilitate, dragoste, optimism... nu e oare de ajuns pentru a le intona în continuare cu tremur în suflet?

marți, 25 decembrie 2007

Un pic de... magie

Crăciunul e sărbătoarea iubirii. Primim şi oferim cadouri, zâmbim, suntem frumoşi, împărţim sărutări, stăm la masă cu persoanele cele mai dragi sufletului nostru. Suntem, deci, mai buni, mai liniştiţi, mai optimişti. Aceste stări de înălţare spirituală sunt un strop din marea de miracole pe care ni le aduce, an de an, Sărbătoarea Naşterii Domnului. Poate părea absurd pentru unii cum un Prunc născut în urmă cu peste 2000 de ani aduce şi astăzi atâta dragoste în sufletele noastre. E firesc, însă, pentru că magia sărbătorilor de iarnă este picurată din înalt, direct în inimile noastre care tânjesc neîncetat după iubire.
Să încercăm să perpetuăm această dragoste, trimiţând-o şi celor din jur!

luni, 24 decembrie 2007

Colinde, colinde - Mihai Eminescu

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci ghiaţa se 'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Şi tremură brazii
Mişcând ramurele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele...
De dragul Mariei
Şi al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

vineri, 21 decembrie 2007

"Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale" (M. Proust)

Întotdeauna avem de învăţat în viaţă. Tocmai acesta este şi farmecul ei...
Fie că suntem copii, adolescenţi, maturi cu zeci de diplome şi care de experienţă, viaţa ne pune câteodată în faţa unor întâmplări din care e imposibil să ieşim fără să ne influenţeze în vreun fel. Pierderea cuiva drag, un eşec de proporţii, o jignire sau din contră o vorbă bună, o realizare măreaţă, un vis împlinit sunt situaţii în care ne dăm seama cât de mare este Dumnezeu. Ne ajută să înţelegem că datorită momentelelor grele putem simţi adevăratul gust al fericirii.
De aceea, un insucces nu trebuie să ne deprime. Trebuie doar să ne gândim că Dumnezeu are alte planuri pentru noi, unele care vor fi la vremea lor mult mai frumoase decât cele a căror neîndeplinire ne cauzează acum tristeţe.
Toţi avem o carte a vieţii în care Domnul ne-a scris cu litere de aur soarta... Mai devreme sau mai târziu ne vom da seama că El ne-a vrut numai binele. Să nu lăsăm tristeţea şi dezamăgirea să ne întunece cerul vieţii, să încercăm în momentele de furtună să vedem soarele de deasupra norilor... Pentru că el e acolo, dar se ascunde pentru câteva clipe. Şi ştim cu toţii, nu există soare mai puternic şi mai frumos decât acela după ploaie...
O vorbă bună, pentru cineva care are nevoie! Din păcate, doar atât pot să fac...

joi, 20 decembrie 2007

Cadou de sărbători...

Cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, vă lansez invitaţia de a asculta colindele mele de suflet:
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Deschide_Nana_Usile-292.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Ce_ati_vazut_pastori-1181.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Cerul_si_pamantul-1215.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Deschide_usa_crestine-296.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Zoriori_de_ziua-1179.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__In_poarta_la_Tarigrad-1169.html
http://www.crestinortodox.ro/Asculta__Sculati_sculati_boieri_mari-264.html

Cuvinte pline de Dar şi Har... de la Părintele Cleopa

Un frate l-a intrebat odată pe părintele Cleopa cum poate să se mântuiască. Iar părintele a răspuns:
- Răbdare, răbdare, răbdare. Şi când ţi se va părea că ai găsit-o, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare. Şi nu până la prăşit, ci până la sfârşit!
Iar fratele a întrebat:
- Dar ce să rabd?
- Să rabzi toate ocările şi toate necinstirile pentru dragostea lui Hristos!
***
Un frate l-a întrebat pe Părintele Cleopa:
- Ce să fac, Preacuvioase, să mă mântuiesc?
- Să ai în dreapta frica de Dumnezeu, în stânga cugetarea la moarte, iar în minte şi în inimă rugăciunea ''Doamne Iisuse Hristoase'', şi te faci sfânt, măi frate!
***
Alt frate îi spunea bătrânului:
- Părinte, roagă-te şi pentru mine, păcătosul, şi dacă te duci la Domnul, să nu mă uiţi.
- Da! Frăţia ta, mănâncă şi dormi până te saturi, şi eu am să mă rog pentru tine!...
***
Uneori ne spunea: ''Mă opresc Sfinţii Părinţi să vorbesc mai mult, căci ei zic: ''Nu povesti ale tale''. Dar eu atât vă zic: dacă aţi fi fost voi acolo în pustie legaţi de un copac şi aţi fi văzut un diavol, aţi fi scos copacul din rădăcină şi aţi fi fugit cu el în spinare!''
---

miercuri, 19 decembrie 2007

Să colindăm, să colindăm, pe Pruncul Sfânt să-L lăudăm!

Pentru mine, nu-i moment mai frumos din an, decât magia sărbătorilor de iarnă.

Naşterea Mântuitorului în „ieslea cea săracă” mă face de fiecare dată să mă gândesc că Dumnezeu, înainte de toate, prin Naşterea Fiului Său, ne-a dat un exemplu de modestie, de smerenie.
Colindele păstrate peste veacuri surprind momentele Crăciunului, fiecare dintr-o perspectivă aparte. Important este mesajul, esenţa. Venirea pe lume a Mântuitorului trebuie să aducă fericire şi speranţă, Naşterea Sa fiind Renaşterea lumii, primul zâmbet al Său în Bethleem fiind totodată şi primul semn al dragostei faţă de oameni.
Să-I arătăm şi noi iubirea Pruncului Sfânt, colindând cu credinţă şi iubire în suflet! Să cântăm Naşterea Minunată fiecare în felul său, dar toţi împreună, cu aceleaşi simţăminte curate!

marți, 18 decembrie 2007

Colind din zona Mălureni, Argeş

Sculaţi, sculaţi, boieri mari

Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Sculaţi voi, români plugari,
Că vă vin colindători
Noaptea pe la cântători.

Şi ei vin mereu, mereu
Şi L-aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat,
Soare-n raze luminat.

Că pe cer S-a arătat
Un Luceafăr de-mpărat
El vă zice să trăiţi,
Întru mulţi ani fericiţi.

Şi ca merii să-nfloriţi,
Tot ca ei să-mbătrâniţi.
La anul şi la mulţi ani!

joi, 13 decembrie 2007

Astă-seară a nins... cu minuni

În sinea mea, mă întrebam deseori dacă nu cumva iarna aceasta îşi va ascunde faţa albă de noi, la fel ca anul trecut. Dar, văzând astăzi cerul posomorât, gata să picure minunile argintii, m-am mai liniştit... Se pregătea clar atmosfera de întâmpinarea zăpezii, ca o binecuvântare peste umerii dezveliţi şi pustii ai pământului.
Tocmai plecase de la mine o prietenă şi, după numai trei minute, mă sună şi-mi zice: "Fată, niiiiingeeeee!!!", ea ştiind cât de mult îmi doresc să mă reîntâlnesc cu nămeţii. Am izbucnit de fericire şi mi-am îndreptat ochii direct spre geam şi... minune: fulgişori timizi încercau să-şi facă avânt spre pământ. Am privit minute în şir dansul lor haotic în văzduh şi m-am lăsat cuprinsă de o stare pe care n-am mai simţit-o de când eram doar o copilă. Mă bucuram pentru fiecare fulg, pentru fiecare îmbrăţişare pe care această pulbere sfântă i-o dăruia pământului. Inima îmi tresălta şi-mi doream ca puzderia albă să rămână aşa cât mai mult timp.
A şi rămas, timp de aproape un ceas... În casă, am simţit că sărbătoarea primei zăpezi de anul acesta nu trebuie să treacă neobservată... şi am împodobit alături de cei dragi brăduţul de Crăciun.
Fie ca zăpada să ne cureţe greşelile, să ne spele ignoranţa şi să ne redea sufletul de copil!

miercuri, 12 decembrie 2007

Cu inima deschisă, în aşteptarea primei ninsori

Am să încep cu esenţialul: MI-E DOR DE ZĂPADĂ!
Nu există farmec al sărbătorilor de iarnă fără stratul alb care aduce roşul în obraji şi în suflete. Nu mă pot bucura din plin de colinde, cozonac şi pom de Crăciun, până nu voi cădea o dată pe gheaţă (sau de mai multe ori, nu-i problemă!), până nu voi mânca un frecuş cu zăpadă de la prieteni, până nu voi simţi fulgii reci şi pufoşi pe faţă. Vreau să văd ţurţuri la ferestre, copii împânzind pârtiile de schi şi săniuş, înfofoliţi şi rumeni în obraji, dar, mai presus de toate, mi-e dor să văd cum cerul îşi cerne puritatea calm şi firesc.

Care ar fi primul lucru pe care l-aş face când va ninge... Voi admira, neclintită, panorama sfântă. Şi cu siguranţă mă voi gândi că Dumnezeu S-a îndurat, în sfârşit, să ne mângâie privirile şi sufletele cu pufuleţii de făină şi zahăr.

De ce cred în Moş Crăciun???

Pentru că există!!!
La mine moşul vine în fiecare zi... Numai că o dată vine cu maşina, altă dată cu autobuzul 2 şi câteodată chiar pe jos. Se osteneşte Moşul şi nu ştiu cum reuşeşte, că fără să-i scriu şi fără să-i telefonez pe Nokia-ul lui depăşit, îmi aduce de fiecare dată ceea ce-mi doresc. O fi telepatie, n-o fi, cert este că Moş Gerilă reuşeşte să mă binedispună şi să mă facă să înţeleg că viaţa mea e perfectă. Un perfect de genul omenesc, număr singular, cazul dativ, pentru că LUI îi datorez toată fericirea mea!

P.S.: Vă las poza moşului, dar vă avertizez că „abonatul Vodafone nu poate fi contactat... e prea ocupat să-şi facă iubita fericită” ;)

Bunicii - lecţii de viaţă

Cine nu are bunici, să-şi cumpere” spune un proverb autohton. Câte semnificaţie în vorba aceasta, cât adevăr.
Mă înduioşează de fiecare dată cuvântul „bunici”. Mă transpune automat în copilărie şi îmi trec prin minte, ca un filmuleţ, cele mai frumoase amintiri legate de ei…
Privirea senină din ochi, atunci când îi pupam sau le spuneam o vorbă bună, nu se poate compara cu nimic. Nu ai cum să simţi acea fericire lăuntrică şi atunci când nu mai sunt! Pentru că rămâne în suflet un gol imens, un ocean care freamătă şi nu se va mai linişti niciodată. Într-adevăr, o dată cu moartea lor, moare o parte din tine… Şi vezi cum iau cu ei toată puritatea sufletească şi toată inocenţa copilăriei. Pentru că ei sunt dovada că am fost copii şi totodată leantul între această vârstă puerilă şi maturitatea noastră

My motto:

Dacă ceea ce ne dorim este decent şi justificat, avem trei căi ca să obţinem lucrul respectiv:

*să lucrăm pentru el,

*să ne rugăm pentru el sau

*să lucrăm şi să ne rugăm pentru el.

Cadou de sărbători

video

Şi ninge... (G. Bacovia)

Şi ninge în oraşul mare
E noaptea plină de orgii,
Iar prin saloane aurii
S-aud orchestre, şi fanfare.

Femei nocturne, singurele
La colţ de stradă se aţin,
Desfrâu de bere şi de vin
Prin berării, şi cafenele.

De orbitoare galantare
De diamant, şi de rubin…
Şi de averi oraşu-i plin,
Şi ninge în oraşul mare!…

Citate din "Anna Karenina", Lev Tolstoi, volumul I

"Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei" (pag. 5)

"Femeile sunt pivotul în jurul căruia se învârte totul" (pag. 52)

"Sunt oameni care, întâlnind un rival fericit, sunt gata să-i nege pe loc orice calitate şi să nu vadă într-însul decât cusururi; dar sunt oameni care, dimpotrivă, doresc să descopere în rivalul fericit tocmai calităţile prin care l-a învins şi numai pe acestea le caută cu o dureroasă strângere de inimă" (pag. 64-65)

"Amorul e o boală ca scarlatina: trebuie să treci neapărat prin ea" (pag. 168)

"Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui" (pag. 198)

"Nici o activitate nu poate fi trainică, dacă nu se întemeiază pe interesul personal" (pag. 297)

"Numai acele popoare au viitor, care-şi dau seama şi preţuiesc ceea ce e însemnat şi valoros în instituţiile lor, numai acele popoare pot fi numite istorice" (pag. 297)

"O prefăcătorie oarecare poate înşela pe omul extrem de deştept şi de pătrunzător, pe când copilul cel mai mărginit o descoperă îndată, din instinct, oricât de bine ar fi ascunsă prefăcătoria şi simte o repulsie faţă de ea" (pag. 321)

"Femeile sunt principala piatră de încercare în activitatea unui bărbat. E greu să iubeşti o femeie şi să realizezi ceva în acelaşi timp. De aceea nu e decât un remediu pentru a iubi să fi împiedicat de la lucru şi anume: Căsătoria" (pag. 375)

"Toată lumea noastră nu-i decât o pătură subţire de mucegai care s-a întins pe o planetă minusculă. Când mă gândesc că ideile, faptele noastre - ceea ce credeam că se poate înfăptui măreţ... nu-s decât fire de nisip!"... (pag. 451)

"Când te gândeşti la moarte, viaţa are mai puţin farmec, dar eşti mai liniştit" (pag. 452)

"Dragostea noastră, dacă ar putea să sporească, ar spori prin faptul că are în ea ceva înspăimântător" (Vronski către Anna, sf. vol. I, pag. 520-521)

marți, 11 decembrie 2007

Citate de suflet


Lev Tolstoi, "Învierea",
Ed. Alcris, Buc, 1992
"În iubirea dintre un bărbat şi o femeie există o clipă când această iubire atinge o culme când nu mai are în ea nimic conştient, cugetat şi senzual" (pag. 52)

"Iisuse prea blândule, slava apostolilor. Iisuse al meu, lauda mucenicilor; Stăpâne atotputernice, Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, cel ce alerg la Tine; Iisuse Mântuitorul meu, Iisuse miluieşte-mă pentru rugăciunile celei ce Te-a născut şi ale tuturor sfinţilor Tăi, Iisuse, şi ale tuturor proorocilor, Mântuitorul meu Iisuse, şi mă învredniceşte desfătării Raiului, Iisuse, iubitorule de oameni" (pag. 122)

"Poţi să mai faci o faptă rea şi să te căieşti de ea, pe când gândurile dau naştere la toate faptele rele. Fapta rea deschide numai calea şi altor fapte rele. Gândurile rele te ademenesc fără putinţă de împotrivire spre drumul acesta" (pag. 258)

"Tot răul vine de acolo de unde oamenii cred că sunt împrejurări în care se pot purta unii faţă de alţii fără dragoste. Dar asemenea împrejurări nu există. Numai faţă de lucruri te poţi purta fără dragoste" (pag. 313)

"În statul în care sclavia este legalizată şi ocrotită, închisoarea e singurul loc potrivit pentru un cetăţean cinstit" (Thoreau apud. Tolstoi, pag. 272)

"Nimeni nu poate primi împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu devine din nou copil" (pag. 330)

Educaţie prin mass-media?


Cum percep copiii şi adolescenţii mesajele presei


La început sub formă de „feuilles volantes” care circulau doar la anumite evenimente, iar apoi ca periodice şi cotidiane, ziarele (prin jurnaliştii care le alcătuiesc) au avut dintotdeauna un cuvânt de spus în peisajul socio-politic al fiecărei ţări. De aceea, s-a pus problema dacă mass-media, prin impactul deosebit de puternic pe care îl au asupra opiniei publice, nu pot oare să fie asemeni unei bombe atomice ale cărei efecte sunt cu siguranţă zdrobitoare, dar nu se pot cunoaşte cu exactitate dinainte.
Se ştie că presa de serviciu public (susţinută şi finanţată de stat) este obligată să includă în mesajele sale către cititori informaţii credibile, obiective şi menite să culturalizeze. Dar mai sunt oare acestea pe placul publicului avid după senzaţional, mondenităţi şi fapt divers? Studiile recente de piaţă au arătat că după introducerea televiziunilor prin cablu şi satelit, posturile publice de televiziune (TVR1 şi TVR2) au început să piardă serios din audienţa constantă pe care o aveau înainte. Fidele acestor posturi au rămas elitele, care, sătule de avalanşa de informaţii despre crime, violuri, furturi ce a invadat peisajul mass-media din ţara noastră după 1989, au început să găsească un loc de refugiu în aceste posturi de serviciu public. Ele au continuat să prezinte o Românie cu bune şi cu rele, nu înecată în atâta sânge şi vulgarităţi cum o deformează alte programe. Documentarele: Teleenciclopedia, Memorialul durerii, festivalurile de muzică uşoară (de calitate), emisiunile religioase adunate sub titulatura Viaţa spirituală ş.a.m.d au dovedit continuitate, decenţă şi credibilitate de-a lungul timpului. Vă întrebaţi, poate, de ce dau numai exemple de la aceste programe. Ei bine, sunt cam singurele în care nu şi-a strecurat coada divertismentul de prost gust. În ziua de azi, divertisment înseamnă doar domnişoare care îşi dezgolesc tot ce pot în faţa camerelor de luat vederi sau confruntări ca în piaţă (poate chiar mai rău).
Ce modele să mai ia din presă copilul de astăzi decât un „Copil de Aur” care se laudă că are bani, vilă cu piscină şi maşină ultimul tip... Sau poate un Adrian Mutu care îşi permite telefon de mii de euro şi este mai cunoscut datorită jongleriilor sale cu dame din show-bizz decât cu mingea pe gazon. Ca să nu mai vorbesc despre un nou tip de intoxicare apărută anul acesta şi care, spre deosebire de celelalte, nu are leac: Columbeanu. Fie că e vorba despre Iri, Monica sau, şi mai tragic, amândoi, mass-media de proastă calitate le suportă circul de doi bani care se desfăşoară sub ochii copiilor sau adolescenţilor care, conştient sau inconştient ajung să le perceapă drept modele şi refuză în acest scop să apese alt buton al telecomenzii.
Exemplele negative pot continua la nesfârşit! Nu ştiu câţi copii din ziua de azi mai merg la Biserică. Răspunsul îl poate vedea fiecare dintre noi, aruncând pentru câteva secunde o privire când ne aflăm la slujba de duminică. Unul dintre motive poate fi acela că în intervalul orar cuprins între 8.00 şi 12.00, pe mai toate posturile de televiziune sunt desene animate sau concursuri interactive pentru copii. Mai poţi dezlipi din faţa ecranului micuţul cufundat în lumea creaturilor hidoase care se luptă mai ceva ca în filmele de groază? Cum se mai roagă el seara îngeraşului să-l ocrotească, având în minte lovitura mortală aplicată de eroul preferat în Desenele de dimineaţă?
Suntem propriile victime. Gustul nociv al violenţei reale sau virtuale (combinat cu divertismentul facil) a pus stăpânire pe minţile noastre. Mass-media se conformează stării noastre de dependenţă pentru lucruri şi modele negative, impunându-ne nişte valori în care nici noi nu mai vrem să credem. E ca un drog: conştientizăm în momentele noastre de limpeziciune că ne face rău, dar continuăm să consumăm în exces.

Dragoste şi... ură

Ce împlinit te simţi când iubeşti şi eşti iubit!
DRAGOSTEA, un sentiment pe care mulţi au încercat să-l definească, dar care totuşi rămâne indefinibil. Dragoste are Dumnezeu pentru noi, toţi fiii Lui, dragoste simţim pentru familia noastră, pentru prietenii noştrii, pentru noi înşine; dragoste purtăm în suflet pentru ceea ce ne înconjoară, pentru toată creaţia lui Dumnezeu. Suntem plini de dragoste, şi atunci de ce e atâta ură în lume?



Chip drag

Chip drag, senin şi tors de ani,
Privesc icoana ta blajină,
Iar gândul meu devine zbor
Şi mintea mea lumină.

Mi te zăresc la locul tău,
Ţinând la pieptul cald nepoţii,
Spunându-le poveşti cu prinţi,
Te-ascult-atent cu toţii.

Un sfânt fior nealinat
Îmi freamătă fiinţa,
Dar tu-mi şopteşti încet, chip drag,
Să îmi păstrez credinţa.

iunie 2002

Mă-ntorc la vârsta inocenţei


Ajungi într-un moment în care te întrebi încotro se îndreaptă viaţa ta. Ajungi într-un punct în care te întrebi dacă visele tale din copilărie mai sunt aceleaşi şi acum. Ajungi la maturitate, fără să-ţi dai seama.

Cine nu visa în copilărie să se facă doctor, profesor, vedetă, avocat? Cu toţii, în toată inocenţa noastră, aspiram la idealuri pe care le credeam, în sinea noastră, imposibil de atins. Câteodată, visul nostru părea realizabil doar prin îndrăzneala lui. Ne spuneam de cele mai multe ori că dacă ne dorim cu adevărat un lucru, şi dacă vom munci pentru el, îl vom obţine în cele din urmă. Dar mulţi dintre noi, printre care şi eu, am observat cu trecerea timpului că nu doar aceste aspiraţii se schimbă, ci şi întreaga noastră concepţie despre tot ce ne înconjoară. Parcă în copilărie vedeam mai mult bine, eram mai optimişti, mai încrezători, mai îndrăzneţi. O dată cu noile descoperiri, realizam că până în momentul respectiv am fost ca în primele clipe din viaţă, când nu distingeam aproape nimic.
Copilăria ne ajută să ne formăm, iar maturitatea ne deformează. La această concluzie am ajuns. Şi asta pentru că vârsta inocenţei este atât de senină şi de fericită, încât ar trebui să rămânem aşa toată viaţa. Ar fi absurd, nu-i asa?
Şi maturitatea are avantajele ei... împlinirea, cel puţin spirituală, a unei persoane. Un om nu este desăvârşit ca fiinţă dacă nu trece prin toate stadiile de dezvoltare. Şi totuşi, parcă tot mi-aş dori să mă întorc la copilărie şi să rămân închisă într-o casă de păpuşi, să joc şotronul, pac!-pac!, elasticul, pătrăţelul, jocuri peste care se aşterne, lejer şi cu nepăsare, uitarea...

De reflectat


"Meseria de gazetar nu e din cele mai uşoare. Lumea e învăţată să te încadreze al cui eşti - sau, vorba lui Caragiale - cu cine votezi. Că nu eşti al nimănui, decât al lui Dumnezeu şi al conştiinţei tale, asta nu poate înţelege nimeni”.
Nae Ionescu/ Ziarul Curentul, 16 nov. 1929


Me and my life

Neaşteptată?... Da! Frumoasă?... bineînţeles! Plină de învăţăminte? Categoric!
Nu i-au lipsit nici necazurile, nici lacrimile, nici dezamăgirile. Şi totuşi, de ce de fiecare dată când privesc înapoi este perfectă? Fiecare lucru a fost pus la locul său, asemeni cărămizilor într-un zid sau pieselor unui puzzle. O dată terminată lucrarea creatoare, piesele în sine nu reprezintă decât o parte insignifiantă a întregului perfect.

Regrete? Evident că nu. Remuşcări? Nu-şi au locul în ea.
Nimic nu s-a petrecut fără rost, dovada clară că Acela Care mi-a dăruit-o a avut un plan clar şi cu ea, şi cu mine. Pentru că o operă desăvârşită nu poate fi decât a Divinităţii.
Eu şi ea suntem un trup, un gând, o explozie de sentimente.

Se apropie vremea colindelor...


Simt cum se apropie întâia zăpadă, chiar dacă, meteorologic vorbind, nu prea are şanse. Adulmec izul de porci pârliţi, cu şorici moale şi delicios. Aud colindele strămoşilor din înalt şi... mă bucur. Port în suflet emoţia sfântă a reîntâlnirii cu Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Nu simţiţi cum în Decembrie e parcă altă lume?... Suntem alţi oameni: mai buni, mai darnici, mai fericiţi, mai îndrăgostiţi de viaţă, mai apropiaţi de Dumnezeu. Ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi prin cadouri, faţă de Dumnezeu prin post şi fapte bune, iar faţă de noi înşine prin optimismul specific acestei perioade sfinte a anului.
E luna cadourilor, e luna Naşterii şi a Renaşterii, e vremea colindelor sfinte! Se-aud clopoţei...
Sper ca, în curând, să se audă şi foşnetul zăpezii sub ghetuţe!...
Să ningă peste noi, peste greşelile noastre, peste nepăsarea noastră, peste toate păcatele. Să ne trezim din iarnă mai buni, mai aproape de Dumnezeu!