Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Amintiri cu bunica

Îmi ador bunica. Ea e pentru mine modelul de urmat în viaţă: sinceră, isteaţă, descurcăreaţă, bună, o femeie dintre acelea care par desprinse din romanele interbelice: luptătoare şi feminină, în acelaşi timp. Am copilărit alături de ea, lucru care şi-a pus într-un fel amprenta asupra mea. Dacă o cunoşti, n-ai cum să n-o iubeşti.
Dar ce vroiam să vă spun acum, pentru că tot suntem în Postul Sfântului Crăciun, e cum îmi petreceam alături de ea, la ţară, această perioadă din an: în primul rând că se întâmpla foarte rar să nu meargă duminica sau în zilele de sărbătoare la biserică (acum, boala şi frigul o ţin iarna mai mult în casă). Avea nişte tabieturi atât de bine stabilite, încât păreau că alcătuiesc un ritual propriu: se trezea, se spăla, se ducea la icoană, se ruga, lua o gură de aghiasmă şi apoi pregătea ceva de mâncare (peşte prăjit, de cele mai multe ori), pentru a avea atunci când se întoarce de la "Sfânta biserică". După ce se îmbrăca, îşi făcea semnul crucii şi o pornea, pe jos, cale de 3 kilometri, spre biserică. Întotdeauna îmi spunea aşa: "E mai bine primit în faţa Domnului atunci când te osteneşti să mergi la slujbă".
Părinţii mei tăiau porcul aproape de Ajun. Normal că noi, puştii, nu ne puteam abţine de la şorici şi carne prăjită. Dar bunica, chiar dacă poate mirosul "de dulce" îi dădea simţurile peste cap după câteva săptămâni de post, nu se dădea bătută: "Nu mănânc" şi pace, n-aveai ce să-i faci ca s-o convingi. În plus, o femeie ca ea vă daţi seama că este şi o foarte bună gospodină. Toate mâncărurile pentru ziua de Crăciun le făcea în Ajun, fără să guste absolut nimic, fără să încerce cozonacii, maioneza sau ciorba de perişoare.
Toate aceste amintiri frumoase, alături de imaginea zăpezii aşternute oriunde vedeai cu ochii, îmi creează acum, după ani şi ani, o straşnică stare de nostalgie. Cândva nu va mai rămâne nimic din ele: nici bunica, nici peştele ei prăjit cu mălai, nici zăpada. Ce poate fi mai trist?

Comentarii

Oana a spus…
O, da, ce frumos era de Craciun la bunici, cand taiau porcul iar zapada era peste tot. S-au dus zilele alea.
Anonim a spus…
Esti o norocoasa. Bunica mea nu mai este. Bucura-te de ea si roaga-te la Dumnezeu sa o tina sanatoasa. Mie mi-au ramas doar amintirile, la fel de placute si pline de dragoste ca si ale tale. Pup
Raluca Nicula a spus…
@Oana: si anul asta ma voi duce la tara sa tai porcul. Inca se mentine o traditie, dar fara zapada nu e la fel. Apropos, daca vrei sorici, sa-mi zici :)
@anonim: Dumnezeu s-o odihneasca pe bunica ta!
Catalina B. a spus…
Te rog frumos, mai scrie cateva randuri despre bunici si copilarie. Doar citind ceea ce ai scris aici, mi se face pielea de gaina. Mi-e dor de tot ce inseamna copilarie la bunici,dar din pacate toti crestem (iar timpul nu iarta pe nimeni).

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…