Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Concert de muzică populistă

Ieri Piteştiul a tresăltat în acorduri de muzică... populistă. Ştiţi ce? Mie de obicei îmi plac melodiile astea ale noastre tradiţionale (care or mai fi acum că prea se manelizează toate), dar să auzi Maria Dragomiroiu, Aurel Tamaş şi Dumitru Farcaş, artişti în adevăratul sens al cuvântului şi oameni pe care eu i-am apreciat de când îi ştiu, prestând pe o scenă portocalie, înconjuraţi de veste portocalii şi instigând la un moment dat la un vot portocaliu, mi s-a părut PE-NI-BIL!
Nu ştiu dacă au scăzut neapărat în ochii mei, dar mi-am dat seama că, sub presiunea banului şi a altor interese, şi oamenii de calitate cedează uşor, devenind una cu masa de anonimi şi ordinari.

Comentarii

Irina a spus…
Pe mien ce m-a uimit ca ziua de ieri aducea usor aminte de manifestele comuniste...peste 100 de autocare,oras blocat,politie in fiecare intersectie...si pe banii cui?
Raluca Nicula a spus…
ee, Irina, pe banii preşedintelui, strânşi cu greu în toţi aceşti cinci ani. Doar nu credeai ca pe banii noştri, Doamne! :))
Canguru' a spus…
Raluca, nu e nimic anormal, foarte multi artisti castiga bani foarte frumosi in campanii electorale. Nu numai cei de muzica populara, ci si formatii consacrate, precum Voltaj sau Holograf. Citeam mai demult un interviu al lui Calin de la Voltaj si spunea ca nu simpatizeaza cu nimeni, se duce intr-o campanie la toate partidele, daca e solicitat, pentru ca este pe bani, pentru el e un concert oarecare.
Raluca Nicula a spus…
@Canguru: nu ştiu cât de "normal" este. Mie îmi sună a prostituţie politico-muzicală

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…