Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2010

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Tricoul tău

Ştiai că tricoul tău e o mângâiere? Una dintre acelea căreia i te abandonezi fără remuşcări. E un răsfăţ pentru pielea mea, o adiere de vară, caldă şi plăcută, senină şi încântătoare. Tricoul tău se asortează foarte bine cu pantalonii mei scurţi! El: masculin şi impunător, ei: feminini şi serviabili. Sunt o dovadă clară a faptului că extremele se atrag. Dragul meu, ce-ai zice dacă, pentru totdeauna, tricoul tău m-ar îmbrăţişa?

Un mic sacrificiu

Fetele probabil știu care e cea mai tare dovadă de dragoste din partea partenerului: să meargă cu tine la mall, la "Sex and the city 2", chiar dacă până acum nu a suportat nici măcar gândul de a le vedea pe feministele Carrie, Samantha, Miranda și Charlotte. Da, sâmbătă seara s-a uitat pe programul Cinema City de pe net și m-a întrebat, după ce a văzut că alte filme nu-i surâd: "Mergem la Totul despre sex"? Vă imaginați răspunsul meu, fana absolută a producției. Ajunși în sala 5, am observat că, spre norocul lui, nu era singurul mascul feroce de acolo. Uf! Și eu care credeam că sunt unica femeie din lume pentru care soțul face atâtea sacrificii. P.S: După două ore în care mi-a spus de mai multe ori că-i e somn și că se plictisește, am aflat la final că i-a plăcut. Cine să-i mai înțeleagă și pe bărbați!...

Slalom printre maidanezi

Revin la seria de fotografii despre Piteştiul european. Unii ar putea crede că am eu ceva la cap de observ numai chestiile nasoale din Oraşul Lalelelor. Dar nu e aşa, parol. Sunt cât se poate de sănătoasă!
În al doilea rând, azi am mers să documentez un subiect şi mi-au atras atenţia câinii de lângă teatru. Acum ştiţi doar că eu sunt moartă după animăluţe şi în vecii vecilor nu le-aş face niciun rău. Dar... peisajul a fost unul foarte trist. Oamenii aproape că făceau slalom printre maidanezi. Şi asta într-un centru al unui oraş care are pretenţii că se respectă.
Ce ar fi de făcut? Nu ştiu, duşi undeva într-un adăpost al lor. Nu e vina bietelor animale că au ajuns în situaţia asta, aşa că eutanasierea nu e deloc o soluţie.

Dulce, dulce!

Am fost duminică în târgul săptămânal, cu Patris, ca să facem asta şi vă mărturisesc că m-am îndrăgostit la prima vedere. Nu ştiu cum îl cheamă, cât are, ştiu doar atât: E ADORABIL. Şi l-aş fi luat şi acasă, dacă aveam 4 milioane la mine (!)

Oraşul european Piteşti

... şi gunoiul său integrat şi el, ca orice gunoi care se respectă, în Uniunea Europeană.

Şi plăntuţele fac baie, nu-i aşa?

Păi ce, numai noi ăştia care ne credem oameni să ne răcorim pe canicula asta cu câte un duş? Şi plantele au dreptul la acest răsfăţ.

Bine că am postat poza asta, că mi-am adus aminte că mai am şi eu acasă nişte floricele de revigorat. Parcă le aud de aici cum ţipă după mine :)

Bâlciul de lângă noi

N-ai cum să te plictiseşti în Piteşti. Aici, în oraşul tuturor (im)posibilităţilor, mişună câini cu covrigi în coadă, şoricei cu salbe de aur şi aurolaci care se droghează cu lapte dulce. Tot aici, căruţele circulă pe mijlocul străzii - aceasta fiind banda special rezervată lor, încă de când edilul a ajuns la concluzia că între un bizon şi o bicicletă, îl preferă pe Murgu. Şi diiii, diii, diii, murgule, diiiii!Există şi o vorbă în Piteşti: "Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun... dacă mai ajungi acasă"."- Păsărică, mută-ţi cuibul!, se rugă un câine maidanez de un porumbel care se hotărî să clocească pe o bancă din centrul Piteştiului.
- Dar n-ar fi mai bine să-ţi muţi tu coada, măi băieţică?"
Şi asta nu e tot. Dar acum luăm o scurtă pauză publicitară. Rămâneţi pe-aproape!

La mulţi ani, măi copii!

Copilăria mea e la locul ei. Adică undeva la ţară, într-un loc uitat de lume, dar niciodată de Dumnezeu. De câte ori mă duc în sătucul natal mă umplu de ea, o respir, mă las învăluită. Pentru că, ea, frumoasa vârstă a inocenţei, e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Au contribuit la farmecul ei: părinţii, fraţii, bunicii, dealurile, orezul cu lapte făcut de bunica, puişorii de găină, căţeluşul meu Florin căruia îi smulgeam genele (?), desenele animate, frumoasele jocuri şi, de multe ori, chiar şi neajunsurile.
Poate că acesta este lucrul cu care mă mândresc cel mai mult: nu mi-am pierdut copilăria şi, de aceea, azi o sărbătoresc. A voastră unde e?