marți, 29 decembrie 2009

În loc de urare...

Mai trece un an. Nimic anormal. Nu mai simt bucurie atunci când numărătoarea se opreşte la unu, în miezul nopţii. Poate chiar mâhnire ar fi cuvântul care ar descrie starea mea din acele momente. E aiurea să-ţi măsori viaţa din an în an, mascând supărarea că timpul trece într-un banal zâmbet şi-o sorbitură din paharul cu picior. Eu vreau să opresc timpul, pentru a mă bucura de cei care deocamdată mai sunt lângă mine. Nu vreau ca anul să-i năruie şi mintea mea să-i îngheţe într-o fotografie alb-negru.
În rest, un An Nou fericit!...

duminică, 27 decembrie 2009

Prima carte cu tiraj comercial

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ
pentru publicarea volumului de versuri
VIAŢA FĂRĂ URMĂRI
de Adrian Suciu,
în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu,
cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache.

Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al exemplarului şi costurile de expediţie, logistică şi corespondenţă.
Informaţii relevante despre activitatea literară a scriitorului Adrian Suciu pot fi găsite pe site-ul personal al acestuia, la adresa http://www.adriansuciu.ro/ Autorul poate fi contactat direct, pentru orice informaţii privind subscripţia şi condiţiile editoriale de apariţie a volumului, pe e-mail-ul: noone4none@yahoo.com
!Text publicitar!

vineri, 25 decembrie 2009

Crăciunisme

Că tot m-a rugat Steluţa, vă fac cunoştinţă cu iubita mea. Are ochi albaştri, e scumpă şi tânjeşte după afecţiune. O cheamă Sasha, deşi momentan ea nu ştie asta, pentru că e încă micuţă. E de rasă malamut de Alaska (adică un Huskey mai mare şi mai frumos :P). A fost un cadou frumos şi pentru asta îi mulţumesc moşului. În poza asta e tristă pentru că tocmai venise de la vaccin şi o durea rău burtica. Acum e veselă şi zbenguită :DDupă cadou, trebuie să vă prezint şi brăduţul, nu? Păi... remuneraţie mică, pom după buget, aş putea adapta eu o replică a la Caragiale. E un brăduţ adus de undeva, de către cineva şi contează că a ajuns unde trebuie :) Nu e el foarte arătos, dar important e că ne luminează sufletul.
Şi, după o sarma şi o înghiţitură de vin, eu zic că merge să vă aruncaţi un ochi peste scrierea următoare, pe care v-am promis-o în urmă cu ceva timp:
CUŢITUL LUI IUDA

Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule! , ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit.
Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze. Ce-i drept, grăsimea acumulată în special în toamna asta (deh, a fost un an bun, iar dovlecii au crescut ca nesimţiţi, taman în ciuda lui) este cea care îl încetineşte în slalomul lui prin curtea plină de orătănii. Zăpada tăbăcită îl mai face şi să alunece. Of, toate i s-au pus în contră astăzi.
- Nevastă, adă-mi un tuci de tărâţe cu apă. Şi mai ia şi câţiva porumbi să-l păcălim. Vino şi cheamă-l în coteţ, că-l prindem acolo. Zise Gheorghe lăsându-se păgubaş după atâta alergătură.
- Tată, dar de ce fuge atât de repede? Că e gras şi are şi picioare scurte, întrebă Dănuţ nedumerit
- Nu aleargă el repede, alergăm noi prea încet, zise tatăl aprinzându-şi o ţigară. Naşul Vasile interveni şi el în discuţie:
- Ehe, Dănuţule, nu neapărat dacă eşti înalt şi ai picioare lungi eşti şi mai sprinten. Nu ţi-a spus asta învăţătoarea la şcoală? Naşul se aplecă spre băiatul de clasa a cincea şi-i făcu poznaş cu ochiul. Dănuţ rămase pe gânduri. Privind apoi spre porcul care se oprise într-un colţ al curţii, i se făcu brusc milă de animal.
„Ce-o fi cu criminalii ăştia de s-au oprit din alergătură? Au obosit, păcatele mele! Pesemne că predecesorul meu a avut carnea bună, atât de bună încât li s-a pus tuturor pe oriunde a apucat. Doamne, eu care credeam că în secunda doi îţi voi vizita Împărăţia, se pare că m-am înşelat. Urmaşii tăi mi-au mai dat o şansă. La urma urmei, nu e „Adam” ăsta atât de hain. Din vârful gardului, cocoşul Şişu îl sfida, spintecându-i urechile cu un CU-CU-RI-GU! strident. În altă parte a ogrăzii, vaca Joiana rumega, neafectată de drama lui, nişte coceni uscaţi. Ciciuş îşi trăgea acum sufletul, s-a grăbit, pentru că oricum în scurt timp avea să şi-l dea...

Morala: Pentru fiecare om se găseşte un porc care să cedeze primul...

joi, 24 decembrie 2009

Publicitate şi sarmale

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit la televizor mă iau toţi nervii. Staţi liniştiţi că nu mai repet placa aia cu emisiuni cu, despre şi pentru proşti. Nu! De Crăciun nu vreau să fiu rea (ştiţi doar: "De Crăciun, fii mai bun..."). În schimb mă terorizează efectiv reclamele la reţelele de telefonie mobilăăăăăă!
În primul rând că adoram melodia "Stop the cavalry". Bine pus la imperfect, pentru că acum mă râcâie pe creieri, după ce am auzit-o pe reclama de la Orange de sute de ori. Nu exagerez!
Îmi mai sună în urechi când aprind televizorul chestia aia: "Ce, Dane, te-a surprins zăpada? Ha, era să ai zăpadă pe haină!", şi, ha!, eu chiar era să mă amuz. Şi mă întreb aşa, de ce oare mi-aş face eu abonament la respectivii văzând stupizenia asta? De mii de ori? În toate pauzele publicitare? Şi chiar între acestea? Doamne!
Asta nu e publicitate, după părerea mea, e un abuz!
În fine, mi-am zis oful, aşa că în continuare vă las o porţie de sarmale, cu menţiunea că sunt primele făcute numai şi numai de mine, cap-coadă!
În rolurile principale:
*carne amestec de la hipermarket
*varză murată (yummyyy!) de la mama-soacră
*una bucată mână care-mi aparţine
*una bucată pozar şef - inegalabilul, irezistibilul, irecuperabilul: Bogdaaaan Nicuuula... care este! :)
P.S.: Dacă nu muriţi după porţia de sarmale, promit că vă mai delectez şi cu alte delicii culinare! Sărbători fericite, dragii mei!

marți, 22 decembrie 2009

Administraţia la zi

Astăzi va fi la Argeş TV, la ora 20.45, Administraţia la zi, emisiune pe care de câteva ediţii încoace eu o moderez. Încerc să fiu la înălţime, deşi ştiu că mai am multe lucruri de învăţat şi alte câteva de stăpânit (cum ar fi emoţiile, veşnicele emoţii) dar, mai presus de toate, vreau ca emisiunea să vă fie de folos. Dacă la prima ediţie am comentat cu Mihai Alexandrescu şi Iulia Cojocaru, jurnalişti, rezultatele alegerilor care atunci se încheiaseră, în cea de-a doua ediţie v-am prezentat-o pe doamna Julieta Dănăiaţă, director al Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean - pentru că începuse să ningă serios în Argeş şi vroiam să ştim care e starea drumurilor noastre, iar în cea de-a doua parte a fost prezent în studioul Argeş Tv părintele Decebal Floroaica, un tată fericit cu 37 de copii (dintre care 34 de micuţi din centrul pe care îl conduce).
În această seară, m-am gândit să îl aduc în faţa dumneavoastră pe Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, într-o discuţie senină despre Post, Tradiţii şi Sărbători. Dacă vreţi să-i adresaţi o întrebare, scrieţi-mi pe adresa raluca.nicula@argestv.ro .
UPDATE! În locul ÎPS-ului Calinic, la emisiune va veni părintele vicar Nicolae Brânzea!
Vă mulţumesc pentru atenţie! :D

duminică, 20 decembrie 2009

Ninge în vara lu' Decembre

IADUL ALB MAI ŢINE TREI ZILE! Asta am citit azi într-un ziar şi din nou m-am minunat! Evident, aluzia nefericită a titlului făcea referire la zăpadă. Da, suntem blestemaţi, bieţii de noi, să mai suportăm până marţi teroarea ninsorii din decembrie! Voi vă daţi seama cât de nenorocită a devenit rasa umană? Cum o mai putea Dumnezeu să ne suporte? Sunt nevoită să revin asupra acestui subiect, că nu mai ţine.
A nins! A nins din nou! S-a încăpăţânat să ningă iar! (Ce tupeu, voi realizaţi?) Autorităţile s-au văzut puse, în cele mai multe judeţe, în faţa unui paradox: DESZĂPEZIREA (... the final frontier, you know...). Adică, bani pentru asta au fost alocaţi destui pe hârtie, chiar "foarte destui", ca să zic aşea. Şi totuşi, ce nu merge? Păi... nimic, că doar trăim în ţara asta, mama ei!, pardon, mama lor! Şi atunci când ele, treburilii, nu merge că nu vrea muşchii lor, ce se poate face altceva decât da vina pe... zăpadă, săraca, pentru că s-a încăpăţânat să cadă taman în vara lu' Decembre!
Poftim aspect pentru care apar titlurile expirate! Pentru că şi ei, jurnaliştii lu' peşte pe uscat, sunt limitaţi în raţiune şi nelimitaţi în prostie!

vineri, 18 decembrie 2009

Trebuie să vezi "AVATAR!"

Tocmai am venit de la film, m-am descălţat, m-am schimbat în pijamale şi m-am postat la laptop în mijlocul patului. Simt nevoia să vă spun... să vă fac să vedeţi ceea ce am văzut eu în aceste trei ore, dar nu voi reuşi. Oricât de bună ar fi cronica mea şi aproape de adevăr, nu va reflecta întocmai filmul AVATAR, căci despre el e vorba.
Cu ce oare să încep? Cu povestea: un avatar este introdus printre locuitorii planetei Pandora, cu scopul ca oamenii să le afle băştinaşilor secretele, pentru a le ocupa teritoriul şi a extrage bogăţiile ţinutului. Numai că povestea se complică atunci când avatarul Sully se îndrăgosteşte de o localnică. Din acest moment el va întoarce armele împotriva propriei rase, în speranţa de a salva poporul Na-vi de la pieire.
Filmul este genial, şi ca efecte, şi ca scenariu, ca şi coloană sonoră. Te impresionează până la lacrimi şi te face să regreţi spre final că te afli la capătul superior al lanţului trofic.
Tocmai vorbeam cu al meu soţ în timp ce ne întorceam de la Euromall şi îi spuneam că demult n-am mai văzut un film care să mă impresioneze atât de mult. Cu siguranţă "Avatar" a meritat cu vârf şi îndesat promovarea care i s-a făcut în ultimele luni. Astă-seară, la premieră, sala a fost full, chiar dacă biletul a costat 21 de lei. Şi s-a văzut clar că spectatorii au fost impresionaţi! Dacă aş fi putut număra cumva toate reacţiile de genul "Wow!", poate aş fi fost mai credibilă, dar... asta e, trebuie să mergeţi pe mâna şi pe ochelarii mei 3d, nu? :D
Sunt curioasă cum va fi primită producţia la nivel mondial şi dacă James Cameron va reuşi să-şi doboare propriul record, detronând "Titanicul" din vârful... icebergului încasărilor!

joi, 17 decembrie 2009

Să ningă de un metru!

Am o pică teribilă pe oamenii din ziua de azi, asta cumva că eu m-am născut ieri? Hm, nu ştiu, posibil! Sincer, mi-e silă când văd cum una dintre marile bucurii ale ultimilor ani a fost îngropată în senzaţionalul macabru al televiziunilor şi în răutatea agresivă a umanităţii care se afundă pe zi ce trece în nebunie. Despre ce e vorba, vă întrebaţi. Unii poate v-aţi şi dat seama, simţind acelaşi lucru ca şi mine.
Da, este vorba despre zăpadă. După ce că o vedem din ce în ce mai rar, şi atunci când apare o blestemăm, o numim "infernul alb", "teroarea albă"! Doamne, în ce lume am ajuns să trăim? Ce e mai frumos decât să vezi un copil jucându-se cu bulgări, făcând oameni de zăpadă, alergând prin nămeţii greoi? Nu e oare foarte trist când vedem că micuţii noştri fac aceste lucruri... pe calculator, ştiind cum ne bucuram noi odată de frumuseţea anotimpului?
Şi ce dacă sunt drumuri blocate? Şi ce dacă e polei? Şi ce dacă va ninge de un metru? E iarnă! Şi iarna are dreptul să facă orice cu noi. Pentru că ea, frumoasa de ea, ne-a dovedit că totuşi ne iubeşte, chiar dacă noi n-o mai merităm demult...

"Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci…" Grigore Vieru

marți, 15 decembrie 2009

Ninge iar

de Cod galben, chiar!
Mă bucur ca un copil de fulgi, de frig, de mănuşi, de polei, de fular. Aş privi ore în şir cum ninge şi nu m-aş plictisi. După cum spuneam tot aici, sunt iernivoră, ce să fac :)

luni, 14 decembrie 2009

Desktop de sărbători

Cred că mulţi dintre noi simţim nevoia ca de sărbători să ne înveşmântăm altfel (fie pe noi, fie blogul sau calculatorul). Tocmai din acest motiv vă ofer spre download o faţă nouă pentru desktop (cea pe care o utilizez şi eu în aceste zile). Mie mi s-a părut simplă şi originală.

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Un strop de optimism

V-am promis aici că vă voi face surprize în perioada sărbătorilor. Încep acum cu o lecţie de optimism de care trebuie să ţinem toţi cont în momente înnorate:"Nu s-a gândit niciodată la chestia asta. De ce e optimistă? Dar nici nu e, restul oamenilor sunt foarte pesimişti în ultimul timp. Asta nu o face pe ea să fie ciudata, ea e doar normală într-o lume care a luat-o la galop.
- Iulia, îţi spun doar atât! Nu ne vom descurca cu banii pe care îi avem. Zic să ne împrumutăm de la George. Cred că va fi mai mult decât bucuros să-ţi facă o favoare...
- Nu! Trebuie să ne descurcăm singure, oricât de greu ar părea. O să vezi că totul va fi bine. În primul rând ne vom lua o slujbă.
- Vezi?
- Ce să văd?
- Iar faci aşa. Iar vorbeşti din cărţile tale. Iar eşti prea optimistă. Crezi că e atât de simplu? Doamne...
- ? Iulia nu mai înţelegea nimic, dar era convinsă că sora ei avea din nou o criză de depresie, una dintre acelea prin care Dana trecea din ce în ce mai des în ultimul timp.
Stăteau amândouă pe canapea, privind la geamantanele deschise şi la hainele împrăştiate peste tot. Rochii de vară colorate, blugi bleu, sandale, pălării de paie, ochelari de soare cu rame groase. Într-adevăr, deşi erau firi total diferite, n-au înţeles niciodată de ce gustul vestimentar era, cu mici excepţii, asemănător.
- N-am decât 23 de ani şi sunt obligată deja să trăiesc în mizerie!
- Alţii au trăit cu mult înaintea ta şi nu s-au mai plâns!
- Dar ei nu aveau o facultate, poate, n-aveau perspective înalte, nu s-au chinuit să aibă ceva al lor!
- Într-adevăr, mulţi nu au avut bani nici de pâine, darămite de vise.
- Cel mai mizerabil lucru din lumea asta e să n-ai casa ta!
- Dar cel mai frumos e să ai o soră care să te ajute să treci peste!
- Nu vreau să mai văd pe nimeni, toţi îmi vor aminti ce soartă de rahat am.
- O soartă de rahat nu înseamnă să ai toată viaţa înainte!".

joi, 10 decembrie 2009

Ştiţi la ce visez?

La un Crăciun alb, ca-n copilărie, cu nămeţi greoi şi strălucitori, cu chipuri vesele şi inocente, înroşite de frig şi entuziasm. Cine ne-a furat zăpada, s-o aducă repede înapoi! Suntem pierduţi fără ea... :(

miercuri, 9 decembrie 2009

Acasă

Gata! Am vorbit prea mult despre politică şi n-am apucat să vă povestesc despre lucruri frumoase şi importante: casa mea (cam goală momentan, dar plină de iubire). M-am mutat acum câteva zile, aşa că moşu a avut de căutat după mine, fiind obişnuit de doi ani cu vechea adresă. Dar important e că m-a găsit şi, judecând după ceea ce am primit, am fost taaare cuminte :)
Mai avem treabă de făcut, lucruri de îmbunătăţit, altele de înlocuit, dar important e că în sfârşit, avem casa noastră! Şi cum împart cu voi aproape tot din sentimentele mele, vă las şi câteva poze. Iarna mă găseşte fericită...
Vă invit la cină:
Dreaming in my bed
Mulţumim pentru vizită! :D

marți, 8 decembrie 2009

Ce v-a adus moşu?

Ce v-a adus Moş Niculaie în politiCIZME? Cumva un "marinel" de plastic? Am înţeles că aşa s-a schimbat moda, copiilor răi nu li se mai dau nuiele.

luni, 7 decembrie 2009

Avem preşedintele potrivit

...potrivit cu profilul românului obişnuit: absolvent de studii primare, partizan al curentului guţo-salamist, vajnic utilizator al stereotipurilor: "ţigan împuţit", "păsărică", "găozar", membru al ONG-ului "Pumnii mei minte nu are".
A, şi nu în ultimul rând, adept al motto-ului: "Să trăiţi bine, doar voi cei care este cu mine".

Aşa să nu le ajute Dumnezeu!

C-aşa-i hora pi la noi

Stânga unu, dreapta doi...

vineri, 4 decembrie 2009

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu.
Între un preşedinte
mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor
şi unul
Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier,
pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

miercuri, 2 decembrie 2009

Ce-am făcut de ziua noastră

Ce-am făcut de ziua noastră, a tuturor românilor? Am lucrat. Dar nu-mi plângeţi de milă, a fost chiar frumos. Am mers la Monumentul Eroilor, acolo unde a avut loc o ceremonie cu depuneri de coroane, după care m-am îndreptat spre Piaţa Vasile Milea pentru a vedea defilarea. Aici am făcut cunoştinţă cu doi meşteri populari care mi-au înveselit ziua devenită prea sobră. Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, îmbrăcat în ţăran argeşean veritabil, ne-a servit pe mine şi pe Edi Vasile, colegul de la Antena 1 Piteşti, cu câte un pahar de vin fiert. N-am băut însă, din păcate, în timpul programului :PLângă standul domnului Mateescu, am făcut cunoştinţă cu o femeie care şi-a petrecut ziua de 1 Decembrie la fel ca mine: muncind. Numai că piteşteanca noastră nu a alergat cu microfonul prin tot centrul ca să ia declaraţii, ci croşeta de zor. Printre mileurile expuse am zărit unul care mi-a captat atenţia. Da, doamna Maria Barbu a vândut cu 5 lei România (alţii au dat-o de pomană...)După ce am mâncat preparate tradiţionale şi am ascultat muzică populară, mi-am dat seama de un lucru: România e chiar frumoasă. Deci, să ne trăiască!

marți, 1 decembrie 2009

Am socri moderni

Atât de moderni, încât îmi citesc blogul foarte des. Să-i salutăm! :D
A, şi era să uit, intraţi aici, pe blogul mamei-soacre, dacă vreţi să vedeţi nişte goblenuri superbe, cusute cu răbdare şi pasiune chiar de ea. Mulţumesc! :D