Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2009

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

În loc de urare...

Mai trece un an. Nimic anormal. Nu mai simt bucurie atunci când numărătoarea se opreşte la unu, în miezul nopţii. Poate chiar mâhnire ar fi cuvântul care ar descrie starea mea din acele momente. E aiurea să-ţi măsori viaţa din an în an, mascând supărarea că timpul trece într-un banal zâmbet şi-o sorbitură din paharul cu picior. Eu vreau să opresc timpul, pentru a mă bucura de cei care deocamdată mai sunt lângă mine. Nu vreau ca anul să-i năruie şi mintea mea să-i îngheţe într-o fotografie alb-negru. În rest, un An Nou fericit!...

Prima carte cu tiraj comercial

SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ pentru publicarea volumului de versuri VIAŢA FĂRĂ URMĂRI de Adrian Suciu , în tălmăcirea grafică a lui Vlad Ciobanu, cu o prefaţă de Daniel Cristea-Enache. Volumul, care va apărea în cursul anului 2010, la Editura Brumar din Timişoara, în condiţii tipografice de excepţie, este prima carte cu tiraj comercial care va fi publicată integral prin subscripţie publică în România după al Doilea Război Mondial. Lista de subscripţie va fi publicată în interiorul volumului, în ordinea cronologică a subscripţiei. Suma minimă de subscripţie este de 30 RON pentru un exemplar din tirajul normal, 50 RON pentru un exemplar individualizat, hors tirage, numerotat manual şi semnat de către autor, conţinînd o filă de manuscris original al acestuia şi 100 RON pentru un exemplar personalizat conţinînd, în plus, o gravură a artistului Vlad Ciobanu, într-un tiraj limitat strict la numărul celor care aleg această variantă de subscripţie. Suma de subscripţie acoperă preţul de producţie al ex

Crăciunisme

Că tot m-a rugat Steluţa , vă fac cunoştinţă cu iubita mea. Are ochi albaştri, e scumpă şi tânjeşte după afecţiune. O cheamă Sasha, deşi momentan ea nu ştie asta, pentru că e încă micuţă. E de rasă malamut de Alaska (adică un Huskey mai mare şi mai frumos :P). A fost un cadou frumos şi pentru asta îi mulţumesc moşului. În poza asta e tristă pentru că tocmai venise de la vaccin şi o durea rău burtica. Acum e veselă şi zbenguită :D După cadou, trebuie să vă prezint şi brăduţul, nu? Păi... remuneraţie mică, pom după buget, aş putea adapta eu o replică a la Caragiale. E un brăduţ adus de undeva, de către cineva şi contează că a ajuns unde trebuie :) Nu e el foarte arătos, dar important e că ne luminează sufletul. Şi, după o sarma şi o înghiţitură de vin, eu zic că merge să vă aruncaţi un ochi peste scrierea următoare, pe care v-am promis-o în urmă cu ceva timp : CUŢITUL LUI IUDA Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau c

Publicitate şi sarmale

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit la televizor mă iau toţi nervii. Staţi liniştiţi că nu mai repet placa aia cu emisiuni cu, despre şi pentru proşti . Nu! De Crăciun nu vreau să fiu rea (ştiţi doar: "De Crăciun, fii mai bun..."). În schimb mă terorizează efectiv reclamele la reţelele de telefonie mobilăăăăăă! În primul rând că adoram melodia "Stop the cavalry". Bine pus la imperfect, pentru că acum mă râcâie pe creieri, după ce am auzit-o pe reclama de la Orange de sute de ori. Nu exagerez! Îmi mai sună în urechi când aprind televizorul chestia aia: "Ce, Dane, te-a surprins zăpada? Ha, era să ai zăpadă pe haină!", şi, ha!, eu chiar era să mă amuz. Şi mă întreb aşa, de ce oare mi-aş face eu abonament la respectivii văzând stupizenia asta? De mii de ori? În toate pauzele publicitare? Şi chiar între acestea? Doamne! Asta nu e publicitate, după părerea mea, e un abuz! În fine, mi-am zis oful, aşa că în continuare vă las o porţie de sarmale, cu menţiu

Administraţia la zi

Astăzi va fi la Argeş TV , la ora 20.45, Administraţia la zi , emisiune pe care de câteva ediţii încoace eu o moderez. Încerc să fiu la înălţime, deşi ştiu că mai am multe lucruri de învăţat şi alte câteva de stăpânit (cum ar fi emoţiile, veşnicele emoţii) dar, mai presus de toate, vreau ca emisiunea să vă fie de folos. Dacă la prima ediţie am comentat cu Mihai Alexandrescu şi Iulia Cojocaru , jurnalişti, rezultatele alegerilor care atunci se încheiaseră, în cea de-a doua ediţie v-am prezentat-o pe doamna Julieta Dănăiaţă, director al Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean - pentru că începuse să ningă serios în Argeş şi vroiam să ştim care e starea drumurilor noastre, iar în cea de-a doua parte a fost prezent în studioul Argeş Tv părintele Decebal Floroaica, un tată fericit cu 37 de copii (dintre care 34 de micuţi din centrul pe care îl conduce). În această seară, m-am gândit să îl aduc în faţa dumneavoastră pe Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Arge

Ninge în vara lu' Decembre

IADUL ALB MAI ŢINE TREI ZILE! Asta am citit azi într-un ziar şi din nou m-am minunat! Evident, aluzia nefericită a titlului făcea referire la zăpadă. Da, suntem blestemaţi, bieţii de noi, să mai suportăm până marţi teroarea ninsorii din decembrie! Voi vă daţi seama cât de nenorocită a devenit rasa umană? Cum o mai putea Dumnezeu să ne suporte? Sunt nevoită să revin asupra acestui subiect, că nu mai ţine. A nins! A nins din nou! S-a încăpăţânat să ningă iar! (Ce tupeu, voi realizaţi?) Autorităţile s-au văzut puse, în cele mai multe judeţe, în faţa unui paradox: DESZĂPEZIREA (... the final frontier, you know...). Adică, bani pentru asta au fost alocaţi destui pe hârtie, chiar "foarte destui", ca să zic aşea. Şi totuşi, ce nu merge? Păi... nimic, că doar trăim în ţara asta, mama ei!, pardon, mama lor! Şi atunci când ele, treburilii, nu merge că nu vrea muşchii lor, ce se poate face altceva decât da vina pe... zăpadă, săraca, pentru că s-a încăpăţânat să cadă taman în vara lu&#

Trebuie să vezi "AVATAR!"

Tocmai am venit de la film, m-am descălţat, m-am schimbat în pijamale şi m-am postat la laptop în mijlocul patului. Simt nevoia să vă spun... să vă fac să vedeţi ceea ce am văzut eu în aceste trei ore, dar nu voi reuşi. Oricât de bună ar fi cronica mea şi aproape de adevăr, nu va reflecta întocmai filmul AVATAR, căci despre el e vorba. Cu ce oare să încep? Cu povestea: un avatar este introdus printre locuitorii planetei Pandora, cu scopul ca oamenii să le afle băştinaşilor secretele, pentru a le ocupa teritoriul şi a extrage bogăţiile ţinutului. Numai că povestea se complică atunci când avatarul Sully se îndrăgosteşte de o localnică. Din acest moment el va întoarce armele împotriva propriei rase, în speranţa de a salva poporul Na-vi de la pieire. Filmul este genial, şi ca efecte, şi ca scenariu, ca şi coloană sonoră. Te impresionează până la lacrimi şi te face să regreţi spre final că te afli la capătul superior al lanţului trofic. Tocmai vorbeam cu al meu soţ în timp ce ne întorceam

Să ningă de un metru!

Am o pică teribilă pe oamenii din ziua de azi, asta cumva că eu m-am născut ieri? Hm, nu ştiu, posibil! Sincer, mi-e silă când văd cum una dintre marile bucurii ale ultimilor ani a fost îngropată în senzaţionalul macabru al televiziunilor şi în răutatea agresivă a umanităţii care se afundă pe zi ce trece în nebunie. Despre ce e vorba, vă întrebaţi. Unii poate v-aţi şi dat seama, simţind acelaşi lucru ca şi mine. Da, este vorba despre zăpadă. După ce că o vedem din ce în ce mai rar, şi atunci când apare o blestemăm, o numim "infernul alb", "teroarea albă"! Doamne, în ce lume am ajuns să trăim? Ce e mai frumos decât să vezi un copil jucându-se cu bulgări, făcând oameni de zăpadă, alergând prin nămeţii greoi? Nu e oare foarte trist când vedem că micuţii noştri fac aceste lucruri... pe calculator, ştiind cum ne bucuram noi odată de frumuseţea anotimpului? Şi ce dacă sunt drumuri blocate? Şi ce dacă e polei? Şi ce dacă va ninge de un metru? E iarnă! Şi iarna are dreptu

Ninge iar

de Cod galben, chiar! Mă bucur ca un copil de fulgi, de frig, de mănuşi, de polei, de fular. Aş privi ore în şir cum ninge şi nu m-aş plictisi. După cum spuneam tot aici, sunt iernivoră , ce să fac :)

Desktop de sărbători

Cred că mulţi dintre noi simţim nevoia ca de sărbători să ne înveşmântăm altfel (fie pe noi, fie blogul sau calculatorul). Tocmai din acest motiv vă ofer spre download o faţă nouă pentru desktop (cea pe care o utilizez şi eu în aceste zile). Mie mi s-a părut simplă şi originală.

Un strop de optimism

V-am promis aici că vă voi face surprize în perioada sărbătorilor. Încep acum cu o lecţie de optimism de care trebuie să ţinem toţi cont în momente înnorate: "Nu s-a gândit niciodată la chestia asta. De ce e optimistă? Dar nici nu e, restul oamenilor sunt foarte pesimişti în ultimul timp. Asta nu o face pe ea să fie ciudata, ea e doar normală într-o lume care a luat-o la galop. - Iulia, îţi spun doar atât! Nu ne vom descurca cu banii pe care îi avem. Zic să ne împrumutăm de la George. Cred că va fi mai mult decât bucuros să-ţi facă o favoare... - Nu! Trebuie să ne descurcăm singure, oricât de greu ar părea. O să vezi că totul va fi bine. În primul rând ne vom lua o slujbă. - Vezi? - Ce să văd? - Iar faci aşa. Iar vorbeşti din cărţile tale. Iar eşti prea optimistă. Crezi că e atât de simplu? Doamne... - ? Iulia nu mai înţelegea nimic, dar era convinsă că sora ei avea din nou o criză de depresie, una dintre acelea prin care Dana trecea din ce în ce mai des în ultimul timp. Stăteau

Ştiţi la ce visez?

La un Crăciun alb, ca-n copilărie, cu nămeţi greoi şi strălucitori, cu chipuri vesele şi inocente, înroşite de frig şi entuziasm. Cine ne-a furat zăpada, s-o aducă repede înapoi! Suntem pierduţi fără ea... :(

Acasă

Gata! Am vorbit prea mult despre politică şi n-am apucat să vă povestesc despre lucruri frumoase şi importante: casa mea (cam goală momentan, dar plină de iubire). M-am mutat acum câteva zile, aşa că moşu a avut de căutat după mine, fiind obişnuit de doi ani cu vechea adresă. Dar important e că m-a găsit şi, judecând după ceea ce am primit, am fost taaare cuminte :) Mai avem treabă de făcut, lucruri de îmbunătăţit, altele de înlocuit, dar important e că în sfârşit, avem casa noastră! Şi cum împart cu voi aproape tot din sentimentele mele, vă las şi câteva poze. Iarna mă găseşte fericită... Vă invit la cină : Dreaming in my bed Mulţumim pentru vizită! :D

Avem preşedintele potrivit

...potrivit cu profilul românului obişnuit: absolvent de studii primare, partizan al curentului guţo-salamist, vajnic utilizator al stereotipurilor: "ţigan împuţit", "păsărică", "găozar", membru al ONG-ului "Pumnii mei minte nu are". A, şi nu în ultimul rând, adept al motto-ului: "Să trăiţi bine, doar voi cei care este cu mine". Aşa să nu le ajute Dumnezeu!

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

Ce-am făcut de ziua noastră

Ce-am făcut de ziua noastră, a tuturor românilor? Am lucrat. Dar nu-mi plângeţi de milă, a fost chiar frumos. Am mers la Monumentul Eroilor, acolo unde a avut loc o ceremonie cu depuneri de coroane, după care m-am îndreptat spre Piaţa Vasile Milea pentru a vedea defilarea. Aici am făcut cunoştinţă cu doi meşteri populari care mi-au înveselit ziua devenită prea sobră. Gheorghe Mateescu, din Curtea de Argeş, îmbrăcat în ţăran argeşean veritabil, ne-a servit pe mine şi pe Edi Vasile, colegul de la Antena 1 Piteşti, cu câte un pahar de vin fiert. N-am băut însă, din păcate, în timpul programului :P Lângă standul domnului Mateescu, am făcut cunoştinţă cu o femeie care şi-a petrecut ziua de 1 Decembrie la fel ca mine: muncind. Numai că piteşteanca noastră nu a alergat cu microfonul prin tot centrul ca să ia declaraţii, ci croşeta de zor. Printre mileurile expuse am zărit unul care mi-a captat atenţia. Da, doamna Maria Barbu a vândut cu 5 lei România (alţii au dat-o de pomană...) După ce am

Am socri moderni

Atât de moderni, încât îmi citesc blogul foarte des. Să-i salutăm! :D A, şi era să uit, intraţi aici, pe blogul mamei-soacre , dacă vreţi să vedeţi nişte goblenuri superbe, cusute cu răbdare şi pasiune chiar de ea. Mulţumesc! :D