D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
sursă foto: www.epitesti.ro Trebuie să recunosc că mă ia cu fiori când ma gândesc la spitale. De fapt nu am întâlnit pe cineva care să se simtă prea confortabil când vine vorba despre asta. Dar, că vrem, că nu vrem, uneori suntem puși în situația de a ne lua de gât cu demonii noștri. Așa se face că zilele trecute am ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești cu fetița care a răcit și părea că nu respiră bine. Am intrat în sediul cel nou al urgențelor (inaugurat ieri, 23 martie 2016), iar portarul ne-a spus să intrăm la triaj pentru a spune ce problemă avem. Ne-am așteptat rândul și apoi am intrat. O doamnă doctor a luat la cunoștință situația noastră, după care a examinat fetița, a văzut că nu e în regulă, iar o asistentă ne-a condus la un pat de la "Urgențe minore". Până aici totul a decurs rapid și, contrar așteptărilor, fără incidente. În secunda doi, două asistente i-au luat sânge micuței, pentru o hemogramă și i-au făcut aerosoli ...