miercuri, 31 decembrie 2008

Bilanţ şi urări la final de 2008

Bilanţuri şi iar bilanţuri. 31 decembrie este prilej de "ce a fost", "ce o să fie".
2008 a fost un an frumos, în care m-am făcut femeie de casă şi devreme acasă. Adică: mă alesei cu un loc de muncă, terminai facultatea, mă măritai, mă responsabilizai. Am reuşit să citesc mai mult, după ultimii trei ani în care tot ce lecturam erau numai chestii despre Gutenberg, cazul Watergate, "Presa a patra putere", unele dintre ele minciuni educative. Astfel, i-am cunoscut îndeaproape pe Oscar Wilde, Paulo Coehlo, Vicente Ibanez, Gore Vidal, Chinua Achebe, Paul Goma, Benoît Duteurtre, Knut Hamsun, Julia Kristeva şi dacă am uitat pe cineva să mă ierte :).
În altă ordine de idei, sunt mulţumită de ce am realizat în 2008, chiar dacă acum, mai spre final, am avut parte şi de veşti mai puţin plăcute. Dar cred în Dumnezeu şi ştiu că o să se rezolve totul.
Acum nu-mi rămâne decât să vă doresc şi vouă "La multe realizări!", "La mulţi (b)ani!" şi "Sănătate cât cuprinde!". Şi vă repet urarea pe care v-am făcut-o anul trecut pe vremea asta: "Să stoarcem în cupa de şampanie de la miezul nopţii veselie, dragoste şi optimism!"

P.S: Vă las cu un 2008 în imagini selective
















marți, 30 decembrie 2008

Just DIDO!

Azi sunt gospodină. Fac curat, mâncare, spăl şi neapărat ascult muzică. Aranjând zecile de CD-uri am dat peste DIDO. Am adorat-o pe fiinţa asta când eram în liceu şi mi-am zis că e timpul să dau taaaare boxele şi să cânt împreună cu ea. Atât timp cât Bogdan nu-şi pune mâinile la urechi, e bine!


DIDO // LIFE FOR RENT


Dido - Who makes you feel


DIDO -Hunter

duminică, 28 decembrie 2008

Prea mult zgomot... pentru un Crăciun!

Crăciun = îmbuibare. Crăciun mai e egal de asemenea cu beţivi din abundenţă, aglomeraţie teribilă în supermarketuri, programe proaste (în majoritate) la televizor. Mult prea multă bătaie de cap pentru trei zile. Pentru mine sunt mai frumoase cele două săptămâni dinainte...
Crăciunul mai înseamnă şi prea multe sarmale halite după ce mama ţi le bagă pe sub nas: "Cum? Numai două? Păi tu eşti femeie de două sarmale? Înseamnă că nu-ţi plac!". Sau... exces de carne de porc: tot familionu' de la ţară a tăiat godacii în perioada asta. Hai cu şorici, hai cu carne prăjită, cu tobă şi cu toate preparatele posibile.
Presupun că atunci când s-a născut Iisus (ştiţi voi, Cel pentru care ar fi trebuit să sărbătorim noi în aceste trei zile...) trebuie să fi fost mare bairam, care s-a lăsat cu alcool peste măsură, cu sarmale în foi de varză, cu porci tăiaţi şi neapărat cu vacanţă la Braşov. Altfel nu-mi explic de ce toată lumea urmează aceste tipare. Nu vi se pare că e prea mult zgomot... pentru un Crăciun?

sâmbătă, 27 decembrie 2008

Din "nimicurile" de zi cu zi...

"Iubita, trezeşte-te! Ninge! S-a pus deja un strat mic pe pământ." Aşa m-a ridicat din pat de dimineaţă. Pentru un moment am simţit fericirea cum îmi pătrunde în fiecare oscior. El, zăpada, Crăciunul au fost motivele pentru care am început o zi superbă. Dacă până seara zăpada s-a cam dus, iar Crăciunul îşi ia încă la revedere, dragostea lui pentru mine, cu siguranţă, va dura atât cât va avea o inimă...
Au trecut patru luni de la cel mai frumos eveniment din viaţa noastră şi dacă albumul datat nu mi-ar aminti acest lucru, aş putea jura că s-a întâmplat ieri.

miercuri, 24 decembrie 2008

Cadou de Crăciun

Vă doresc un Crăciun plin de lumină şi împliniri. Şi pentru că ţin foarte mult la voi, cititorii mei, vă fac un cadou. O povestioară tocmai bună de savurat între două-trei înghiţituri de cafea sau ciocolată caldă. Merită s-o citiţi! La mulţi ani!

Poveste De Craciun

Cu foarte multi ani in urma, atat de multi incat le-am pierdut sirul, traia intr-un orasel din sudul Braziliei un copil de vreo 7 anisori, pe nume Jose. Isi pierduse parintii inca de mic si fusese adoptat de o matusa zgarcita, care, desi avea o gramada de bani, nu cheltuia aproape nimic cu nepotul ei. Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.
Cum locuiau intr-un cartier de oameni avuti, matusa l-a obligat pe directorul scolii sa-l accepte pe nepot cu o plata de numai o zecime din taxa obisnuita, amenintand ca daca nu-l primeste il reclama prefectului.
Directorul n-a avut incotro, dar ori de cate ori putea le cerea profesorilor sa-l umileasca pe Jose, sperand ca o sa se poarte urat si astfel ar avea un motiv sa-l dea afara. Dar Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara.
Veni noaptea de Craciun. Toti copiii au fost dusi sa asiste la slujba intr-o biserica indepartata, din afara orasului, pentru ca preotul lor era plecat. Pe drum, baietii si fetele sporovaiau despre ce aveau sa gaseasca langa pantofii lor a doua zi de dimineata: hainute la moda, jucarii scumpe, ciocolata, patine sau biciclete. Erau frumos imbracati, cum se obisnuieste in zilele de Sarbatoare, cu exceptia lui Jose, care ramasese tot in zdrente, cu niste sandale rupte si prea mici (matusa i le daduse cand avea 4 ani si-i spusese ca are sa primeasca altele doar cand va implini 10).
Cativa copii l-au intrebat de ce era atat de neingrijit, spunand ca le era rusine ca au un coleg care se imbraca si se incalta asa. Dar cum Jose nu cunostea iubirea, nu le lua in seama intrebarile.
Cu toate astea, cand intra in biserica si auzi orga, vazu luminile aprinse, oamenii imbracati cu ce aveau ei mai frumos, familiile reunite, parintii imbratisandu-si copiii, Jose se simti cel mai oropsit de pe pamant.

Dupa impartasanie, in loc sa se intoarca acasa impreuna cu grupul, se aseza pe pragul capelei si incepu sa planga; chiar daca nu cunostea iubirea, intelegea acum ce inseamna sa fii singur, lipsit de aparare, parasit de toti.
Dar in clipa urmatoare vazu un copil langa el, descult, parand la fel de amarat ca si el. Nu-l vazuse pana atunci si se gandi ca umblase mult pe jos ca sa ajunga acolo. Isi spuse: „Pe baiatul asta trebuie ca-l dor rau picioarele. O sa-i dau una din sandalele mele, in felul acesta ii usurez macar o jumatate din suferinta”. Pentru ca, desi nu cunostea prea bine iubirea, Jose cunostea suferinta si nu voia ca altii sa simta acelasi lucru.
Ii lasa o sanda copilului si se duse acasa cu cealalta; din cand in cand o punea in celalalt picior, ca sa nu se raneasca prea tare in pietrele de pe drum. Cum ajunse acasa, matusa vazu ca nepotul isi pierduse o sanda si-l ameninta: daca nu avea s-o gaseasca pana a doua zi, o sa fie aspru pedepsit. Jose se duse la culcare infricosat, fiindca stia pedepsele pe care i le aplica matusa din cand in cand. Toata noaptea a tremurat, n-a putut inchide un ochi si, cand tocmai reusise sa atipeasca, auzi voci in salon.

Matusa intra ca o vijelie in camera intrebandu-l ce se intamplase. Inca buimac de somn, Jose merse in salon si descoperi ca sandaua data acelui copil se afla in mijlocul incaperii, acoperita de tot felul de jucarii, biciclete, patine si hainute. Vecinii strigau ca fusesera furati de la propriii lor copii, care nu mai gasisera nimic in pantofi cand se sculasera.
Atunci aparu, gafaind, preotul de la biserica unde fusesera copiii; pe pragul capelei aparuse statueta copilului Iisus imbracat in aur, dar incaltat numai cu o sanda. Se facu imediat liniste, comunitatea incepu sa-L slaveasca pe Dumnezeu si minunile Lui, matusa izbucni in lacrimi si isi ceru iertare. Iar inima lui Jose fu cuprinsa de puterea si sensul iubirii.

(Paolo Coelho, dupa o povestire din 1903, de Francois Coppee)

Crăciun fericit!

La televizor văd numai filme despre Crăciun... evident... americane. Am primit felicitări virtuale scrise în engleză, cu un "Merry Christmas" cât mine de mare. "Santa Claus is comming to town" e postat pe toate site-urile de muzică şi pe majoritatea blogurilor. Ce se întâmplă? Trăiesc în America şi eu nu ştiu? Lăsaţi-mă cu americanismele, englezismele şi ieftinismele măcar în perioada asta. Sunt româncă, mă îndop în perioada asta cu sarmale, mămăligă, friptură de Ghiţă din ograda de la ţară, beau vin de Vâlsăneşti. Aşa că, nici prin cap nu-mi trece să cânt "Jingle bells"... nu de alta, dar nu prea merge cu piftia de-abia închegată de bunica. Parcă mai bine sună un colind autohton.

"Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Sculaţi voi români plugari,
Că vă vin colindători
Noaptea pe la cântători"



Stefan Hrusca -Deschide, nana, usile
Vezi mai multe video din Muzica »

marți, 23 decembrie 2008

(ne)Ştire de primă oră!

Traian Băsescu l-a somat pe Moş Crăciun să se conformeze crizei pe care o traversăm. În acest sens, sania lui Gerilă va fi înlocuită cu o Dacia Logan. Aşa că, dacă anul ăsta Moşu nu ajunge la voi, ştiţi unde stă Fourmont...

La pas prin zăpada de-atunci...

E prima noapte de 23 decembrie în care nu merg la colindat. Să fie acesta un semn al maturităţii? Sau, din contră, ar trebui să mă îngrijoreze? Nu cu mult timp în urmă mă gândeam că dacă nu merg să colind, nu simt Crăciunul. Şi mare dreptate aveam. Acum parcă sunt anesteziată. Unde's nerăbdarea, speranţa în miracole, emoţia sărbătorii, zăpada copilăriei? Au dispărut... Şi ştiţi ceva? La fel şi eu, cea de-atunci. Acum în loc de covrigul băgat cu mâinile îngheţate în traista veche, prefer un pahar de vin în braţele soţului. Iar mersul vioi prin zăpadă e substituit de pasul agale prin lumea de-atunci...

luni, 22 decembrie 2008

Fragment...

„Am greşit... ce vrei să mai fac acum? Nu am ce! Trebuie să mă ierţi, nu vezi cât sufăr când te văd atât de indiferentă?”. Vorbele astea îi răsunau în cap şi o nelinişteau. De multe ori avea tendinţa să-şi ducă mâinile la frunte sau să-şi acopere faţa, crezând că în acest mod supărarea va dispărea. Dar, gândurile negre o cuprindeau din nou, de data asta cu intensitate mai mare, parcă vroiau să-i facă în ciudă.
Aşa petrecu toată ziua: lungită pe canapea, cu ochii închişi, umeziţi la colţuri. Pătura care o acoperea era de formă, pentru că frigul din încăpere o pătrundea până la os, dar Madeleine refuza să pună ceva mai gros pe ea, conştientă că n-ar fi avut niciun efect. Telefonul a sunat astăzi, de mai multe ori, probabil era el. La ce folos să-ţi ceri scuze după ce ai omorât un om? Nu, de fapt, nu l-ai omorât. Ca să-l omori înseamnă să nu mai ia contact cu lumea asta. Ce-i făcuse el era mai rău. O lăsase în durere, să se chinuie toată viaţa cu amintirea trădării lui. Imaginea se derula continuu în faţa ei: ea venind acasă mult mai devreme, pentru a-i face o surpriză frumoasă în Ajunul Crăciunului, iar el sărutând-o pe blestemata de Yvonne chiar în stradă, la fel ca oamenii vulgari. Erick nu fusese niciodată atât de idiot şi mai cu seamă atât de îndrăzneţ. A durat mai mult de o lună până a sărutat-o pe ea pentru prima dată, iar acum părea atât de dezinvolt. Oare Yvonne contribuise la toate schimbările pe care ea le văzuse în ultimele şase săptămâni în comportamentul lui? Da, asta trebuie să fi fost. Acum totul se explică... Se suci sub pătura groasă de lână şi gemu, după care izbucni într-o nouă criză de plâns.

P.S.: fragment dintr-o încercare... de mare întindere...

O, brad frumos!

Am împodobit brăduţul şi mi-am adus brusc aminte de copilăria frumoasă şi parţial lipsită de

griji. Cu câteva zile înainte de Crăciun, frăţiorii mei mergeau pe deal şi luau un brăduţ drăguţ pe care-l cărau în spinare până acasă pentru a-l împodobi. Globuleţe,

beteală, instalaţie luminoasă din căsuţe şi felinăraşe, bomboane împoleiate, napolitane, covrigi, puţină vată presărată precum zăpada... şi gata! Pomişorul de sărbători ne privea impunător! Ne mândream cu el. Iar ori de câte ori ni se făcea poftă de ceva dulce ştiam că aveam rezerve în sau sub pom. Ce frumos! Astă-seară m-au încercat nişte sentimente apropiate de acelea. Zăpada mai lipseşte din peisaj!...

P.S.: În casă miroase a cetină! Aşa că Moş Crăciune îţi creez condiţii numai bune! :D

duminică, 21 decembrie 2008

Crăciun pentru toţi...

Câteodată mă simt vinovată că sunt normală, sănătoasă şi am o familie. În jurul nostru sunt atâţia oameni care tocmai au suferit un accident şi au rămas imobilizaţi pe viaţă. Alţii nu cunosc ce înseamnă o familie, sunt condamnaţi să trăiască singuri într-un colţ de orfelinat sau azil. Acum de sărbători trebuie să ne gândim şi la toţi cei care sunt mai puţin norocoşi ca noi. Şi dacă, din punct de vedere material, nu putem face mare lucru, măcar să punem o vorbă bună la Cel de Sus, rugându-ne în taină şi pentru ei. Sărbători fericite tuturor!

joi, 18 decembrie 2008

Tomorrow it's another... movie

Săptămâna aceasta sunt îndrăgostită de Hugh Grant. Mi-a trecut pasiunea pentru Matt Damon, Keanu Reeves sau Nicholas Cage. Hugh e mai mult pe gustul meu: un romantic incurabil, un actor desăvârşit. În "Notting Hill" m-a dat gata...
Am mai văzut (tot cu el în rolul principal): About a boy, Two weeks notice, Mickey Blue Eyes, Love actually, Four weddings and a funeral, Nine months.

Aseară am revăzut "Gone with the wind" şi am rămas la părerea că Margaret Mitchell şi-a chinuit foarte mult personajele, iar pentru cititori n-a avut pic de respect la final! Dacă pe Karenina a ucis-o Tolstoi, cu Scarlett autoarea a fost şi mai dură: a privat-o de dragoste exact atunci când începuse s-o cunoască cu adevărat!
Filmul este DELICIOS, actorii - IMPECABILI! Merită să-l (re)vezi, dacă ai vreo 4 ore la dispoziţie...
P.S.1: Vivien Leigh e bestială!
P.S.2: "Tomorrow... it's another day!"

luni, 15 decembrie 2008

"De Crăciun vreau o familie!"

Singura lor "vină" e că s-au născut într-o familie care nu-i vrea, nu-şi poate permite să-i vrea sau i-a vrut, dar i-a părăsit plecând pe lumea cealaltă. Şi totuşi, ei speră că într-o zi îşi vor găsi echilibrul, vor putea din nou să zâmbească în braţele calde ale unor persoane cărora să le spună: "mamă", "tată". Ei, copiii din centrele de plasament, poate n-au simţit ce e copilăria, preocupaţi fiind cu creşterea fraţilor mai mici. Dar în spatele acestei maturităţi forţate sunt tot nişte prichindei. Nişte inocenţi.

"Vreau să-mi petrec vacanţa alături de cei de la centru şi dacă dă Bunul Dumnezeu să-mi găsesc şi mămica ca să-mi fac vacanţa şi alături de familia mea pentru că îi iubesc foarte mult. Aş vrea să fiu lângă ei, fără certuri, să fim o familie şi să-mi facă mami şi mie un frăţior. Să fim sănătoşi, toată familia. Şi dacă nu se poate să ajung la părinţi vreau să mă simt bine oriunde o să fiu".

Aşa scria cu o săptămână în urmă un elev de şcoală generală într-o compunere din cadrul Olimpiadei Naţionale de Religie. Pentru scriitura sa n-a luat premiu. Dar a reuşit ceva mai mult de atât. A stors o lacrimă.

vineri, 12 decembrie 2008

Suflet înzăpezit

Iarna fără zăpadă mă deprimă. Când mă gândesc la copilărie şi la neaua de atunci mă apucă o nostalgie teribilă. Ce frumos era! Săniuş, frecuş, mâini roşii, obraji de gheaţă, zâmbet larg şi aburind, ţurţuri la ferestre. Şi chiar dacă mâine o să ningă de un metru, nimic nu va mai fi la fel. Aşa că sufăr acum pentru ce a fost şi întorc anii... cu ceasul minţii.

Bloggeriţă de un an

Blogul meu a făcut un an. În toată această perioadă am scris de bune, de rele, de frumoase, de urâte, am postat fotografii, videoclipuri. M-am distrat, m-am relaxat, m-am descărcat. La mulţi ani şi vouă, tuturor! Şi nu uitaţi, din când în când să lăsaţi un "Strop de suflet" să vă aline!

P.S.: Aşa am început.

joi, 11 decembrie 2008

Străini

Ca doi străini ne îndepărtăm
De lume, de noapte, de toate.
Ne rupem, ne aruncăm, ne descoperim
Fugim de şabloane.

Ca doi străini ne ascundem
În colţul uitat de priviri.
Pentru mine şi tine
Tăcerea nu e mută, e caldă.

Şi-mi place să fim străini
De lume, de noapte, de toate,
Dar nu de noi.
(decembrie, 2008)

Aproape iarnă în Sibiu

Boyzone



All that i need

When you say nothing at all

marți, 9 decembrie 2008

Belly button

Contează de unde porneşti? De unde începi să-ţi creezi un viitor la care ai visat? Nu! În viaţă eşti doar ceea ce realizezi. Şi dacă destinul te-a scurs din sticlă într-un sat "în care nici ambulanţa nu ajunge la timp" eşti cu atât mai norocos, ai cu atât mai mult ocazia să demonstrezi că poţi, prin inteligenţă, credinţă şi perseverenţă, să devii cineva. Nu-i lăsa pe cei care, în îngâmfarea lor, sunt "cercopiteci de metropolă" să se creadă superiori pentru că, din păcate pentru ei, nu sunt!

* cercopitecii de metropolă = o nouă specie de parveniţi care cred că dacă sunt născuţi în buricul târgului sunt şi buricul pământului. Ei bine, nu's!

luni, 8 decembrie 2008

XMAS fericit!

Care-i legătura dintre vata din urechi şi Crăciunul care se apropie? Pe ambele ştiu foarte bine să le vândă americanii. Dacă prima chestie poate fi hidoasă în imaginaţia noastră, au ei grijă s-o ambaleze cumva, să-i atârne nişte fraze stufoase şi să ne-o livreze în aşa fel încât să ne batem pe ea. De Crăciun nu mai vorbesc. Aţi văzut şi voi cum arată la ei oraşele cu mai mult de o lună înainte de sărbători: lumini, promoţii peste promoţii, moş crăciuni personalizaţi, parade, colinde, câte şi mai câte. La noi – pauză. Chiar m-am uitat în seara asta prin centrul Piteştiului şi m-am revoltat. Nimic nu mă face să intru în emoţia sărbătorilor. Aşa că mi-am pus nişte filme la laptop şi am inspirat Christmas-ul lor. Că-i mai inteligent decât al nostru.

* Luaţi şi voi de vă uitaţi la: Jingle all the way, Miracle on the 34th street, The polar express, A christmas story... şi mă veţi înţelege!

duminică, 7 decembrie 2008

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Impresii calde de la Reuniunea Bloggerilor

Reuniunea bloggerilor piteşteni, ediţia a patra, 6 decembrie, 14.20... Intru în sala de conferinţe a hotelului Muntenia şi văd oameni pe hol, fumând, "chatuindu-se", zâmbind. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost: "Oare ce caut eu aici?". În fine am dat un "Bună ziua tuturor" îngâtuit, mi s-a răspuns familiar. Şi am început să mă dezmeticesc.
Deşi a început cu o oră întârziere, faţă de cum fusese anunţat, evenimentul a fost o reuşită. (Da,
Dumis, chiar dacă îţi cam făceai probleme în sensul ăsta la început). Mi-a plăcut în special atmosfera relaxată, dezinvoltura de a vorbi în faţa "publicului" (foarte bun, din punctul ăsta de vedere, mi s-a părut Tibi Puiu. O expunere interesantă, argumentată, haioasă pe alocuri, o reţetă pe care o consider printre cele mai bune în astfel de situaţii).
Am cunoscut oameni pasionaţi de promovare, chiar specialişti în comunicare, mult mai îndreptăţiţi să ţină seminarii, poate, la facultăţile de profil, decât grizonaţii care
habar n-au cu ce se mănâncă internetu', numindu-l în poliloghiile lor "sursă de prostii, pornografii şi mizerie". Bloggerii sunt inteligenţi, domne, m-au convins de asta Adi Enache, KillerINC, Ramonelu, Drojdie şi toţi ceilalţi.
Chiar dacă n-am rămas până la final, ştiu deja concluzia: Online-ul este viitorul şi trei sferturi din prezent!
P.S.: Felicitări organizatorilor şi... mulţumesc pentru tricou! :D

Changes

Fiecare dintre noi simte nevoia unei schimbări la un moment dat. Eu am îmbrăcat haine noi pentru iarnă, la fel şi blogul. În aşteptarea lui Moş Crăciun ne-am "albit" amândoi.

joi, 4 decembrie 2008

Iernivoră

În decembrie mă simt copil mai mult ca oricând. O dată cu cadourile, lumina, zăpada şi Moş Crăciun, simt că plutesc într-o altă lume. Mă încântă peisajele albe care mi se înfăţişează. Iubesc iarna, fiindcă pentru mine nu e rece...

Sunt o nouă specie de om, care se hrăneşte cu... iarnă. Sunt "iernivoră". O să înregistrez la OSIM cuvântul. :P

marți, 2 decembrie 2008

"Maja desnuda"

Cum treci peste mizeria ultimelor detalii ale alegerilor, când pe la toate televiziunile se perindă numai analişti, specialişti, bla-bla-işti şi vrei să ai momentul tău de respiro? Simplu... Citeşti o carte! Iar când cartea se numeşte "Maja desnuda" şi e scrisă de Vicente Blasco Ibanez, parcă nu mai ai nevoie nici de mâncare.
Volumul redă viaţa unui pictor care se îndrăgosteşte obsesiv de soţia sa, după ce aceasta moare, răpusă de suferinţă. În încercarea sa de a realiza o lucrare asemănătoare celei a lui Goya, şi care poartă numele cărţii de faţă, Renovales, vrea s-o picteze nud pe Josephina, dar se izbeşte de refuzul acesteia. Moartea fiinţei pe care acum o venerează îl determină să se degradeze căutând, prin localuri deocheate, o femeie care să-i semene fostei soţii şi pe care să o redea pe pânză în toată splendoarea...
"Arta e ca lumina care capătă culoare şi strălucire de la obiectele pe care le atinge"

Profeţia s-a împlinit! :D

Nu sunt mama Omida, şi cu toate astea tot am ghicit cel puţin două lucruri referitor la alegerile parlamentare:
1. că lumea va fi scârbită, în special tinerii, şi va fi o prezenţă foarte mică la urne;
2. că cea mai mare ţeapă şi-o va lua Călinescuuuuuuuuu!

Şi ştiţi ceva? În tragismul faptelor, mă bucur că am avut dreptate!

luni, 1 decembrie 2008

Hai să trăieşti, române!

De ziua noastră să fim solidari, să ne cinstim înaintaşii şi să ne cântăm imnul! Să uităm de Minune şi Sensual, de parlamentari, de criza financiară, de cerşetori, de comunitari, de mizerie, de foame, de boli, de hoţii, de minciuni, de nedreptăţi!Măcar azi să fim mândri că suntem români! La mulţi ani!