Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2009

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Movie week-end

Nu-mi mai plac filmele americane. M-am uitat astăzi la "The lake house" şi în ciuda recomandărilor nu mi s-a părut nimic special (poate doar distribuţia: Sandra Bulock şi Keanu Reeves în rolurile principale). Sesizez în toate producţiile de peste Ocean superficialitate. Şi în majoritatea cazurilor e păcat de firul epic, de ceea ce vor să transmită, dar nu reuşesc. Nu suport happy-endurile trase de păr.
În schimb, pot spune că am rămas cu ceva vizionând o oră şi jumătate "siropul" unei iubiri cu protagonişti din timpuri diferite, şi anume coloana sonoră. Asta chiar mi-a plăcut.




Paul McCartney - This never happened before

P.S.: Tot weekendul mă voi delecta cu biografii video ale unor scriitori celebri. :D Am început cu una dintre preferatele mele: Jane Austen. :D

Ca tot piteşteanu' pitziponc...

... Mi-am tras poză lângă fântâna cea cu ureche muzicală. Poftim aspect! :D

Toate la timpul lor

Iarna asta a avut până acum o haină subţire şi peticită. A fost ploaie, au ieşit ghioceii, temperaturile au mai crescut puţin pe final de gerar. Un tablou prea mohorât ca să fie primăvară, prea sărăcăcios ca să semene a iarnă. Nasul mi-a îngheţat, obrajii la fel, dar sufletul tot nu s-a scăldat în zăpadă. Şi de-o fi acum să ningă, ninge-va-n zadar!

Cutremurător!

Cine poate spune că sunt decât simple coincidenţe lucrurile care se întâmplă în ultimii ani în jurul nostru? Timpul pare (şi chiar este, dovedit ştiinţific!) din ce în ce mai scurt, lumea parcă s-a răsturnat: oamenii sunt mult mai răi, nu mai au credinţă, sunt învrăjbiţi, tind spre dezumanizare; calamităţile naturale sunt din ce în ce mai dese şi mai înfiorătoare. Aş vrea ca toate acestea să treacă pe lângă mine şi să rămân indiferentă... dar nu pot. Sunt pur şi simplu semne. Iar cu reportajul de mai jos sunt întru totul de acord!

"Becoming Jane"

În puţinul timp liber pe care-l mai am, îmi hrănesc spiritul cu câte ceva. În ultima vreme am preferat filmele romantice, în special ecranizările unor romane celebre. Aşa se face că am vizionat: + Love story + Pride and prejudice + Sense and sensibility + Doctor Zhivago + Becoming Jane + English patient M-a impresionat în mod special "Becoming Jane", o biografie a celebrei scriitoare engleze Jane Austen. Societatea s-a schimbat, mentalitatea aşijderea, dar oamenii... oamenii au rămas la fel: tânjesc după dragoste sau sunt goi, sunt curajoşi sau laşi, orgolioşi sau modeşti. Frumoasă şi plină de învăţăminte este povestea de iubire, o dovadă că de foarte multe ori dragostea pierde în războiul cu banii şi cu prejudecăţile. Relaţia imposibilă a scriitoarei cu frumosul Thomas Lefroy a fost inspiraţia pentru cărţile care au urmat şi care au toate un final fericit.
Anne Hathaway este superbă în rolul principal, iar James McAvoy te lasă fără cuvinte. Merită să vizionaţi!

Aroma cafelei de weekend

Mă revergorez. Deşi e weekend, eu sunt la muncă. Neah, nu-mi plângeţi de milă, m-am obişnuit. Chiar îmi place, de fapt. Subiectele "tari" pot fi în aceste zile şi unele banale din timpul săptămânii... şi mă bucur. Sincer, mie mi s-a luat de morţi şi răniţi cap de afiş la ştiri, în ziare, peste tot. Şi cred că deja a scăzut audienţa pentru astfel de materiale, ceea ce, din nou, mă bucură.

Mă bucură ştirile despre evenimente serioase, care au consecinţe asupra unui număr semnificativ de oameni, care să fie interesante şi inedite. Nu-mi place să fac ditamai cazu' din necazu' unui om, vârându-i microfonu' sub nas după ce a pierdut pe cineva drag sau a asistat la o scenă macabră. Da, ca jurnalist trebuie să ştii să faci cât mai multe lucruri, să te descurci în cât mai multe domenii, să fii la înălţimea interlocutorilor, sau măcar să dai impresia asta. Dar, de cele mai multe ori, nu înseamnă că trebuie să-ţi şi placă.
Revin la starea optimistă de weekend, în aburii cafe…

James Blunt

Ador muzica lui James Blunt. Sensibilă, profundă, inteligentă, unitară. E tocmai bună să ruleze în winamp într-o zi de muncă. Iată care sunt cele mai ascultate piese ale sale în calcu' meu:



James Blunt - 1973


james blunt-you're beautiful


James Blunt - Goodbye My Lover


james blunt-wisemen

General valabil

Suntem ahtiaţi după culise. Vrem neapărat să ştim ce fac actorii atunci când nu sunt pe scenă. Dedesubtul contează mai mult decât suprafaţa, sâmburele mai mult decât coaja. E ceva productiv în toată lamentarea noastră? Sau ne place pur şi simplu să fim penibili folosind informarea drept scut?

Citesc şi recomand:

Ce mai citesc... şi-mi place:
@Crengu - poezie frumoasă (mai ales finalul)
@Mişu - citez: "Într-o zonă frumuşică, lângă un curs de apă, în loc să te întâlneşti cu nişte tentaţii turistice civilizate şi cochete, te întâmpină o atmosferă apocaliptică. Un uriaş târg SH în aer liber, la -10 grade C - un fel de bombă microbiană în aer liber - şi veşnicele grătare ultra-împuţite din care mai pică una, alta pentru câinii vagabonzi". Aştept cu nerăbdare o carte de reportaje! :D
@Jocker 12 - văd America prin ochii unui român!
De aici am obţinut încă o întărire (deşi nu era nevoie) a faptului că nu ştim mai nimic despre planeta asta. Ne credem mari şi tari, dar nu suntem decât nişte insignifianţi.

România apolitică? Yeah, right!

În Argeş, viitorul prefect va trebui să demisioneze din PSD pentru a ocupa locul de "primul om al judeţului". Va demisiona, evident, de formă ca în toate cazurile similare din ţară. Iar asta mi se pare cea mai mare tâmpenie posibilă a legislaţiei româneşti. Prefectură apolitică, huh? În visele cele mai visătoare ale visătorilor! Cu ceva timp în urmă, am citit la Mişu ceva mai mult decât relevant pe tema asta. Vedeţi şi voi aici! Deci, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, nu? Guvernul e format din ministere...? Ministerele sunt formate din reprezentanţi ai partidelor, corect? Şi atunci cum ne dăm după copac şi vrem ca prefecturile să fie conduse de "apoliticieni"? Mi-e silă de ţara asta din ce în ce mai mult!

Tu ce părere ai?

Îl citesc pe Tudor Chirilă mult mai mult decât îl ascult. Iar post-ul ăsta mi se pare extraordinar. Citiţi-l şi spuneţi-mi ce învăţăminte trageţi voi din chestia aia? Eu am trei concluzii nefericite:

+ Oamenii sunt făţarnici. Ştiţi pilda cu vameşul şi fariseul? Fariseului îi plăcea să se laude cu credinţa sa, manifestându-se în gura mare, cu gesturi exagerate. Oamenii se dau iubitori de frumos, dar nu sunt, altfel, oricât de ocupaţi ar fi fost, s-ar fi oprit măcar o clipă să inspire prin toţi porii sunetul magnific al viorii;

+ Graba oamenilor le întunecă simţurile pentru minunile care-i înconjoară;

+ De ce copiii au fost cei care s-au oprit? Pentru că pentru ei aparenţele nu contează ca pentru cei maturi. Pentru prichindeii încă neatinşi de nebunia acestei lumi, viaţa e încă o joacă. Ei se pot opri pentru a admira, pentru a reflecta, pentru a-şi încânta sufletele! Noi nu! Şi atunci, cine de la cine ar trebui să ia aminte?

Urât mirositoare

Mă îngrozeşte criza. Mass-media a reuşit să provoace o adevărată isterie mondială. Chestia asta îmi aduce aminte de ceva ce am citit într-un manual de jurnalism cu ceva timp în urmă: cândva, în Statele Unite, pe fondul unei neînţelegeri, s-a promovat în presă falsa idee a unei crize de hârtie igienică. Poporul disperat a dat buzna în magazine să se aprovizioneze pentru "vremuri d-alea..." şi chiar s-a produs o criză în cele din urmă. Vă sună cunoscut? Presa argeşeană nu numai că înghite zvonuri demne de şters cu hârtia igienică (să fim în ton cu ceea ce am scris mai sus), dar este şi mare amatoare de a lansa unele, la fel de urât mirositoare. Drept urmare, stimaţi colegi purtători de "grijă", Argeş Tv nu se închide! Sau aţi uitat că informaţia trebuie culeasă de la sursă înainte de a fi împrăştiată? Hai că ştiţi şi voi cum stă treaba cu gatekeeper-u (ori ba?) Ca un cetăţean plătitor de taxe ce sunt, am şi eu o curiozitate: ce se întâmplă cu toaletele ecologice inteli…

Movie time

Vrei o consolare mai mult decât suficientă pentru faptul că eşti un biet muritor? Uită-te la filmul „The curious case of Benjamin Button” şi o vei primi cu vârf şi îndesat. Eu asta am făcut în acest weekend şi pot să spun că după ce am urmărit producţia am rămas puţin marcată. Scenariul e unul inspirat. Am regăsit în el câteva replici foarte bune. Una ar fi cea a unui bătrân lovit de fulger de şapte ori: „Nu mai văd deloc cu un ochi, de abia aud, îmi vine să tremur din senin, mereu îmi pierd şirul gândurilor... Dar ştii ceva? Dumnezeu are grijă să-mi reamintească în fiecare zi cât de norocos sunt că trăiesc”. Şi încă una mai profundă: „Poţi înjura, poţi blestema soarta, dar când ajungi la sfârşit... trebuie să te eliberezi!...”.
P.S.1: Aş fi văzut un alt actor în rolul principal, în niciun caz pe Brad Pitt... mai degrabă un Tom Hanks sau chiar un Matt Damon.
P.S.2: Merci, Ana Mititelu, pentru recomandare!

Unui om...

Da, viaţa chiar se poate schimba într-o secundă: acum eşti sănătos (sau cel puţin aşa crezi), peste o clipă înţelegi că totul se poate nărui. Ce faci? Accepţi, te răzvrăteşti (contra cui? a sorţii? a ta? a Lui?), te închizi, te distrugi? Te consumi, oricum ar fi! Iar gândul "De ce eu?" te însoţeşte tot timpul, chiar şi atunci când mai ai o fărâmă de speranţă în suflet (pentru că mintea, raţională şi tâmpită cum e ea, nu te lasă să fi optimist).
Mai ai ochi să priveşti atunci viaţa faţă în faţă? Sau preferi doar frământările inevitabilului? Nu-mi răspunde! E aşa tragic să respiri pustiul, când ar trebui să ningă!...

Fac bine! Tu?

Curioşilor! Vreţi să ştiţi ce mai fac în ultimul timp... Sau nu vreţi, dar oricum vă spun (Sâc!) Păi, încep demersurile necesare pentru lucrarea de licenţă, care va avea o temă spectaculoasă (păi cum altfel?!), iubesc, scriu, muncesc, fotografiez, citesc, sunt gospodină (da, am timp de toate şi mă bucur foarte mult).
În plus, am descoperit de curând un joc care mă ţine în faţa laptopului ore întregi. Mystery Case Files: Return to Ravenhearst se numeşte şi până nu descopăr totul, ca un detectiv bun ce sunt, n-am linişte. Checkpoint!

amederya.wordpress.com - A new me!

(…) Cartea mirosea încă a praf de bibliotecă şi a mâini lacome. Ochii ei se focusară pe amprentele de pe coperte, dar nu schiţă niciun gest. Literele mici, imprimate pe hârtia îngălbenită o oboseau, deseori pierdea rândul, mai ales atunci când somnul i se prelingea pe gene. Dar nu renunţa. Vroia neapărat să ştie cum se încheie năvalnica poveste de iubire. Tâmplele îi zvâcneau puternic atunci când i se înfăţişa o nouă scenă: săruturi pătimaşe, vorbe spuse din profundul inimii, gesturi tandre şi violente. Forme ale dragostei după care tânjea atât de mult! “Ce minuni înfăptuieşte omul atunci când iubeşte!”, se gândi Madeleine. Se opri pentru un moment, pentru că simţi cum gândurile care o năpădeau cereau o porţie mai mare de concentrare din partea ei. Puse cartea pe genunchi şi îşi urcă privirea deasupra ferestrei. “De ce doar prin dragoste te simţi împlinit? Şi cum e posibil ca tot atunci când iubeşti să fii atât de gol? Cu siguranţă, Dumnezeu face atâtea minuni zi de zi pentru că e pli…

Actriţă PROST(s)ITUATĂ

"Actriţă de filme porno". Cât talent trebuie să ai! Câtă dăruire (ca să nu zic "deschidere"). O admir atât de mult pe Alina Plugaru... Păi ca să faci ce face ea, ai nevoie de cel puţin două facultăţi, printre care una neapărat să fie "Actoria" (şi sunt sigură că spre asta s-a îndreptat atunci când, în sala de bibliotecă, savurând un roman balzacian, s-a gândit ce carieră vrea să îmbrăţişeze).
Nu am nimic cu Plugaru (oare o cheamă aşa că zici că au ARAT dracii cu ea?), am cu toate proastele de teapa ei. Cum să te autointitulezi "actriţă de filme pentru adulţi"? Ce, nu se mai spune "curvă" acum? Aaaa! E prea vulgar pentru vocabularul lor cizelat? Am înţeles! Mă scuzaţi!...

Câţi ani poate avea un an?

"La mulţi ani, 2009!" Aberaţia asta de urare mă râcâie pe creieri! Mamă, şi de câte ori am auzit-o în ultimele zile. Dar, mai ales, de câte ori am văzut-o scrisă pe bloguri, pe afişe, pe, pe... Cum să-i spui la mulţi ani unui an? Hai... spune-i asta unui om, unei marmote, unei plante agăţătoare, cui vrei! Dacă eşti (şi eşti sigur dacă spui aşa) în pană de inspiraţie, zi simplu, dar corect: "La mulţi ani!".