Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Crăciunisme

Că tot m-a rugat Steluţa, vă fac cunoştinţă cu iubita mea. Are ochi albaştri, e scumpă şi tânjeşte după afecţiune. O cheamă Sasha, deşi momentan ea nu ştie asta, pentru că e încă micuţă. E de rasă malamut de Alaska (adică un Huskey mai mare şi mai frumos :P). A fost un cadou frumos şi pentru asta îi mulţumesc moşului. În poza asta e tristă pentru că tocmai venise de la vaccin şi o durea rău burtica. Acum e veselă şi zbenguită :DDupă cadou, trebuie să vă prezint şi brăduţul, nu? Păi... remuneraţie mică, pom după buget, aş putea adapta eu o replică a la Caragiale. E un brăduţ adus de undeva, de către cineva şi contează că a ajuns unde trebuie :) Nu e el foarte arătos, dar important e că ne luminează sufletul.
Şi, după o sarma şi o înghiţitură de vin, eu zic că merge să vă aruncaţi un ochi peste scrierea următoare, pe care v-am promis-o în urmă cu ceva timp:
CUŢITUL LUI IUDA

Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule! , ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit.
Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze. Ce-i drept, grăsimea acumulată în special în toamna asta (deh, a fost un an bun, iar dovlecii au crescut ca nesimţiţi, taman în ciuda lui) este cea care îl încetineşte în slalomul lui prin curtea plină de orătănii. Zăpada tăbăcită îl mai face şi să alunece. Of, toate i s-au pus în contră astăzi.
- Nevastă, adă-mi un tuci de tărâţe cu apă. Şi mai ia şi câţiva porumbi să-l păcălim. Vino şi cheamă-l în coteţ, că-l prindem acolo. Zise Gheorghe lăsându-se păgubaş după atâta alergătură.
- Tată, dar de ce fuge atât de repede? Că e gras şi are şi picioare scurte, întrebă Dănuţ nedumerit
- Nu aleargă el repede, alergăm noi prea încet, zise tatăl aprinzându-şi o ţigară. Naşul Vasile interveni şi el în discuţie:
- Ehe, Dănuţule, nu neapărat dacă eşti înalt şi ai picioare lungi eşti şi mai sprinten. Nu ţi-a spus asta învăţătoarea la şcoală? Naşul se aplecă spre băiatul de clasa a cincea şi-i făcu poznaş cu ochiul. Dănuţ rămase pe gânduri. Privind apoi spre porcul care se oprise într-un colţ al curţii, i se făcu brusc milă de animal.
„Ce-o fi cu criminalii ăştia de s-au oprit din alergătură? Au obosit, păcatele mele! Pesemne că predecesorul meu a avut carnea bună, atât de bună încât li s-a pus tuturor pe oriunde a apucat. Doamne, eu care credeam că în secunda doi îţi voi vizita Împărăţia, se pare că m-am înşelat. Urmaşii tăi mi-au mai dat o şansă. La urma urmei, nu e „Adam” ăsta atât de hain. Din vârful gardului, cocoşul Şişu îl sfida, spintecându-i urechile cu un CU-CU-RI-GU! strident. În altă parte a ogrăzii, vaca Joiana rumega, neafectată de drama lui, nişte coceni uscaţi. Ciciuş îşi trăgea acum sufletul, s-a grăbit, pentru că oricum în scurt timp avea să şi-l dea...

Morala: Pentru fiecare om se găseşte un porc care să cedeze primul...

Comentarii

steluta soare a spus…
Inteleg ca Sasha este o ea:X N-am vazut niciodata un catelus din asta in realitate iar tu il ai acasa!!! Te invidiez pt asta:P In general nu agreez blondele, dar Sasha e cea mai frumoasa blonda cu ochii albastri pe care am vazut-o!:))
Cat despre scriere, foarte misto redata... Parca as fi fost asistat la scena respectiva atat de bine e descrisa! Iar in ceea ce priveste morala... cine are urechi sa auda!

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…