Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Crăciunisme

Că tot m-a rugat Steluţa, vă fac cunoştinţă cu iubita mea. Are ochi albaştri, e scumpă şi tânjeşte după afecţiune. O cheamă Sasha, deşi momentan ea nu ştie asta, pentru că e încă micuţă. E de rasă malamut de Alaska (adică un Huskey mai mare şi mai frumos :P). A fost un cadou frumos şi pentru asta îi mulţumesc moşului. În poza asta e tristă pentru că tocmai venise de la vaccin şi o durea rău burtica. Acum e veselă şi zbenguită :DDupă cadou, trebuie să vă prezint şi brăduţul, nu? Păi... remuneraţie mică, pom după buget, aş putea adapta eu o replică a la Caragiale. E un brăduţ adus de undeva, de către cineva şi contează că a ajuns unde trebuie :) Nu e el foarte arătos, dar important e că ne luminează sufletul.
Şi, după o sarma şi o înghiţitură de vin, eu zic că merge să vă aruncaţi un ochi peste scrierea următoare, pe care v-am promis-o în urmă cu ceva timp:
CUŢITUL LUI IUDA

Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule! , ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit.
Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze. Ce-i drept, grăsimea acumulată în special în toamna asta (deh, a fost un an bun, iar dovlecii au crescut ca nesimţiţi, taman în ciuda lui) este cea care îl încetineşte în slalomul lui prin curtea plină de orătănii. Zăpada tăbăcită îl mai face şi să alunece. Of, toate i s-au pus în contră astăzi.
- Nevastă, adă-mi un tuci de tărâţe cu apă. Şi mai ia şi câţiva porumbi să-l păcălim. Vino şi cheamă-l în coteţ, că-l prindem acolo. Zise Gheorghe lăsându-se păgubaş după atâta alergătură.
- Tată, dar de ce fuge atât de repede? Că e gras şi are şi picioare scurte, întrebă Dănuţ nedumerit
- Nu aleargă el repede, alergăm noi prea încet, zise tatăl aprinzându-şi o ţigară. Naşul Vasile interveni şi el în discuţie:
- Ehe, Dănuţule, nu neapărat dacă eşti înalt şi ai picioare lungi eşti şi mai sprinten. Nu ţi-a spus asta învăţătoarea la şcoală? Naşul se aplecă spre băiatul de clasa a cincea şi-i făcu poznaş cu ochiul. Dănuţ rămase pe gânduri. Privind apoi spre porcul care se oprise într-un colţ al curţii, i se făcu brusc milă de animal.
„Ce-o fi cu criminalii ăştia de s-au oprit din alergătură? Au obosit, păcatele mele! Pesemne că predecesorul meu a avut carnea bună, atât de bună încât li s-a pus tuturor pe oriunde a apucat. Doamne, eu care credeam că în secunda doi îţi voi vizita Împărăţia, se pare că m-am înşelat. Urmaşii tăi mi-au mai dat o şansă. La urma urmei, nu e „Adam” ăsta atât de hain. Din vârful gardului, cocoşul Şişu îl sfida, spintecându-i urechile cu un CU-CU-RI-GU! strident. În altă parte a ogrăzii, vaca Joiana rumega, neafectată de drama lui, nişte coceni uscaţi. Ciciuş îşi trăgea acum sufletul, s-a grăbit, pentru că oricum în scurt timp avea să şi-l dea...

Morala: Pentru fiecare om se găseşte un porc care să cedeze primul...

Comentarii

steluta soare a spus…
Inteleg ca Sasha este o ea:X N-am vazut niciodata un catelus din asta in realitate iar tu il ai acasa!!! Te invidiez pt asta:P In general nu agreez blondele, dar Sasha e cea mai frumoasa blonda cu ochii albastri pe care am vazut-o!:))
Cat despre scriere, foarte misto redata... Parca as fi fost asistat la scena respectiva atat de bine e descrisa! Iar in ceea ce priveste morala... cine are urechi sa auda!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…