Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2008

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Un rezervor de prostie... plin de resurse

Sunt oameni care sunt pricepuţi într-un singur domeniu... şi atât. Sunt fătuci care sunt bune decât pe catwalk şi au în cap doar... fitze, iar atunci când deschid gura le mai cade câte-o perlă coaptă bine între cei doi neuroni. Sunt oameni care nu vor să vorbesc cu tine. P.S.: Dar asta dovedeşte doar că... poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri! Elena Băsescu ştieee!!!

Despre faptă şi răsplată

Este păcat când un om nu este apreciat la adevărata sa valoare şi este trist că acesta intră în atenţia tuturor atunci când... moare. Aceasta este concluzia la care am ajuns, după ce câţiva oameni de cultură şi artişti, în adevăratul sens al cuvântului, au trecut în nefiinţă. Sunt sigură că acest gând vă freamătă pe mulţi dintre voi, mai ales pe aceia care nu mai suportă kitschul, vedetismul închipuit şi greşit asumat, non-valorile care se perindă la TV. O vorbă din bătrâni spune că nu-ţi dai seama ce/pe cine ai lângă tine, până nu pierzi acel lucru/acea persoană. Consider că vorba aceasta ţine mai mult de dragostea faţă de cineva, pe care o realizezi în momentul când persoana nu mai e, şi că nu e valabilă în cazul respectului, valorii autentice, spiritualităţii de înaltă clasă... acestea ar trebui apreciate din timp. Degeaba îi guşti acum opera şi-i lauzi virtuţile unui om pe care în timpul vieţii l-ai ocolit, l-ai criticat pe nedrept, poate chiar l-ai denigrat. Încă un lucru pe care

Taxa de... băgat în seamă

Nu mai e un secret pentru nimeni şpaga doctorilor. A devenit chiar o taxă în ţara noastră, una încă neoficială. Să ne gândim puţin cum ar trebui să se numească: păi... să încercăm taxa de băgat în seamă ... sau taxa pe aerul împuţit pe care-l respiri în spital... dar cum ar da taxa pe dreptul de a fi tratat cât de cât omeneşte de un sistem dintre cele mai corupte din ţară ? Sună cam sinistru, nu? Ţăranul român nu pleacă la doctor fără să aibă în traistă bucata de brânză, găina cea mai grasă din ogradă şi banii pe care el i-a estimat ca fiind necesari pentru a-i smulge doctorului un zâmbet de satisfacţie. Orăşeanul, mai emancipat din fire, nu-şi mai priveşte portofelul când e vorba de Spital. Dă în stânga şi-n dreapta cu banii, mai ceva ca maneliştii lui Minune. E bine că are de unde. Dar ce ne facem cu majoritatea românilor, acea majoritate care îşi duce cum îşi duce traiul şi nu-şi permite acest lux? Nu dai bani la asistentă, nu-ţi schimbă perfuzia, nu-ţi schimbă patul decât când tr

Serialele de altădată - copilăria de... azi

Butonând telecomanda, am descoperit într-o seară „ Dallas”- ul cel de altădată, care ţinea în faţa televizorului un mare procent din populaţia României (audienţa era întărită şi de faptul că, la vremea respectivă, se „prindea” decât TVR1). Anyway, serialul a plăcut, motiv că Romantica îl redifuzează, în fiecare seară de la 7. Deşi scenariul este foarte slab, în comparaţie cu filmele contemporane (e şi normal), îmi place să mă delectez cu o porţie de... copilărie. Altă surpriză plăcută am descoperit tot pe Romantica , este vorba despre „Dr. Quinn, medicine woman”, difuzat de la ora 20 în fiecare zi. În „frageda-mi pruncie” priveam minunile medicale făcute de dr. Mike, admiram familia Quinn şi mă intrigau revoltele indienilor. Totul ţesut într-un serial educativ şi deosebit de frumos şi interesant.

Calul... Traian

Cu ce greşeşte Băsescu în afirmaţiile sale jignitoare la adresa jurnaliştilor? Cu multe, dar, în fapt, are numai de câştigat! Şi ştiţi de ce? Pentru că aşa cum el numeşte breasla jurnalistică pe oriunde apucă, la fel este aceasta privită şi judecată de către popor. Deci, ştie el, Traian de ce acuză şi denigrează. Am privit reacţiile internauţilor la un articol postat pe un site de ştiri, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui la adresa mass-media româneşti. Majoritatea au salutat jignirile, considerându-le justificate. Unii veneau chiar şi cu idei pentru stârpirea presei „de noroi” (senzaţională). Nimic rău în asta. Dar eu am primit din comentariile tuturor o dovadă incontestabilă că, pe lângă aceia care aprobă tot ce face şi ce spune Băsescu, sunt unii care taxează deciziile sale politice, sau de altă natură, dar dau aprobativ din cap când ex-şuviţatul denigrează presa românească. Într-adevăr, una bucată presă de la noi se denigrează şi singură, nu-i nevoie de cineva sus-pus să obse

Un peu de... Celine

"Let the rain come down and wash away my tears, Let it fill my soul and drown my fears, Let it shatter the walls for a new, new sun A new day has... come"

Profesia fără profesionalism

Spuneam şi scriam cu câteva zile în urmă că am încredere că presa locală se va reabilita, atât în ochii cititorilor, cât şi în mintea jurnaliştilor. Îmi place să cred că n-am fost eu prea optimistă sau, mai grav, că n-am aberat în necunoştinţă de cauză. Una dintre şansele de „ridica ştacheta” este aceea a accederii în piaţa media, în posturile de reporteri, redactori, redactori-şefi, crainici, moderatori, realizatori, exclusiv, a studenţilor şi absolvenţilor de Jurnalism. Iar cei care nu se încadrează în această primă cerinţă, dar îşi doresc o carieră ca ziarişti, să aibă un talent nativ care să recompenseze lipsa studiilor specializate. Mi-ar plăcea să existe un club al jurnaliştilor argeşeni; în care să se întâlnească, să se păruiască (dacă vor), să schimbe idei şi păreri, să se cunoască dincolo de faţa pe care fiecare o afişează şi, cel mai important, să se coalizeze în faţa intereselor şi presiunilor care apar în profesie. Efectele unei prese de calitate se vor resimţi clar asupra

Din ciclul #Întrebări existenţiale#...

De ce uită unii oameni de unde au plecat? Din ruşine pentru ce au fost? Din îngâmfare pentru ce au devenit? Din îngâmfare, pur şi simplu? La îndemnul unor persoane cheie? Din teama de a privi retrospectiv? Din ignoranţă? Oricare ar fi motivele lor, pentru mine sunt inutile. Nu-i pot înţelege şi nici accepta.

Comunicarea cea de toate zilele

A comunica înseamnă totul. Şi nu am învăţat asta de la facultatea pe care o voi termina în curând, ci din propria existenţă. E vital să deţii informaţii, să le foloseşti şi să le împărtăşeşti. Îmi aduc aminte de cursul de comunicare pe care îl făceam cu d-l Sachelarie prin anul I. Cum ne spunea dumnealui că tot ce e în jur ne comunică ceva, fie că noi ţinem sau nu cont, că percepem ori ba. E interesant să te uiţi în jur şi să vezi: panouri publicitare, afişe cât blocul sau cât o coală A4, vestimentaţia puternic colorată a vreunei fetişcane, o privire fugară aruncată de un trecător... toate vor să ne atragă atenţia, ne cer un feed-back. S-au încercat atâtea definiţii ale comunicării, încât şi noi, studenţii deveniţi peste noapte "best_journalists_ever" (:P), ne chinuiam şi ne luptam să le învăţăm pe toate pentru examen. În sinea noastră, poate nu ne-am dat seama atunci, luaţi de valul stresiunii, că noi înşine putem da definiţii, şi încă unele obiective şi consistente, comuni

Under cover!

Am ajuns la concluzia că unele persoane sunt atât de preocupate să ştie ce fac unii, ce dreg alţii, încât uită să-şi trăiască propria viaţă (insipidă, vă daţi seama). Cel mai grav e că, în viclenia lor, ştiu foarte bine să mascheze această curiozitate diabolică în vorbe şi zâmbete false. Se interesează pe ici pe colo de viaţa ta, de antecedentele tale, doar, doar or găsi ceva incriminator cu care să te bârfească în cel mai perfid mod cu putinţă. Şi cum, de cele mai multe ori, nu găsesc „material”, inventează într-atât încât ajung la un moment dat să creadă şi ele ce spun. Şi bine am pus la feminin, pentru că aceste „vipere” sunt în majoritate femei... În altă categorie intră cele care pretind că ştiu totul, încărcându-te şi imputându-ţi lucruri pe care nu le faci, nu le crezi, nu le ştii, n-ai de a face cu ele. Te şi miri de unde şi cu ce drept, nu mai zic de tupeu, vreun asemenea specimen (cu care eu am de a face aproape zilnic) îşi permite să intre cu bocancii în viaţa ta, terfelind-

Ecoul vieţii

Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a strigat de ciudă: “Te urăsc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: “Te urăsc, te urăsc ...!”. Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania, spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său: - Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte ? - Da! - Ia spune-i că-l iubeşti! - Te iubesc! - a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: “Te iubesc, te iubesc! ...” - Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta! “Când un străin bate, carita

Vibraţie şi teamă

Acompaniază-mi, vioară sfântă, Măsura cuvintelor, rima sentimentelor Şi imprimă-mi în suflet cadenţa optimismului. Ţinându-ţi între degete arcuşul, Vibraţia notelor şi frica de teamă se contopesc. Din seva groazei, Şi-au scos capul spre noroiul infernal, Una înălţându-mă în sfera sublimului, Iar alta degradându-mă până la cenuşă, Vibraţia notelor şi frica de teamă. decembrie, 2002