Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Trebuie să vezi "AVATAR!"

Tocmai am venit de la film, m-am descălţat, m-am schimbat în pijamale şi m-am postat la laptop în mijlocul patului. Simt nevoia să vă spun... să vă fac să vedeţi ceea ce am văzut eu în aceste trei ore, dar nu voi reuşi. Oricât de bună ar fi cronica mea şi aproape de adevăr, nu va reflecta întocmai filmul AVATAR, căci despre el e vorba.
Cu ce oare să încep? Cu povestea: un avatar este introdus printre locuitorii planetei Pandora, cu scopul ca oamenii să le afle băştinaşilor secretele, pentru a le ocupa teritoriul şi a extrage bogăţiile ţinutului. Numai că povestea se complică atunci când avatarul Sully se îndrăgosteşte de o localnică. Din acest moment el va întoarce armele împotriva propriei rase, în speranţa de a salva poporul Na-vi de la pieire.
Filmul este genial, şi ca efecte, şi ca scenariu, ca şi coloană sonoră. Te impresionează până la lacrimi şi te face să regreţi spre final că te afli la capătul superior al lanţului trofic.
Tocmai vorbeam cu al meu soţ în timp ce ne întorceam de la Euromall şi îi spuneam că demult n-am mai văzut un film care să mă impresioneze atât de mult. Cu siguranţă "Avatar" a meritat cu vârf şi îndesat promovarea care i s-a făcut în ultimele luni. Astă-seară, la premieră, sala a fost full, chiar dacă biletul a costat 21 de lei. Şi s-a văzut clar că spectatorii au fost impresionaţi! Dacă aş fi putut număra cumva toate reacţiile de genul "Wow!", poate aş fi fost mai credibilă, dar... asta e, trebuie să mergeţi pe mâna şi pe ochelarii mei 3d, nu? :D
Sunt curioasă cum va fi primită producţia la nivel mondial şi dacă James Cameron va reuşi să-şi doboare propriul record, detronând "Titanicul" din vârful... icebergului încasărilor!

Comentarii

zeve a spus…
Ok.. deci ai fost inainte mea. :P
Am gasit bilete tocmai luni :D am rezervat 20 de locuri.. sper sa fie asa cum spui tu :)
Raluca Nicula a spus…
zeve, va fi! mult mai mult decat il laud eu :D Te astept dupa, aici, cu impresii ;)
Logatu a spus…
Offtopic: O, blog frumos,/ O, blog frumos... :D
Logatu a spus…
Sfat: schimba culoarea linkurilor pentru ca e la fel cu cea a textului.
Oana a spus…
Misto, misto, l-am vazut si eu azi :D
Andreea a spus…
e superrr, am fost si eu la premiera, chair inaintea ta, am fost la cel de la ora 13 si sala a fost full, am stat aproape 3 ore nelcintita
'zmen a spus…
frumos, l-am vazut si eu vineri;)
Raluca Nicula a spus…
@Logatu: am incercat sa schimb niste fonturi si culori, dar nu merge. Probabil ca template-ul nu accepta modificari. Multumesc :D
@Oana, @Andreea, @'zmen: ma bucur ca l-ati vazut si v-a placut. Eu astept sa apara dvd-ul, voi fi gramada pe el :D
Adi a spus…
Nici sa imi fi dat mie 21 lei, nu risipeam 2 ore pt asemenea film...

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…