marți, 20 iunie 2017

Ioana Bradea - „Înalt este numele tău”


Ioana Bradea (n. 19 octombrie 1975) este o scriitoare din Bistrița, aflată la cea de-a treia carte. Cu prima, „Băgău”, apărută în 2004, a luat premiul petru debut al Uniunii Scriitorilor din România, în 2010 a urmat romanul „Scotch”, iar în 2017 „Înalt este numele tău”. 


Cei care au citit toate cărțile Ioanei Bradea spun despre ea că are o capacitate fantastică de a se reinventa cu fiecare scriere, în așa fel încât să nu-ți dai seama că este vorba despre același autor.

Eu am aflat de cartea asta de pe pagina de facebook a maestrului Mihai Șora, care o ridica în slăvi. Bineînțeles că m-a făcut curioasă, așa că a trebuit să mi-o achiziționez.

Încă de la primele rânduri știi deja cum stă treaba: un autor cu o mână sigură, cu un talent incontestabil de a înșira cuvinte cu o lejeritate uimitoare, dar mai e ceva, ceva care dă cărții farmecul ei aparte: muzicalitatea.

Da, felul naratorului de a se adresa te duce cu gândul la muzica medievală ascultată în surdină, o muzică din care ies la iveală tumultul cetății, faptele abominabile (violuri, crime) și frumusețea traiului simplu.

Crud și pur, frumos și urât, rugăciune și păcat... toate se îmbină în această carte pe care, la început, nu știi de unde s-o iei. Nu e nici roman, nici eseu, nici nuvelă... e ceva, nu mai contează ce, atât timp cât îți încântă simțurile. Eu, uneori, am asemănat-o cu un psalm, alteori cu expunerea unui  ghid... Nu e musai să faceți ca mine, doar experiența cititului e proprie, trecută prin diverse filtre.

Poveștile (moartea judelui Thomas Werner, urmată de execuția criminalului; îndrăzneala Margaretei de a-l silui pe Sebastian, căpitanul de oaste; țăranca Maria, cu pantofii ei moșteniți, ce este ucisă pentru desfrâu) ajung cumva pe locul doi, în prim-plan aflându-se detaliile care dau farmec cetății acesteia despre care se spune că a fost „uitată de rege și sfinți”.

Cartea este una de mici dimensiuni (are puțin peste 90 de pagini) și la final lasă impresia că este neterminată, oferind prilejul cititorului de a o completa cu propriile cuvinte, cu propriile gânduri.

Mie mi-a plăcut „Înalt este numele tău”, pentru că este o carte originală, cu un stil cum nu am mai întâlnit. Dacă ar fi să ofer o notă maximă, aș face-o pentru frazele lungi, care curg firesc unele după altele, dând un indiciu foarte important asupra valorii scriitoarei Ioana Bradea, o scriitoare pe care cu siguranță o voi urmări în continuare.

 

vineri, 16 iunie 2017

Charles Dickens - „Marile speranțe”

Cartea asta aștepta de prea mult timp să fie citită, așa că m-am decis să-i cruț suferința :). Cum e un roman în două volume (cu 600 de pagini), știam că am nevoie de timp și de răbdare pentru a-l parcurge. Dar contează că la final, după cum mă așteptam, mă declar mulțumită de această experiență.

De fapt, mulțumită e puțin spus. Pentru că „Marile speranțe”, dincolo de prestigiul de care se bucură filmele omonime, este o carte bună, una ce face parte din galeria operelor clasice care trebuie citite într-o viață. Și, ca argumente, trebuie să amintesc frumusețea poveștii, greutatea personajelor și scriitura. V-am convins? Hai să le luăm pe fiecare în parte!

Povestea lui Pip este una care, pe alocuri, se intersectează cu alte opere clasice. Un orfan dintr-un sat mlăștinos face cunoștință într-o zi cu un ocnaș evadat de pe un vas-închisoare. Pip, căci așa îl cheamă pe copil, intră apoi în slujba unei femei ciudate, îmbrăcată tot timpul în mireasă și a cărei case se află în paragină - domnișoara Havisham. În conacul Satis, invadat de iederă, timpul pare că s-a oprit, iar Pip se îndrăgostește de Estella, fata adoptată de domnișoara Havisham. Cu iluzia iubirii în suflet, Pip pornește pe un nou drum, după ce află că a intrat în posesia unei averi, de la un binefăcător care nu și-a dezvăluit identitatea. Aceasta este ocazia perfectă pentru ca orfanul Pip, ucenic în fierăria cumnatului său, să dea frâu liber „marilor speranțe”, cu dorința de a se realiza și de a deveni demn de iubirea frumoasei și rafinatei Estella.

Când am vorbit despre greutatea personajelor, am vrut să spun că în acest roman Dickens reușește să le dea o importanță memorabilă celor adiacente. În cazul meu, cel puțin, cred că atunci când îmi voi aminti de această carte, nu mă voi duce prima dată cu gândul la Pip, personajul principal, ci la domnișoara Havisham, la Estella sau la ocnașul evadat, poate și pentru că acestea au o influență atât de importantă în maturizarea lui Pip...

Cât despre scriitură, poate fi pe placul tuturor, pentru că este lipsită de „înflorituri”, de descrieri obositoare sau de detalii. Povestea curge frumos, este punctată de suspans, iar dialogul savuros o face să nu mai fie lăsată din mână. 

Cu toate că nu este una dintre cărțile mele preferate, „Marile speranțe” este  frumoasă și folositoare. Trebuie să recunosc că, de data aceasta, filmul a fost cel care m-a convins să citesc romanul, și mă refer la ecranizarea din 1998, cu Ethan Hawke și Gwyneth Paltrow, unde scena sărutului pasional de la fântână mi s-a părut memorabilă. Citind, am constatat că scena respectivă lipsește din carte, Dickens concentrându-se mai mult pe devenirea lui Pip, decât pe povestea de dragoste siropoasă prezentată în film (deh, artificii hollywoodiene).

„Marile speranțe” a apărut în 1860-1861 și, după critici, este romanul cel mai solid construit dintre toate cărțile de succes ale scriitorului englez Charles Dickens.