Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace.
Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băgat în ele plastic, cârpe şi alte materiale inflamabile cărora le-au dat foc. Faza nasoală din toată povestea nu e că avem printre noi oameni gata-gata să incendieze tot ce prind, ci că primarul nostru nu acceptă ideea că oamenii ar face asta pentru că automatele nu dau, uneori, nici bilete, darămite rest. "Nu există aşa ceva! Sunt în regulă, n-au nicio problemă"! Ele nu, domn primar, ele nu! Dar dumneavoastră?

Comentarii

Jackal a spus…
Am mers si eu cu autobuzul, rar, tocmai de aceea apelam la bilete de la tonomat. Eu nu am avut ghinionul sa primesc "tzepe", dar eram de fata cand aparatul isi lua capace pe buna dreptate.
Avand in vedere ca asta se intampla acum 1-2 ani ... cand aparatele erau destul de noi, imi imaginez ca acum e jale.
papabembe a spus…
propun pe această cale înlocuirea biletelor de autobuz cu bilete de papagal, cu bilete de loz în plic sau cu bilete de cinema.
Există şi varianta înlocuirii autobuzelor cu role, trotinete, triciclete, vaporaşe sau avioane de hârtie (apreciaţi, vă rog, faptul că toate soluţiile sunt bio!).
Despre înlocuirea actualului primar am muuuulte soluţii, aşa că poate voi face un sondaj.
Oana Stoica Mujea a spus…
Mi se intampla si mie la alea de parcare. Noroc ca nu e cu rest. Dar alea imi iau si banii si nu-mi dau nici biletul. Ce distractie :)))
Geocer a spus…
Si urmeaza partea a doua : amenda. Vine autobuzul, te urci fara bilet, te prinde nasul si ala esti.
Iar in cazul Oanei, amenda e si mai mare !
amour de jour a spus…
sal, te-am trecut la blogroll
Raluca Nicula a spus…
@Jackal: mai mergi si pe jos, dragule
@Remus Eduard: foarte tari propunerile tale :D Aia cu trotinetele chiar ma tenteaza
@Oana: noroc cu automatele astea ca ne mai distram si noi :)
@Geocer: sa speram ca vor fi puse in practica solutiile lui Remus Eduard :D
@Hobbitul: te-am trecut si eu cu placere ;)
EmaPirciu a spus…
eu am pierdut bani in automatul de bilete... Numai ca erau marunti si nu a fost asa o tragedie... vreo 3 lei... Apoi mi-am dat seama ca nu are rost, mai bine suport fata acra a vanzatoarei de la casa de bilete.
papabembe a spus…
toată seara am stat şi am meşterit la atelier. să ştie poporul că tu eşti capul răutăţilor şi mă îndemni la prostii.
acum, că m-ai pornit, nici că mai mă opresc. să te înveţi minte!
http://remus-eduard.blogspot.com/
Raluca Nicula a spus…
remus, nici nu stii cat ma bucur sa fiu capul rautatilor :D

Postări populare de pe acest blog

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu , numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda , fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis. Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul , volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00 !

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...