sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Strop de suflet

Se întoarce la copilărie înainte ca viaţa să-i treacă prin faţa ochilor. Nu mai poate vorbi, doar îngână, iar atunci când realizează că nu e coerent îşi dilată ochii. Pe zi ce trece se metamorfozează. Lumea spune că devine hidos, eu cred că mai frumos de atât n-a fost niciodată. Poate pentru că ochii mei, speriaţi şi umezi, îi văd doar sufletul...
Te iubesc, tati, chiar dacă nu ţi-am spus-o niciodată!

3 comentarii:

remus-eduard spunea...

Sunt anunţat că Ralu a mai scris ceva. Dau să citesc. Poc! Mă loveşte în cap. Sec. Dincolo de toate cuvintele. Acolo unde nu mai e loc decât de cea mai pură trăire.
Nu îţi refuza nicio emoţie!
Cu tot dragul din lume, copile.
Altceva habar n-am ce să zic.Mai e nevoie de ceva?
A, da. Era să uit: ştie, Raluca, ştie că îl iubeşti. Dar spune-i-o!

Alina spunea...

Stiu cum e. Am trecut pe acolo in 2009. E cel mai greu. Sunt cu tine.

Geocer spunea...

Raluca, parintii sunt si vor ramane pentru noi ca niste icoane.