Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sufletul din portofel

Revin la gândul că această criză din care nu mai ieşim are şi părţile ei foarte bune. Eu le văd. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute, un preot, şi-mi spunea că banii au început să acapereze totul în viaţa noastră, să fie mai importanţi decât părinţii, copiii, fraţii noştri. Nimic mai adevărat şi mai trist. Nu luăm cu noi în mormânt banii din bănci, casele luxoase şi maşinile de fitze, de asta e conştient oricine. Şi atunci de ce atâta stres şi nebunie pentru nişte hârtii?
Şi totuşi, nu v-am enumerat părţile bune ale crizei. Nici nu o voi face. Reflectaţi şi veţi vedea că sunt destule, majoritatea fiind satisfacţii spirituale. Nu e aşa că vă simţiţi sufletul mai liber şi mai înalt atunci când portofelul e mai gol?

Comentarii

ioana a spus…
mai, deci ne intalnim azi, da?
Raluca Nicula a spus…
Da, da, ne intalnim! Aveam ceva de citit ? :D Ca nu mai stiu
Geocer a spus…
Banii nu trebuie sa constituie un scop. Dar un mijloc tot sunt, orice-am face noi. Um mijloc pentru a-ti trai decent viata. Atat !
remus-eduard a spus…
În sine, nimic nu este dăunător, nimic nu este periculos.Ideea e să nu ne ataşăm de obiecte, devenind şi noi unul dintre acestea, să nu transformăm mijloacele în scopuri, pervertind astfel ordinea lucrurilor.
Sunt convins că lumea se va aşeza pe alte temeiuri, poate cele cu adevărat ziditoare. Până atunci, nu îţi pierde încrederea: eşti pe drumul cel bun dacă crezi că ăsta e drumul care te duce spre tine însăţi.

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…