Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sufletul din portofel

Revin la gândul că această criză din care nu mai ieşim are şi părţile ei foarte bune. Eu le văd. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute, un preot, şi-mi spunea că banii au început să acapereze totul în viaţa noastră, să fie mai importanţi decât părinţii, copiii, fraţii noştri. Nimic mai adevărat şi mai trist. Nu luăm cu noi în mormânt banii din bănci, casele luxoase şi maşinile de fitze, de asta e conştient oricine. Şi atunci de ce atâta stres şi nebunie pentru nişte hârtii?
Şi totuşi, nu v-am enumerat părţile bune ale crizei. Nici nu o voi face. Reflectaţi şi veţi vedea că sunt destule, majoritatea fiind satisfacţii spirituale. Nu e aşa că vă simţiţi sufletul mai liber şi mai înalt atunci când portofelul e mai gol?

Comentarii

ioana a spus…
mai, deci ne intalnim azi, da?
Raluca Nicula a spus…
Da, da, ne intalnim! Aveam ceva de citit ? :D Ca nu mai stiu
Geocer a spus…
Banii nu trebuie sa constituie un scop. Dar un mijloc tot sunt, orice-am face noi. Um mijloc pentru a-ti trai decent viata. Atat !
remus-eduard a spus…
În sine, nimic nu este dăunător, nimic nu este periculos.Ideea e să nu ne ataşăm de obiecte, devenind şi noi unul dintre acestea, să nu transformăm mijloacele în scopuri, pervertind astfel ordinea lucrurilor.
Sunt convins că lumea se va aşeza pe alte temeiuri, poate cele cu adevărat ziditoare. Până atunci, nu îţi pierde încrederea: eşti pe drumul cel bun dacă crezi că ăsta e drumul care te duce spre tine însăţi.

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…