Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Trei povestiri, o singură condiţie

... aceea a artistului. Prin "Gertrud", "Rosshalde" şi "Ultima vară a lui Klingsor", Hermann Hesse ne atenţionează că nu există artă fără sacrificii, izolare şi suferinţă (iar în ultimul caz fără vin).
"Gertrud" (1910) este povestea unui compozitor căruia, în tinereţe, un accident nu i-a mutilat numai un picior, ci şi încrederea în sine. Primul handicap îşi va găsi refugiu în lumea frământărilor, neputinţelor şi contradicţiilor, elemente pe care Kuhn le va stoarce şi le va transforma în notele unor creaţii de succes. Cel de-al doilea însă este de departe şi cel mai grav, reflectându-se în relaţiile compozitorului cu cei din jur, îndeosebi femei. Tânjind după dragostea frumoasei Gertrud Imthor şi izbindu-se de refuzul ei tacit, Kuhn găseşte ca unică soluţie la iadul său interior moartea. Dorinţa lui morbidă va fi însă sugrumată de izbăvirea care avea să vină: acceptarea condiţiei sale.
"Rosshalde" (1914) este o lecţie aspră. Pictorul Johann Veraguth trăieşte izolat de familia sa, toate eşecurile din plan familial găsind refulare pe pânză. Singurele legături ale artistului cu frumuseţile şi satisfacţiile lumii exterioare sunt fiul său cel mic, Pierre, şi prietenul său de-o viaţă Otto Burkhardt. Atunci când primul moare, iar cel de-al doilea e nevoit să-l lase singur, nu mai rămâne decât ca Johann să-şi pună ordine în viaţă, o ordine din care rezultă că singurul lucru stabil şi autentic este arta.
"Ultima vară a lui Klingsor" (1920) te îmbată. La propriu. Pictorul Klingsor ajunge într-un moment în care vede moartea peste tot: ca un vânt, ca un sărut, ca o umbră, ca o durere, ca un cenuşiu de pe pânză. Fiind conştient de faptul că în lupta dintre un muritor şi însăşi moartea, numai cea din urmă poate să câştige, nu procedează la alungarea ei, ci încearcă să o facă măcar plăcută, ajutându-se de vin. Acel vin "care de cele mai multe ori nu e bun, dar te ajută să-ţi duci viaţa şi provoacă somnul", aşa cum el însuşi îi explică unui prieten într-o scrisoare.

Comentarii

remus-eduard a spus…
Raluca, nu am stat să cotrobăi prin arhiva bloggului tău, aşa că nu ştiu dacă ai mai făcut până acum treaba asta, adică să prezinţi impresii de lectură. felicitări însă pentru ce am citit în seara asta, referotor la Hermann Hesse.
îţi recomand, în caz că nu ai citit-o încă, Jocul cu mărgele de sticlă, de acelaşi.
asta e o direcţie faină în care putem păşi: să împărtăşim din momemtele care ne aduc bucurie. adică ceea ce cam faci tu pe aici.
Raluca Nicula a spus…
Da, mi-am propus sa citesc si "Lupul de stepa" si "Jocul cu margele de sticla", pentru ca m-a convins Hesse cu aceste povestiri

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…