Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Trei povestiri, o singură condiţie

... aceea a artistului. Prin "Gertrud", "Rosshalde" şi "Ultima vară a lui Klingsor", Hermann Hesse ne atenţionează că nu există artă fără sacrificii, izolare şi suferinţă (iar în ultimul caz fără vin).
"Gertrud" (1910) este povestea unui compozitor căruia, în tinereţe, un accident nu i-a mutilat numai un picior, ci şi încrederea în sine. Primul handicap îşi va găsi refugiu în lumea frământărilor, neputinţelor şi contradicţiilor, elemente pe care Kuhn le va stoarce şi le va transforma în notele unor creaţii de succes. Cel de-al doilea însă este de departe şi cel mai grav, reflectându-se în relaţiile compozitorului cu cei din jur, îndeosebi femei. Tânjind după dragostea frumoasei Gertrud Imthor şi izbindu-se de refuzul ei tacit, Kuhn găseşte ca unică soluţie la iadul său interior moartea. Dorinţa lui morbidă va fi însă sugrumată de izbăvirea care avea să vină: acceptarea condiţiei sale.
"Rosshalde" (1914) este o lecţie aspră. Pictorul Johann Veraguth trăieşte izolat de familia sa, toate eşecurile din plan familial găsind refulare pe pânză. Singurele legături ale artistului cu frumuseţile şi satisfacţiile lumii exterioare sunt fiul său cel mic, Pierre, şi prietenul său de-o viaţă Otto Burkhardt. Atunci când primul moare, iar cel de-al doilea e nevoit să-l lase singur, nu mai rămâne decât ca Johann să-şi pună ordine în viaţă, o ordine din care rezultă că singurul lucru stabil şi autentic este arta.
"Ultima vară a lui Klingsor" (1920) te îmbată. La propriu. Pictorul Klingsor ajunge într-un moment în care vede moartea peste tot: ca un vânt, ca un sărut, ca o umbră, ca o durere, ca un cenuşiu de pe pânză. Fiind conştient de faptul că în lupta dintre un muritor şi însăşi moartea, numai cea din urmă poate să câştige, nu procedează la alungarea ei, ci încearcă să o facă măcar plăcută, ajutându-se de vin. Acel vin "care de cele mai multe ori nu e bun, dar te ajută să-ţi duci viaţa şi provoacă somnul", aşa cum el însuşi îi explică unui prieten într-o scrisoare.

Comentarii

papabembe a spus…
Raluca, nu am stat să cotrobăi prin arhiva bloggului tău, aşa că nu ştiu dacă ai mai făcut până acum treaba asta, adică să prezinţi impresii de lectură. felicitări însă pentru ce am citit în seara asta, referotor la Hermann Hesse.
îţi recomand, în caz că nu ai citit-o încă, Jocul cu mărgele de sticlă, de acelaşi.
asta e o direcţie faină în care putem păşi: să împărtăşim din momemtele care ne aduc bucurie. adică ceea ce cam faci tu pe aici.
Raluca Nicula a spus…
Da, mi-am propus sa citesc si "Lupul de stepa" si "Jocul cu margele de sticla", pentru ca m-a convins Hesse cu aceste povestiri

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Tu decizi!

Aseară, uitându-mă la emisiunea " Tu decizi ", moderată de Tatulici, Ursu şi Buşcu am avut o revelaţie: dacă ar lăsa pentru câteva seri şi românii deoparte telenovelele, circurile televizate şi alte asemenea nebunii şi s-ar uita la o confruntare între candidaţii la Preşedinţie, n-ar mai vota unii dintre ei, iertată să-mi fie expresia, cu fundul! De exemplu, eu pot spune, că în urma acestor emisiuni (în principal de pe Realitatea TV ), mi-am format opinia electorală. Ştiu cu cine votez şi pot spune că acela pe care eu îl voi susţine este cel care mă va reprezenta cel mai bine (în cazul în care nu va intra şi el protagonist în filmul "Întoarcerea la 180 de grade"). Aseară au fost în studio Antonescu şi Oprescu, iar din Cluj Hunor. Cu o declaraţie a "doctoraşului" am fost total de acord: "Nu are ce căuta politicul în şcoli, spitale şi justiţie". Cât despre Antonescu, n-am ce zice, se vede că e şcolit, inteligent şi le zice bine de tot. Hunor nu m-a ...