Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O, ce veste minunată!

Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold.
Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs:
"Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise."
Îi mulţumesc şi Ioanei, pentru că de la ea am aflat de acest concurs. Ioana, dau o bere ;)

Comentarii

George Cernatescu a spus…
Felicitari, Raluca. Deci e clar ca trebuie sa scrii mai des. Avea dreptate sotul tau sa te traga de maneca.
Crengu a spus…
De parca nu ai mai fi scris, daca nu ai fi castigat nimic la acest concurs! :)

Poate ar trebui sa ai mai multa incredere in tine, ca doar ti s-a tot spus sa continui sa scrii! Vezi ca vreau si eu romanul, cand o sa apara, cu tot cu autograf! :D

Felicitari, draga mea! >:D<
gamalia a spus…
Felicitari... neaparat sa mai scrii ...
remus-eduard a spus…
feriţi-vă la o parte! de la trilema la pulitzer nu e decât un pas. cred că trebuie să mă ocup să îmi fac costum pentru marea gală.
Raluca, să ne trăieşti şi să ne mai scrii, fie şi cărţi poştale de pe insula aia pe care o să o cumperi ptr Ema
Raluca Nicula a spus…
George, multumesc, intr-adevar a avut dreptate, poate o va face si in continuare :P
Crengu, ai reaparuuut! Multumesc pt cuvintele frumoase, mai e mult pana departe :P
Gamalia, tu ai fost prima care a zis ca ti-a placut textul, mi-ai purtat noroc
remus, esti inconfundabil! Tinuta obligatorie pentru Pulitzer: Costum verde-brotacel cu papion roz. :))
Mircea Popescu a spus…
Sa iesi a doua din 160 de lucrari nu-i de colea.

Felicitari!
Crengu a spus…
Pai n-am disparut nicaieri, am pastrat contul, am sters doar contul. :)
Crengu a spus…
Blogul, pardon. :)))
Raluca Nicula a spus…
Multumesc, Mircea Popescu!
Oana a spus…
Bravoooo, bravooo si felicitari. Stiam ca vei castiga ;)
Raluca Nicula a spus…
Oana, mersi! Data aviatoare poate participi si tu
Andreea a spus…
felictari ralu'! ai mult ce sa-ti spun, spor la scris in continuare si sa dea domnul sa ai cat mai multa inspiratie.pup
Alina a spus…
Felicitari, Ralu! Eu zic ca daca tie-ti place sa scrii, sa scrii. In general tot ce faci cu drag, faci bine. Si din ce in ce mai bine. Asta e credinta mea.
ioana a spus…
uau, felicitari, nu-mi dadusem seama ca ai castigat! ma bucur mult pentru tine. oricum ai fi aflat tu cumva, dar te tin minte cu berea aia :P
Raluca Nicula a spus…
Ioana, vineri, la club :D
Steluta a spus…
O, da, minunata veste! Felicitari, Ralu! Poate ne mai incanti cu scrierile tale si aici, pe blog!:)
Raluca Nicula a spus…
Stelu, ma bucur ca-ti plac scrierile mele! Cred ca o sa-mi rezerv mai mult timp si mai multa atentie pentru ele
Raluca Nicula a spus…
Ioana, stai ca era sa te fentez. Un campari era vorba sa-ti dau, nu o bere. My mistake! "Un campari pentru donsoara in mini, va rog!" (asa o sa sune comanda de vineri) :D
dumis a spus…
Felicitari!
Pe cand un roman ceva? :D
Raluca Nicula a spus…
dumis, nici eu nu stiu cine, ce , cand, cum
InBonobo.com a spus…
felicitari si multe alte castiguri in continuare! :)

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…