Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Dragoste de câine

Am o iubită frumoasă şi v-o prezint şi vouă, aşa ca să vă ofticaţi :P

De mică am fost apropiată de animăluţe. Furam de acasă lapte, în care înmuiam pâine, şi le duceam căţeluşilor împrăştiaţi pe sub căpiţele de fân, pe sub fel şi fel de bălării, în fine. Îmi plăcea să le duc grija şi să-i fac să se simtă iubiţi. Nu m-am schimbat cu nimic de atunci, din punctul ăsta de vedere. Îmi amintesc şi acum când am găsit într-o staţie de autobuz doi căţeluşi, amândoi băieţi, părăsiţi, înfometaţi şi jerpeliţi. I-am luat în braţe şi am fugit cu ei acasă. Pentru că ai mei nu mai suportau prezenţa altor animăluţe în curte, i-am pitit şi le duceam mereu papa. Odată i-am băgat şi în lighean să-i spăl că prea erau murdari şi plini de purici şi i-am şters cu prosopul de faţă al familiei :D, vă daţi seama ce scandal a ieşit. În scurt timp cei doi, Benny şi Roşcatu', au devenit prietenii gospodăriei Marin şi au supravegheat curtea cu devotament. Nu mai spun că acum când ajung la ţară, nici nu apuc bine să ies din maşină că au şi sărit pe mine. E minunat să fii întâmpinat aşa când te duci la căsuţa pe care o vizitezi destul de rar. Spre deosebire de oameni, câinii nu uită niciodată că le-ai făcut bine şi îţi întorc fapta înmiit. Drept dovadă, recitiţi asta.

Comentarii

Oana Stoica Mujea a spus…
E cea mai superba dintre superbe. Sa-ti traisca si s-o pupi din partea-mi ;)
Raluca Nicula a spus…
Merci, Oana. Chiar e superba :D
Irina Matei a spus…
Ce vremuri...nu stia mama unde dispare laptele.Il caram la catelusi si i-as fi luat pe toti acasa,chiar daca aveam deja 3 pe care ii plimbam mandra in zgarda:))

Postări populare de pe acest blog

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu , numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda , fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis. Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul , volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00 !

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...