Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

În tren

Ştiţi, uităm să vedem partea frumoasă a lucrurilor. De fapt, nu uităm, ci ignorăm. Ceea ce e mai rău.
Ieri stăteam în bucătărie, îmi savuram cafeaua şi citeam bloguri. Afară, pe linia ferată paralelă cu blocul meu, un mini-tren duduia pe şine. A urlat o dată. De două ori. De trei ori. Mă simţeam deja într-un film de epocă. M-am ridicat de pe scaun şi am ieşit în balcon. Parcă vedeam stând la geam o domniţă rafinată, purtând pe buclele-i blonde o pălărie chic. Degetele învăluite în mănuşi croşetate din macrame punctau nervos geamul. La destinaţie o aştepta iubitul, un gentleman în frac, papion şi joben. S-a îndepărtat spre fericire, iar eu am privit-o îndelung.
N-a fost o vedenie. Nici măcar un lucru pe care mi-am impus să-l văd. A fost doar o dovadă că putem descoperi în lucruri aparent banale scene care să ne încânte. Şi dacă vă mai spun că trenul era unul de marfă, terfelit şi răpciugos?...


Pasarea Colibri - In tren

Comentarii

Geocer a spus…
Si-n trenul ala rapciugos ti-ai gasit tu s-o plasezi pe suava domnita?
Raluca Nicula a spus…
In realitate era rapciugos! N-ai inteles nimic din scena mea romantica. Uf! :D
Irina Matei a spus…
Foarte frumos descris ce ti-ai imaginat tu...
Trebuie sa invatam sa dam frau liber imaginatiei si sa vedem si "partea plina " a paharului.
papabembe a spus…
uuu!!!
ia uite ce îţi mai dă tata:
http://www.youtube.com/watch?v=QzHIn5S-RbY&feature=related
eu locuiesc în cartierul Nord şi prin faţa ferestrei mele trece zilnic trenul dinspre Pennsylvania către Baltimore.
De-ai ştii câte alte alte trenuri din astea îmi tec mie în fiecare oră prin cap...
Hai, îmbarcarea!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când