D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Ştiţi, uităm să vedem partea frumoasă a lucrurilor. De fapt, nu uităm, ci ignorăm. Ceea ce e mai rău.Ieri stăteam în bucătărie, îmi savuram cafeaua şi citeam bloguri. Afară, pe linia ferată paralelă cu blocul meu, un mini-tren duduia pe şine. A urlat o dată. De două ori. De trei ori. Mă simţeam deja într-un film de epocă. M-am ridicat de pe scaun şi am ieşit în balcon. Parcă vedeam stând la geam o domniţă rafinată, purtând pe buclele-i blonde o pălărie chic. Degetele învăluite în mănuşi croşetate din macrame punctau nervos geamul. La destinaţie o aştepta iubitul, un gentleman în frac, papion şi joben. S-a îndepărtat spre fericire, iar eu am privit-o îndelung.
N-a fost o vedenie. Nici măcar un lucru pe care mi-am impus să-l văd. A fost doar o dovadă că putem descoperi în lucruri aparent banale scene care să ne încânte. Şi dacă vă mai spun că trenul era unul de marfă, terfelit şi răpciugos?...
Pasarea Colibri - In tren
Comentarii
Trebuie sa invatam sa dam frau liber imaginatiei si sa vedem si "partea plina " a paharului.
ia uite ce îţi mai dă tata:
http://www.youtube.com/watch?v=QzHIn5S-RbY&feature=related
eu locuiesc în cartierul Nord şi prin faţa ferestrei mele trece zilnic trenul dinspre Pennsylvania către Baltimore.
De-ai ştii câte alte alte trenuri din astea îmi tec mie în fiecare oră prin cap...
Hai, îmbarcarea!