Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cel mai scump, cel mai profitabil

Dap, exact aşa cum am ştiut imediat după ce l-am văzut, AVATAR a depăşit Titanicul la încasări, ajungând astfel nu numai la performanţa celui mai scump film din istorie, ci şi la a celui mai vizionat. Nu pot decât să mă bucur pentru asta. Când îi mai aud pe unii văitându-se că "vai, ce film e ăsta, câte filme culturale s-ar fi putut face cu banii respectivi", mi-e chiar silă. S-ar fi putut face, într-adevăr, vreo două, dar... câţi dintre locuitorii Planetei s-ar fi înghesuit să le vadă? Îmi place foarte mult la Avatar că promovează binele, frumosul, dragostea, având totodată şi o tentă eco.
Eu l-am văzut de două ori la Cinemacity, 3d, şi tot o să-mi cumpăr dvd-ul când va apărea. E un film pe care mi-aş dori să-l vadă şi copilul meu peste câţiva ani, pentru că ar avea ce să înveţe.

Comentarii

Steluta a spus…
Acum e sigur! Sunt singurul om de pe planeta care nu a vazut "Avatar".:D Promit ca merg sa-l vad dupa ce termin sesiunea!
P.S. Ma bucur ca iti place noul meu look! Sa stii ca ti-am urmat sfatul si am pus o alta culoare la titlu. Chiar m-am chinuit ieri sa vad care ar da mai bine da` nu reuseam sa-mi dau seama! :*
alexander a spus…
: nu am vazut inca filmul. pornesc sa-l vad din pozitie critica. de regula nu m-au impresionat filmele cu incasari enorme :) dar totusi o sa il vad, si sigur o sa spun cateva cuvinte.
EmaPirciu a spus…
de doua ori? e clar. trebuie sa ma mai duc si eu o data.
Jackal a spus…
E frumos dar nu am zis wow de cateva ori dupa ce l-am vazut. Fiindca a fost 3D a plusat nr de vizualizari. Deasemena si pentru ca a fost adresat multor categorii de spectatori, a avut de toate.
Mi-a placut mai mult Sherlock Holmes la care am zis wow la finalul filmului. Fiecare cu genul lui preferat de film.
Raluca Nicula a spus…
@stelutza, du-te repede ca apoi nu-l mai prinzi la 3d si la calculator n-are acelasi farmec
@alexander, sa ma anunti cand scrii despre el, sunt curioasa ce impresie ti-a lasat
@gamalia, daca nu simti nevoia, n-o fa. Eu m-am dus a doua oara pentru ca stiam ca o sa-l vad cu alti ochi, o sa fiu mai mult atenta la detalii
@jackal, si mie mi-a placut Sherlok, dar Avatar m-a impresionat, e o diferenta :P
Pisica Roz a spus…
Mie nu mi s-a parut asa grozav. Efectele speciale sunt intr-adevar uimitoare, dar story-ul lasa mult de dorit.

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...